999 matches
-
întrebarea " Există vreo a patra condiție convenabilă ce poate fi adăugată la cele trei expuse în definiția tradițională a cunoașterii?" Definiția clasică a cunoașterii că „opinie adevărată, însoțită de justificare” a fost formulată și discutată pentru prima dată în dialogul platonician „Theaitetos” și a fost ulterior reluată și dezvoltată de filosofii care au inaugurat filosofia analitică a cunoașterii din secolul al XX-lea. Definiția tradițională a cunoașterii poate fi formulată astfel: 1. p este adevărata 2. S crede că p este
Probleme de tip Gettier () [Corola-website/Science/329474_a_330803]
-
notează mai departe că Filon se referă la suflet ca fiind un porumbel pentru că este echilibrat și unificat, spre deosebire de multiplele diviziuni ale trupului 20. Atât imaginea sufletului ca vultur, cât și imaginea sa ca porumbel își găsesc ecoul în ideea platoniciană a sufletului înaripat și se poate vedea că utilizarea imagisticii păsărilor, mai ales cea a aripilor, era un fenomen răspândit. Influența puterii vulturului a fost deja menționată, existând exemple de imagistică a păsării/aripii asociate sufletului în tradiția creștină siriană
Nr. 8/2012 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/140_a_94]
-
urmând în esență principiile logicei lui Aristotel, la care se adaugă o teorie asupra originii cunoașterii și criteriilor adevărului. În concepția stoicilor, orice cunoaștere ajunge la nivelul conștiinței (spiritului) prin mijlocirea simțurilor. Această teorie este în opoziție clară cu idealismul platonician, după care spiritul este izvorul cunoașterii, simțurile constituind o sursă a iluziilor și erorilor. Stoicii neagă realitatea metafizică a conceptelor, ele nu ar avea realitate în afara conștiinței. Întrucât cunoașterea înseamnă preluarea sensorială a cunoștinței obiectelor, adevărul reprezintă corespondența impresiilor noastre
Stoicism () [Corola-website/Science/299711_a_301040]
-
intelect pasiv sau pasional, incapabil să acceadă la principii; neafectat, este un intelect agent, posesor al principiilor. Eliminarea sentimentelor sau pasiunilor are tocmai această miză: transformarea mentală, activarea intelectului. Proza VI a cărții I este un dialog de factură aproape platoniciană în care Filosofia obține un profil spiritual al interlocutorului printr-o serie de întrebări socratice, structurabile, împreună cu răspunsurile lor, într-un adevărat proiect de Summă. 1) „Dacă lumea este haotică sau rațională”, la care Boethius răspunde că lumea este guvernată
Boethius () [Corola-website/Science/299190_a_300519]
-
îi voi da aripi prin care să se poată înălța ca, după ce îi vei învinge tulburarea, să te întorci în patrie sănătos, condus de mine, pe drumul meu și chiar cu mijloacele mele de călătorie” . Ceea ce urmează ține de dialectica platoniciană, „leac puternic” pentru care Boethius va fi pregătit treptat. Intelectul lui Boethius trebuie desprins de lucrurile sensibile și de atracțiile care îl leagă de viață, - de „amintire”, cum spune Filosofia - pentru a putea face față acelei discuții care să-l
Boethius () [Corola-website/Science/299190_a_300519]
-
micșorate și nedesăvârșite, ci, plecând de la cele întregi și terminate, ajunge la cele secătuite și de ultim rang. Dacă (...) există o fericire nedesăvârșită, datorită unui bine incomplet, nu ne putem îndoi că există și o fericire întreagă și desăvârșită”. Tot platonician, în esență, în același timp augustinian în expresie, este argumentul ontologic formulat în continuare: „De îndată ce nu se poate cugeta nimic mai bun decât Dumnezeu, cine s-ar îndoi că nu e bun Cel decât care nu există nimic mai bun
Boethius () [Corola-website/Science/299190_a_300519]
-
