242 matches
-
Insula (plural insulae) a fost un tip de locuință din epoca romană folosită de majoritatea populației din orașele romane, incluzând clasa de jos și de mijloc, plebeii, precum și din clasa de mijloc-sus, equites. Elita tradițională și cei foarte bogați locuiau în domus-uri, locuințe de mari dimensiuni pentru o singură familie, însă cele două tipuri de locuințe s-au amestecat în oraș în cadrul aceluiași cartier; nu existau cartiere
Insula (clădire) () [Corola-website/Science/320745_a_322074]
-
doar circa o cincime din familiile nobiliare au fost recunoscute de monarhia habsburgică: Ghetaldi-Gundula, Gozze, Kaboga, Sorgo, Zlatarić, Zamagna, Pozza, Gradi și Bona. Constituția Republicană a Ragusei era una strict aristocratică. Populația era împărțită în trei clase: nobilimea, cetățenii și plebeii care în mare parte erau meșteșugari și țărani (iobagi, coloni și țărani liberi). Toată puterea efectivă era concentrată în mâinile aristocrației. Cetățenilor li se permitea să dețină funcții minore, în timp ce plebeii nu aveau niciun cuvânt de spus la guvernarea țării
Republica Ragusa () [Corola-website/Science/335964_a_337293]
-
Populația era împărțită în trei clase: nobilimea, cetățenii și plebeii care în mare parte erau meșteșugari și țărani (iobagi, coloni și țărani liberi). Toată puterea efectivă era concentrată în mâinile aristocrației. Cetățenilor li se permitea să dețină funcții minore, în timp ce plebeii nu aveau niciun cuvânt de spus la guvernarea țării. Căsătoria între membri ai diferitelor clase sociale era interzisă. Guvernul era organizat pe baza modelului venețian: corpurile administrative erau Marele Sfat ("Consilium maius", "Maggior Consiglio"), Sfatul Mic ("Consilium minus", "Minor Consiglio
Republica Ragusa () [Corola-website/Science/335964_a_337293]
-
nu se salutau când se întâlneau pe stradă; o căsătorie între membrii celor două grupuri diferite avea consecințe la fel de grave ca și cum ar fi fost între membri a două diferite clase sociale. Această diviziune socială se reflecta și în straturile inferioare: plebeii erau și ei împărțiți în frățiile de Sfântul Antonie și Sfântul Lazăr, care erau la fel de ostile între ele ca și «salamanquinos» și «sorboneses». Dar nobilimea a fost întotdeauna esența Republicii, care întotdeauna trebuia apărată de imperiile vecine - în primul rând
Republica Ragusa () [Corola-website/Science/335964_a_337293]
-
primă vedere” a femeii de care se îndrăgostește din cauza faptului că nu poartă ochelari. În plus, povestirea se referă și la vanitate. Naratorul își schimbă numele, „cam în silă”, din Froissart în Simpson, „un nume foarte obișnuit și mai degrabă plebeu” pentru a intra în posesia unei moșteniri. Numele său original, spune el, îi inspira „o mândrie ce mi se putea ușor ierta”. Aceeași mândrie îl împiedică să poarte ochelari. Doamna Lalande recunoaște ca ea i-a dat astfel o lecție
Ochelarii (povestire) () [Corola-website/Science/334336_a_335665]
-
îndrăzneț și scrie cu prudență Amores, ca-n zilele noastre, Amoruri, să spunem. Țiț Liviu este cu 5 ani mai tînăr decît Augustus, fiind prieten cu el. Țiț Liviu, printre stelele celelalte ale epocii, este un conformist, avînd o origine plebee și multe complexe tipice față de patricieni, pe care ii imită. Istoria lui se resimte din cauza acestor complexe, - conformism stufos, de exemplu Seneca, retorul, spune despre opera lui Țiț Liviu că este "înspăimîntătoare" (că întindere!), Ovidiu scrie în acest timp Medeea
Cînt lucruri triste,fiind trist by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/18091_a_19416]
-
