217 matches
-
uneori afine, alteori antagonice. Contribuția lui Platon, Aristotel sau Plotin diferă de la o epocă la alta. Cert este că modernitatea se naște printr-o punere în discuție a oricărei metafizici posibile. Immanuel Kant neagă aportul cognitiv al teologiei, dar și plauzibilitatea religioasă a metafizicii, pledând în favoarea reducerii Evangheliei la o moralitate universală. Modernitatea târzie - prin Friedrich Nietzsche - contestă acest ultim reziduu de credință în caracterul plenar al Binelui și cere, în egală măsură, decuplarea gândirii ființei de categoriile clasice ale lui
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
științifice par să indice că un asemenea proiect nu poate în genere să reușească, rezultă că teza potrivit căreia filosofia transcendentală și cercetarea principiilor metafizice ale științei naturii constituie în opera lui Kant două întreprinderi clar despărțite pierde mult în plauzibilitate și putere de convingere. Înainte de a trage însă o asemenea concluzie va trebui să examinăm argumentele lui Buchdahl, care a formulat în mai multe lucrări publicate în ultimele decenii ceea ce am putea califica drept versiunea cea mai elaborată și influentă
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
sunt răi, chiar dacă riscăm în acest fel să-i neîndreptățim pe unii dintre ei. Cu toate acestea, unele din considerațiile de mai sus cu privire la originile tendințelor rigoriste ale lui Kant, dincolo de educația religioasă primită în tinerețe, nu sunt lipsite de plauzibilitate. Am în vedere îndeosebi împrejurarea că în centrul reflecției morale a lui Kant nu au stat acele situații profund dilematice în care omul cu intenții pure nu se află în situația de a alege între bine și rău, ci va
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
aerului afișat de realismul contondent, nu resping infuziile unui romantism rezidual. Atenția acordată stilului corespunde dorinței de a reformula întregul proiect al realismului-detectivistic, care trebuie să consiste în acțiuni plauzibile ale unor oameni plauzibili în împrejurări plauzibile, cu precizarea că plauzibilitatea e în mare parte o problemă de stil (Chandler, 1976, p. 35). Oricine își amintește că definițiile realismului vorbeau de personaje „tipice” în împrejurări „tipice”. Întregul efort al lui Dashiell Hammett și Raymond Chandler ar putea fi, prin urmare, circumscris
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
poate fi și perfecțiunea controlului mișcării povestirii, asemănătoare controlului unui mare aruncător de baseball asupra mingii (Chandler, 1977, p. 49). Comparaison n’est pas raison, desigur, dar strategiile retorice pot fi la fel de eficiente ca talentul pur. Chandler a introdus, alături de plauzibilitate, noțiunea de intensitate. Nici una nu face parte din sfera propriu-zisă a esteticului, dar,‚așa cum a dovedit-o în cărțile sale, pot sta la baza acestuia. El a înțeles că există în romanul polițist o tensiune ce nu diferă cu nimic
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
cu ochiul liber: nevrozele, asasinii, setea de îmbogățire erau realități de fiecare zi, așa cum pe vremea lui Dickens mizeria materială și abjecția socială erau respirate odată cu aerul. Nu e greu de demonstrat că Chandler a ales discursul realist - unul al plauzibilității, nu al reproducerii mecanice a realității - tocmai pentru că urmărea, în primul și în primul rând, un efect artistic. E o exagerare să-i plasăm cărțile în descendența coșmarurilor dantești (așa cum au făcut-o unii apologeți), dar e inevitabil să constatăm
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
