275 matches
-
au eliminat inițial posibilitatea ca unele obiecte punctiforme să fie pitice albe, deoarece sunt prea albastre pentru a fi consistente cu teoriile privind evoluția piticelor albe, teorii considerate valabile la acea vreme. Totuși, lucrări mai recente au arătat că multe pitice albe devin albastre cu trecerea timpului, dând suport ideii că HDF ar conține și pitice albe. Datele din HDF au furnizat un material extrem de bogat pentru cosmologi. În 2005, fuseseră publicate 400 de lucrări pe baza HDF. Una dintre cele
Hubble Deep Field () [Corola-website/Science/311775_a_313104]
-
albastre pentru a fi consistente cu teoriile privind evoluția piticelor albe, teorii considerate valabile la acea vreme. Totuși, lucrări mai recente au arătat că multe pitice albe devin albastre cu trecerea timpului, dând suport ideii că HDF ar conține și pitice albe. Datele din HDF au furnizat un material extrem de bogat pentru cosmologi. În 2005, fuseseră publicate 400 de lucrări pe baza HDF. Una dintre cele mai fundamentale descoperiri a fost descoperirea unui mare număr de galaxii a căror deplasare spre
Hubble Deep Field () [Corola-website/Science/311775_a_313104]
-
întrebări asupra naturii materiei întunecate, care pare a fi nedetectabilă dar care observațiile efectuate sugerează că reprezintă 90% din masa universului. A existat o teorie că materia întunecată constă din obiecte MACHO (în ) — obiecte neluminoase dar masive, cum ar fi piticele roșii și planetele din regiunile exterioare ale galaxiilor. HDF a arătat, însă, că nu există un număr semnificativ de pitice roșii în regiunile exterioare ale galaxiei noastre. HDF a reprezentat un punct de cotitură în cosmologia observațională și încă rămân
Hubble Deep Field () [Corola-website/Science/311775_a_313104]
-
universului. A existat o teorie că materia întunecată constă din obiecte MACHO (în ) — obiecte neluminoase dar masive, cum ar fi piticele roșii și planetele din regiunile exterioare ale galaxiilor. HDF a arătat, însă, că nu există un număr semnificativ de pitice roșii în regiunile exterioare ale galaxiei noastre. HDF a reprezentat un punct de cotitură în cosmologia observațională și încă rămân multe informații de obținut din aceste imagini. Din 1995, acea secțiune de spațiu a fost observată de multe telescoape terestre
Hubble Deep Field () [Corola-website/Science/311775_a_313104]
-
ar putea fi mai mare dacă ar avea o densitate mai mică ca Pământul, sau o masă mai mare decât masa minimă. Planeta are un de 234 K (-39 °C; -38 °F). Planeta orbitează în jurul unei stele de tip M (pitică roșie) numită Proxima Centauri. Steaua are o masă de 0,12 "M" și o rază de 0,14 "R". Aceasta are o temperatura la suprafață de 3042 K și este de 4,85 miliarde de ani. În comparație, Soarele are
Proxima Centauri b () [Corola-website/Science/336716_a_338045]
-
dacă planeta este locuibilă. S-a anunțat că exoplaneta orbitează în zona locuibilă a sistemului planetar al stelei Proxima Centauri, regiune unde, sub condiții și proprietăți atmosferice corecte, apa lichidă ar putea exista pe suprafața planetei. Steaua gazdă este o pitică roșie, cu aproximativ o zecime din masa Soarelui. Ca urmare, stele precum Proxima Centauri trăiesc până la 3-4 trilioane de ani, de 300-400 de ori mai mult decât va trăi Soarele. Planeta este destul de aproape de steaua sa, putând avea rotație sincronă
Proxima Centauri b () [Corola-website/Science/336716_a_338045]
-