Nobunaga își închipia cu drag că de anel An Nou nu avea să existe în Azuchi nici un om flămând. Când Nobunaga îi vorbi funcționarului însărcinat cu încasarea taxei, care la început fusese îngrijorat că seniorul se implica în asemenea acțiuni plebee, omul fu nevoit să recunoscă: — Ați avut o idee cu adevărat excelentă, stăpâne. Oamenii care au venit să viziteze castelul vor avea ce povesti toată viața, iar săracii care au primit „contribuțiile” vor răspândi vestea. Toată lumea spune că aceste monede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
d. N. Ionescu nu a găsit decât un hârb democratic! [4 mai 1878] O RECTIFICARE [""RĂZBOIUL" ȘI DUPĂ DÎNSUL "PRESA"... "] "Războiul" și după dânsul "Presa" publică urmatoarea poezie, pe care o atribuie răposatului Ioan Eliad: Meritul astăzi e fără nume, Plebeu, patriciu nu mai e-n lume, Progresul toate le-a sfărmat Și-ntr-un amestec le-a frământat. Astăzi patricii sânt contraccii, Și vezi miniștrii pe toptangii; Omul științei e bojogar {EminescuOpX 86} Și medic mare un potcovar' Ateul astăzi
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
mă întrebă prietenul meu chiar înainte de a se reașeza pe scaun în fața mea. Da, a fost!" "Și totuși a fost asasinat la idele lui marte. Da, și eu cred că era atins de scânteia divină când se sprijinise pe masele plebee în lupta contra lui Pompei, și chiar și ulterior, după ce fu învinuit că vrea să devină imperator. Dar masele? Ei bine, masele nu l-au sprijinit să nu fie asasinat de puternicii aristocrați ai senatului, cu toate că la auzul știrii și-
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
asemenea strategii - detectabile, de altfel, nu numai în scrierile reprezentanților neoavangardei italiene, ci la câțiva poeți lombarzi din deceniul al șaptelea 279 - favorizează confruntarea și, în ultimă instanță, fuziunea dintre limbajul literar și cel cotidian, dintre stilul „înalt” și cel „plebeu”. În prelungirea experimentelor amintite - îndeajuns de diferite, dar având ca fundal aceeași obsesivă preocupare față de posibilitățile și limitele pactului cu realitatea - se situează scrierile lui Roberto Deidier, neîndoielnic una dintre cele mai interesante voci ale poeziei italiene de astăzi. Dacă
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
cele două războaie, aparținând de astă dată lui Ion Barbu, nu este greu să constatăm că tocmai aceste reproșuri îi sunt aduse lui Arghezi de către autorul Jocului secund. În „Poetica domnului Arghezi”305, acesta din urmă evidențiază, caustic, tocmai originea „plebee” a poeziei argheziene, comparând-o cu ceasornicăria, croitoria, broderia sau țesutul de covoare, repudiază „impura industrie” și „estetica ei mecanică”, remarcând că, în ansamblu, aceasta ar suferi de un păcat de „facilitate” și „lene”. Departe de a se plasa „sub
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
resursele expresive ale limbajului curent, adeseori banal, uneori argotic, tentație ce se asociază cu renunțarea la intenționalitatea „poetică” (sau, oricum, la conotațiile de „înalt” și „nobil” ale termenului). Că Arghezi valorifică acum virtualitățile expresive, multă vreme ignorate, ale unor registre „plebee” ale limbii, că explorează cu extraordinară îndrăzneală zone sociale și lexicale inexistente până la el în poezia românească, că excelează în proliferarea de procedee antilirice, sunt afirmații greu de contestat. Rămâne însă de discutat în ce măsură scriitura insolită din Flori de mucigai
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
Arghezi. Că tehnica din La Lilieci nu este tocmai străină de unele Flori de mucigai, rămâne de natura evidenței și împrejurarea nu a trecut neobservată 394. Ca și predecesorul său, Sorescu valorifică aici virtualitățile expresive, multă vreme ignorate, ale registrelor „plebee” ale limbii (regionalismele și cuvintele populare sunt la fel de frecvente, pe cât erau în Flori de mucigai expresiile argotice). În plus, după cum am arătat, Marin Sorescu excelează și el în valorificarea procedeelor antilirice, abandonând însă orice intenționalitate estetică manifestă (refuzul său vizează
