995 matches
-
imediat următoare originea (cartea Introducere în metafizică a lui Martin Heidegger), în cel de-al doilea caz e vorba de o suită de cuvinte grecești desprinse din notele pe care Gabriel Liiceanu le-a elaborat împreună cu Petru Creția la dialogul platonician Hippias Minor. Cînd însă ajungi să spui că, în ediția din 1976 de la Editura Științifică și Enciclopedică, notele la dialogul platonician sînt semnate de amîndoi intelectualii, pentru ca apoi să adaugi că, peste 30 de ani, Gabriel Liiceanu recunoaște că de
Detractorul diletant by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9849_a_11174]
-
suită de cuvinte grecești desprinse din notele pe care Gabriel Liiceanu le-a elaborat împreună cu Petru Creția la dialogul platonician Hippias Minor. Cînd însă ajungi să spui că, în ediția din 1976 de la Editura Științifică și Enciclopedică, notele la dialogul platonician sînt semnate de amîndoi intelectualii, pentru ca apoi să adaugi că, peste 30 de ani, Gabriel Liiceanu recunoaște că de fapt notele nu sînt ale lui, ci ale lui Petru Creția, înseamnă să calci, adînc și apăsat, în zona abjecției. În
Detractorul diletant by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9849_a_11174]
-
există valori negative. Tot ce e valoare este progresist, de multe ori împotriva părerii celor ce o creează. În sensul acesta, mă întreb cum poate cineva, cunoscând bine marxismul, să-i fie realmente potrivnic? (...) Marxismul îmi per-mite să fiu și platonician, și aristotelician, și kantian..." (p. 227) Curat murdar, coane Alecule! Astăzi ironia zdrobitoare a acestor afirmații sare în ochi. Nu pot însă să nu mă întreb dacă la mijlocul anilor șaptezeci ele au putut trece drept un omagiu adus regimului (să
Turnirurile inteligenței by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/9102_a_10427]
-
lui Florin Mitroi este o încercare de stopare a lumii, de suspendare a acesteia în efigie, și nicidecum un comentariu narcisiac pe marginea expresivității ei tranzitorii. Ca dinamică sufletescă și ca stilistică generală, Florin Mitroi este un nonfigurativ, un spirit platonician sau oriental, iar raporturile sale cu nivelul senzorial și vizibil al realului se stabilesc în termeni absoluți și lipsiți de orice echivoc. Atunci cînd pictorul experimentează forme pure, cînd cercetează disponibilitățile ascunse ale substanței și ale limbajului, dispare cu totul
Radiografii în posteritate by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9298_a_10623]
-
înclinat către o metaforizare a domeniului, ceea ce nu vine în contradicție cu noțiunea de arhetip, care - după Jung - nu poate fi descris decât alegoric. Uneori se denumesc diferit aceleași idei. Se folosește însă mai ales accepțiunea foarte generală în sens platonician, conform căreia, tot ce este mai simplu ar fi arhetipal; în muzici tradiționale pot exista asemenea structuri simple - cu cât este un gest muzical mai primitiv, "natural", mai puțin "înflorit" cultural, cu atât este mai aproape de arhetip. în studiile scrise
Înaltul cer al muzicii românești - interviu cu Corneliu Dan Georgescu by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/9502_a_10827]
-
de azi n-a făcut decât să le prelungească, în armonioase polifonii, inconfundabilul ton fundamental. Mi-a plăcut, ani de zile, să citez, cu diverse ocazii, multe dintre versurile acelui ciclu de neuitat și, mai ales, unul de luminos ecou platonician: "Odată am știut să zbor, odată, / Dovadă n-am, dar îmi aduc aminte". Îl reiau acum fiindcă îmi pare că, dincolo de încărcătura emoțională a momentului evocator, concentrează ceva esențial pentru definirea particularului sentiment al lumii pe care întreaga operă a
Adrian Popescu - 60 Căutând "Înțelesul minunii" by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/9623_a_10948]
-
