50,172 matches
-
că reprezintă tipologia mediocrului cu pretenții, ușor parvenit, ușor filfizon, nici nu trebuie să te mire, draga Codruț, că omul are mari lacune - ca să folosesc un eufemism - în materie de istorie. Băiatul, proaspăt ajuns în domeniul lucrurilor care s-au petrecut mai demult crede că e suficient să pescuiești două-trei idei și să le ignori pe restul. Sau poate are deja concluzia și tot ce-i mai rămânea era să o demonstreze. Sună cuniscut pentru ideologia unei anumite perioade istorice? Concluziile
Comunismul de marturie si marxismul de inventar by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/83001_a_84326]
-
Ion Pop De la Geneva, a venit de curînd vestea dispariției, la 14 septembrie, a lui Jean Rousset, la o vîrstă a patriarhilor. Marele profesor, născut în 1910, fusese, în tinerețe, asistent al lui Marcel Raymond, petrecuse câțiva ani în Germania și la Paris, în care pregătise ceea ce urma să fie cartea sa despre Literatura epocii baroce în Franța, teza de doctorat din 1953. Pasiunea pentru arta și literatura barocului se va concretiza, apoi, și în importanta
Amintirea lui Jean Rousset by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/14683_a_16008]
-
a țării cu un șef de orchestră de modestă înzestrare profesionlă, cum este Atsushi Nukii, a fost acceptată dată fiind proximitatea turneului de concerte organizat de acesta în Extremul Orient japonez. În condiții limită - la nivelul Filarmonicii bucureștene - s-a petrecut și primul concert al stagiunii, cu Simfonia a 5-a de Gustav Mahler, concert condus de dirijorul Cristian Mandeal; lucrarea - dificil de așezat, dificil de echilibrat în parametrii spiritualității vieneze de sfârșit de secol XIX - a fost insuficient pregatită, din
Debut de stagiune by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/14659_a_15984]
-
a însemnat Revoluția din 89 pentru Dvs., ca om și ca scriitor? Ce s-a câștigat și ce s-a pierdut, o dată cu ea? CRISTIAN TUDOR POPESCU: Cred că termenul cel mai potrivit ar fi underskies. Erau vaste cerurile acelor nopți petrecute în poienile patriei, cerurile sub care ne citeam texte unii altora, visând în gura mare, tineri și liberi ca gâzele în lumină. Știi foarte bine, Daniel, ce înseamnă să scrii de unul singur. Pentru mine a fost și rămâne un
Cristian Tudor Popescu: "Pentru mine, ultimul și cel mai puternic criteriu al adevãrului este umanul" by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/14653_a_15978]
-
cuțit mare de bucătărie, năclăit în sînge gros, care se închega. Pentru că n-a strigat după ajutor pînă a doua zi dimineața, pentru că se urcase pe o scară ca să taie funia de la gîtul mamei ei chiar cu arma crimei, pentru că petrecuse toată noaptea acolo în șopron, singură cu cuțitul însîngerat, cu mama ei, cu caprele moarte și cu universul în flăcări, cu stelele căzătoare care se aruncau care-ncotro, Calea Laptelui scurgîndu-se (probabil că era făcută din blestematul de lapte de
Salman Rushdie: Pămîntul de sub tălpile ei by Antoaneta Ralian () [Corola-journal/Journalistic/14698_a_16023]
-
din nou, că există întîlniri frumoase. E important să știi să nu le ratezi. Cum spuneam, Victor Parhon era mai marele acțiunii și, desigur, cu mult mai ocupat decît noi, Alexa și cu mine. Așa încît, obiceiul de a ne petrece timpul s-a preschimbat într-un ritual. Micul dejun, drumul pînă la Casa de Cultură, șușotelile cînd "treaba era groasă" pe scenă, "șuetele" cu oficialități de la județ, de la Timișoara, pe care le luam cu voluptate peste picior, stabilindu-ne din
Gară pentru trei by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14728_a_16053]
-
