359 matches
-
o floare Ce a-mbobocit În grădina vieții Celui ce-a iubit. Iar la înflorire... E gata de jertfire. Dragostea e calea Uitărilor de sine. Cluj Napoca 6 decembrie 2015 Trăiesc minunile Trăiesc minunile Și le scriu pe pleoapa ce veghează... Mă podidesc chemările Ca și mângâierile precum cânturile Ori râurile versurilor Ce curg din înaltul simțirilor... Ce călător sunt... De mi-am uitat sinele Și străjuiesc destinele Și lupt pentru cetatea Zidită de dragoste? Cluj Napoca 6 decembrie 2015 Referință Bibliografică: Dragostea e
DRAGOSTEA E PACE de MARINA GLODICI în ediţia nr. 1801 din 06 decembrie 2015 by http://confluente.ro/marina_glodici_1449411315.html [Corola-blog/BlogPost/369069_a_370398]
-
Am râs cu oftă cum nu mai râsesem de multă vreme când, observ în retrovizor că fata își ștergea pe furiș lacrimile cu o batistă. - Ori de câte ori îmi aduc aminte de istoria asta, prima dat îmi vine să râd. Apoi mă podidește plânsul. Înainte tata a avut cai și vite de nu mai încăpeau în curte. Acum, la bătrânețe rămăsese numai cu un măgar. Și împins de sărăcie se dusese pe câmp să caute spice în urma secerătoarei. Ăsta nu e furt după
ACTELE VĂ ROG! de ION UNTARU în ediţia nr. 1807 din 12 decembrie 2015 by http://confluente.ro/ion_untaru_1449946505.html [Corola-blog/BlogPost/370304_a_371633]
-
ha! Ești jalnic, dragă domnule! Se vede de la o poștă că sunt picături de interes, care otrăvesc petalele de trandafir... Cum Mărășteanu rămăsese ca un bleg cu buchetul de trandafiri în mâna întinsă și fără replică, pe doamna Virginica a podidit-o plânsul. Gândi că poate mai există un strop de sentiment în sufletul prostului din fața sa, prost, la care, descoperi cu uimire, că...tot mai ținea. Ce să-i faci?.. Inimă slabă de femeie care cedează în fața unui buchet de
SRL AMARU-11 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1642 din 30 iunie 2015 by http://confluente.ro/nastase_marin_1435657377.html [Corola-blog/BlogPost/352832_a_354161]
-
simeze între șipci și rânduri Am pus tablouri în culori aprinse Să îmi citiți simțirile cuprinse. Puteți intra, pășIți încet, agale, Să nu treziți nici formele banale Nici visul galben, roșu sau verzui. Tabloul meu abia atârnă-n cui, Îl podidește plânsul orișicui... Puteți vedea în fiecare zi Aceleași forme și contururi vii, Puteți intra în gândurile mele Le dărui să vă fie ochi de stele! Cândva am strâns comori și le-am ascuns, Iar până astăzi nimeni n-a pătruns
EU NU POT TRĂI FĂRĂ TINE de GIGI STANCIU în ediţia nr. 1655 din 13 iulie 2015 by http://confluente.ro/gigi_stanciu_1436780728.html [Corola-blog/BlogPost/384424_a_385753]
-
mai țin. S-a ridicat în picioare, se sprijină cu mâinile de birou, ca să nu cadă și privește ca hipnotizată pe geam. Deja nu mai are nici un dubiu. Ninge! Câțiva fulgi de nea se preling timizi pe lângă sticla ferestrei. O podidesc lacrimile. Trebuie să facă ceva, trebuie să-și învingă spaima, nu poate sta cu mâinile-n sân privind catastrofa. E datoria ei de cetățean și de angajat al primăriei să facă ceva. Clătinându-se, cu lacrimile șiroind pe obraz, pornește
Apocalipsa fulgului de nea se întoarce II by Simona Tache () [Corola-blog/Other/21005_a_22330]
-