te scufunzi în bazinul de doi metri pe doi și visezi că înoți în Oceanul Pacific, chiar e recomandat să te visezi liber și fericit, dar nu mai ești capabil de așa ceva, această facultate o poți stimula doar cu Prozac, thymos-ul platonician este o facultate a cetățenilor care au trăit în societăți rurale, doar acolo oamenii își mai aminteau de demnitate, nici acolo nu o aveau cu toții, nu toți erau priviți cu respect, dar societatea de consum a șters din creier atașamentul
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
trădat de soldații sau elevii săi, așa cum s-a întâmplat cu Isus, Origen invocă drept contraargument principal trădarea lui Platon de către Aristotel. Iuda n-a petrecut decât trei ani în preajma Învățătorului său, în vreme ce Aristotel a frecventat douăzeci de ani Academia platoniciană. Chestiunile care-l frământă pe Origen sunt următoarele: Iuda a fost rău din primul moment al vieții sale? Avea el posibilitatea să se mântuiască alături de confrații săi? Cum se explică faptul că Isus l-a ales printre cei doisprezece apostoli
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
de apostoli, numai Iuda îi ține piept lui Isus, iar acesta îl numește „al treisprezecelea daimon”. Textul menționează aici chiar termenul grecesc daimon. Traducătorii ediției National Geographic redau, iarăși tendențios, termenul prin „spirit”, trimițând în nota de subsol la sensul platonician. „Daimon” ar fi, în ochii lui Kasser și Mayer, o entitate pozitivă, cu rol de intermediar între diferitele eoane sau sfere ale universului. Or, trebuie spus că noțiunea de daimon în literatura creștină, fie canonică, fie gnostică, nu are niciodată
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
17); ceilalți îngeri, care tânjesc după cunoaștere și virtute, reprezintă la rândul lor sufletele curate ale filozofilor. În sfârșit, schema exegetică a lui Philon reduce legăturile îngerilor cu fiicele oamenilor la relațiile intelectului divin cu patimile, după o schemă tipic platoniciană. Din această perspectivă, uriașii reprezintă categoria „oamenilor carnali”. Într-adevăr, conform teoriei expuse în De gigantibus (60-61), există trei feluri de oameni: cei care, prin natura lor, aparțin pământului - aceștia „sunt mereu în căutarea plăcerilor trupești” și „caută să se
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
să-și păstreze caracterul de entități divine, atâta doar că ele sunt puternic abstractizate. Devine acum mai clar că ceea ce numesc aici „lectură demitizantă” a mitului nu este, în realitate, decât o lectură propriu-zis filozofică, rațională chiar, efectuată în cheie platoniciană. 4. Cu Flavius Josephus (Antichități iudaice I, 67 sq.) 157, se aflăm și mai aproape de discursul avvei Serenus. Flavius Josephus pune în evidență diferența care există încă de la început dintre seminția lui Seth și aceea a lui Cain (el nu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
din vremea Constituțiilor apostolice și a lui Iacob și până la Ioan Hrisostom. Faptul că autorul corpusului sugerează existența unei bogate vieți liturgice în comunitățile creștine constituie o nouă mărturie în favoarea vechimii lor”. În continuare, Stăniloae descrie sistemul dionisian în contrast cu „panteismul platonician”. El nu face nici un fel de referire la Proclus, al cărui plan principal - mone, proodos, epistrophe - este reluat de Pseudo-Dionisie și se înverșunează împotriva traducerii termenului proodos prin „emanație”. În opinia sa, „emanație” presupune obligatoriu o metafizică panteistă și de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
ortodoxă, ea poate pune în evidență, în cel mai autentic spirit palamit, faptul că totalitatea ființei divine se manifestă în decursul fiecărei lucrări, dar de fiecare dată într-un fel diferit. Nu este vorba de o scurgere diminuată, în sens platonician, a ființei divine în lucruri, cum afirmă unii teologi catolici (sic!), dar aceeași ființă divină comunică prin intermediul energiilor cu creaturile, potrivit capacităților acestor creaturi, restrânse în structurile și potențialitatea lor229. Acest compromis va fi de scurtă durată, fiindcă în prefața
