196 matches
-
din ele fiind preluate de Muzeul Județean Botoșani. Aceste colecții cuprind urme arheologice corespunzătoare paleoliticului, neoliticului și epoci bronzului, epocii fierului și perioadei medievale. Colecția Școlii nr. 1 Corni cuprinde, în cadrul secției de arheologie, următoarele obiecte : resturi de faună fosilă pleistocenă (corn, defensă, omoplat), găsite în aluviunile Siretului; un corn fosilizat de bovid (găsit se pare, în punctul „Toloacă“ din apropierea vetrei satului, cu prilejul săpăturilor de modernizare a șoselei); piese de silex (nuclee, răzuitor, lame, burine, burin-gratoar, vârf retușat, gratoare, găsite
Comuna Corni, Botoșani () [Corola-website/Science/300905_a_302234]
-
Sabia se găsește în colecția Muzeului Județean Botoșani, înregistrată cu numărul de inventar P. 86. La circa 3 km vest, nord-vest de sat, la locul numit „Fon“, în depunerile remaniate (aluviuni) ale Siretului s-au descoperit resturi de faună fosilă pleistocenă: un corn de Cervus (lungime-81 cm), un fragment de defensă de Mamutuhus primigenius și un fragment de omoplat. Aceste piese se găsesc în colecția Școlii nr. 1 Corni. Toate descoperirile făcute confirmă o intensă vatră de locuire pe teritoriul satului
Comuna Corni, Botoșani () [Corola-website/Science/300905_a_302234]
-
admisibile din punct de vedere potabil se întâlnesc în jurul localității Tătaru. Celelalte sunt nepotabile datorită mineralizației ridicate conținând multe sulfuri și cloruri. 3. Ape de adâncime</br> Apele de adâncime sunt cantonate în depozite de nisipuri și pietrișuri de vârstă Pleistocen inferior numite „Stratele de frațești”. Aceste ape cantonate la adâncimi de 50-100 m pot prezenta condiții bune de potabilitate și pot furniza debite importante. La suprafață se găsește un strat de pământ vegetal de 0,60-0,70 m, urmează un
Comuna Dudești, Brăila () [Corola-website/Science/300961_a_302290]
-
localității Brăila La suprafață se găsesc cernoziomuri formate în condițiile climatului semiarid, pe depozite loessoide, pe aluviuni și nisipuri sub o vegetație de stepă. Prezentând un mare grad de porozitate infiltrația pe verticală se realizează ușor. Solurile sunt de vârstă Pleistocen Superior corespunzător intervalului Riss-wurm fiind construite din loessuri și depozite de loessoide, cernoziom ciocolatiu cu textură și luto-nisipoasă.</br> În condițiile existenței aridității apa freatică determină supraumezirea și evaporația. Vara datorită insolației suprafața solurilor își ridică temperatura, se intensifică evapotranspirația
Comuna Dudești, Brăila () [Corola-website/Science/300961_a_302290]
-
o mineralizare totală foarte ridicată, pusă in general pe seama prezenței clorurii de sodiu. Mai toate forajele executate în bazinul Baraolt, în mod obligatoriu, au intrat în fundamentul cretacic, acesta fiind cercetat și prin metode geofizice. Peste depozitele pliocene este prezent pleistocenul și depozitele de pante, a teraselor apelor curgătoare. Datarea lor s-a putut face cu ajutorul fosilelor mamifere care au trăit pe aceste meleaguri în timpul cuaternarului. Holocenul este prezent peste tot, fiind compus din depozite groase de pietrișuri și nisipuri fluviatile
Biborțeni () [Corola-website/Science/300371_a_301700]
-
