530 matches
-
de cercetare a profesorului sau a antrenorului și activitatea practică a acestuia, putem concluziona că nu se poate vorbi despre progres, generat de cercetarea științifică a activității motrice umane, dacă rezultatul acesteia nu va depăși cadrul cunoașterii existente, generând, astfel, plusvaloare cercetării domeniului în discuție. Cerința imperativă de anticipare a exigențelor societății de mâine, direcționate configurativ pe formarea (instrucția și educația) actualului formabil, fie el elev sau student, integrat ulterior într-un viitor, care va constitui prezentul lui, și în care
CERCETAREA ŞTIINȚIFICĂ A ACTIVITĂȚILOR MOTRICE UMANE, PREMISĂ A DEZVOLTĂRII DOMENIULUI EDUCAȚIEI FIZICE ŞI SPORTULU. In: ANUAR ŞTIINłIFIC COMPETIłIONAL în domeniul de ştiință - Educație fizică şi Sport by Nicolae Neagu () [Corola-publishinghouse/Science/248_a_789]
-
și A.G. Frank. Măsurătorile lui Manoilescu sunt și ele surprinzătoare în acest sens. El constată, de exemplu, că, de la epoca regulamentară la epoca interbelică, coeficientul de exploatare a muncii în Țările Române a crescut enorm. După calculele sale, „proporția între plusvaloare și salariul mediu este în România, atât în agricultură, cât și în industrie, de ordinul 2/1, adică din produsul muncii două treimi sunt luate de capitaliști și numai o treime de muncitori” (Manoilescu, 1986, p. 130). În agricultură, disproporția
O nouă provocare: dezvoltarea socială by Cătălin Zamfir [Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
agricultură, cât și în industrie, de ordinul 2/1, adică din produsul muncii două treimi sunt luate de capitaliști și numai o treime de muncitori” (Manoilescu, 1986, p. 130). În agricultură, disproporția este și mai mare, existând cazuri în care plusvaloarea este de trei sau de patru ori mai mare decât salariul (asta explică „foamea de pământ” a țăranului, de vreme ce țăranul proprietar are față de țăranul salariat o superioritate enormă, căci își adaugă renta, care e de două ori mai mare ca
O nouă provocare: dezvoltarea socială by Cătălin Zamfir [Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
teoria lui Davis și Bellah vezi și: Davis, 1987). Davis (1987). Influența religiei asupra economiei este mediată de instituția politică și instituția familială. Înainte de Războiul Crimeii, din 1852, proporția aceasta în agricultură (ceea ce Marx a numit „coeficientul de exploatare”), între plusvaloare (adică numărul zilelor de clacă - sau „boerescul” - executate anual în folosul proprietarilor) și zilele de muncă pentru cultivarea ogorului propriu (corespondentul salariului), era de 56/84. Prin urmare, muncitorul îi oferea proprietarului 56 de zile într-un an (zilele de
O nouă provocare: dezvoltarea socială by Cătălin Zamfir [Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
84 pentru munca propriului pământ, ceea ce înseamnă un coeficient de exploatare de 56/84 = 0,66. Prin urmare, în România epocii interbelice coeficientul de exploatare era mult mai mare decât cel întrunit cu un veac înainte. Cu un secol înainte, plusvaloarea reprezenta o treime din „produsul muncii”, pe când în perioada interbelică era de 2/1, adică, 2/3 din „produsul muncii”. Conceptul de dezvoltare durabilă, central în gândirea Clubului de la Roma, face referire la acel tip de „dezvoltare care satisface nevoile
O nouă provocare: dezvoltarea socială by Cătălin Zamfir [Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
ci că elementul central al discursului legitimator este distribuția echitabilă a bunurilor. Konrád și Szelényi (1979), de pildă, pornesc de la modul de legitimare a comunismului, respingând problema proprietății drept cheie de analiză. Chestiunea nu stă în modul de producere a plusvalorii, ci în principiul care permite însușirea acesteia. Concluzia lor este că principiul rezidă în „redistribuirea rațională” a plusvalorii, după prioritățile stabilite de partidul unic. Cu alte cuvinte, constă într-un principiu de justiție socială, urmărind echitatea, și nu prosperitatea, cum
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