om vorbește de rău un alt om el nu îl iubește deajuns... S-a oprit din povestit, a luat de pe noptiera cană, a băut și apoi a spus: -Vă rog să mă iertați, nu mai pot să spun nimic, mă podidesc lacrimile și nu mai vreau să plâng, dar șiroaiele curgeau pe fața ei trasă, înnodându-se în bărbie. -Socrate, iti amintește de ceva numele acesta, Diana? -Da, doamna doctor, era un învățat, da, avea o metodă, moșitul, nu mai știu
ROMANUL DIANEI de GIGI STANCIU în ediţia nr. 1388 din 19 octombrie 2014 by http://confluente.ro/gigi_stanciu_1413737028.html [Corola-blog/BlogPost/383759_a_385088]
-
Și, obosiți, nu pregetă-o clipă Să ni se așeze În pământ, temelie.” Eugen, cu vocea strangulata de plâns, a spus cuvinte de adio, traducând din română În ebraică. Era pregătit să citească poezia „Repetabila povară” de Adrian Păunescu, dar podidindu-l plânsul, poezia a fost citită tot de Liane Herman, la fel de talentata că și la pian. Redau și din această poezie o strofa: „Cine are părinți, pe pamant nu În gând Mai aude și-n somn ochii lumii plângând Că
Editura Destine Literare by Liana Saxonie-Horodi () [Corola-journal/Journalistic/81_a_352]
-
știu, nu știu nimic de tine, Tată, stai tot în casa-n care-am stat copil în vîrsta fermecata, stai tot în casa-n care crunt îmi loveai trupul cu centura? val ros de sînge și acum tot îmi mai podidește gură ! ! sărutu-ți mină, Tata bun, sărutu-ți mină și-nchinare că Domnul-Dumnezeu tu esti, ca Dumnezeu și Sfîntul Soare, citi pumni în inimă-am primit mi-au fost că floarea la ureche că nu e pumn să poată sta cu pumnul Tatălui
Editura Destine Literare by Alexandru Cetățeanu () [Corola-journal/Journalistic/97_a_191]
-
știu, nu știu nimic de tine, Tată, stai tot în casa-n care-am stat copil în vîrsta fermecata... stai tot în casa-n care crunt îmi loveai trupul cu centura... val ros de sînge și acum tot îmi mai podidește gură ! !Tu erai Tatăl meu și noi copiii îți spuneam Rusia Tu erai Tatăl meu și noi copiii îți spuneam Rusia Tu erai Tatăl meu și noi copiii îți spuneam Rusia Tu erai Tatăl meu și noi copiii îți spuneam
Editura Destine Literare by Alexandru Cetățeanu () [Corola-journal/Journalistic/97_a_191]
-
mai emoționante triluri de dragoste care au putut fi auzite vreodată pe pământ, însă semețul trandafir rămase neclintit. Zdrobită de durere, privighetoarea se retrase în ascunzișul ei. Peste noapte trandafirul fu cuprins de remușcări pentru purtarea sa crudă și îl podidiră lacrimile. În zori, când privighetoarea îl văzu plin de lacrimi, se repezi și-l îmbrățișă. Atunci un spin îi străpunse inima, ucigând-o, iar sângele său coloră trandafirul în roșu...” , În secolul al XIII-lea, poetul reprezentativ și devenit, de
Poezia persană () [Corola-website/Science/333718_a_335047]
-
desfăta cu laudele. Faptul de a i se spune că putea dormi o zi întreagă după pofta inimii, când provincia însăși nu avea o zi de odihnă, era cel mai înalt compliment din toate, își spuse el, în timp ce lacrimile îi podideau pleoapele îngreunate. Însă chiar în timp ce simțea acea satisfacție, adăugă: Am o cerere, stăpâne. — Ce anume? — O recompensă, răspunse cu glas limpede Tokichiro, spre surprinderea servitorilor. N-avea să alunge buna dispoziție a lui Nobunaga? Erau îngrijorați pentru Tokichiro. — Ce dorești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
nu era nici el fără cusur. Deși eleganța vasului de ceai, sau chiar fragilitatea umană însăși, poate fi interesant de contemplat, din punct de vedere al unei femei acest defect nu poate fi deloc „interesant”. Când pe sora lui o podidiră lacrimile, doar auzind menționată problema, Hanbei găsi că refuzul ei era rezonabil și i-l transmise lui Hikoemon. Trecu și toamna, fără nici un incident. În Gifu fu pus în aplicare principiul de „a fi un vecin prietenos și a face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