pentru că spărgeau oasele prăzii. Animalele din zilele noastre preferă în schimb să smulgă carnea, evitând oasele. Înainte de această cercetare, nu se știa dacă lupii gri din Alaska sau din alte zone ale globului erau descendenți direct ai lupilor gri din Pleistocen, și nici dacă această specie a fost pierdută sau numai în pragul extincției în America de Nord. În trecut lupii au populat tot teritoriul insulelor Britanice. După bătălia de la Hastings din 1066, soldații englezi căzuți au fost lăsați "pradă viermilor și lupilor
Lup cenușiu () [Corola-website/Science/299707_a_301036]
-
depozite cuaternare formate din aluviuni constituite din maluri, nisipuri și pietrișuri ce corespund holocenului. Urmeaza apoi, spre adâncime, depozite ale unui regim marnos (marne cu intercalații nisipoase, argile, nisipuri și pietrișuri) care s-au depus într-un regim lacustru din pleistocenul mijlociu. Aceste structuri se suprapun stratelor de Fratești - formațiune întâlnită pe întreg teritoriul județului Teleorman. Ele sunt cosntituite în partea superioară din nisipuri fine, iar la bază din piet. Împrejurimi:La aproximativ 25 km nord de orașul Roșiorii de Vede
Roșiorii de Vede () [Corola-website/Science/299953_a_301282]
-
Lunca Argeș-Sabar, în S-V tot până la Lunca Argeș-Sabar, iar în N-V până la Câmpia Titu. S-a format prin retragerea treptată a lacului cuaternar, ca urmare a mișcării de înălțare a Carpaților și Subcarpaților și a intenselor aluvionări. În Pleistocenul superior aluviunile au fost acoperite cu loess și depozite loessoide, iar la începutul Holocenului depresiunea era complet exondată. În acest timp râurile își prelungesc cursurile și își intensifică eroziunea liniară în pătura groasă de loess, fragmentând astfel câmpia. Câmpia Bucureștiului
București () [Corola-website/Science/296542_a_297871]
-
granița care împarte Țara de Foc între Argentina și Chile.<br> Urme istorice atestă existența paleoindienilor deja în anii 9.800 î.Hr. care până prin 1520 d.Hr. erau ocupați cu vânatul, urme care se retrag în timpul perioadei de glaciație din pleistocen, ulterior când strâmtoarea Magellan este umplută cu apă împiedică retragerea locuitorilor pe continentul american. <br>In urmă cu 3000 de ani sunt dovezi istorice care atestă că dispar unele specii ca și calul sălbatic, sau leneșul uriaș, pentru asigurarea hranei
Țara de Foc () [Corola-website/Science/307360_a_308689]
-
Kaishu, liderul forțelor șogunale, s-au întâlnit și au negociat predarea pașnică a puterii. Preistoria este acea porțiune din trecutul uman care precede documentele scrise și poate fi cunoscută doar prin cercetarea arheologică. Era preistorică în Japonia începe în epoca pleistocen (era glaciară), când grupuri umane de pe continentul asiatic au ocupat pentru prima dată arhipelagul japonez, și durează până în primele secole ale erei noastre, când fapte din Japonia au început a fi menționate de către istoricii dinastiilor chineze. Perioadele pe care arheologii
Istoria Japoniei () [Corola-website/Science/308200_a_309529]
-
data când această epocă începe, adică momentul în care oamenii au ocupat pentru prima dată insulele japoneze; sfârșitul acestei perioade este marcat de primele elemente de olărit neolitice. Factorii geologici și naturali formează un fundal important pentru studiul culturilor din pleistocenul japonez. În primul rând, ordonarea cronologică a rămășițelor din paleoliticul japonez se bazează pe informații referitoare la stratificația solului. În al doilea rând, schimbările climei și scăderea nivelului mării au alterat în mod dramatic aspectul și forma țării, fiind necesară