am atins un asemenea grad de imbecilitate după deceniile de comunism, încît nu mai avem leac. Stăm la coadă în virtutea inerției. O coadă de tip nou, cum s-ar zice, dar tot coadă. Ei, dar nu doar la noi se petrec minunății. La Londra, aflăm tot de la t.v., a luat ființă recent primul Club de Rîs din lume. Oamenii se întîlnesc și rîd. Vă rog să nu rîdeți: e strict autentic. Se întîlnesc ca să rîdă. Și rîd. De ce, de nece
Coadă de tip nou by Telefil () [Corola-journal/Journalistic/14758_a_16083]
-
potecuței ce se oprea exact în mijlocul spațiului verde. Un timp ce mă uitam, zilnic, de-a lungul blocului sperând în van să-mi descopăr emuli, am mai constatat un lucru: tot mai mulți locuitori de la alte scări veneau să-și petreacă timpul pe banca din fața micului petic de verdeață - lăsându-și, evident, inubliabilele urme ale trecerii prin zonă: capete de ață de la împletituri, cotoare de măr, cutii de chibrituri, semințe, chiștoace de țigări, ba chiar și un toc de pantof și
Voltaire, administrator de bloc by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14740_a_16065]
-
mă întreabă, câteodată, de unde-mi iau informațiile despre viața politică și cum de "nimeresc" pronosticurile privind evoluția înaltei politichii naționale. Ce surse de informații am? Nici una! Cum nu prea citesc ziarele și nici nu mă prea uit la televizor, îmi petrec câteva minute pe zi discutând cu vecinii. Adevărul este că viața la bloc valorează cât studiul unei enciclopedii. Mai ales a unui bloc românesc, unde omogenizarea forțată a adus împreună tot spectrul social și, mai nou, politic: au trăit și
Voltaire, administrator de bloc by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14740_a_16065]
-
civilă nu ia naștere. Ce înseamnă, îndefinitiv, societate civilă? Foarte simplu spus, ea este o solidaritate și o capacitate de reacție spontană a indivizilor și a grupurilor de indivizi față de deciziile statului și, mai în general, față de tot ce se petrece în viața de zi cu zi a țării. De regulă, la noi, cel puțin de la o anumită dată încoace, statul a luat ființă prin împrumut. Și în 1921, și în 1948, și după Unire iar apoi în epoca lui Carol
Societatea civilă by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14739_a_16064]
-
bronz ar fi impus mai degrabă hameiul. Gurile rele spun că fusese, la origine, o statuie a lui Lenin, căreia autorul i-a înlocuit capul după ce ratase comanda inițială. (Cazul n-ar fi, la rigoare, primul; la fel s-au petrecut lucrurile și cu monumentul lui Mihai Viteazul, operă a francezului Carrier-Belleuse, care a plantat capul voievodului pe un trup al Ioanei d'Arc.) Scoasă din recluziune în 1993, statuia lui nenea Iancu a fost așezată într-un scuar de pe strada
Caragiale și Lenin by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/14741_a_16066]
-
Mihai Alexandru Canciovici L-am reîntâlnit pe Gelu Barbu de curând, venit să-și petreacă, ca în fiecare an, concediul acasă. Anul acesta a împlinit 70 de ani. Și are aceeași expresie de tinerețe și lumina în priviri, dovedindu-si cu prisosință o vitalitate incredibilă pentru vârsta să. - Cum de te-ai întors atât de
Interviu cu Gelu Barbu by Mihai Alexandru Canciovici () [Corola-journal/Journalistic/14778_a_16103]
-
balet, al cărui președinte sunt, în prezența primei doamne a statului, soția Președintelui Portugaliei, doamna Maria José Ritta de Sampaio. - Ce ți s-a mai întîmplat anul acesta, Gelu Barbu, lucruri care te-au marcat? - În luna iulie s-a petrecut reîntâlnirea mea miraculoasă cu zeul dansului Misa Barâsnikov, care a venit împreună cu compania să în Las Pălmaș pentru a da câteva reprezentații. Repetițiile s-au făcut în localul școlii mele. Amindoi am avut la Petersburg același profesor la scoala Vaganova