a autorului care, chipurile, ar fi avut de ales între mai multe formule stilistico-ideologice. Ele sunt cerute de text, impuse chiar, cu o anumită brutalitate, de indeterminarea morală a lumii descrise. Stilul se naște, literalmente, din logica povestirii, din criteriile plauzibilității și intensității emoționale după care se construiește întregul edificiu narativ. Hiperbola e frecvent aruncată la bătaie, ca modalitate de subliniere a vastității proiectului de însănătoșire morală. Citind corespondența lui Chandler, ești uimit cât de puțin îl satisface genul căruia a
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
de importanță pentru cel ce urmărește cu orice preț o simbolistică înaltă. În ce-l privește pe Chandler, sunt sigur că el urmărea doar trasarea unei direcții ferme în lumea haotică a prozei polițiste. Primul precept are în vedere credibilitatea/plauzibilitatea: la ambele capete, în premisă și în deznodământ, proza „detectivistică” trebuie să prezinte o aderență perfectă la realitate, înfățișând „acțiuni plauzibile ale unor oameni plauzibili în împrejurări plauzibile” (Chandler, 1977, p. 63). Dacă am lua în considerare și propoziția următoare
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
la ambele capete, în premisă și în deznodământ, proza „detectivistică” trebuie să prezinte o aderență perfectă la realitate, înfățișând „acțiuni plauzibile ale unor oameni plauzibili în împrejurări plauzibile” (Chandler, 1977, p. 63). Dacă am lua în considerare și propoziția următoare („Plauzibilitatea e în mare parte o problemă de stil”), am putea spune că linia clasicist-realistă, născută odată cu poetica lui Boileau, n-a fost nicicând dorită cu mai multă ardoare. Faimoasele recomandări ale autorului Artei poetice vin ca o mănușă în sprijinul
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
e în mare parte o problemă de stil”), am putea spune că linia clasicist-realistă, născută odată cu poetica lui Boileau, n-a fost nicicând dorită cu mai multă ardoare. Faimoasele recomandări ale autorului Artei poetice vin ca o mănușă în sprijinul plauzibilității chandleriene: Surtout qu’en vos écrits, la langue révérée/ Dans vos plus grands excès, vous soit toujours sacrée./ En vain vous me frappez d’un son mélodieux,/ Si le terme est impropre, ou le tour vicieux;/ Mon esprit n’admet
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
Expres. În ciuda ingeniozității autoarei, construcția se acoperă de ridicol, pentru că ar fi fost nevoie de sincronizarea unui șir atât de lung de întâmplări, încât doar niște naivi ar putea să le accepte. Ceea ce îi lipsește romanului Agathei Christie e, desigur, plauzibilitatea, acea forță inefabilă care este „un efect, nu un fapt”. Ea definește un stil și susține o reputație. Din acest motiv, un scriitor va urmări un model care în mâinile cuiva mai puțin artist ar părea pur și simplu prostesc
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
improvizația, încercarea de a înșela cititorul sunt fatale. Recuzita autorului de romane polițiste trebuie să fie alcătuită exclusiv din elemente la îndemâna oricărui individ. Întâmplătorul, accidentalul, improbabilul trebuie eliminate cu energie, ca elemente parazitare ale unei construcții bazate pe logică și plauzibilitate și nu pe libertatea de a fantasma a autorului. A nu se apela la otrăvuri fantastice sau efecte nelalocul lor, cum ar fi moartea din cauza unor doze nepotrivite de medicament etc. A nu se folosi pistoale cu amortizor (nu funcționează
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
convenția scriitorului atotștiutor a continuat să rămână o axiomă. Abia moderniștii vor avea îndrăzneala abordărilor radicale, anulând ideea de formă, temporalitate și persoană. Construcția geometrică edificată de Raymond Chandler rămâne, după cum se vede, îndatorată convențiilor din care se hrănește: convenția plauzibilității este doar cea mai importantă dintre ele. Prin urmare, una dintre afirmațiile tari își păstrează valabilitatea, indiferent de doza de subiectivitate și de cedările înregistrate în permanenta negociere dintre scriitor și cititor. E vorba de felul în care scriitorul e
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