pornesc de la modul de legitimare a comunismului, respingând problema proprietății drept cheie de analiză. Chestiunea nu stă în modul de producere a plusvalorii, ci în principiul care permite însușirea acesteia. Concluzia lor este că principiul rezidă în „redistribuirea rațională” a plusvalorii, după prioritățile stabilite de partidul unic. Cu alte cuvinte, constă într-un principiu de justiție socială, urmărind echitatea, și nu prosperitatea, cum se întâmplă în sistemele capitaliste. În acest sens, prioritar nu este să se producă; accentul cade pe aparatul
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
următoarea: mai bine se produce mai puțin decât o parte din producție să se distribuie „incorect politic”, fără să treacă prin verificarea aparatului birocratic. Cei doi autori numesc asta „tendința de a maximiza puterea distributivă”, în contrast cu „tendința de a maximiza plusvaloarea” - caracteristică sistemelor capitaliste -, și văd în ea motorul socialismului. Fenomenul cozii, așa cum am mai arătat, survine în urma acestei logici care este producătoare de penurie. Însă problema fundamentală nu este sărăcirea populației și penuria, ci distribuția inegală a sărăciei, inechitatea socială
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
mă voi mulțumi cu indicarea doar a câtorva exemple care pun în evidență contribuția conștiinței în această ipostază la explicarea diferitelor particularități ale fenomenelor sociale. Complexul charismă-autoritate. Există situații foarte diferite în care colectivitatea investește cu o valoare suplimentară - o „plusvaloare” - diferitele aspecte ale activității sale (decizii, soluții de organizare socială, mecanisme de decizie) mai ridicată decât valoarea lor efectivă. • Siegfried F. Nadel (1968) observă faptul că, în colectivitățile arhaice, formele de organizare socială, adică „soluțiile” fixate prin tradiție la diferitele
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
decizie) mai ridicată decât valoarea lor efectivă. • Siegfried F. Nadel (1968) observă faptul că, în colectivitățile arhaice, formele de organizare socială, adică „soluțiile” fixate prin tradiție la diferitele probleme ale vieții, sunt învestite de către membrii colectivității cu un fel de „plusvaloare”, încât aceștia nu mai sunt disponibili să asimileze experiența altor colectivități, să le căute soluții mai bune. • Max Weber (1947) observă că autoritatea socială este adesea însoțită de o aură charismatică. Ea este în acest caz supravegheată, învestită de asemenea
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
nu mai sunt disponibili să asimileze experiența altor colectivități, să le căute soluții mai bune. • Max Weber (1947) observă că autoritatea socială este adesea însoțită de o aură charismatică. Ea este în acest caz supravegheată, învestită de asemenea cu o „plusvaloare”. Un asemenea tip de autoritate putem găsi în mod special în societățile tradiționale, dar nu este complet absent nici din societatea modernă (dictaturile fasciste). • Mitul competenței birocratice. Discutând sursele autorității în organizațiile moderne, Chester Bernard (1968) elaborează o influentă teorie
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
este departe de a fi satisfăcătoare. În primul rând, teoria erorii-prejudecată. Aceste proceduri sau mentalități exprimă un nivel scăzut de cunoaștere care face posibilă imaginarea a tot felul de prejudecăți. Teoria poziției de clasă arată caracterul ideologic al învestirii cu plusvaloare. Pentru a-și promova interesele, grupurile și clasele sociale le conferă o aură de autoritate absolută pentru a le face acceptabile de către celelalte clase și grupuri. Teoria privilegiului autoinstituit subliniază rolul activ al individului cu finalitățile sale. O parte importantă
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