Interviu cu Gelu Barbu by Mihai Alexandru Canciovici () [Corola-journal/Journalistic/14778_a_16103]
-
Petersburg. Recunosc că Misa e fantastic, are o tehnică colosală și este de un temperament artistic cu totul special, și astăzi, în dans modern și neoclasic, în ceea ce face împreună cu colegii săi din compania pe care o conduce. - Cum îți petreci tu concediul acasă, în România? - Când vin la București, în primul rând, simt nevoia să fac un pelerinaj de suflet la Cimitirul Bellu, la cele două bune prietene ale mele, Andriana Fianu și Valentina Massini. De data aceasta, s-a
Interviu cu Gelu Barbu by Mihai Alexandru Canciovici () [Corola-journal/Journalistic/14778_a_16103]
-
ei a îndoliat baletul nostru, pe fiecare dintre noi. Eu am considerat-o pe Irinel că pe cea mai mare artista care a scris o pagină de istorie a baletului românesc, o ființă cu totul specială. De fiecare dată îmi petrec vacanțele în familia mea, în casa surorii mele și a unicului meu nepot, Andrei Barbu. Anul acesta am fost invitat de domnul Marius Martinescu, primarul orașului meu natal Lugoj, al cărui cetățean de onoare sunt, la hramul Sf. Mării, sărbătoarea
Interviu cu Gelu Barbu by Mihai Alexandru Canciovici () [Corola-journal/Journalistic/14778_a_16103]
-
conduce filmul și tinerele personaje, cărora le-aș fi dat un premiu de interpretare colectivă, așa cum s-a procedat la Berlin cu 8 femei. Marele Premiu a revenit lui Andrei Koncealovski, pentru Casa de nebuni, inspirat dintr-un episod real petrecut în 1996 în timpul primului război din Cecenia. Într-un spital psihiatric situat la granița dintre cei doi combatanți, directorul trebuie să plece pentru a organiza evacuarea bolnavilor, iar aceștia rămîn singuri să se descurce cum pot. Bineînțeles spitalul va fi
Venetia sub semnul Șarpelui by Dan Petrila () [Corola-journal/Journalistic/14779_a_16104]
-
Marco a revenit peliculei Primăvară într-un mic orășel, remake al unui film realizat în 1948 de către Fei Mu, unul din pionierii filmului chinez; mult timp pus la index, pentru că a ales Hong Kongul ca loc în care să-și petreacă ultimii ani de viață - a murit în 1951 - și nu Chină lui Mao, considerat de "dreapta" în istoria oficială a cinematografiei chineze și reconsiderat de abia în anii '80, filmul lui din 1948 fiind apreciat acum drept cel mai bun
Venetia sub semnul Șarpelui by Dan Petrila () [Corola-journal/Journalistic/14779_a_16104]
-
apreciat acum drept cel mai bun film chinez din toate timpurile, noua versiune, datorată lui Tian Zhuangzhuang, a demonstrat de ce sînt în stare cineaștii chinezi atunci cînd nu trebuie să se supună cenzurii de partid pe un subiect care se petrece după 1949. Cu o grijă pentru detaliu și caracterizarea din tuse cît mai fine a personajelor absolut încîntătoare, asistăm la o poveste care s-a petrecut într-o Chină a mandarinilor din anul 1946, la un an de la terminarea războiului
Venetia sub semnul Șarpelui by Dan Petrila () [Corola-journal/Journalistic/14779_a_16104]
-
cînd nu trebuie să se supună cenzurii de partid pe un subiect care se petrece după 1949. Cu o grijă pentru detaliu și caracterizarea din tuse cît mai fine a personajelor absolut încîntătoare, asistăm la o poveste care s-a petrecut într-o Chină a mandarinilor din anul 1946, la un an de la terminarea războiului și retragerea trupelor japoneze. Cu o economie de mijloace remarcabilă, dar cu o emoție bine susținută, sîntem martorii dramei unor personaje constrînse la o existență din
Venetia sub semnul Șarpelui by Dan Petrila () [Corola-journal/Journalistic/14779_a_16104]
-