sens, nici în altul. Nu sunt dezamăgit de vânzări. Cred că a mers destul de bine. ș...ț Sper că următorul șromanț va fi mai vioi, mai bun și mai rapid, pentru că, după cum știi, ceea ce contează e ritmul, nu logica sau plauzibilitatea stilului (Chandler, 1981, p. 22). Aceste rânduri se adaugă altora, încă mai lipsite de entuziasm, scrise parcă din perspectiva unui inamic. Nesigur pe sine, Chandler definitivează cu un soi de plăcere masochistă tabloul defetist: Mi-e teamă că romanul ăsta
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
orbește, nu cunoaște noțiunea de „achitare”, dacă el a hotărât altfel. Observându-l, Marlowe înțelege de ce avocatul Umney s-a străduit din răsputeri să ascundă identitatea celui care-i ceruse s-o urmărească pe Eleanor King. Mizând totul pe cartea plauzibilității, Chandler n-a insistat suficient pe articularea logică a secvențelor. Interesat de coerența de ansamblu, a neglijat o bună distribuire a energiei narative în interiorul episoadelor. Dar scriitorul era prea experimentat, la data scrierii cărții, pentru a gafa serios. Și totuși
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
cele din urmă, modalitatea aleasă de Chandler pentru a ilustra „modernitatea” lui Marlowe e pe cât de lipsită de subtilitate, pe atât de șocantă: fără dorință, fără substanță, fără consecință, introducerea scenelor „fierbinți” arată în ce măsură chiar un autor extrem de atent la plauzibilitate cade în capcana unei imagini nutrite exclusiv din frustrare și resentiment. Formal vorbind, Playback este alcătuit din două părți distincte. Prima ni se înfățișează drept un studiu al moravurilor epocii, într-un survol grăbit al unui segment din California provincială
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
criterii strict literare - ar fi „doar” modern, nu și postmodern, cum s-ar cuveni, cu alte cuvinte, cramponându-se de modernitatea perdantă, ar fi depășit estetic; după alte opinii, romancierul ar fi, dimpotrivă, unul dintre pionierii postmodernismului literar românesc. Dincolo de plauzibilitatea uneia sau alteia dintre „etichetările” posibile, astfel de dezbateri nu fac decât să ateste, din nou, importanța operei scriitorului. Prima carte, Francisca, e un roman-cronică al unor transformări sociale postbelice și a fost remarcată la vremea apariției datorită viziunii novatoare
BREBAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285877_a_287206]
-
pentru a le considera drept viitoare linii directoare în lectura și efectuarea cercetării narative în general. Prezentând pe scurt încercările anterioare de evaluare a studiilor de caz, Runyan (1984) distinge între criterii interne, cum ar fi stilul, coloratura, coerența și plauzibilitatea aparentă, și criterii externe - mai exact, gradul de corespondență cu sursele externe de informații privind subiectul în cauză: „Pentru a fi complet, procesul de evaluare nu poate fi dus până la capăt decât prin citirea cazului, această lectură trebuind să implice
Cercetarea narativă. Citire, analiza și interpretare by Amia Lieblich, Rivka Tuval-Mashiach, Tamar Zilber () [Corola-publishinghouse/Science/2308_a_3633]
-
idee: „În cercetarea calitativă, un criteriu de validitate fundamental este acela ca interpretările și concluziile să fie strict ancorate în text” (p. 5). Hammersley (1992) a propus două criterii extrem de generale: validitatea, care se referă la gradul de adevăr, de plauzibilitate și de credibilitate, a unei relatări (p. 69), și relevanța ce se referă la importanța pe care ar putea-o avea relatarea respectivă pentru câmpul de cercetare, pentru descoperirile anterioare, pentru metode, teorie sau politica socială actuală (p. 73). Situându
Cercetarea narativă. Citire, analiza și interpretare by Amia Lieblich, Rivka Tuval-Mashiach, Tamar Zilber () [Corola-publishinghouse/Science/2308_a_3633]
-