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Iuda nu susține această interpretare, propusă oarecum sub presiunea modei actuale. C.B.: Dimpotrivă, textul vorbește despre Iuda ca despre un daimon, cuvânt care are un sens strict negativ, de „demon”, ca în toate textele creștine, inclusiv gnostice, iar nu pozitiv, „platonician”, cum forțează nota comentatorii „de șoc”. Iuda este al treisprezecelea daimon, cel mai rătăcit dintre apostoli, tocmai pentru că el Îl va preda pe Isus preoților ca să fie sacrificat. Toate curentele gnostice refuză ideea sacrificiului trupesc al lui Isus și, implicit
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Constantin Țoiu De vorbă cu poetul Nichita Stănescu în 1966 Locul unei poezii ca a lui Nichita Stănescu este cerul platonician al ideilor tras mai târziu peste Bizanț. Focar de radiație apropiat, - dialectica esențelor - este mișcarea de participare a lucrului obscur, la desăvârșirea uitată. Această depășire o asigură Sensul iubirii, o limpezire maximă de idei și de viață, plenitudinea ființei angajată
Pasărea timpurie by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/7318_a_8643]
-
a lui Florin Mitroi este o încercare de stopare a lumii, de suspendare a acesteia în efigie, și nicidecum un comentariu narcisiac pe marginea unei expresivități tranzitorii. Ca dinamică sufletescă și stilistică generală, Florin Mitroi este un nonfigurativ, un spirit platonician sau oriental, iar raporturile sale cu nivelul senzorial și vizibil al realului se stabilesc în termeni absoluți, lipsiți de orice echivoc. Cînd pictorul experimentează forme pure, cînd cercetează disponibilitățile ascunse ale substanței și limbajului, dispare cu totul orice referent narativ
Un apel la memorie by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/7093_a_8418]
-
axa prezențelor reale, și, totuși, ea are un loc, atîta doar că toposul ei nu e real, ci ideal, adică în mintea omului. Capitolul care atrage cu precădere atenția cititorului este cel legat de genurile supreme la Platon. În exegeza platoniciană, genurile supreme, așadar categoriile cele mai largi ale gîndirii, sunt în număr de cinci: mișcarea, starea, ființa, identicul și diferitul (altceva-ul). Andrei Cornea susține că simetria logică impune introducerea unui al șaselea gen: neființa. În felul acesta, conceptele s-
Spectrul neființei by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5738_a_7063]
-
morb sublim care aruncă în derizoriu „înnoirile" compromise de facticitate: „oare nu este totul / inculcat de la început, adînc în noi, aidoma / necunoscutelor boli?/ izbucnind sub / o stea ori alta / în recluziune / de timp?" (și-ți mai aduci tu aminte). Anamneza platoniciană devine instrumentul restituției: „am putea oare resimți acest gol din inimă / de n-am fi cunoscut odată / sentimentul deplinătății?" (am putea). Sau cu o imagine, una din relativ puținele la care recurge poetul: „aidoma unei gîze izbindu-se-n fereastră
Aspirația spre Totalitate by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6529_a_7854]
-
Treaba statului”, i-o întorce sec, dar încurcat, Leonida. Cel care a examinat cu atenție acest aspect al replicilor, remarcând că are oarece rațiuni rezon al lui Ipingescu și oarece impurități curat al lui Pristanda, este Alexandru Dragomir în Interpretarea platoniciană, cartea lui postumă din 2004. Scrisoarea pierdută ne oferă cele mai multe exemple de lectură rea a replicilor din comediile lui Caragiale. Lectură care i-a determinat pe mari actori să le accentueze caracterul comic până la a le face să pară imbecile
Din nou despre Caragiale by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/4815_a_6140]
-