Istoria Japoniei () [Corola-website/Science/308200_a_309529]
-
rămășițelor din paleoliticul japonez se bazează pe informații referitoare la stratificația solului. În al doilea rând, schimbările climei și scăderea nivelului mării au alterat în mod dramatic aspectul și forma țării, fiind necesară astfel interpretarea dovezilor arheologice. De-a lungul pleistocenului târziu, insula Hokkaido (nordul Japoniei) era o continuare a câmpiei cu climă rece a Siberiei; pe când schimbarea climei era mai puțin simțită în sudul Japoniei. Scăderea nivelului mării a expus recifurile de pe coastele de vest ale Japoniei, formându-se astfel
Istoria Japoniei () [Corola-website/Science/308200_a_309529]
-
cultură separate. Primele artefacte ale paleoliticului japonez au fost descoperite pentru prima dată de către arheologul amator Aizawa Tadahiro, în anul 1946. Începând cu această dată, în Japonia au fost descoperite mai mult de 1.000 de situri arheologice datând din pleistocen. Marea majoritate a acestor situri oferă doar o privire de ansamblu asupra perioadei, dar recent au fost descoperite câteva rămășițe arheologice care aduc noi elemente referitoare la această perioadă. Câteva situri au păstrat unelte din os sau rămășițe animale care
Istoria Japoniei () [Corola-website/Science/308200_a_309529]
-
pot spune și despre modul de viață al oamenilor care au locuit în această perioadă pe teritoriul actual al Japoniei. Oamenii din paleolitic probabil au ocupat zone întinse pe coastele Japoniei, expuse la scăderea nivelului mării în timpul ultimei perioade din pleistocen. Oricum, nivelul de astăzi al mării a inundat aceste zone, limitând accesul cercetătorilor la culturile arheologice care au supraviețuit până astăzi în zonele de câmpie și deal. Aceste culturi se pare că au fost create de mici grupuri migratoare care
Istoria Japoniei () [Corola-website/Science/308200_a_309529]
-
Africa și Asia, Europa și Nord America. Prin datele luate de la fosile, se știe că aceștia au existat și în SUA, mai exact în actualele state Texas, Nevada și Wyoming. Aproximativ în urmă 10.000 de ani, la sfârșitul erei Pleistocene, numită și „Marea epocă de gheață”, mediul terestru a suferit schimbări drastice în climat, iar peste câteva mii de ani, 75% din speciile de mamifere din Europa și America de Nord au murit, printre care și gheparzii. Este probabil ca ei să
Ghepard () [Corola-website/Science/306539_a_307868]
-
de mamifere din Europa și America de Nord au murit, printre care și gheparzii. Este probabil ca ei să fi migrat spre medii mai potrivite, căci gheața acoperise mare parte din emisfera nordică, iar nivelul mărilor a scăzut. Ghepardul a supravietuit Epocii Pleistocene, dar numărul său a fost grav redus. În secolul al V-lea, ei erau folosiți de către nobilii italieni la vânătoare. Gheparzii adulți erau prinși în sălbăticie și închiși în cuști pentru câteva luni. Numărul de gheparzi a descrescut de la 100
Ghepard () [Corola-website/Science/306539_a_307868]
-
loc de mai multe ori pe an. Gestația durează 300-440 de zile. Nasc un pui, foarte rar doi. Din această familie fac parte cămilele și lamele răspândite foarte distanțat unele de altele, primele în Africa, Asia, ultimele în America de Sud. În pleistocen, camelidele erau răspândite în toată America, în Asia, sud-estul Europei și nordul Africii. Patria lor de origine este America de Nord.