minoritare a impus în SUA schimbări și la nivel lingvistic. Din cauza migrațiilor, a invaziei de neologisme, a pătrunderii argoului în limba scrisă, engleza americană a anului 2002 diferă destul de mult de limba care se vorbea în anii 1950-1960. Schimbările se petrec într-un ritm galopant. Chiar și în Marea Britanie, o țară conservatoare, limba de la sfîrșitul secolului XX diferă de limba vorbită la începutul acestui secol. Par că au trecut vreo 300 de ani nu 100. Probabil că ne-a fost dat
Globalizare și culturi naționale by Nichita Danilov () [Corola-journal/Journalistic/14788_a_16113]
-
se atribuie un nume cu sonoritate italienească. Dacă Pașadia își trage numele de la o cetate orientală, cel al străbunicului - ne spune Barbu Cioculescu (Barbu Cioculescu, Studiu introductiv la Mateiu Ion Caragiale, Opere, Editura Național, București, 2001) - ascunde o poveste occidentală petrecută în anul 1814. Bartolomeo Pergami, Bergami în engleză, a fost curierul reginei Marii Britanii, Carolina de Brunswick, acuzată de legături pe care rangul nu i le permitea cu acest personaj seducător venit la curte. Povestea e și cea a străbunicului lui
Mateiu Caragiale la Curtea-Veche - PRIVIREA POVESTITORULUI by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14752_a_16077]
-
Bartolomeo Pergami, Bergami în engleză, a fost curierul reginei Marii Britanii, Carolina de Brunswick, acuzată de legături pe care rangul nu i le permitea cu acest personaj seducător venit la curte. Povestea e și cea a străbunicului lui Pașadia, dar se petrece în Valahia, locul reginei e luat de domnița Ralu, seducătorului i se trece sub tăcere vina de a fi comis o crimă cumplită și primește plocon moșia Măgura și demnitatea de armaș. Calchiată după cea britanică, istoria capătă puternic iz
Mateiu Caragiale la Curtea-Veche - PRIVIREA POVESTITORULUI by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14752_a_16077]
-
plauzibilă, că Pașadia folosește numele Bergami ca pe un nume comun și să mai remarcăm că nici Pergami, nici armașul Măgureanu nu au ascendență nobiliară, deși ambele istorii, cea din roman și cea care a fost modelul ei real, se petrec la curți înalte. Rămîn actanți importanți, însă cel mai probabil umili ca origine. Despre primul, Barbu Cioculescu ne spune de altfel cu certitudine că a fost curier, despre celălalt, Pașadia nu ne dezvăluie nimic, așa că cititorul e liber să creadă
Mateiu Caragiale la Curtea-Veche - PRIVIREA POVESTITORULUI by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14752_a_16077]
-
diversele comunități lingvistice. Selecția termenilor și aprecierea gradului lor de integrare sînt desigur factorii care pot genera profunde controverse, pentru că domeniul e în continuă transformare (de altfel, descrierea situației s-a oprit la 1995, dată după care s-au mai petrecut destule schimbări); sînt de dorit ediții noi, o bază de date electronică, dar e evident că un asemenea tip de dicționar rămîne permanent incomplet, și că utilitatea sa e foarte mare, chiar dacă nu se confundă cu fotografia unui teren stabil
Anglicismele în Europa by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14801_a_16126]
-
răni/ asemenea apei de izvor." în acest context, prezența divină apare ca simplu efect de mimesis al unei lumi metamorfice; îngerii și-au pierdut transcendența devenind palide motive mitologice în colinde maramureșene: "Dumnezeu e oglinda în care/ toate faptele se petrec încă o dată" (Nici o compoziție); sau: "... o hartă topografică e viața ta pieritoare/ după care i se orientează viata veșnică" (Murmură sângele Domnului); sau "... când ziua e-un gingaș abator/ în care florile plâng în oglinzi/ cu lacrimi de sânge/ aidoma
Metafora revelatorie by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/14790_a_16115]