fi văzut o lebădă cu o noapte înainte de a-și cunoaște viitorul discipol (VII, 5). Înfățișat drept continuarea imaginară a dialogului Phaidon, pasajul care înfățișează reuniunea ucenicilor lui Socrate după moartea acestuia (actul al III-lea) este inspirat din opera platoniciană și include trimiteri precise la aceasta, cum ar fi notația despre cocoșul datorat lui Esculap (Phaidon, LXVI). Dramaturgul român exploatează sursele eline pentru a fixa cadrul piesei sale cu subiect antic. Reminescențele livrești provin uneori și din alte epoci sau
Mit și actualitate by Alexandra Ciocârlie () [Corola-journal/Journalistic/5535_a_6860]
-
un volum de versuri echivalent cu o fenomenologie a alcoolului. Conform viziunii d-sale, alcoolul nu e o simplă scornire pămîntească, defel o smintire, un nărav ce se cuvine osîndit, ci un reflex al unei puteri metafizice, al unei idei platoniciene. O rămășiță edenică (Întoarcerea fiului risipitor). Nu e de mirare, așadar, că alcoolicii trăiesc într-o lume a lor ce ignoră Lumea, că libațiile reprezintă un ritual cosmic (Poemul alcoolicilor). Totul e să menții această relație fragilă între cele două
O fenomenologie a alcoolului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5543_a_6868]
-
ori a Artei Memoriei. Ficino își dă seama că e vorba de crime astrologice, înfăptuite special pentru a anihila rolul lui Venus, a elimina „o entitate imaterială misterioasă, al cărei simbol este La primavera” (p. 163), nelegiuiri îndreptate împotriva Academiei Platoniciene, a creștinismului însuși: deși sincretică, Academia era creștină, țintind spre dezvoltarea credinței într-o formulă ecumenică, în stare să încorporeze toate tradițiile, inclusiv cea fantasmatică - magia, Arta Memoriei, învățăturile platoniciene. Astfel, Pietro degli Ecati, alias Petrus Hecatibus, adică acela aflat
I.P. Culianu – o „autobiografie fantasmatică” by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/3299_a_4624]
-
simbol este La primavera” (p. 163), nelegiuiri îndreptate împotriva Academiei Platoniciene, a creștinismului însuși: deși sincretică, Academia era creștină, țintind spre dezvoltarea credinței într-o formulă ecumenică, în stare să încorporeze toate tradițiile, inclusiv cea fantasmatică - magia, Arta Memoriei, învățăturile platoniciene. Astfel, Pietro degli Ecati, alias Petrus Hecatibus, adică acela aflat sub puterea lunii, avea ascendentul în rac și a fost ucis pe lună plină, cu un hanger cu plăsele de argint, deasupra apei, pe un pod, având în mână un
I.P. Culianu – o „autobiografie fantasmatică” by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/3299_a_4624]
-
un nou început, o nouă primăvară pentru omenire” (p. 62). Treptat, se conturează clar idea că uciderile sunt opera unor intermediari ai unor puteri superioare, ce puteau duce până la priorul Savonarola. Oricum, nu pot fi realizate decât de un maestru platonician renegat. Întrucât cele 7 planete corespund unor spirite intermediare, dăruite de însuși Dumnezeu, din esența Sa inefabilă, universului, „programul unor ucideri în care s-ar folosi înseși instrumentele creațiunii Domnului ar fi o lucrare satanic de perversă”, deținând o „pondere
I.P. Culianu – o „autobiografie fantasmatică” by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/3299_a_4624]
-
înseși instrumentele creațiunii Domnului ar fi o lucrare satanic de perversă”, deținând o „pondere magică, preum o liturghie neagră, potențată și repetată, un descântec rostit invers, un sacrificiu ritual ori un puternic rit astrologic de distrugere”. Este posibilă și influența platonicianul al-Kindi asupra ucigașilor: după el, „sacrificiul este cel mai eficient mod de a influența cursul evenimentelor macrocosmice” (p. 349). Ținta unei asemenea minți criminale părea o tentativă de a impune o altă civilizație, lovind Academia, pentru a-i anihila influența
I.P. Culianu – o „autobiografie fantasmatică” by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/3299_a_4624]