KorAP: Find »[drukola/base=plebiscitar & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 2 3 4 5 >

109 matches

Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768

modului de funcționare a politicii, pentru transformarea ordinii sociale, pentru asanarea vieții publice, sau chiar pentru revoluție. Sprijinirea ideeii potrivit căreia deciziile trebuie să aibă o legitimitate obținută prin plebiscit. De exemplu, invocarea referendumurilor publice și /sau a altor mecanisme plebiscitare. Caracterizarea politicii în teremeni conflictuali sau maniheiști Politica este reprezentată în termeni moraliști, drept o luptă între bine (popor) și rau (elita aflată la putere) Evaluarea mizei conflictului politic în termeni de viață și de moarte. Capitolul 6 Populismul la

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
membru al Guvernului, deși nu se spunea în mod explicit că va fi șef al Guvernului; cancelarul federal nu era menționat. "Omnipotența partidului" trebuia redusă la cea de parteneriat social, ca un "guvern secundar". În plus, programul prevedea extinderea "drepturilor plebiscitare"; mai precis, stabilea ca programele, contractele publice majore și subvenționările guvernamentale să fie supuse unor referendumuri consultative (FPÖ, 1997: 21-5). Astfel, în viziunea FPÖ, democrația ideală însemna creșterea suveranității populare - totuși, propunerea ca membrii Guvernului să fie aleși de Parlament

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
septembrie și sprijinită de opinia publică). Respectând ipoteza din capitolul introductiv, FPÖ, partidul populist de dreapta, a folosit conceptul de suveranitate populară (de tip "poporul nu dorește acest lucru") pentru a ignora sau limita drepturile minorităților. Suveranitatea populară și argumentele plebiscitare au fost folosite și în cazul inițiativei populare din 2002 îndreptate împotriva instalației nucleare civile de la Temelín din Republica Cehă. În ciuda faptului că reprezentanții Austriei au fost de acord să înceteze diferendul pe seama energiei datorită negocierilor pe care UE le

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
s-a opus inițiativei partenerului său de coaliție, a căutat să minimalizeze agitația din interiorul coaliției, declarându-și sprijinul categoric în favoarea extinderii UE (Fallend, 2004b: 125-6). Evident că FPÖ, deși făcea acum parte din guvern, nu a dat uitării instrumentele plebiscitare de care se folosise în anii în care a fost în opoziție. Cu toate acestea, a dat greș din pricina poziției ferme adoptate de partenerul său de coaliție. Astfel, conform ipotezei din Capitolul I, FPÖ plănuia o transformare de ordin plebiscitar

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
plebiscitare de care se folosise în anii în care a fost în opoziție. Cu toate acestea, a dat greș din pricina poziției ferme adoptate de partenerul său de coaliție. Astfel, conform ipotezei din Capitolul I, FPÖ plănuia o transformare de ordin plebiscitar a politicii, dar aceasta nu a avut loc. După cum era de așteptat, Nationalrat a încuviințat în cele din urmă, aproape în unanimitate, cu excepția a doi parlamentari FPÖ, intrarea Republicii Cehe în UE, cu toate că centrala nucleară care a făcut obiectul disputei

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
puterea pe care a concentrat-o în ramura executivă, prin care a subminat instituțiile de control și echilibru și a ținut forțele opoziției departe de instituțiile guvernamentale. Într-adevăr, Chávez a mobilizat în repetate rânduri majoritățile populare printr-o manieră plebiscitară pentru a evita instituțiile reprezentative tradiționale și pentru a reface ordinea constituțională. Spre deosebire de lideri precum Fujimori, care au depus prea puțin efort pentru a crea noi mijloace pentru participarea populară la procesul politic, Chávez s-a apucat să construiască o

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
ordinea constituțională. Spre deosebire de lideri precum Fujimori, care au depus prea puțin efort pentru a crea noi mijloace pentru participarea populară la procesul politic, Chávez s-a apucat să construiască o formă de democrație mai radicală sau "susținătoare", bazată pe exprimări plebiscitare ale suveranității populare și pe implicarea oamenilor de rând în organizații comunitare și în structuri autoguvernate. Pentru Chávez, iată, incluziunea populară nu se bazează doar pe conceperea de noi alternative electorale sau pe oferirea de beneficii sociale sectoarelor marginalizate ale

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
și electorală și fără vreo posibilitate semnificativă de a participa la procesul de elaborare a politicilor publice. Chavismul a adoptat o strategie cu doi piloni pentru a înlătura această excludere de facto. În primul rând, se baza mult pe măsuri plebiscitare pentru mobilizarea unei noi majorități populare care să susțină o agendă a schimbării instituționale radicale, dând efectiv cetățenilor posibilitatea directă de implicare în reformarea ordinii constituționale. Un element fundamental al campaniei electorale din 1998 a lui Chávez a fost promisiunea

