25,044 matches
-
ușor. Autor al unei opere profunde și vaste, în ciuda faptului că este așa de puțin cunoscută, Florin Mitroi transferă prematurei sale posterități greaua sarcină a descoperirii. Și cînd el va fi descoperit cu adevărat, multe se vor schimba în configurația picturii noastre din ultimele decenii. Cu promisiunea revenirii asupra picturii sale cu proxima ocazie, nu mai putem spune acum despre Florin Mitroi decît atît: odihnescă-se-n pace! (P.Ș.)
Allianz..., ca imperativ moral by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15331_a_16656]
-
faptului că este așa de puțin cunoscută, Florin Mitroi transferă prematurei sale posterități greaua sarcină a descoperirii. Și cînd el va fi descoperit cu adevărat, multe se vor schimba în configurația picturii noastre din ultimele decenii. Cu promisiunea revenirii asupra picturii sale cu proxima ocazie, nu mai putem spune acum despre Florin Mitroi decît atît: odihnescă-se-n pace! (P.Ș.)
Allianz..., ca imperativ moral by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15331_a_16656]
-
Alexandru Zub Se află în pregătire, la Editura Polirom, albumul de pictură Uși celebre, uși umile de Val Gheorghiu. Prefața este semnată de Alexandru Zub. O prezentăm în avanpremieră, însoțită de cîteva din imaginile albumului. Autorul acestui album tematic, Val Gheorghiu, a dorit să aibă câteva rânduri de la mine în chip de
Ușile lui Val Gheorghiu by Alexandru Zub () [Corola-journal/Journalistic/15433_a_16758]
-
pretexte de meditație, cum e cea cu papuci dinainte sau una, la fel de modestă și abia dezvăluindu-și conturul sub o vegetație așa de opulentă, pe când alta, surprinsă pesemne iarna, e vegheată de un trunchi desfrunzit și melancolic. denotă, ca toată pictura lui, o aplecare spre esențial, o regândire a lumii, a realului în ansamblu. Ușile se pretau de minune la o lectură plastică precum aceea propusă în albumul de față. Dincolo de ele, abia sugerată, o lume solemnă sau umilă, după caz
Ușile lui Val Gheorghiu by Alexandru Zub () [Corola-journal/Journalistic/15433_a_16758]
-
multor tineri artiști de a abandona expresiile tradiționale în beneficiul celor neconvenționale, fie pentru insolitul experienței, fie din rațiuni mult mai practice care țin de șansele nemijlocite ale susținerii și ale promovării, Mirela Dimcea a rămas fără echivoc în spațiul picturii de șevalet. în al doilea rînd, deși este absolventă a Filosofiei, cu tot ce comportă acest lucru, de la modelarea gîndirii și pînă la deprinderile exprimării narative, ea nu a lăsat să transpară în propria-i pictură, nici în termenii cei
O revoluție de catifea by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15434_a_16759]
-
fără echivoc în spațiul picturii de șevalet. în al doilea rînd, deși este absolventă a Filosofiei, cu tot ce comportă acest lucru, de la modelarea gîndirii și pînă la deprinderile exprimării narative, ea nu a lăsat să transpară în propria-i pictură, nici în termenii cei mai aluzivi, date ale vreunei discursivități de tip literar sau incifrări tipice pentru cei obișnuiți să manipuleze concepte și abstracțiuni. în al treilea rînd, și poate că aici tînăra artistă stabilește realmente o performanță, deși a
O revoluție de catifea by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15434_a_16759]
-
tipice pentru cei obișnuiți să manipuleze concepte și abstracțiuni. în al treilea rînd, și poate că aici tînăra artistă stabilește realmente o performanță, deși a fost eleva lui Vasile Grigore, ea nu a preluat absolut nimic din datele evidente ale picturii acestuia, pictură cu o putere de contagiune irezistibilă pentru mulți dintre elevii săi și care tot pe mulți i-a aruncat în captivitatea celui mai elementar epigonism. Dacă nimic exterior nu poate fi perceput în preocupările mai largi și în
O revoluție de catifea by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15434_a_16759]
-
cei obișnuiți să manipuleze concepte și abstracțiuni. în al treilea rînd, și poate că aici tînăra artistă stabilește realmente o performanță, deși a fost eleva lui Vasile Grigore, ea nu a preluat absolut nimic din datele evidente ale picturii acestuia, pictură cu o putere de contagiune irezistibilă pentru mulți dintre elevii săi și care tot pe mulți i-a aruncat în captivitatea celui mai elementar epigonism. Dacă nimic exterior nu poate fi perceput în preocupările mai largi și în lucrările propriu-zise
