743 matches
-
Deci anșoa. Deci carne. Deci cruzime și moarte. Ține cutia cu o mână și arată spre ea cu mâna cealaltă, zicând: — Asta merge direct în veceu, acolo unde i-e locul. Și număr: 7, 8... Vrabie le dă tuturor niște pietricele rotunde, dintr-un coș pe care-l duce într-o mână. Îmi dă și mie una. E cenușie și rece; zice: — Țineți-o în mână și intrați pe lungimea de undă a energiei ei, ca să fim pe aceeași lungime de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
prelucrată. Dispunând de ac și ață, sinantropii își puteau confecționa îmbrăcămintea, motiv care îi determină pe experți să tragă concluzia că aceștia purtau îmbrăcăminte diversificată. Sinantropii confecționau și purtau podoabe. Arheologii au găsit în peșterile locuite de aceștia coliere din pietricele, dinți de animale, oase de pești și cochilii de scoici, toate șlefuite cu multă îndemânare. Mai mult, aveau găuri scobite și erau prinse între ele cu sfori subțiri, vopsite în culoare roșie obținută din pigmenți naturali de oxid de fier
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
granitice ale lui Kgale Hill și petele albastre din zare, care erau apele zăgăzuite de stăvilar. Era un băiat politicos, foarte serios, interesat de pietre, și se tot oprea să scormonească după câte o bucată de rocă sau să culeagă pietricele. — Acesta este cuarț, îi explică, arătându-i o bucată de rocă albă. Câteodată se găsește aur în cuarț. Ea luă roca și o examină. — Îți plac pietrele? — Vreau să mă fac geolog, îi spuse el pe un ton solemn. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
se apleacă peste patul meu ar putea fi modelul la scară redusă al cerului văratic original. Mici diamante artificiale, nu cele de plastic scuipate de-o fabrică din Calcutta, ci alea austriece de cristal tăiate de elfi în Pădurea Neagră, pietricelele alea fals prețioase sub formă de stea sunt cusute peste tot pe tulul negru. Fața reginei absolute e luna de pe cerul nopții care se apleacă și mă sărută de noapte bună. Camera mea de hotel e întunecată, iar televizorul de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
argintie era imprimată cu vopsea neagră inscripția „rezistent la viermi”. Aveam fasole verde rezistentă la viermi și tocăniță de pui la ceaun și știuleți întregi de porumb dulce cu bobul auriu. În fiecare pungă zuruia câte ceva, ca niște vreascuri sau pietricele sau nisip. Fiecare pungă, o pernă argintie umflată cu azot pentru a-i păstra conținutul mort. Lasagna cu sos de carne sau ravioli cu brânză. Rezistente la viermi ori ba, Veriga Lipsă putea sfâșia o pungă doar cu mâinile lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
le ura. Stăteam așezați turcește în galeria celor O mie și una de nopți, printre coloanele de ipsos sculptate în forma unor elefanți cabrați, ridicați ca să sprijine tavanul cu picioarele dinainte, și domnul Whittier, ronțăind din pumn alte bețișoare sau pietricele uscate, spunea: — În adâncul sufletelor, suntem împotriva echipei noastre. Împotriva umanității. Noi împotriva noastră. Tu, propria ta victimă. Iubim războiul pentru că e singura cale de-a ne săvârși lucrul în lume. Singurul mod de-a ne desăvârși sufletele, aici pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
repetiție la cor. Îl visase cu o seară înainte, un vis albastru și disperat iar acum avea impresia că el n-o să mai vină niciodată. Cum băieții nu aveau voie să intre în căminul fetelor, după obicei, Ernest aruncă cu pietricele în geam. Sunetul cristalin, de sticlă lovită, o aduse instantaneu în fața ferestrei. Îl văzu și coborî într-o goană nestăvilită, se repezi în brațele lui, cu o dorință copleșitoare de-a nu se mai dezlipi vreodată. El o sărută cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
genunchi și era cât pe-aci să-și piardă echilibrul. — Pleacă, Adam! Ți-am spus, nu trebuie să te ții după mine. Glasul Îi era liniștit, Însă Adam a știut că numai liniștit nu era. Adam a Înaintat spre el, pietricelele ascuțite și noroiul nu-l mai necăjeau. — Adam, nu! — Dar de ce? Tu ce faci aici? Johan s-a răsucit din nou spre largul mării, căuta parcă ceva nevăzut. Adam a simțit că apa Îi atinge coșul pieptului. — Johan, ce-i
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