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
georgetown.edu. Congresul, controlat de opoziție, s-a opus cu înverșunare alegerii unei adunări constituante, fiind conștient de faptul că o asemenea adunare își va asuma puterea legislativă care acum îi revenea. Cu toate acestea, Chávez, folosindu-se de mandatul plebiscitar și de cele 70 de procente ale ratei de susținere publică, s-a impus. În momentul convocării, adunarea constituantă a pretins "putere supra- constituțională", revendicare aprobată ulterior de Curtea Supremă și s-a grăbit să dizolve cele două camere ale

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
și pentru alte tipuri de mandate, și, de această dată, amendamentul a fost ratificat pe baza a 54,9% din voturi (vezi Tabelul 7.3). Totuși, concepția chavistă asupra democrației refendare nu s-a limitat la referendumuri și la măsuri plebiscitare care permiteau maselor să-și exprime direct opinia asupra unor chestiuni importante de factură constituțională. Și mai important a fost, poate, faptul că a susținut forme comunitare de participare populară în guvernele locale, furnizarea de servicii sociale și desfășurarea de

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
care se simțeau înstrăinate de sau excluse din regimul democratic existent, s-a adresat în mod direct sectoarelor marginalizate ale societății dând un sens mai larg conceptului de "popor", a mobilizat o nouă majoritate populară prin intermediul unor mijloace electorale și plebiscitare în vederea refacerii ordinii constituționale și a deschis noi canale de implicare a oamenilor de rând în procesul politic. Ce mai rămâne de văzut, iată, este efectul pe care acest nou mod de exercitare a suveranității populare, cu marea sa încredere

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
populară prin intermediul unor mișcări populiste poate foarte bine să faciliteze incluziunea și participarea democratică în detrimentul contestării democratice. Totuși, aceste costuri nu sunt inevitabile. Majoritățile populare pot fi create fără încălcarea drepturilor minorităților politice sau fără subminarea pluralismului politic, în vreme ce mecanismele plebiscitare și participative pot fi dezvoltate mai degrabă pentru a însoți instituțiile reprezentative decât pentru a le înlătura sau a le eluda. Cu toate acestea, în cazul Venezuelei, tensiunile dintre cele două dimensiuni de căpătâi ale democrației s-au manifestat cu

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
Cu toate acestea, în cazul Venezuelei, tensiunile dintre cele două dimensiuni de căpătâi ale democrației s-au manifestat cu claritate (vezi Coppedge 2008). Aceste costuri de oportunitate pot fi observate în două direcții. În primul rând, chavismul a folosit măsuri plebiscitare pentru concentrarea puterii în zona executivă, cu precădere în mâinile unui lider carismatic, în procesul de slăbire a controlului și echilibrului instituțional asociat democrației liberale. În al doilea rând, această erodare instituțională a zădărnicit protecția libertăților civice și politice ale

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
se află concentrată în instituția prezidențială și faptul că această concentrare a erodat constant instituțiile regimului care exercitau pe orizontală controlul și echilibrul. Cum am menționat și mai înainte, Chávez și-a folosit în timpul procesului de rescriere a constituției puterea plebiscitară pentru a eluda, apoi pentru a dizolva legislativul controlat de opoziție. De asemenea, el a pus la punct noi regulamente electorale care i-au asigurat propriei mișcări o majoritate strivitoare în adunarea constituantă. Noua constituție a întărit puterile executive pe

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
făcut jocul unei personalități populiste care a conceput competiția politică mai ales în termeni de confruntare și conspirație. Marginalizarea opoziției în cadrul instituțional oficial s-a datorat totuși manipulării lui Chávez a conceptului de suveranitate populară - mobilizarea se realiza prin mijloace plebiscitare - pentru a ocoli sau înlocui instituțiile care asigurau controlul și echilibrul și pentru a schimba apoi regulile jocului astfel încât să încline terenul în favoarea sa. De asemenea, această situație a pus în evidență faptul că resursele erau controlate de stat, deoarece

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
fie reales în 1995. Totuși, distrugerea controlului și a echilibrului instituțional i-a dat voie lui Fujimori să comită mari abuzuri asupra instituțiilor statului și să distorsioneze arena politică în defavoarea oponenților săi. Populismul de succes a facilitat astfel un asalt plebiscitar asupra instituțiilor democratice liberale care a împins statul Peru înspre autoritarism competitiv. 8.1 Populism, democrație și autoritarism competitiv Populiștii mobilizează votanți în masă din păturile defavorizate ale populației într-o manieră personalistă, împotriva întregului establishment politic și/sau economic

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
așteptările poporului cu rezultate concrete, preocupându-se mai mult de eficiența procedurilor folosite pentru a realiza acele rezultate concrete, decât de caracterul lor democratic sau nedemocratic" (Murakami, 2007: 274). Deseori prezentată ca "politica anti-politicii" (Degregori, 2000; Panfichi, 1997), această abordare plebiscitară, orientată spre obținerea de rezultate era prea puțin favorabilă pentru ceea ce el numea "palabreria" sau "vorbăria excesivă și nefolositoare" a partidelor politice și a elitei politice (în Conaghan, 2005: 4). Așa cum a spus-o și Fujimori: Democrația nu ar mai