dintre ele sunt atât de mari, încât, dacă ar putea fi poziționate pe locul Soarelui, ar ocupa tot sistemul nostru solar inclusiv orbita planetei pitice Pluton, cu tot cu Pământul și celelalte planete. Printre cele mai mici stele se numără așa-numitele pitice albe, de mărimea planetei noastre. Există și stele și mai mici, anume stele de neutroni, care pot avea un diametru de numai 20 de km. În 1997, astronomii de la Universitatea Astronomică din California au descoperit cea mai mare și mai
Stea () [Corola-website/Science/297467_a_298796]
-
H-R compară strălucirea stelelor cu temperatura acestora. Linia diagonală (de la stânga sus la dreapta jos), este diagonala de referință; stelele aflate deasupra diagonalei (numite giganți roșii) sunt foarte strălucitoare, chiar dacă culoarea lor este roșie, iar cele de sub diagonală (numite și piticele albe) sunt de culoare albă, dar nu foarte strălucitoare. Acest spectru a fost conceput de Ejnar Hertzsprung (astronom danez) și Henry Norris Russell (astronom american). Corelarea între spectru și diagramă nu este perfectă; aceasta nu arată culorile reale ale stelelor
Stea () [Corola-website/Science/297467_a_298796]
-
C). Din cauza luminozității, Capella este poziționată în partea de sus a diagonalei din "diagrama H-R", și conform aceste diagrame, această stea trebuie să fie mai mare decât Soarele de 16 ori (ca diametru). Iar stelele de tip "A" și "F" (piticele albe) care se află în partea de jos a diagonalei trebuie să aibă aceeași dimensiune. Unele pitice albe pot avea dimensiunea planetei noastre. Pentru a înțelege comportamentul stelelor, mărimea, luminozitatea și forța gravitațională, trebuie studiate masa și compoziția chimică a
Stea () [Corola-website/Science/297467_a_298796]
-
aceste diagrame, această stea trebuie să fie mai mare decât Soarele de 16 ori (ca diametru). Iar stelele de tip "A" și "F" (piticele albe) care se află în partea de jos a diagonalei trebuie să aibă aceeași dimensiune. Unele pitice albe pot avea dimensiunea planetei noastre. Pentru a înțelege comportamentul stelelor, mărimea, luminozitatea și forța gravitațională, trebuie studiate masa și compoziția chimică a lor. Forța gravitațională a unei stele depinde de masa acesteia și de distribuția materiei pe care o
Stea () [Corola-website/Science/297467_a_298796]
-
este steaua. De aici, astronomii calculează mărimea miezului stelei și cantitatea de material expulzat ca urmare a reacțiilor de fuziune. Cu cât masa stelei este mai mare, cu atât cantitatea de materie transformată în energie este și ea mai mare. Piticele albe și-au consumat deja cea mai mare parte a combustibilului avut, și conform diagramei sunt mai mici. Chiar dacă toate stelele conțin în cea mai mare parte hidrogen și heliu, totuși compoziția chimică este diferită de la o stea la alta
Stea () [Corola-website/Science/297467_a_298796]
-
în jurul stelei o sferă de gaze în expansiune, o nebuloasă. Când heliul din mijlocul stelei se transformă în carbon, steaua se contractă din nou, dar nu mai devine suficient de caldă pentru a declanșa noi reacții nucleare. Ea devine o pitică albă (o stea mică, de mărime comparabilă cu Pământul; dar unde o cantitate de materie de mărimea unui ou cântărește câteva tone). Această stea se răcește, strălucirea ei scade încetul cu încetul, până se stinge. Nu mai rămâne din ea
Stea () [Corola-website/Science/297467_a_298796]
-
stea mică, de mărime comparabilă cu Pământul; dar unde o cantitate de materie de mărimea unui ou cântărește câteva tone). Această stea se răcește, strălucirea ei scade încetul cu încetul, până se stinge. Nu mai rămâne din ea decât o "pitică neagră", prea rece ca să mai strălucească. Stelele cele mai masive produc elemente chimice mai grele, cum ar fi fierul. Ele cresc și devin supragigante, cu o rază chiar și de mii de ori mai mare decât cea a Soarelui. Interiorul