examen. Și nu puteai să vii să-mi spui când știai că te aștept? Pe unde ai umblat? Am fost la băut, cu băieții, hai, lasă-mă acum. Sidonia se dusese la WC și urinase îndelung, cu usturimi, parcă elimina pietricele, mai târziu, după ce înghițise o pastilă, cocoțată în vârful patului, cu șalele înfășurate în paturi, mâncase o aripă de pui adusă de acasă, mestecase în grabă, înfometată la culme, cu ochii la spatele masiv al lui Ovidiu. Nu, ea nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
de pietriș. Ovidiu deschise portiera, se aplecă spre ea. Am închiriat o cameră la primul etaj, cu balcon. Din păcate nu ne poate servi decât cu o conservă de pește, pâine și bere. Haidem! Era încântat. O ducea de umăr. Pietricelele scrâșneau sub tălpile lor, făceau un zgomot asurzitor în liniștea nopții. Mirosea plăcut a beznă și a apă. Urcară trei trepte sub formă de semicerc. Acum erau sub cupola de lumină, punctată de gâze de noapte, împingeau ușa grea din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
am fugit împreună la scăldat. Parcă era un cer senin și era așa de frumos și cald afară ,,că-ți venea să te scalzi pe uscat ca găinile”. Așa că, am ajuns la un râu, pe malul căruia străluceau mii de pietricele argintii. Noi le duceam la urechi și, sărind de pe un picior pe altul, strigam: ,,Auraș, păcuraș, Scoate apa din urechi, Că ți-oi da parale vechi. Și ți-oi spăla cofele Și ți-oi bate dobele!” După aceea, aruncam pietrele
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
aveau și sé nu le arunce, ca sé nu le ridice altcineva. Nimeni nu știa unde aruncă Nadejda Petrovna acele cioburi, céci nimeni nu le gésea. Cel mai captivant lucru era sé gésești o soluție sé ascunzi acele cioburi sau pietricele, ca sé nu le géseascé Nadejda Petrovna. Șasa Își Îndoi pantalonii și dédu drumul la cîteva cioburi sé cadé În Îndoituré. Mergea atent că sé nu-i saré cioburile și sé nu i le vadé cineva. În mijlocul mulțimii, acoperit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2008_a_3333]
-
umflat, și-l apasé-néuntru, și-l prind cu mîna, pe urmé, cînd vor ei, Îi dau drumul și ciobul zboaré că din praștie, si se aud baloanele cum pocnesc. Dar pentru asta el trebuie sé mai creascé. Oricum, se géseau pietricele și cioburi și pe jos, și cînd se opreau că sé asculte ce se vorbește În megafon, puteai sé ridici un ciob sau o pietricicé, chiar dacé strézile péreau méturate din timp, special că sé nu se spargé baloanele fetei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2008_a_3333]
-
se gîndeascé decît la cerul care, fiind atît de aproape, se atingea de pémînt, la doar cîțiva pași Înaintea lor, aținîndu-le calea, ca un perete. Era o liniște depliné, În care cuvintele ei s-ar fi putut aseména cu niste pietricele aruncate Într-o apé Întinsé și limpede. 26 Șasa umblé și séptémîna viitoare prin pédure, dar nu-L gési pe Dumnezeu. Își zise cé poate mai are El ceva de fécut prin pédure și de aceea nu pleacé. Gésea Însé
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2008_a_3333]
-
duc, mé culc și eu”, zise Șasa. „Ei hai dar, pune-te și dormi” zise tata. Mai era atît de puțin pîné la paradé. Luni o sé ducé bani pentru baloane. Trebuie sé se pregéteascé. Sé spargé sticle, sé strîngé pietricele. 38 Dincolo erau pédurile și apa, care nu se vedeau, erau pésérile negre și zépada. Cédeau frunzele și Înverzea iarbă, creșteau ciupercile roșii, ca jumétéțile de cireașé, creșteau mușchii și petele de mucegăi. Pe copaci se prindea promoroaca și secetă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2008_a_3333]
-
fanatismul, o limbă de lemn de cireș. Care, până la urmă, tot o limbă de lemn este. Un personaj al cărții apare la un moment dat în prim-plan, cu un braț ridicat, și ne explică ce anume ne arată: „— Arăt pietricele pe sub tramvaiul..., pe sub potcoavele nepăsării, porumbel într-o dimineață de primăvară. Arăt aburii lacrimei, arăt bine, arăt urma femeii mele pe trup, strigată de o piatră spartă. Arăt ce încolțește în fața feței și înlăuntrul dintelui, arăt amândouă arătătoarele, secundarul și
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
din pietre prețioase (așa i se păreau ei mărgelele acelea colorate, vesele, strălucind fiecare în felul ei) dar și ele erau reci în seara asta și parcă nici nu mai străluceau așa de frumos... Apoi, să-și așeze cele câteva pietricele aduse de tata de acolo erau cenușii, dar le culesese el de pe coasta muntelui unde lucra și, când era mică, îi spusese că erau de foc (acum înțelegea că era lavă solidificată), pe urmă... Dar ce s-a întâmplat cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