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
negocieze formarea unor alianțe cu acele partide, astfel de alianțe ar fi însemnat să trădeze mandatul pe care-l obținuse din partea poporului. Deoarece exista o mare ostilitate publică față de congres, față de sistemul judiciar și de partidele tradiționale 12, o acțiune plebiscitară contra acestor instituții putea să mobilizeze mai bine sprijinul opiniei publice decât efortul de a negocia cu acestea (Cameron, 1997: 50). Într-adevăr, informațiile privitoare la opinia publică arată că antagonismul dintre președinte și elita politică a funcționat în avantanjul

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
dictatorială" (Kenney, 2004: 231). Eforturile partidelor de opoziție de a rezista loviturii au eșuat (Cameron, 1997: 62-4). Cu o reputație deja știrbită, partidele de opoziție tradiționale s-au șubrezit și divizat după lovitura de stat (Tanaka, 1998: 229-30). Odată ce strategia plebiscitară a lui Fujimori a devenit clară, politicienii au început să abandoneze în masă partidele tradiționale, reinventându-se ca "independenți" (Planas, 2000: 42, 370-4). Prin urmare, opoziția care condusese lupta pentru apărarea democrației după 1992 era fragmentată, dezorganizată și îi lipsea până

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
să îngroape efectiv această elită. A negocia o alianță cu această elită după venirea la putere ar fi însemnat o trădare a acestui mandat. În plus, dată fiind nemulțumirea pe scară largă a opiniei publice față de această elită, o strategie plebiscitară a funcționat cu prisosință în avantajul politic al lui Fujimori. De aceea, logica mobilizării pe criterii populiste a dus la o severă criză instituțională și, în cele din urmă, la prăbușirea democrației peruviene. 8.4 Ascensiunea autoritarismului competitiv, 1992-2000 Regimul

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
folosiți pentru campaniile de realegere a lui Fujimori și pentru alte scopuri politice (ibidem, 41). Mai mult, între 1992 și 1995, Fujimori s-a folosit de sprijinul popular foarte ridicat pentru a-și consolida stilul de conducere autoritar prin mijloace plebiscitare. Rata de susținere publică a rămas constant peste 60% de-a lungul perioadei 1992-1995 (Carrión, 2006: 128-129), ceea ce i-a permis să câștige succesiv majorități electorale. Coaliția Noua Majoritate/Schimbarea '90 a obținut o majoritate absolută de locuri în noua

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
vocea grupurilor excluse, iar ascensiunea sa la putere a ajutat la revigorarea opiniei publice. Cu toate acestea, fujimorismul a scos în evidență și multe dintre efectele negative ale populismului, care au fost subliniate în introducerea acestui capitol, inclusiv "o transformare plebiscitară a politicii", în care majoritățile populare sunt folosite pentru a submina controlul și echilibrul instituțional, drepturile minorităților și alte elemente-cheie ale democrației liberale. Mai general, acest capitol a susținut că în cadrul democrațiilor fragile ascensiunea populiștilor la putere atrage adesea după

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
pornesc de la "o legătură logică cu anumite tipuri de mobilizare (de ex., stilul de conducere carismatic, comunicarea liderului cu masele, existența câtorva organizații de partid puternice)". În concordanță, populiștii pot și d) să suțină suveranitatea populară și să folosească mecanisme plebiscitare cu prețul limitărilor instituționale impuse (efectele negative #1 și #5). În cele din urmă, lista aspectelor negative întrevede un alt efect potențial al populismului, care trece dincolo de respingerea laturii definiționale, cel al preferinței pentru "minorități", minoritate care poate sau nu

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
Slovacia au avut un impact negativ direct asupra democrației din această țară, iar gravitatea acestei probleme a crescut de-a lungul timpului. Totuși, este relativ incertă atribuirea acestei manipulări instituționale populismului. 9.2.4 Susținerea suveranității populare și folosirea mecanismelor plebiscitare Mečiar și partidul său (HZDS) aproape au deturnat Slovacia de la tranziția sa spre o democrație consolidată. Numeroase studii slovace demonstrează faptul că Mečiar a urmărit eliminarea sistematică a constrângerilor instituțional, în special după revenirea sa ca premier, la finalul anului

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
2002). A marginalizat sistematic rolul opoziției în Parlament și în cadrul organismelor de monitorizare, a limitat atribuțiile președintelui și a subminat independența poliției, a procurorilor și a tribunalelor. În mediul public explicațiile oferite pentru aceste abuzuri asupra instituțiilor au urmat tiparul plebiscitar al unui lider care "întruchipează "voința poporului"" și ale cărui decizii nu ar trebui să fie "împiedicate de multiple seturi de instituții (controlate de clasa politică) care sunt predispuse la a interpreta greșit, a ignora sau a tergiversa reprezentarea eficientă

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]