militare operează În cadrul unui set de constrângeri precise și cunoscute, generând un număr redus de posibilități (Kahn, 1973, p. 145). În sfârșit, ultimele tipuri de variabile sunt cele accidentale și cele incalculabile. Prin natura lor ele sunt impredictibile. Totuși, examinarea plauzibilității, posibilității și implicațiilor lor sunt cruciale. Toți marii gânditori strategici au făcut din aceasta un element fundamental al gândirii strategice. Și acesta este motivul pentru care ei au susținut insistent că imaginația este la fel de importantă ca o bună Înțelegere a
Politica de securitate națională. Concepte, instituții, procese by Luciana Alexandra Ghica, Marian Zulean () [Corola-publishinghouse/Science/2345_a_3670]
-
se uite lung la el. Ar fi vrut să le spună acestor oameni ce părere are despre ei. Dar vârsta acestui reprezentant al lor îl impresiona oprindu-i cuvintele. Doar cu un efort de voință izbuti să vorbească; - Pentru vânătoare. Plauzibilitatea acestei afirmații îi împietri mintea. - Da, fără doar și poate, pentru vânătoare. Aici, mai spre nord, e un lac și... și..., dar nu mai izbuti să-și ducă minciuna mai departe. Se opri și se încruntă văzând cât de necinstit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
pentru a le considera drept viitoare linii directoare în lectura și efectuarea cercetării narative în general. Prezentând pe scurt încercările anterioare de evaluare a studiilor de caz, Runyan (1984) distinge între criterii interne, cum ar fi stilul, vivacitatea, coerența și plauzibilitatea aparentă, și criterii externe, care vizează gradul de corespondență cu sursele externe de informații privind subiectul în cauză: „Pentru a fi complet, procesul de evaluare nu poate fi dus până la capăt doar princitirea cazului, această lectură trebuind să implice și
Cercetarea narativă. Citire, analiza și interpretare by Amia Lieblich, Rivka Tuval-Mashiach, Tamar Zilber () [Corola-publishinghouse/Science/1883_a_3208]
-
modestie, următoarea idee: „În cercetarea calitativă, un criteriu de validitate fundamental este acela ca interpretările și concluziile să fie strict ancorate în text”. Hammersley (1992) a propus două criterii extrem de generale: validitatea, care se referă la gradul de adevăr,de plauzibilitate și de credibilitate a unei relatări (p. 69), și relevanța, ce se referă la importanța pe care ar putea-o avearelatarea respectivă pentru câmpul de cercetare, pentru descoperirile anterioare, pentru metode, teorie sau politica socială actuală (p. 73). Situându-se
Cercetarea narativă. Citire, analiza și interpretare by Amia Lieblich, Rivka Tuval-Mashiach, Tamar Zilber () [Corola-publishinghouse/Science/1883_a_3208]
-
å?êoôá)”1, pare a anticipa într-o oarecare măsură repulsia anumitor autori moderni față de realsimil. Oscar Wilde, de pildă, remarca paradoxul că există romane atât de asemănătoare cu viața de zi cu zi, încât nimeni nu poate crede în plauzibilitatea lor. Și tot el, cu ironia inconfundabilă, afirma că adevărul nu ar fi, în ultimă instanță, decât o chestiune de stil2. Dincolo de această insistență asupra categoriei posibilului (și, implicit, asupra virtualităților multiple ale ficțiunii), meritul analizei lui G. Bottiroli constă
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
dintre artă și știință ar fi fost provocat chiar de teoria platonică, respectiv aristotelică (ambele distingând categoric imitația artistică de cunoaștere, prima pretinzând doar familiarizarea cu un model preexistent, iar cea de-a doua descoperirea și înțelegerea efectivă a realului): Plauzibilitatea însăși este depășită în artele imitative de plăcerea estetică, căreia îi este direct subordonată. Această plăcere provine din două surse: imitația și cunoașterea. Dar aceste două surse (...) nu trebuie totuși confundate, (...) fiindcă Aristotel distinge mimesis-ul-cunoaștere (...) (sau educațional) de mimesis-ul-recunoaștere (sau
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]