226 matches
-
Și totuși, chiar această artă, când e realizată în puritatea inimii, are un aer oarecum religios. Michelangelo susține că arta în general e prin natura ei religioasă. Un simplu peisaj sau o natură moartă, care dă viață și semnificație lucrurilor pieritoare, are, precum s a observat, o putere de sugerare a paradisului. Priveliștile, arborii, florile, animalele transfigurate în pictură ne aduc o vagă adiere de fericire edenică și o impresie de inedit strălucitor, cum trebuie să fi avut lucrurile ieșite din
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
implorând existența "să" se întoarcă ea însăși din anonimatul în care s-a pierdut". Heidegger ne spune că nu trebuie să dormim și că, dimpotrivă, trebuie să veghem până la capăt. El stă în mijlocul acestei lumi absurde, arătându-ne caracterul ei pieritor și căutându-și drumul printre ruine. Jaspers nu crede în nici un fel de ontologie, pentru că, după el, ne-am pierdut "naivitatea". Știe că nu putem ajunge la nimic care să poată transcende jocul mortal al aparențelor. Știe că spiritul sfârșește
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
curaj și propria sa judecată. Primul îl învață să trăiască fără apel și să se mulțumească cu ceea ce are, a doua îi arată limitele. Sigur de libertatea sa mărginită în timp, de revolta sa fără viitor și de conștiința sa pieritoare, el își urmează aventura în timpul vieții sale. Aici este domeniul lui, aici acțiunea lui pe care o sustrage oricărei alte judecăți în afară de a sa. O viață mai înaltă nu poate însemna pentru el o altă viață. Ar fi un lucru
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
o singură ființă, un singur chip, și totul e devorat. Don Juan însă e zguduit de o cu totul altă iubire, o iubire care eliberează. Ea îi aduce toate chipurile lumii și freamătul ei se naște din conștiința că e pieritoare. Don Juan a ales să fie nimic! Pentru el e important să vadă limpede. Numim iubire ceea ce ne leagă de anumite făpturi, numai fiindcă ne referim la un anume fel colectiv de a vedea, de care sunt răspunzătoare cărțile și
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
înțelegi că, în acest univers vulnerabil, tot ce-i uman, și nu-i decât atât, capătă un sens mai arzător? Chipuri încordate, fraternitate amenințată și prietenia între bărbați, atât de puternică și atât de pudică, iată adevăratele bogății, de vreme ce sunt pieritoare. În mijlocul lor, spiritul își simte cel mai bine puterile și limitele. Adică eficacitatea. S-a vorbit de geniu. Dar geniul e un cuvânt prea vag; eu îi prefer inteligența. Ea poate fi măreață. Ea luminează acest deșert și-l domină
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
loc comun al tuturor literaturilor - o absurditate fundamentală și în același timp o implacabilă măreție. Amândouă coincid, cum e și firesc. Amândouă sunt întruchipate, să o mai spunem o dată, în divorțul ridicol care desparte necumpătatele noastre elanuri sufletești de bucuriile pieritoare ale trupului. Absurdul stă în faptul că sufletul acestui trup îl depășește atât de nemărginit. Cel ce vrea să reprezinte această absurditate va trebui să-i dea viață printr-un joc de contraste paralele. Astfel, Kafka exprimă tragedia prin cotidian
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
dat atâta viață și atâta relief fantomelor regretului. Totodată, se va înțelege însă și ciudata măreție pe care o pretinde opera absurdă și care, poate, nu se află aici. Dacă specificul artei constă în a lega generalul de particular, eternitatea pieritoare a unei picături de apă de jocurile luminii, va trebui cu atât mai mult să măsurăm măreția scriitorului absurd după distanța pe care știe s-o creeze între aceste două lumi. Secretul său e de a ști să găsească locul
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
imagism extins pe spații ample, dar, în același timp, controlat cu discreție. Acest lirism pulsatoriu, pendulând între lăuntric și exterioritate, pornește de la dezvăluirea unei relații indisociabile între spirit și trup. În viziunea lui H. trupul este doar aparență schimbătoare și pieritoare, iar spiritul, neschimbat și etern. Ca și la Nichita Stănescu, sfera și oul sunt asociate perfecțiunii și, respectiv, genezei. Balansul între un lirism interiorizat, uneori remarcabil de profund, și unul exterior, ostentativ, este prezent la nivelul întregii creații și prin
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287396_a_288725]
-
dacă nu chiar pe daimonii Înșiși, pentru a explica aceste fenomene de contact Între lumea divină, căreia voia să-i păstreze intactă transcendența, și muritori. L-am văzut atribuind, ca și Aristotel, pneumei - „preasfinte”, dar În același timp coruptibile și pieritoare, un caracter daimonic (438 c-d). Îl vedem În De Pythiae... Învestind-o, Într-un fel, pe Pythia cu Însușiri daimonice, În special acelea de interpret și intermediar. Există, așadar, un fir conducător ce unește conceptual, În mod evident, aceste