(Greacă: Πλωτίνος, n. cca. 205 - d. 270) a fost filosof grec, considerat părintele curentului filosofic cunoscut drept neoplatonism. Născut în Egipt, la Lykopolis, studiază filosofia la Alexandria, avându-l drept maestru pe Ammonios Saccas, un filosof platonician care nu a scris nimic, întocmai ca și Socrate. După ce a asistat la o prelegere a lui Ammonios, puternic impresionat, Plotin i-ar fi spus prietenului care îl adusese acolo: "pe acest om l-am căutat!". Plotin a rămas în preajma
Plotin () [Corola-website/Science/298878_a_300207]
-
fondată de Antisthene (444 - 365 î.Chr.), al cărei principal reprezentant a fost Diogene din Sinope (413 - 327 î.Chr.), a fost denumit astfel pentru că: Mișcarea cinică trebuie înțeleasă ca o reacție împotriva dominației exercitată în acel timp de filosofia platoniciană. Antisthene spunea, în bătaie de joc, că el vede un cal trecând pe stradă, dar nu poate vedea "noțiunea ("ideea") de cal". Pe de altă parte, comportarea cinicilor provoca intenționat publicul, mâncau, urinau, se acuplau în plină piață, neținând seamă
Filosofia antică greco-romană () [Corola-website/Science/319400_a_320729]
-
o bucată de carne crudă. Filosofia sa poate fi dedusă din anecdotele care circulau pe seama lui. Într-una din zile, putea fi văzut umblând prin Atena cu un felinar aprins în mână, strigând: "Caut un Om". Omul, în sensul "Ideilor" platoniciene, nu poate fi găsit, există doar diverși oameni concreți. Krates din Theba, discipol al lui Diogene, propaga arta virtuții și a ascetismului, a făcut trecerea de la cinism către stoicism, fiind învățătorul lui Zenon din Citium. Krates a fost căsătorit cu
Filosofia antică greco-romană () [Corola-website/Science/319400_a_320729]
-
î.Chr. și este în mod tradițional divizat în trei perioade, corespunzătoare diverselor orientări: Caracteristic pentru filosofia antică târzie a fost Neoplatonismul, care - într-o oarecare măsură - a influențat și gândirea primilor părinți ai bisericii creștine. Revenirea la ideile filosofiei platoniciene se datorește în primul rând lui Ammonios Saccas (secolul al III-lea d.Chr.) și discipolului lui, Plotin din Lycopolis (204 - 270 d.Chr.). Urmaș al lui Plotin a fost elevul său Porphir, care prin scrierile sale a popularizat doctrina
Filosofia antică greco-romană () [Corola-website/Science/319400_a_320729]
-
inteligibilității. Această filosofie își are rădăcinile în platonism prin dorința de a rezolva "aporiile" ("aporie" = dificultate în rezolvarea unei probleme) gândirii lui Platon, în special dintr-unul din cele mai dificile dialoguri ale sale, "Parmenide". Neoplatonicienii identifică zeii cu "Ideile" platoniciene. Plotin și Porphir consideră însă că practica religioasă nu este demnă de un înțelept, pentru că acesta este capabil să se apropie de divinitate în mod direct prin elevația spirituală a gândirii sale. Ultimul leagăn al filosofiei grecești a fost în
Filosofia antică greco-romană () [Corola-website/Science/319400_a_320729]
-
se mulțumească cu poziția sceptică a adevărului probabil nu îl vor mulțumi. Îl întâlnește pe Sfântul Ambrozie, asistă la predicile acestuia și viața sa trece printr-un nou moment de cotitură. Regăsind acea fervoare pentru căutarea adevărului absolut, studiază învățătura platoniciană, încercând, în același timp, să lupte cu tentațiile sale carnale. Tocmai când se gândea să se căsătorească cu mama copilului său din flori, spre a da legitimitate acelei relații din tinerețe, se implică într-o nouă poveste amoroasă. Este un
Augustin de Hipona () [Corola-website/Science/296778_a_298107]
-