Katsuyori deveni și mai agitat. — Atunci, trebuie să fi existat vreun cusur în modul de administrare a recompenselor și a pedepselor. Nici unul, își clătină din nou bătrânul fruntea ninsă. Prosternându-se la podea, Katsuyori fu cât pe ce să-l podidească lacrimile. În fața lui Kaisen, ferocele senior al războiului care se respecta atât de mult pe sine însuși nu putea decât să plângă chinuit. Nu plânge, Katsuyori, spuse în sfârșit Kaisen. Cu siguranță, nu ești nevrednic, și nici ca fiu nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
Blânde adieri Te vor mângâia! Ploi de miresme Te vor îmbăta! Susurul izvoarelor Te va încânta! Cântecul păsărilor Te va bucura! Ghiocelul: Dar trupul mi-e firav, Iar vântul mă-ndoaie O ploaie acidă, rea Și multe gunoaie m-au podidit. E grav? Unde-i aerul curat? Unde-s apele cristaline? - Pământule! Pământule! Ce e cu tine? Doi ochi căprui Și-un glăscior de-argint: Fetița: - Nu-i asculta pe oamenii ce mint! Ei vor doar bani și bogății Le pasă
Caleidoscop by Gabriela Ioniţă () [Corola-publishinghouse/Science/91784_a_93491]
-
punea în evidență părțile mai interesante ale feței. După puțin small-talk am intrat în biserică. Ceremonia a fost impresionantă și plictisitoare. Către sfârșit i-am dat lui Yves inelul, el i l-a pus Ancăi pe deget, pe ea a podidit-o o lacrimă, i-a pus și ea lui un inel, s-au sărutat, preotul a zis ceva ce n-am înțeles, lumea în biserică a zâmbit fericită și îngăduitoare, eu l-am felicitat pe Yves, apoi pe Anca, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
asemenea măsură încât să-i cer lui Judy numărul de telefon de la apartamentul pe care James îl împărțea cu Denise. Aș fi putut să-l sun la serviciu în timpul zilei, dar agitația și dorința să vorbesc cu el nu mă podideau niciodată cu intensitate pe lumină. Ceea ce mă bucura teribil. La ce bun să-l sun? Ce-aș fi putut să-i spun? „Tot nu mă iubești? Tot o mai iubești pe Denise?“ La care el mi-ar fi răspuns „Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
îmbrățișat și pentru prima dată i-a sărutat mâna. Ce faci, a zis el oarecum contrariat? Așa se cuvine ca o fiică iubitoare să-i sărute mâna tatălui ei ori de câte ori pleacă sau vine de undeva. Pe tatăl ei l-a podidit plânsul. Zile în șir n-a mai fost Costache Deleanu cel din zilele lui însorite. * Casa lui Costache Deleanu s-a umplut de pustiu. Uneori Costache își mai îneca tristețile pe la restaurantul gării, având la întoarcerea acasă privirile-săgeți ale soției
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
ei. Se așezară pe pat și așa, înlănțuiți, adormiră. Trecură peste masa de seară. Ce, de mâncare le ardea lor acum!? Simona se trezi de mai multe ori în timpul nopții și, imaginându-și ce s-ar fi putut întâmpla , o podidi plânsul. În răgazul când prinse câte un crâmpei de somn visă numai grozăvii. Dimineață, când se trezi, Răducu mai dormea încă. Îl înveli și îl sărută; dormea ca un îngeraș. Oare el ce o fi visat în noaptea aceasta, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