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
Împotriva demagogilor care exploatează răbufnirile mulțimii este elaborată o procedură de proscriere. În republica romană, poporul este definit În mod unitar (populus universus); el este singurul abilitat să se prevaleze de suveranitate (majestas) În fața altor popoare și puteri străine. Răzvrătirile plebei (plebs) nu sunt Însă mai puțin de temut. Este creat astfel un dispozitiv menit să le canalizeze cu cele mai mici cheltuieli posibile. Tribunul plebei are posibilitatea de a bloca aplicarea unei măsuri introduse de consuli: prin negocieri și pe
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
țărmurile Mediteranei și a ajuns religie dominantă în majoritatea statelor europene apărute la sfârșitul primului mileniu creștin pe ruinele Imperiului Roman. În prima sa formă, creștinismul aducea mângâiere și speranță în sufletele deznădăjduite de poverile prea mari puse pe umerii plebei de către patricienii, senatorii, împărații și cezarii Romei. Imperiul Roman din Apus a sucombat sub loviturile barbarilor, Occidentul s-a fărâmițat, iar Orientul s-a micșorat prin amputarea Bizanțului de către musulmani, care au cucerit cele mai frumoase provincii. În secolele al
by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
a intelectualilor 3. Lev Troțski, unul dintre liderii bolșevici care împreună cu Vladimir Ilici Lenin au reușit să impună "puterea sovietelor" în vechiul imperiu țarist, consideră că: burghezia " pentru a rămâne la putere avea nevoie de fascism, cu toate că nu iubește metodele plebee ale acestuia"4. În concepția lui Trotsky, fascismul nu era altceva decât dictatură capitalului monopolist, iar mică burghezie îi era asociată. Ideologul marxist atacă vehement clasa medie, identificată a fi mică burghezie, deoarece era alcătuită din țărani sărăciți, mici comercianți
[Corola-publishinghouse/Science/84979_a_85764]
-
micii burghezii, accederea la putere a putut avea loc doar în momentul în care a primit sprijinul clasei capitaliste. Această mișcare a fost utilizată pentru a zdrobi clasa muncitoare. În acest mod, "clasa capitalista s-a servit de această mișcare plebee și rebela" dar în realitate nu credea un moment să-i cedeze puterea și în general îi "disprețuia" pe liderii mișcării. Autorul consideră că prin aducerea regimului fascist la putere s-a reușit într-o măsură mult mai directă influențarea
[Corola-publishinghouse/Science/84979_a_85764]
-
Evidente în Pași, aceste deficite nu constituie totuși un punct de plecare al unei evoluții ulterioare, întrucât, de la un ton discursiv, cu o prolixitate abia mascată de o lapidaritate aparentă, de la un anecdotism spiritual sau numai familiar, de la o cordialitate plebee, critica mea avea să se îndrepte în sensul contrar, al abstracției, al expresiei nude și tecnice, al ordonanței stricte, și, înlocuit printr-un ton de autoritate, relativismul avea să se retragă în planul speculației estetice" (mărturisire tot din cap. X
E. Lovinescu - 125 - Bovarismul ideologic (II) by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10598_a_11923]
-
dovedește îndestul alunecarea pe clina fatală a funcționarismului, plaga recunoscută și cu toate acestea încurajată în înrăutățirea ei de către guvernanții de azi? Oare creșterea peste măsură a importului asupra esportului nu dovedește că pe zi ce merge se înmulțește numărul plebei consumatoare în detrimentul poporului muncitor? Iată rele cari nu se pot șterge cu buretele patriotismului recunoscut al d-lui Brătianu, nici cu acel, mai puțin recunoscut, al d-nilor de [la] "Presa". "Presa" se miră că nu ne dăm împăcați nici cu