respectiv. E primăvară. În tabloul înrămat cu o ramă groasă, lată, arămie, căprioara zveltă, subțirică și drăguțică soarbe apă din pârăul rece de munte, cu apa limpede, netulburată deci, prin care se văd ca prin urmare pietrele și pietrișul gri. Pietricele mărunte se întrezăresc prin șuvoiul de apă limpede, de izvor. Copacii înmuguriți, cu muguri, care au chiar și înfrunzit, au coroana rotundă, cu crengile maronii, și sunt deși. Ca un crâng din care se surprinde un luminiș în care este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
clipa să curgă și să trăiesc momentul ce curge printre noi. La cerere lui de căsătorie rostisei într-un final "Vreau să fiu soția ta". La altar mă conduse tatăl meu. Purtam o rochie albă, lungă în falduri, brodată, cu pietricele pe piept și cu mânecuța din dantelă. Îl priveam și pe el, trăiam și în mine și clipele treceau rapid. Preotul ținuse slujba, noi făcurăm schimb de verighete și ne sărutarăm dulce și pasional. El în negru, eu în alb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
ne iubirăm. Nu fă nimic ce îți va lua puritatea. Căci e singurul lucru ce nu se mai întoarce. Fă totul pentru a face ce ești tu! Mai târziu se lăsă seara. Luminile continui trăgeau după ele tuneluri subțiri de pietricele sclipitoare. Jucau artificii în cercuri și transformau pământul într-o horă de culori pastelate. Era noapte și imaginile se întrerupea, uși se succedau ca într-o discotecă. Pe negru umblau culori în ritmuri și linii concentrice. Nu mai țin minte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
sincer se înveselește de bucuria întregii feerii. Se bucură cerul de ale lor bucurii. Însă nu vrem să schimbăm cu nimic înfloritul peisaj ce în față-l avem, pe care limpede apa îl redă în picături. Pârâul și izvorul cu pietricele și pești și flori traversează poiana. Viața ne este scumpă, scumpă ne este viața când poienița e plină de tot felul de insecte și de tot soiul de înflorite flori. Nu le văzurăți? Pe unde s-au dus? Nu ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
irezistibilă. Doar gândul că frumusețea ei adăpostea ceea ce el avusese prea mult, fără voia lui, îi răscoli stomacul. Prea mult. Ea-i zâmbi, pusă în încurcătură. Primi florile iar el se pierdea în imaginea ei. Rochia era fină, din mătase. Pietricele albe sclipeau. Două bretele țineau "sutienul" din pietre din care curgea materialul mov închis. Mulțumesc. Nu trebuia... Am vrut. Pierdură o clipă. Amândoi. Haina se oferi el să i-o pună. Observă că nu avea nici o sabie. O conduse la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
mâna într-a lui și știu că el va fi acolo când voi avea nevoie de el. Promite tăcut. Vorbim despre vrute și nevrute, fără a ține mai mult de două replici un subiect. Cimentul e stricat și pe jos sunt multe pietricele. Ele se joacă. Eu îi zâmbesc, politicos. Și între noi există ceva mai mult decât ceea ce se vede. E o poveste ce o vrem noi poveste. · Egiptul mi se deschide ( Soarele apasă și e lumină) în lumină. · Sumerul e o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
ce e în jur, ce mi se întâmplă. Localul e albastru închis cu negru, bărbații sunt la costume moderne, femeile sunt lejer și inedit îmbrăcate, iar eu sunt aici îmbrăcată în roșu, iar în minte port diversitatea și lucrătura în pietricele a unor veșminte thailandeze. Mă simt și eu mică și încrustată în imaginea minții mele. Ochii, ochii îmi sunt două pietre prețioase și strălucitoare, irisul parte comună cu aluminiul globurilor oculare, și deci nimic nu mișcă în mine. · Și știind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
Portița Sufletelor. Focurile alea de pistol de la doi pași... Ce să zic. Presupun că Alatriste știe că-ți datorează viața. Scutură picurii de apă din cutele capei și se Înfășură mai bine În ea. Ochii lui, negri și duri ca pietricelele de jais se opriră În sfârșit asupra mea. — Îmi Închipui c-o să ne mai vedem, zise, plecând. Dar deodată se opri și se Întoarse pe jumătate. Deși, știi ceva? Ar fi trebuit să te omor acum, cât ești Încă un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]