349 matches
-
are pe șapca de liceu Însemnul VIII, Își lăsase mustăcioară. (Mustăcioara asta o va avea toată viața. O singură dată și asta nu prea demult, și-o crestase din neatenție, și-atunci și-a ras-o. Privindu-l, m-a podidit plînsul; părea cu totul alt om. În acel plîns am trăit o clipă sentimentul nelămurit de cît de mult mi-ar lipsi cînd ar muri.) Iată-l acum În fața Cafenelei centrale, apoi la cinema, unde se aude pianul, iar pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
n-a Însemnat nimic, zise ea. Lui i-ar fi plăcut să știe că cineva voia să-l mențină viu, să-și aducă aminte de el. Obișnuia să spună că existăm atît timp cît cineva Își amintește de noi. Mă podidi dorința aproape dureroasă de a o săruta pe femeia aceea, o neliniște cum nu mai simțisem vreodată, nici măcar atunci cînd conjuram fantasma Clarei Barceló. Îmi citi privirea. — O să Întîrzii, Daniel, murmură ea. O parte din mine dorea să rămînă, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
N-ai recitat cum vroiam eu și te-am plesnit, na!, asta ca să pui sentiment, să simți aici - și-ți arătam inima -, aveai o bluziță albă, s-a murdărit bluza, căzuseră pe ea câțiva stropi de sânge, că te-a podidit sângele pe nas. Te-am spălat pe unde am putut, era o cișmea pe acolo, n-ai plâns, te uitai numai ascultător în ochii mei, te-am spălat atentă, că un actor trebuie să fie curat. — În toate felurile? Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
ură... Se scutură întreaga ei grea pieptănătură: O urnă sub risipa vârtejului fugar. Și dintr-al lunii rece, fierăstruit pătrar, Belșug de fire scapă, în iederă obscură, Pe dâmbul zării unde tânjește în armură Scăpărător de raze, războinicul solar. Dar podidit de valul de păr și flori lactee Cu lung fior truditul din vraje se descheie, Greoi, zvâcnind în salturi metalicul său trup. De pletele surpate și dinți și mâini anină Și-adînc, la rădăcina fibrosului șurup, Împlîntă-n țeasta nopții pumnale de
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
foarte multe de Hanși răzmate-agale Visau, mă cercetară dulci planuri conjugale. Pe aburii aleei, la nucul melancolic, Idila ancorată se închega bucolic. - "Dar, Toamnă! Bărbăția cea dreaptă nu e dată În sine să se toarcă, sucită și uscată? Ca frunza podidită din creștetul de nuc În pălmi, în pălărie, pe umeri, pe surtuc." O ÎNȘURUPARE ÎN MAELSTRÖM Câștigate pulsuri, câmp de săbii. Tencuirii-sclave garanții, Lege egalând lunula năvii Tâmplelor de apă ce reții; Aule, exalte stări concave Din răpita climă - Edgar
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
o pățești și eu nu voi mai fi aici să te apăr. Îmi promiți? E numai ochi și urechi. - Să știi că tu mi-ai îndulcit toată singurătatea. Mă sărută în felul lui. Mai departe îi dau drumul că mă podidesc lacrimile. Referință Bibliografică: Ne-am întâlnit pe internet, 16 / Ion Untaru : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 284, Anul I, 11 octombrie 2011. Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Ion Untaru : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat
NE-AM ÎNTÂLNIT PE INTERNET, 16 de ION UNTARU în ediţia nr. 284 din 11 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364498_a_365827]
-
2014. Din când în când, pe nepusă masă, mă năpădește râsul. Totul e gri, muncitorii trec posomorați că întotdeauna, pe frunzele de nuc se citește lehamitea, unele păsări triluiesc tropare, altele doar deschid ciocurile a muțenie, iar pe mine mă podidește râsul. Din adânc se aude, surd, cum se ocărăsc cârtitele, copiii preoților își fac cruce cu limba, întreaga zidire scrâșnește ... Citește mai mult Din când în când, pe nepusămasă, mă năpădeșterâsul.Totul e gri, muncitoriitrec posomorâțica întotdeauna,pe frunzele de
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/368252_a_369581]
-
cât mai ales pentru mamă, a fost ca un șoc. Ceva s-a rupt în sufletul lor. Nu-și mai găseau locul și liniștea. Când ea deschidea poarta curții sau ușa căsuței unde trăiau bătrânii și nu-l vedea, o podidea plânsul din senin. Evita să o vadă mama, devenită absentă la tot ce se întâmpla în jurul ei, după dispariția bătrânului. Uneori, când nu mai rezista durerii, o întreba: - Mamă, mi-e dor de tata de mi se sfâșie sufletul. Îl
PLOAIA CARE UCIDE de STAN VIRGIL în ediţia nr. 203 din 22 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367399_a_368728]
-
probabil ca să-l încălzească. Mă întreb de ce a plecat la drum pe o astfel de vreme împreună cu copilul? Poate n-are cu cine să-l lase acasă, îmi răspund tot eu. Poate e o mamă singură, și simt că mă podidesc lacrimi și-amintiri. - Ioană, de ce nu lași tu păstă iarnă pruncii la noi? - Da` cum să-i las, nănuță? Numa pă ei îi am și numa cu ei mă-mbucur. - Ai io Doamne, și de io! Da păi nu ți