În ei găseam tăria și, profund sentimentală, am știut întotdeauna să-mi exprim sentimentele. Nu știu nici astăzi cum mi-o fi spus Yon că încă o mai poartă în suflet, dar știu că am ripostat energic, că m-au podidit lacrimile, atật de însetată eram de ființa lui, de respirația lui... N-aș fi crezut niciodată că o dragoste mai poate veni atật de tậrziu!...Dorul de Yon mă copleșea pe zi ce trece, făcậndu-mă să mă risipesc puțin cậte
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
când mi-a oferit bani să-mi scot bandajele și să le arăt rănile. A fost ca și cum mi-ar fi cerut să-mi ridic tricoul și să le arăt sânii, numai că m-am simțit și mai prost. Atunci mă podidiseră lacrimile și, șocată de cât de cruzi pot fi oamenii, m-am întors hotărâtă să o iau direct spre casă. Apoi am auzit-o pe Maggie întrebând: —Cât? Cât ne dați ca să vedeți cea mai urâtă rană? A urmat o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
armelor, fie de la favoarea împrejurărilor. D. Gladstone nu crezu că trebuie să insiste el însuși asupra irevocabilității acestei măsuri, dar chemă pe colegul său de la Interne, carele nu se sfii a adresa reginei o mustrare atât de severă încît o podidiră, lacrămile. Ea plânse și... iscăli, se 'nțelege. Cât despre votul Camerii Lorzilor în cestiunea Candaharului, "Daily News", organ foarte amic d-lui Gladstone, lasă votul însuși de-o parte pentru a critica instituția însăși a acelei Camere, cam în tonul
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
și dau seama că e lucru de plâns..." când cel mai păcătos învinge. De la un timp, însă, sub grimasă râsului său, a început să se strecoare "un fior de ghiață": Și asta mai cu seamă din clipa când l-au podidit lacrimile peste măsură în ziua de 28 iunie 1883, când cea mai luminată minte a românilor intra, în cămășoiul de forță, pe porțile institutului de alienați al doctorului Șuțu". Și a mai plâns și la moartea poetului. După 1900, experimentează
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
care să lucrez? De ce nu insiști să ți-o repare mecanicul? Mi-a spus că mașina este defectă de mai mulți ani! Nu-i adevărat. Mașina e bună. Învață să o folosești. Când venea ora de mers la serviciu mă podidea plânsul și ajungeam cu un nod în gât la noul loc de muncă. Încercam să pornesc mașina uriașă, dar aceasta rămânea nepăsătoare la încercările mele. Cele opt ore în care nu făceam nimic și eram supravegheată continuu, erau cumplite și
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
fie bine dacă nu mai sunt aici. Plec. Am unde să mă duc. Spunând astea, am fugit în baie, m-am spălat pe față și pe mâini, suspinând. M-am dus în camera mea, m-am schimbat, însă m-a podidit iar plânsul. Îmi venea să plâng întruna, până nu-mi mai rămânea nici strop de lacrimă. Am fugit în camera de la etaj, m-am aruncat pe pat, mi-am tras pătura pe cap și am plâns până la epuizare. Apoi gândurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
prevestire. Am stins lumina din camera mamei fără să mai comentez. Am aprins o lumină în camera de alături și m-am dus la bucătărie, îngrozitor de deprimată. Pe când stăteam acolo și mâncam somon din conservă și orez rece, m-au podidit lacrimi amare. La căderea nopții vântul a început să sufle mai puternic și pe la ora nouă s-a transformat în adevărată furtună cu grindină. Jaluzelele pe care le-am ridicat cu câteva zile în urmă zăngăneau din pricina vântului. Am stat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]