O revoluție de catifea by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15434_a_16759]
-
afară de a se organiza și de a se ridica, de la amorf și de la nonexistență, la structură și la semnificație. Preocupată vizibil de acest potențial ascuns al culorii și al limbajului, pictorița care a rezistat cu atîta fermitate în fața efectelor din pictura lui Vasile Grigore se lasă acum sedusă, dar nu prin vreo influență directă, ci printr-o cercetare pe cont propriu, de arhitecturile cromatice din categoria celor acreditate de Teodor Moraru și de spiritul analitic, de lectura sub microscop, pe care
O revoluție de catifea by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15434_a_16759]
-
sedusă, dar nu prin vreo influență directă, ci printr-o cercetare pe cont propriu, de arhitecturile cromatice din categoria celor acreditate de Teodor Moraru și de spiritul analitic, de lectura sub microscop, pe care Florin Ciubotaru le-a impus în pictura noastră de astăzi. Afină spiritual cu cei doi, prin aspirațiile de constructor și prin vocația analitică, Mirela Dimcea se individualizează indiscutabil prin modalitățile de abordare a imaginii. Ceea ce o interesează pe ea în primul rînd nu este arhitectura finită, statutul
O revoluție de catifea by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15434_a_16759]
-
într-o perspectivă legitimă, atît din punct de vedere formal, cît și din punct de vedere expresiv, natura convențională a imaginii pare a-i sabota realitatea acesteia, plasînd-o undeva în zona efemerului și a reversibilității. Și în ceea ce privește aspectul celălalt al picturii sale, cel lăuntric, acela în care vecinătatea lui Ciubotaru poate fi invocată fără a forța nota, se întîmplă, oarecum, același lucru. în vreme ce Florin Ciubotaru construiește forme solide prin orchestrația halucinantă a unor detalii mereu ținute sub control, Mirela Dimcea folosește
O revoluție de catifea by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15434_a_16759]
-
plastice sigure pe sine, de aici acolo ele sînt, cu certitudine, fatalități ale unui temperament artistic marcat de polarități. Și tocmai în consecința acestui partaj onest între motivația lăuntrică a exprimării și gîndirea profesională activă, se naște un gen de pictură în care nu intervin nici factori de perturbare ce țin de prea severul proces al elaborării, și nici bruiaje de fond, născute dintr-o instinctualitate fără cenzură. Rafinată și puternică în aceeași măsură, bine argumentată estetic și coerentă expresiv, pictura
O revoluție de catifea by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15434_a_16759]
-
pictură în care nu intervin nici factori de perturbare ce țin de prea severul proces al elaborării, și nici bruiaje de fond, născute dintr-o instinctualitate fără cenzură. Rafinată și puternică în aceeași măsură, bine argumentată estetic și coerentă expresiv, pictura Mirelei Dimcea nu este una șocantă, dar este una prin care fenomenul artistic însuși transmite un semnal de siguranță și de vigoare. Deși, în tăietură proaspătă, rupturile și salturile revoluționare, mai mult sau mai puțin sîngeroase, au o mare putere
O revoluție de catifea by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15434_a_16759]
-
pustiu, în vreme ce mișcările aparent lente, dar care lucrează chiar la fundamentul unui fenomen sînt, în mod doar aparent paradoxal, evenimentele cu adevărat cruciale. În acest sens, nu insurgentul Duchamp, cel care a negat vehement arta muzeificată, a schimbat radical fața picturii moderne, ci provincialul Cezanne, care n-a ieșit din bidimensional și n-a incendiat simbolic nici măcar vreo casă memorială. La urma urmei, regîndirea fenomenului din chiar spațiul său de referință și reconstrucția acestuia cu propriile lui instrumente constituie adevăratul pariu
O revoluție de catifea by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15434_a_16759]
-
regîndirea fenomenului din chiar spațiul său de referință și reconstrucția acestuia cu propriile lui instrumente constituie adevăratul pariu al oricărei creații artistice. Și Mirela Dimcea tocmai acest lucru încearcă să-l facă. Iar dacă ea nu revoluționează acum din temelii pictura românească, dacă nu-și transformă acțiunea artistică într-un adevărat carnagiu, în mod cert, asemenea multor tineri din generația ei, o revoluție de catifea tot face, adică îi analizează lucid posibilitățile și îi reconfirmă vitalitatea.