incertitudinea nu poate fi complet absorbită prin actul decizional; ea are însă efecte sociale negative, fapt pentru care, pentru funcționarea normală a sistemelor sociale, devine necesară absorbția ei prin mijloace extracognitive. Charisma, mitul autorității, bazat pe competență absolută, învestirea cu „plusvaloare” a soluțiilor adoptate sunt asemenea modalități de reducere extracognitivă a incertitudinii (Zamfir, 1977). Un exemplu de asemenea consecințe negative: incertitudinea face dificilă realizarea consensului. Ea este o sursă independentă a disensului în cadrul sistemelor sociale.Imposibilitatea de a realiza consensul, în
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
a deciziei, în loc de a acționa ferm pentru implementarea unei soluții, disens și conflicte care pot destrăma sistemul. Din acest motiv, ca o reacție de apărare, există tendința sistemelor sociale de a substitui incertitudinii obiective o certitudine subiectivă. Sistemele investesc o „plusvaloare” considerabilă în cunoștințele lor fragile, conferă o autoritate cognitivă cvasiabsolută mecanismelor lor de decizie, obținând prin aceasta un consens ridicat. O asemenea soluție la problema incertitudinii generează însă o intoleranță structurală față de orice cunoștință care ar putea submina certitudinea subiectivă
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
o gamă largă de mecanisme de reducere noncognitivă artificială a incertitudinii, care acționează fie separat, fie în combinații variate. Ele au toate o caracteristică generală: PROPOZIȚIA 2.11.: Mecanismele de absorbție artificială a incertitudinii se caracterizează prin învestirea deciziei cu plusvaloare. Prin plusvaloare înțelegem aici o valoare suplimentară acordată soluției adoptate în raport cu valoarea asigurată efectiv de cunoștințele disponibile. Doar plasând asupra soluției adoptate o asemenea plusvaloare, prezentând-o pe aceasta ca fiind mai presus de orice îndoială, procesul decizional nu mai
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
largă de mecanisme de reducere noncognitivă artificială a incertitudinii, care acționează fie separat, fie în combinații variate. Ele au toate o caracteristică generală: PROPOZIȚIA 2.11.: Mecanismele de absorbție artificială a incertitudinii se caracterizează prin învestirea deciziei cu plusvaloare. Prin plusvaloare înțelegem aici o valoare suplimentară acordată soluției adoptate în raport cu valoarea asigurată efectiv de cunoștințele disponibile. Doar plasând asupra soluției adoptate o asemenea plusvaloare, prezentând-o pe aceasta ca fiind mai presus de orice îndoială, procesul decizional nu mai generează incertitudine
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
PROPOZIȚIA 2.11.: Mecanismele de absorbție artificială a incertitudinii se caracterizează prin învestirea deciziei cu plusvaloare. Prin plusvaloare înțelegem aici o valoare suplimentară acordată soluției adoptate în raport cu valoarea asigurată efectiv de cunoștințele disponibile. Doar plasând asupra soluției adoptate o asemenea plusvaloare, prezentând-o pe aceasta ca fiind mai presus de orice îndoială, procesul decizional nu mai generează incertitudine. Modul cel mai sigur de a genera plusvaloare este învestirea cu plusvaloare a înseși mecanismelor de producere a deciziilor. Mecanisme de decizie certe
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
adoptate în raport cu valoarea asigurată efectiv de cunoștințele disponibile. Doar plasând asupra soluției adoptate o asemenea plusvaloare, prezentând-o pe aceasta ca fiind mai presus de orice îndoială, procesul decizional nu mai generează incertitudine. Modul cel mai sigur de a genera plusvaloare este învestirea cu plusvaloare a înseși mecanismelor de producere a deciziilor. Mecanisme de decizie certe, de încredere vor produce soluții certe. Plusvaloarea poate fi investită fie în capacitățile persoanelor care iau decizii, fie într-o serie de instanțe exterioare cărora
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
efectiv de cunoștințele disponibile. Doar plasând asupra soluției adoptate o asemenea plusvaloare, prezentând-o pe aceasta ca fiind mai presus de orice îndoială, procesul decizional nu mai generează incertitudine. Modul cel mai sigur de a genera plusvaloare este învestirea cu plusvaloare a înseși mecanismelor de producere a deciziilor. Mecanisme de decizie certe, de încredere vor produce soluții certe. Plusvaloarea poate fi investită fie în capacitățile persoanelor care iau decizii, fie într-o serie de instanțe exterioare cărora li se deleagă autoritatea