Stea () [Corola-website/Science/297467_a_298796]
-
rebeliunea. Însă, înainte de a muri, Autarhul reușește să divulge aceste coordonate. Gilbret reușește să scape și dezactivează hipermotoarele, dar este ucis. Nava sare la coordonatele primite de la Autarh, dar ajung într-un sistem în care nu se află decât o pitică roșie. Convins că nu există o planetă pe care să aibă loc o rebeliune, Aratap îi eliberează pe Farrill și pe ceilalți. Biron și Artemisia se căsătoresc, dar Aratap îș avertizează că nu va fi ales Director niciodată. Totuși, există
Pulbere de stele () [Corola-website/Science/321426_a_322755]
-
viitor și pentru obiectele de interes excepțional, ea ar putea să accepte ca astfel de obiecte să fie numite înainte ca acestea să fi fost numerotate, în mod oficial. Astronomul Michael E. Brown, codescoperitor al obiectului Sedna și al planetelor pitice Eris, Haumea și Makemake, a afirmat în 2006 că Sedna este obiectul transneptunian cel mai important științific găsit până la acea dată întrucât înțelegerea orbitei sale deosebite ar furniza informații de valoare asupra originii și evoluției inițiale a Sistemului Solar.În
Sedna () [Corola-website/Science/316078_a_317407]
-
moare, fiind hrănită cu ultima picătură de miere. Numărul speciilor cunoscute este de aproximativ 20.000 dar, probabil, sunt foarte multe care așteaptă încă să fie descoperite. Multe specii de albine sunt puțin cunoscute. Cea mai mică albină este cea pitică ("Trigona minima") cu lungimea de circa 2,1 mm (5/64"). Cea mai mare albină din lume este "Megachile pluto", care poate atinge lungimea de 39 mm (1,5"). Tipurile cel mai comune de albine din emisfera nordică sunt speciile
Albină () [Corola-website/Science/303084_a_304413]
-
cerul nocturn precum și unul dintre cele mai studiate obiecte cerești. Ea a dezvăluit astronomiei mult despre procesul formării stelelor și a sistemulor planetare aflate jurul lor, din nori de gaz și praf. Astronomii au observat în mod direct discuri protoplanetare, pitice brune, mișcări intense și violente de gaz precum și efectele ionizării fotonilor în jurul stelelor masive din nebuloasă. Nebuloasa face parte dintr-o nebuloasă și mai mare numită Norul molecular complex din Orion. Acesta se întinde pe tot volumul constelației Orion și
Nebuloasa Orion () [Corola-website/Science/311967_a_313296]
-
pentru observații panoramice”, un instrument al telescopului spațial Hubble, a capturat cea mai detaliată imagine a nebuloasei de până acum. Imaginea a fost luată în timpul a 104 orbitări ale telescopului, capturând peste 3 000 de stele până la magnitudinea 23, inclusiv pitice brune care probabil alcătuiesc un sistem binar. Un an mai târziu, oamenii de știință care lucrau cu telescopul spațial au anunțat pentru prima oară masa unui sistem binar eliptic format din două pitice brune, 2MASS J05352184-0546085. Perechea din nebuloasa Orion
Nebuloasa Orion () [Corola-website/Science/311967_a_313296]
-
000 de stele până la magnitudinea 23, inclusiv pitice brune care probabil alcătuiesc un sistem binar. Un an mai târziu, oamenii de știință care lucrau cu telescopul spațial au anunțat pentru prima oară masa unui sistem binar eliptic format din două pitice brune, 2MASS J05352184-0546085. Perechea din nebuloasa Orion are o masă aproximativă de 0,054 M respectiv 0,034 M și o perioadă orbitală de 9,8 zile. În mod surprinzător, cea mai masivă s-a dovedit a fi și cea