O revoluție de catifea by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15434_a_16759]
-
Pavel Șușară I. Parteneriat și adversitate Spre finele anului trecut, Muzeul Național de Artă a găzduit unul dintre cele mai importante evenimente ale sezonului care, din păcate, a trecut aproape neobservat; este vorba de expoziția de pictură și sculptură a Sultanei și a lui Ovidiu Maitec. Artiști bine cunoscuți în peisajul nostru cultural de astăzi, cu o activitate prodigioasă și cu o amprentă stilistică inconfundabilă, soții Maitec nu sunt la prima lor expoziție comună. Cu vreo doi
De la parteneriat la comuniune by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15455_a_16780]
-
prin actul implicit al cioplirii, fie printr-o intervenție explicită, suprafața iese permanent din capcana monotoniei, devenind funcție a interiorității volumului și nicidecum periferie și contur. III. Lumea celestă și abolirea materiei Față de această imagine a sculpturii lui Ovidiu Maitec, pictura Sultanei Maitec se înscrie într-o evidentă opoziție. Și o asemenea situație nu derivă din specificul limbajului, din particularitățile tehnice sau din pricini materiale obiective. Nu cu sculptura intră Sultana Maitec în dezacord, și nu faptul că se exprimă în
De la parteneriat la comuniune by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15455_a_16780]
-
nu derivă din specificul limbajului, din particularitățile tehnice sau din pricini materiale obiective. Nu cu sculptura intră Sultana Maitec în dezacord, și nu faptul că se exprimă în bidimensionalitate o situează într-un alt registru al existenței simbolice, la rigoare pictura poate exhiba un interes pentru materie chiar mai mare decît sculptura, ci cu totul altele sunt motivele disjuncției. La un prim nivel, care nu este și cel mai relevant, ceea ce îi diferențiază pe cei doi este chiar spațiul exterior, orizontul
De la parteneriat la comuniune by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15455_a_16780]
-
chiar spațiul exterior, orizontul peisagistic și regimul meteo-climatic. în vreme ce Ovidiu Maitec, prin material, dar și prin natura definitivă a formelor, are o ascendență alpină, o cotă scăzută a temperaturii și oferă o percepție învăluită de penumbre, Sultana Maitec este solară, pictura sa reverberează înaltele temperaturi meridionale, iar spațiul de vizibilitate este, dacă putem spune așa, transparent pînă la opacitate. Și poate că de aici, chiar de la acest aparent paradox, ar putea fi inițiată o lectură mai consistentă a complementarității și a
De la parteneriat la comuniune by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15455_a_16780]
-
să consacre, într-o imagine pură și antiretorică, lumina adevărului, cea necreată, lumina spirituală, acel lux care vine dinlăuntru, care nu descrie efemerul, nu se erodează și nu se risipește. Chiar și acele imagini care par ușor de recunoscut în pictura sa și care, aparent, sunt elementele unor potențiale naturi statice, cum ar fi merele, sau pietrele sau orice altceva, nu sunt decît spectre, sigle ale unei lumi încă neinstituite, concepte solitare într-un discurs neformulat, sau chiar arhetipuri platoniciene, realități
De la parteneriat la comuniune by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15455_a_16780]
-
încearcă să mîntuie efemerul prin ridicarea lui la semnificație spirituală, să transforme materia în sursă de comunicare, Sultana coboară din lumea celestă, din spații imponderabile și dintr-o îndelungă tradiție a semnului, de factură orientală. Sculptura lui Ovidiu Maitec și pictura Sultanei Maitec, prin spațiile atît de diferite pe care le invocă și prin încărcătura atît de specială pe care o poartă, nu reprezintă o simplă acțiune conjugală, așa cum s-ar putea crede cu multă comoditate, ci un mariaj al principiilor
De la parteneriat la comuniune by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15455_a_16780]
-
1919, tradus pentru prima oară în română în 1970) ca pe o explozie de contraste, de momente strălucitoare, din cele ce dau vieții de toate zilele excitație, emotivitate pasională, caracter aprig, ba chiar un anume... haz lugubru. Pornind de la culorile picturii fraților Van Eyck, imaginile răscolesc "viața, care mai avea încă, în multe privințe, culorile basmului" - predici, patimi, nebuni, lăutari, răzbunări, nestatornicia norocului, cruzime, trufie, lăcomie de bani, violență, nedreptate - dar și năzuința către o lume mai frumoasă (deși "nu era
Capul tranșat al parlamentarului by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/15461_a_16786]
-
au succedat, adică, niște momente pe care eu le socotesc absolut firești: mai întîi, am pictat în plan, apoi planul nu mi-a mai ajuns. Atunci am început să-l încarc. Să-l încarc mecanic, fizic. Dar în scurt timp picturile mele au devenit monocrome, un fel de basoreliefuri cu foarte puțină culoare. Iar eu încărcam din ce în ce mai mult, adică simțeam o nevoie irepresibilă de materie. În ce sens? În sensul ieșirii din pînză, al ieșirii în accepțiunea modificării distanței dintre plan
François Pamfil "Mă consider scamator" by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15481_a_16806]
-
adică simțeam o nevoie irepresibilă de materie. În ce sens? În sensul ieșirii din pînză, al ieșirii în accepțiunea modificării distanței dintre plan și ochiul privitorului. Însă după scurtă vreme nici aceste basoreliefuri nu mai puteau fi realizate tehnic ca pictură pentru că, de fapt, ele nici nu mai erau pictură. Și cum sculptor n-am vrut să fiu niciodată - acolo este o altă problemă despre care, dacă o să avem timp, vom vorbi altădată -, am simțit nevoia să fac un truc, și
François Pamfil "Mă consider scamator" by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15481_a_16806]
-
sens? În sensul ieșirii din pînză, al ieșirii în accepțiunea modificării distanței dintre plan și ochiul privitorului. Însă după scurtă vreme nici aceste basoreliefuri nu mai puteau fi realizate tehnic ca pictură pentru că, de fapt, ele nici nu mai erau pictură. Și cum sculptor n-am vrut să fiu niciodată - acolo este o altă problemă despre care, dacă o să avem timp, vom vorbi altădată -, am simțit nevoia să fac un truc, și anume să păcălesc nevoia mea de spațiu, pictîndu-l. Adică
François Pamfil "Mă consider scamator" by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15481_a_16806]