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
mai presus de orice îndoială, procesul decizional nu mai generează incertitudine. Modul cel mai sigur de a genera plusvaloare este învestirea cu plusvaloare a înseși mecanismelor de producere a deciziilor. Mecanisme de decizie certe, de încredere vor produce soluții certe. Plusvaloarea poate fi investită fie în capacitățile persoanelor care iau decizii, fie într-o serie de instanțe exterioare cărora li se deleagă autoritatea să ia asemenea decizii. Supraevaluarea capacităților decidentului poate lua o mulțime de forme, începând cu credința în capacitățile
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
cu credința în capacitățile decizionale propriu-zise (har, inteligență, intuiție, noroc, șansă) și sfârșind cu absolutizarea cunoștințelor de care dispune respectiva persoană. În mod frecvent întâlnim o combinare a acestor două variante: delegarea autorităților de decizie unor instanțe exterioare, învestirea cu plusvaloare a acestora reprezentând modalitatea de absorbție artificială a incertitudinii. Delegarea autorității de decizie ridică problema legitimării, analizată pe larg de Max Weber (1969). Pornind de la tipologia formulată de sociologul german, vom considera următoarele tipuri de legitimare a autorității: tradiția, charisma
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
umane, tradiția are o importanță deosebită. Există desigur o mulțime de explicații ale puterii de impunere a tradiției. În perspectiva dezvoltată aici, tradiția își evidențiază încă un aspect: ea poate fi înțeleasă și ca un dispozitiv colectiv de învestire cu plusvaloare a soluțiilor cristalizate în experiența colectivității și demonstrate a fi satisfăcătoare. Tradiția conferă activității colective un caracter cvasiautomat, nedecizional. Încălcarea tradiției sau doar punerea ei în discuție nu ar avea ca efept doar riscul adoptării unor soluții neexperimentate ce ar
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
înseamnă în fapt „frica de a abandona rutina sigură pentru riscurile asociate cu metodele neexperimentate” (Nadel, 1968, p. 403). Este clar că Nadel descrie aici în termeni foarte clari tradiția colectivităților arhaice ca pe o variantă a strategiei satisfăcătorului. Prezența plusvalorii în complexul tradiției apare cu claritate în momentele în care, din cauza schimbării condițiilor, soluțiile recomandate încetează să mai fie adecvate. Chiar și în această situație, tradiția prezintă o mare inerție, continuând să persiste, fiind susținută mai mult de funcția sa
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
nu mai dorește să-și continue viața în formele fixate de tradiție, fiind deci în situația de a recurge la o decizie de schimbare, poate fi tentată (și adesea chiar s-a întâmplat) să recurgă la un nou tip de plusvaloare, desemnat de Max Weber prin termenul de charismă. Weber avea în vedere, în mod special, cazurile tradiționale: profeți, conducători religioși. Prin extensie, conducătorul charismatic este acela care reclamă că i se atribuie capacități supranaturale, de excepție, în baza cărora autoritatea
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
comună. Pe lângă fundamentul religios, charisma face apel adesea și la capacități decizionale extraraționale care nu pot fi contestate cognitiv: intuiție, inspirație. Nepresupunând prelucrări raționale de informații după reguli explicite care pot fi examinate public, acestea pot fi învestite neproblematic cu plusvaloare. O asemenea variantă o găsim în cazul dictatorilor de tip fascist (Hitler, Mussolini) care reclamau un proces decizional intuitiv infaibil, ce nu poate fi supus judecății critice comune. O variantă a charismei o găsim frecvent în societățile tradiționale: presupunerea unor
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]