Nebuloasa Orion () [Corola-website/Science/311967_a_313296]
-
infinită. Cu alte cuvinte obiectul trebuie sa aiba raza zero. Acestor argumente li s-au opus mulți cercetători ai vremii, precum Eddington și Lev Landau, care susțineau că un mecanism necunoscut încă ar oprii colapsul. Aceștia aveau parțial dreptate: o pitică albă puțin mai masivă decât limita Chandrasekhar va da naștere in urma colapsului gravitațional unei stele neutonice, care (conform principiului de excluziune al lui Pauli) este stabilă. În 1939 Robert Oppenheimer și H. Snyder emit ideea că stelele neutronice de peste
Gaură neagră () [Corola-website/Science/299088_a_300417]
-
se numără cea a celei mai îndepărtate explozii de radiații gamma și dovezi în sensul existenței unei găuri negre în centrul galaxiei Calea Lactee. În 2004, VLT a permis astronomilor să obțină prima imagine a unei exoplanete, 2M1207b, pe orbita unei pitice brune aflate la 173 de ani-lumină depărtare. Spectrograful HARPS a dus la descoperirea altor exoplanete, inclusiv a unei planete de 5 ori mai masivă decât Pământul pe orbita unei pitici roșii, Gliese 581c. VLT a descoperit și una dintre cele
European Southern Observatory () [Corola-website/Science/318973_a_320302]
-
fierbinte, atingând la un moment dat temperaturi de aproximativ 100.000K. În cele din urmă se va răci atât de mult încât nu va mai emite destule radiații ultraviolete pentru ionizarea norului de gaz care se îndepărtează. Steaua devine o pitică albă și norul de gaz se recombină, devenind invizibil. Pentru o nebuloasă planetară tipică vor trece aproximativ 10.000 de ani între formarea ei și recombinarea stelei. Nebuloasele planetare joacă un rol foarte important în evoluția galactică. Universul timpuriu consta
Nebuloasă planetară () [Corola-website/Science/307281_a_308610]
-
fuziune a heliului, care durează mai puțin de 10% din durata de viață a unei stele. În stelele mai mici de opt mase solare, carbonul produs de fuziunea heliului nu fuzionează mai departe, iar steaua se răcește treptat, devenind o pitică albă. Piticele albe, dacă au o companioană apropiată, pot deveni apoi supernove de tip Ia. O stea mult mai mare, însă, poate crea temperaturi și presiuni suficiente pentru a determina declanșarea fuziunii carbonului în miez odată ce steaua începe să se
Supernovă de tip II () [Corola-website/Science/317469_a_318798]
-
heliului, care durează mai puțin de 10% din durata de viață a unei stele. În stelele mai mici de opt mase solare, carbonul produs de fuziunea heliului nu fuzionează mai departe, iar steaua se răcește treptat, devenind o pitică albă. Piticele albe, dacă au o companioană apropiată, pot deveni apoi supernove de tip Ia. O stea mult mai mare, însă, poate crea temperaturi și presiuni suficiente pentru a determina declanșarea fuziunii carbonului în miez odată ce steaua începe să se contracte din
Supernovă de tip II () [Corola-website/Science/317469_a_318798]
-
atunci când începe să dea dovadă de mândrie și vanitate exagerată, și, pe de altă parte, când începe un schimb de scrisori de dragoste cu un elev de liceu, Tony este trimisă la un internat de fete. Internatul este condus de pitica cocoșată Therese (Sesemi) Weichbrodt. În ciuda condițiilor foarte stricte, Tony trăiește aici, alături de cele două prietene - Armgard von Schilling și Gerda Arnoldsen - o perioadă fericită a tinereții sale. Tony Buddenbrook are 18 ani. Omul de afaceri hamburghez Bendix Grünlich cere mâna
Casa Buddenbrook () [Corola-website/Science/325516_a_326845]