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
2, prin această formulă conferindu-i un apelativ corect și veridic, unicul ce i se potrivește, constând În a recunoaște că el există șîntr-adevărț. 18. Adevărul este că noi nu participăm câtuși de puțin Înmod real la existență. Orice natură pieritoare, situată Între naștere și moarte, nu oferă de la sine decât o imagine ștearsă, (B) aparent lipsită de contur și de consistență. Dacă suntem dispuși să-i dăm atenție pentru a Încerca să o Înțelegem, este Întocmai cum ai strânge cu
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
doua zi. Abia își auzea propriile gânduri de vacarmul estival al cicadelor, responsabil în parte de deciziile luate. Era în cântecul lor ceva terminal, o simfonică în fortissimo a conciziei, un breviar asurzitor al timpului rămas încă de trăit creaturilor pieritoare - un fel de șuier strident al fluidului vital angrenându-și mediul în mișcare și-apoi scăpând ca prin minune dintre roțile lui dințate scrâșnitor. După ani de așteptare larvară în subteran, cicadele nu ies din pământ decât pentru ultimele câteva
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
joacă de fapt între Forța ca principiu universal și determinările ei finite. E ca și când ar exista o incompatibilitate între nemărginirea libertății ei și îngrădirea, către ea însăși, a acestei libertăți într-o ipostază finită. E ca și când energia care însuflețește entitățile pieritoare ar năzui și cumva ar putea izbuti să se înalțe la statutul ei originar. Iubirea dintre muritori Spunem că Iliada este un poem războinic și, prin ceea ce se desfășoară în ea, de bună seamă așa și este. Dar, pe de
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
așezate pe temelii de nezdruncinat, urmându-se după legi neabătute și bune. Și oamenii la fel, ca șir de generații, apărând, dispărând și apărând iar în lumină și în nesfârșirea timpului. Dar omul, ca ins, e vulnerabil și de tot pieritor, doar omul, care se naște, se bucură, suferă și moare. Care are o singură viață, de trăit o singură dată. Și care este unic, insubstituibil și irepetabil. Individul uman este singura realitate totodată pătimitoare și pieritoare. Iar viața lui și
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
vulnerabil și de tot pieritor, doar omul, care se naște, se bucură, suferă și moare. Care are o singură viață, de trăit o singură dată. Și care este unic, insubstituibil și irepetabil. Individul uman este singura realitate totodată pătimitoare și pieritoare. Iar viața lui și conștiința lui de sine sunt structurate pe aceste două date definitorii și fundamentale. De răspunsul fiecăruia la ele depind demnitatea lui și locul lui în ierarhia existențelor din univers. Și cu cât este mai mare puterea
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
sunt cele mai nefericite? Ar fi putut să se întrebe cum de s-au molipsit caii de la durerea omenească, cum de pot fi părtași la iubire și moarte, cum, nemuritori fiind, au ajuns să le pese într-atât de ceva pieritor. 97 Ahile în acțiunea Iliadei Pentru a ajunge la o judecată și un sens, se cuvin întâi enumerate, ca văzute dinafară, actele lui Ahile, acelea care constituie Ahileida și care determină întreaga acțiune a epopeii. Când e să înceapă a
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
ceea ce nu i-a fost dat. Este un destin neîmplinit, de aici tristețea. Dar destinul lui mai spune ceva, dincolo de tristețe. Prin el, Forța își dezminte caracterul linear și inerțial, se întoarce asupra ei înseși, transformând destinul prescris unei entități pieritoare în paradigmă a capacității ei eterne de a inventa forme atipice. Fără de care cele tipice, formele eterne ale vieții, ar părea un simplu dat inert. Fără tragicul înscris în ființa lumii, nu am avea măsura bucuriei cosmice de a fi
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
peste chipul acelui copil, Vremi se petrec, Gânduri zboară iute și jos Ca în preajma furtunii, Arbori mari visează visele nopții, Visele lumii, crude vise, Stele plâng și râd și tac, atotștiutoare, Veacuri trec cu marile pânze umflate de vânt, Ochi pieritori se deschid presimțind bucuria Copilului lumii, dormind În adâncul puterii vântului nopții. Condiția umană . Felul în care vorbește Ahile . . . . . . . . . . . . . . . 107 Portretul interior: Ahile ca erou homeric atipic . . . . . . . . . . . . . . . 114 Ariel sau Despre forma pură a libertății Preambul . La prețul de vânzare