Camelide () [Corola-website/Science/306689_a_308018]
-
ani. Acest thylacinid era cu mult mai mic decât rudele sale mai recente. Cea mai mare specie, "Thylacinus potens", care avea o mărime comparabilă cu cea a lupului, a fost singura specie care a supraviețuit până în Miocenul târziu. La sfârșitul Pleistocenului și începutul Holocenului, lupul marsupial modern s-a răspândit, deși cu un număr mic de indivizi, în Australia și Noua Guinee. Un exemplu al evoluției convergente, lupul marsupial prezenta multe asemănări cu alți membri ai familiei canide: dinți ascuțiți, maxilar
Lup marsupial () [Corola-website/Science/307355_a_308684]
-
fertilă a Nilului a oferit oamenilor posibilitatea de a dezvolta o economie agricolă stabilă și o societate complexă, centralizată, care a devenit o piatră de temelie în istoria civilizației umane. Nomazii vânători-culegători s-au mutat în valea Nilului până la sfârșitul Pleistocenului Mijlociu în urmă cu 120 de mii de ani. Până la sfârșitul paleoliticului , climatul arid din Africa de Nord a devenit tot mai cald și uscat, forțând populația din zonă să se concentreze de-a lungul regiunii. Istoria propiu-zisă începe prin unirea sub
Istoria Egiptului Antic () [Corola-website/Science/302979_a_304308]
-
Bubuitul Balatonului”. Perioadă podului de gheață este cuprinsă între lunile ianuarie-februarie. Vânturile dominante bat din direcția NV, datorită acestui lucru, malul SV al lacului este supus unei eroziuni extrem de puternice. Cuveta lacului are o vârstă terestră recentă, formându-se în Pleistocen. Cauzele formării lacului sunt de origine tectonica. La început lacul era format din cinci lacuri mai mici care s-au extins pe direcția NS. Urme ale acestui lucru pot fi văzute și în configurația actuala a lacului și în peninsula
Lacul Balaton () [Corola-website/Science/303221_a_304550]
-
fertilă a Nilului a oferit oamenilor posibilitatea de a dezvolta o economie agricolă stabilă și o societate complexă, centralizată, care a devenit o piatră de temelie în istoria civilizației umane. Nomazii vânători-culegători s-au mutat în valea Nilului până la sfârșitul Pleistocenului Mijlociu în urmă cu 120 de mii de ani. Până la sfârșitul paleoliticului , climatul arid din Africa de Nord a devenit tot mai cald și uscat, forțând populația din zonă să se concentreze de-a lungul regiunii. Istoria propriu-zisă începe prin unirea sub
Egiptul Antic () [Corola-website/Science/302264_a_303593]
-
capturată, iar koala ținut în captivitate poate trăi 20 de ani. Koala (Phascolarctos cinereus) are un areal actual care se extinde din sud-estul statului Queensland prin estul statului Noua Galie de Sud și Victoria până în sud-estul Australiei de Sud. În timpul pleistocenului superior koala se întâlnea, de asemenea, în sud-vestul Australiei de Vest, unde se pare că există încă habitate adecvate. Koala trăiesc numai în pădurile de eucalipt. Singurul gen și specie care trăiește în prezent este koala ("Phascolarctos cinereus"). "Phascolarctos" a
Fascolarctide () [Corola-website/Science/302354_a_303683]
-
speciale care i-au permis să treacă pe o dietă compusă exclusiv din eucalipt: deplasarea palatului în sus; molari și premolari mai mari; o fosă pterigoidă mai mică; și o bară mai mare între molari și incisivi. În timpul Pliocenului și Pleistocenului, când Australia a suferit schimbări în climat și vegetație, speciile de koala au crescut. Koala actuală ar fi putut apărea ca o formă mai mică a Koalei uriașe ("P. stirtoni"). Reducerea în mărime a unor mamifere mari era un fenomen
Koala () [Corola-website/Science/302351_a_303680]
-
în climat și vegetație, speciile de koala au crescut. Koala actuală ar fi putut apărea ca o formă mai mică a Koalei uriașe ("P. stirtoni"). Reducerea în mărime a unor mamifere mari era un fenomen comun la scară mondială în timpul Pleistocenului târziu. În general, se crede că unele mamifere australiene mai mici, cum sunt wallabii, au rezultat din acest proces. Un studiu din 2008 a pus această ipoteză sub semnul întrebării, notând că "P. cinereus" și "P. stirtoni" erau simpatrice în timpul
Koala () [Corola-website/Science/302351_a_303680]
-
târziu. În general, se crede că unele mamifere australiene mai mici, cum sunt wallabii, au rezultat din acest proces. Un studiu din 2008 a pus această ipoteză sub semnul întrebării, notând că "P. cinereus" și "P. stirtoni" erau simpatrice în timpul Pleistocenului mijlociu și târziu, și poate chiar din Pliocen. Cele mai vechi fosile de koala datează din Pleistocenul mijlociu. În general, au fost recunoscute trei subspecii diferite: Koala din Queensland ("P. cinereus adustus" ), Koala din New South Wales ("P. c. cinereus
Koala () [Corola-website/Science/302351_a_303680]