este denumirea dată fazei finale a tradiției platoniciene, inaugurată de gândirea lui Plotin, durând până în secolul VI d. Hr. când ultimul bastion platonician, Școala din Atena, a fost desființată de împăratul bizantin Iustinian. Termenul de „neoplatonism” nu reprezintă o invenție a neoplatonicilor ci este mult mai târziu, din
Neoplatonism () [Corola-website/Science/305392_a_306721]
-
este denumirea dată fazei finale a tradiției platoniciene, inaugurată de gândirea lui Plotin, durând până în secolul VI d. Hr. când ultimul bastion platonician, Școala din Atena, a fost desființată de împăratul bizantin Iustinian. Termenul de „neoplatonism” nu reprezintă o invenție a neoplatonicilor ci este mult mai târziu, din secolul al XVIII-lea. El a fost aplicat de către istorici pentru a indica existența unei
Neoplatonism () [Corola-website/Science/305392_a_306721]
-
a desemna, în consecință, acel segment al tradiției „platonice” care s-a dezvoltat în cultura păgână a Greciei elenistice în primele secole după Hristos, o tradiție spirituală esențialmente mistică dar distinctă de creștinism. Reprezentanții acestei tradiții se considerau ei înșiși platonicieni, asumându-și însă o învățătură diferită de ceea ce înțelegem azi prin „platonism” și, mai ales, dezvoltând nucleul filosofiei platoniciene până la atingerea unui grad maxim de originalitate. Multe dintre textele pe care le utilizau, de altfel, crezându-le platoniciene, erau de
Neoplatonism () [Corola-website/Science/305392_a_306721]
-
în primele secole după Hristos, o tradiție spirituală esențialmente mistică dar distinctă de creștinism. Reprezentanții acestei tradiții se considerau ei înșiși platonicieni, asumându-și însă o învățătură diferită de ceea ce înțelegem azi prin „platonism” și, mai ales, dezvoltând nucleul filosofiei platoniciene până la atingerea unui grad maxim de originalitate. Multe dintre textele pe care le utilizau, de altfel, crezându-le platoniciene, erau de fapt inautentice. Ei nici nu se fereau, în fapt, să apeleze chiar și la texte epicureice sau aristotelice. Punctul
Neoplatonism () [Corola-website/Science/305392_a_306721]
-
de creștini, pentru a-și putea menține un statut demn. După moartea lui Platon, în 347 î.Hr., conducerea Academiei a fost preluată de către nepotul acestuia, Speusip (407-339), apoi, din 339, de către Xenocrates. Aceștia au fost, într-un anumit sens, primii platonicieni. Ceea ce au făcut însă, în numele platonismului, într-un efort de sistematizare, poate sta sub acoperirea unui program mai puțin vizibil în dialogurile lui Platon. Ei au încercat o reducere a Formelor la două principii, Unul și Diada. Xenocrates (396-314 î
Neoplatonism () [Corola-website/Science/305392_a_306721]
-
evreu Filon din Alexandria (20 î.Hr. - 45 d.Hr.) propune, la rândul lui, ideea conform căreia platonismul și stoicismul reprezintă cheia înțelegerii Vechiului Testament. Tot din Alexandria provine și Trasyllos, filosoful de curte al împăratului Tiberius, celebrul editor al textelor platoniciene, cel care propune și împărțirea corpus-ului platonician în nouă tetralogii (clasificare păstrată până azi). Asistăm apoi la reînființarea Academiei în Atena, de către un anume Ammonius, după anul 50 d.Hr., unde se instruiește Plutarh din Cheronea (45-125 d.Hr
Neoplatonism () [Corola-website/Science/305392_a_306721]
-
Hr.) propune, la rândul lui, ideea conform căreia platonismul și stoicismul reprezintă cheia înțelegerii Vechiului Testament. Tot din Alexandria provine și Trasyllos, filosoful de curte al împăratului Tiberius, celebrul editor al textelor platoniciene, cel care propune și împărțirea corpus-ului platonician în nouă tetralogii (clasificare păstrată până azi). Asistăm apoi la reînființarea Academiei în Atena, de către un anume Ammonius, după anul 50 d.Hr., unde se instruiește Plutarh din Cheronea (45-125 d.Hr.), o figură respectată de către platonicienii secolelor următoare care