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
să-l țină minte) tot așa ascultătorului sensibil (ne-animalizat, netembelizat de televizor) i se poate șopti, cânta, recita poezia eminesciană, receptată și de înstrăinați, pe nivele de percepție ! Redescoperirea lui e un proces permanent în evoluția acestui neam. Noi, pieritorii de azi, murim mai puțin simțind fiorul poeziei lui. Noi, trăitorii de pretutindeni, cu sensibilitatea dată de Domnul, ne înnobilăm și cu râul, ramul și cu floarea albastră, și cu "ropotul de grindeni", și cu Mircea, și cu dragoste și
MERIDIANUL by Dumitru V. MARIN () [Corola-publishinghouse/Science/1703_a_2970]
-
dintre cele mai frumoase orașe ale lumii, mă țin... de obicei ! Spre deosebire de atâția care-s numai pentru ei. PRAGA DE ZI , adică orașul excursioniștilor din toată lumea, al imaginilor înălțătoare ca pildă și realitate al întoarcerii spre valorile mari și greu pieritoare ale unor vremuri demult apuse; dar, deosebit prilej de mândrie și onoare. După cum se știe, un musafir prost povestește ce-a mâncat și ce-a băut; deșteptul ce-a gândit și ce-a simțit. CE-AM V|ZUT: Praga este
MERIDIANUL by Dumitru V. MARIN () [Corola-publishinghouse/Science/1703_a_2970]
-
Vocativul caracterizează numai persoana a II-a și se întrebuințează, de regulă, în propoziții imperative: „Stihii a lumei patru, spuse lui Arald,/Străbateți voi pământul și a lui măruntaie” (Ibidem, p. 94) sau în propoziții asertive exclamative: „O tu umbră pieritoare, cu adâncii, triștii ochi,/Dulci-s ochii umbrei tale - nu le fie de diochi!” (Ibidem, p. 80) Genitivul se caracterizează printr-o serie de deosebiri între persoanele I și a II-a, pe de o parte, și persoana a III
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
e concret, trupesc, apropiat de realitate. El stilizează, vizând esența formei, esența structurii. Arta sa nu are monumentalitatea, trufia și orgoliul faraonilor egipteni, ci modestia și propensiunea spre frumos și spre lumină a unui țăran daco-român, conștient că lumea e pieritoare și trecătoare. Oltean, Brâncuși nu e povestitor ca moldovenii, ci se exprimă scurt, aforistic, prin parabole și simboluri. El este opus Meșterului Manole pentru că nu adaugă pietrelor o ființă omenească, ci scoate din piatră, lemn sau metal ființa pură, luminoasă
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
spuse,/ Toate acestea nu sunt posibile și adevărate/ Decât când țesătura lumii/ Începe să se destrame. Or eu/ Sunt viu și uman.» Scara de oricalc/ De deasupra-i dispăru, ca o lucire întâmplătoare./ Trupul i se restrânse brusc în forma pieritoare” (O viziune intermediară). Însă repudierea viziunii nu conduce la cantonarea în minimalismul biografic, de vreme ce există și o anume ocultare a planului imediat, având ca supape reveria și histrionismul. Numai că imaginarul nu permite, ca la Mircea Cărtărescu, instrumentarea sa ca
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288331_a_289660]
-
de mai mulți comentatori. S-ar mai putea adăuga și observația - sau ipoteza - că, în ultimă instanță, această exaltare a unei interiorități colective provine dintr-o dramă individuală, implicit a autorului, apăsat de presentimentul morții. Individul e nesigur, fragil și pieritor, în vreme ce colectivitatea e sau pare perenă. Extinderea introspecției la scara comunității poate fi interpretată și ca un procedeu de mântuire a individului, ca o metodă de exorcizare a fricii de moarte, o anulare a ei, temă stăruitoare în demersul literar
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290200_a_291529]
-
vechi de Kores,/ cine să ne mai învețe/ ronda scriere sau finul duct/ al genialelor creioane Hardtmuth?/ Cine să mai plângă cu cerneală/ pe degetele noastre tremurătoare,/ uscate și reci, bolnave de lâncezeală/ și-atât de singure, de necaligrafice,/ de pieritoare?” Costache Olăreanu e un prozator rafinat și cult, a cărui principală preocupare nu e proza robust realistă sau psihologică a contemporanilor săi, ci narațiunea discret cizelată și încadrată unei convenționalități literare diferite, având însă drept de cetate cât celelalte. Mai
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288518_a_289847]
-
Cu toată fața lor pământească, cei trei Crai sunt numai în al doilea rând oameni, dar în primul rând axe universale. Iar numele plutonian al lui Pirgu e de scârbă și spaimă. De aceea Craii de Curtea-Veche părăsește raftul cărților pieritoare pentru a se așeza între Scripturi. Nu cunosc meditație mai gravă asupra ticluirii și aventurii Ființei ca această carte de înțelepciune, pe care un act de discreție și gust o disimulează sub grele catifele de pitoresc oriental. ION BARBU Scrisul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286089_a_287418]