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
Pleșu, "Dilema" 1998); Mircea Scarlat, în Istoria poeziei românești (vol. II, 1984), așază poezia eminesciană în "convenția clasicizantă"; Eugen Negrici, în Resursele populiste ale Luceafărului (din "România literară", nr. 17/1996 ( coboară Luceafărul "la nivelul kitsch-ului", având "o atracție plebee"; Dan C. Mihăilescu (într-o tabletă din revista "Luceafărul"): "cât de "reacționar" este Eminescu, reluând astfel într-un alt context ideea lui Ov.S. Crohmălniceanu din 1949 când, în urma unei anchete vorbea despre "nenorocul ca figura majoră a poeziei noastre să
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
blestemată, șopti cineva În spatele lui. Dante se Întoarse căutând să vadă de unde venise vocea. Acele cuvinte concretizau senzația de rău care pusese stăpânire pe el de când văzuse relicva. Era un bătrân, Încovoiat de ani, Înveșmântat În straie modeste, dar nu plebee. - Fecioara? De ce e blestemată? exclamă neliniștit. Bătrânul fixa În continuare pasajul prin care se făcuseră nevăzuți cei doi oameni cu relicvariul. - Nu Fecioara din Antiohia... oricine fi ea, ci acoperământul nerușinat În care e păstrată. Am mai văzut eu forma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
preventiv, prin geamul blindat, după elocventa-i somație, Moș Magiun ia de-odată o pauză, înghite o porție bunicică de scuipat și eliberează, printre dinții lui răriți și pătați, o înjurătură complicată, nereproductibilă și cu circulație restrânsă, la anumite zone plebee ultra-rău famate, de mahala, de la periferia sud-vestică, dinspre Mimiu: Ce mama dracu'...? Ce s-a petrecut aicea? Domnu' Avocat, Dane, Boss! Voi sunteți, băă...?!? ASTAROTH Numele, prenumele, domiciliul, ce-ne-pe-ul, data și locu' nașterii, părinții voștri... Avocatul fixează distrat chelia înroșită
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
burghezului. Burghezul care nu reușea să depășească micul lui interes, care se știa acuzat că distrusese ordinea aristocratică sub imperiul unor idealuri egalitare, abandonate ulterior în folosul unei societăți a concurenței fără scrupule, divizate în două tabere ostile: patricienii și plebeii 99. • François Furet, Reflecții asupra Revoluției franceze, traducere de Mircea Vasilescu, București, Editura Humanitas, 1992, p. 56. • Ibidem, p. 57. • Ibidem. • Ibidem. • Ibidem. • Ibidem. • Idem, Trecutul unei iluzii. Eseu despre ideea comunistă în secolul XX, traducere de Emanoil Marcu și
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
admirația lui Cioran se îndreaptă spre Talleyrand: „Ieri, notează la un moment dat, am admirat la muzeul Carnavalet portretul lui Talleyrand. Extraordinara finețe a chipului și zâmbetul imperceptibil Ă exact așa cum mi-l închipuiam. / Pe lângă el, Napoleon are un aer plebeu, iar capetele Revoluției, un aer de-a dreptul vulgar (Danton, ce mutră!)” (III, 216). Admirația față de Talleyrand e, de altfel, constantă și ar merita o analiză detaliată. În ce-l privește pe Nietzsche, el apare de câteva ori, în opoziție
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Coleridge*, Keats, Shelley, Byron, De Quincey (Groom 1999: 3-4), precum și pe Clare (care într-adevăr a fost inspirat inițial de Chatterton însuși să se îndrepte spre o "vocație poetică" și să fie ca el, original și independent) și pe poeții plebei sau țărani conștienți de "dubla voce" a lui Chatterton, și anume vocea poetică ce vorbea literaților rafinați precum unui patron literar, și cea care vorbea oamenilor de rînd (Keegan 1999: 210ff, 219, 225). [*Chiar primul poem publicat de Coleridge a
[Corola-publishinghouse/Science/84941_a_85726]