Neoplatonism () [Corola-website/Science/305392_a_306721]
-
împărțirea corpus-ului platonician în nouă tetralogii (clasificare păstrată până azi). Asistăm apoi la reînființarea Academiei în Atena, de către un anume Ammonius, după anul 50 d.Hr., unde se instruiește Plutarh din Cheronea (45-125 d.Hr.), o figură respectată de către platonicienii secolelor următoare care se vor raporta la el într-un mod paradigmatic . Secolul al doilea după Hristos cunoaște trei tendințe majore ale tradiției platoniciene: Școala ateniană (reprezentanți: Nicostratus, Calvenus Taurus, Atticus, Harpocration din Argos, Severus), Școala lui Gaius (Gaius, inițiatorul
Neoplatonism () [Corola-website/Science/305392_a_306721]
-
50 d.Hr., unde se instruiește Plutarh din Cheronea (45-125 d.Hr.), o figură respectată de către platonicienii secolelor următoare care se vor raporta la el într-un mod paradigmatic . Secolul al doilea după Hristos cunoaște trei tendințe majore ale tradiției platoniciene: Școala ateniană (reprezentanți: Nicostratus, Calvenus Taurus, Atticus, Harpocration din Argos, Severus), Școala lui Gaius (Gaius, inițiatorul, apoi Albinus, Apuleius din Madaura, Galenus) și Neopitagoreicii (Moderatus din Gades, Nicomachus din Gerasa, Numenius din Apameia, Cronius, Ammonius Saccas). Numenius din Apamea, alături de
Neoplatonism () [Corola-website/Science/305392_a_306721]
-
caracterul magic și teurgic al doctrinei salvării, încercând de asemenea să aducă completări asupra teoriei emanației. Proclus a fost cel mai sistematic dintre neoplatonicieni, supranumit „scolasticul neoplatonismului”. El a trăit în secolul al cincilea, într-o perioadă în care sediul platonicienilor funcționa din nou la Atena, în școala reînființată de către Plutarh cel Mare. Născut la Constantinopol în 410, Proclus a studiat logica aristotelică la Alexandria, iar în anul 430 devine elevul favorit al lui Plutarh. Moare la Atena în 485. A
Neoplatonism () [Corola-website/Science/305392_a_306721]
-
desființat-o (anul 529). Damascius s-a exilat în Persia împreună cu Simplicius, alt cunoscut comentator neoplatonic. A mai existat o ultimă încercare, pe la mijlocul secolului al VI-lea, a lui Ioan Philopon și Olimpiodorus, de a restabili la Alexandria o școală platoniciană. Ulterior ei s-au încreștinat și cu aceasta tradiția platonică se încheie. În calitate de curent sincretic, neoplatonismul nu este o perioadă a marilor sisteme personale decât în măsura în care interpretările la Platon și Aristotel au putut genera așa ceva, ca în cazul lui Plotin
Neoplatonism () [Corola-website/Science/305392_a_306721]
-
un exemplu semnificativ în acest sens, textul respectiv fiind temporar considerat aristotelic chiar de către Toma din Aquino. Se poate afirma că neoplatonismul este școala cea mai influentă asupra gândirii patristice și medievale. Evul mediu va avea acces la puține texte platoniciene și aristotelice, la o cantitate precară și nesistematică de comentarii și traduceri. O mare parte dintre acestea proveneau sau au purtat influențe dinspre gânditorii neoplatonici.
Neoplatonism () [Corola-website/Science/305392_a_306721]
-
duce la Nirvana. După ce un discipol al lui Buddha a-nvățat aceasta el nu va mai căuta respectul lumii, dar va depune eforturi pentru a-și însuși înțelepciunea"”. (op. cit V, 2). Strofa a-VIII-a adâncește ideea abstragerii din fenomenal. Motivul platonician sirenic "Ca un cântec de sirenă," "Lumea-ntinde lucii mreje;" își are echivalentul în gândirea budistă, în Mara, care ispășește pe omul comun să se-ntoarcă din drumul vieții, tot așa și cei comuni încearcă să ispitească omul superior: "Te
Glossă () [Corola-website/Science/322460_a_323789]