FULGI ŞI AMINTIRI de MONICA BOKOR în ediţia nr. 1127 din 31 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/363736_a_365065]
-
efemeră și tristă planetă. A îndurat totul, l-a lăsat și pe Shinji să profite de ea, a fost silită să asculte cum șeful bandei se lăuda apoi prietenilor cu acest lucru. Într-o după-amiază, când afară ploua infernal, au podidit-o din nou lacrimile. A avut tentația de a fura un telefon mobil de la unul dintre membrii găștii și de a încerca să sune la poliție, dar și-a adus aminte de amenințările pe care le primise, ca și de
MICUŢA AIKO ŞI PĂDUREA MAGICĂ de MIHAI IUNIAN GÎNDU în ediţia nr. 1652 din 10 iulie 2015 [Corola-blog/BlogPost/350202_a_351531]
-
Săptămâna patimilor. De marți dimineața, fratele meu a început să postească, s-a dus chiar și la biserică. “O fac numai de hatârul dumitale, mamă, ca să te luminezi și să fii cu inima împăcată”, a zis el. Pe mama a podidit-o plânsul, plângea săraca și de bucurie, dar și de mare foc: Se vede că i-or fi zilele numărate, prea s-a schimbat așa deodată”, se gândea ea. Markel însă n-a apucat să bată prea mult pragul bisericii
CEL MAI PROFUND FRAGMENT DIN ISTORIA LITERATURII EPICE UNIVERSALE de FLORIN T. ROMAN în ediţia nr. 2107 din 07 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/350249_a_351578]
-
a greșit, sunt de acord. Cu toții greșim. Dar s-o măcelărești ca la abator, ca pe o vită? Din gelozie feminină? Nu voi putea înțelege niciodată de ce a fost necesar să trăiesc așa ceva, am gândit, și am simțit că mă podidesc lacrimile. Peste câteva zile, am invitat-o în parc. "Vrei să dansăm? Îmi trezește amintiri stranii, de neexplicat, dar în același timp nimic nu este mai minunat decât să dansezi cu tine... Să dansezi în ploaie cu regina țiganilor", am
ULTIMUL DANS CU REGINA ŢIGANILOR (III) de MIHAI IUNIAN GÎNDU în ediţia nr. 2239 din 16 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/350228_a_351557]
-
și l-am pedepsit când nu era vinovat, căci pisică făcuse pozna. Dar Jup a fost atât de umilit și amărât deoarece de la mine nu se aștepta la așa ceva. Am plâns apoi de câte ori mi-am adus aminte. Și acum mă podidesc lacrimile: „Jup iartă-mă am fost nedrept și te-am pedepsit când nu erai vinovat, unde ai plecat ce s-a întîmplat cu tine?”. Am fost la hingheri, nu am dat de el. L-am căutat ore în șir pe
ULTIMA MEA IUBITĂ de OVIDIU CREANGĂ în ediţia nr. 98 din 08 aprilie 2011 [Corola-blog/BlogPost/350450_a_351779]
-
cât mai ales pentru mamă, a fost ca un șoc. Ceva s-a rupt în sufletul lor. Nu-și mai găseau locul și liniștea. Când ea deschidea poarta curții sau ușa căsuței unde trăiau bătrânii și nu-l vedea, o podidea plânsul din senin. Evita să o vadă mama, devenită absentă la tot ce se întâmpla în jurul ei, după dispariția bătrânului. Uneori, când nu mai rezista durerii, o întreba: - Mamă, mi-e dor de tata de mi se sfâșie sufletul. Îl
ROMAN / PARTEA A I A de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1281 din 04 iulie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349167_a_350496]
-
că nu va mai ajunge acasă. Va îngheța acolo, în mijlocul pădurii, neștiut de nimeni. Ca un vis, îi trecu prin închipuire imaginea copilului drag, al lui Măriuca cea bălaie și zâmbitoare, care-l aștepta acasă cu atâta drag. Lacrimile îl podidiră. Deodată simți cum totul se învârte în jurul lui, apoi ... nu mai știu nimic. * Soarta, însă, a fost îndurătoare cu el. Providența a făcut ca tocmai atunci pe plaiul de pădure unde zăcea nefericitul Mihai fără cunoștință din cauza înghețului, să treacă
CADOUL DE CRĂCIUN de VIOREL DARIE în ediţia nr. 1089 din 24 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/347676_a_349005]
-
pe o astfel de vreme cumplită? Privea cu îngrijorare chipul tăticului ei. Se petrecu, însă, o minune: tatăl deschise un ochi, apoi pe celălalt. Văzu chipul copilului deasupra capului său. Ridică mâinile sale betege să mângâie fața fetei. L-au podidit lacrimile. Își aminti cum, înghețat în pădure, când a înțeles că mai poate urca plaiul spre casă, i-a trecut prin minte că nu va mai vedea vreodată copilul lui cel drag. Și uite, acum era lângă el, îl mângâia
CADOUL DE CRĂCIUN de VIOREL DARIE în ediţia nr. 1089 din 24 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/347676_a_349005]
-
a comentat în vreun fel. Nu voia să fie bătută din nou. Privea câteodată inelul de la mână, își amintea primele întâlniri, primele săruturi și o tristețe fără margini o cuprindea, ba chiar sub impresia unor emoții atât de puternice o podidea plânsul. Trei. (Din nou în prezent). Ce caut, cu adevărat, pe această lume? De ce mi se pare în permanență că sunt chemat să dezleg o șaradă - a sensurilor, a devenirilor, a ființării? De ce am de multe ori certitudinea că m-
INELUL BLESTEMAT de MIHAI IUNIAN GÎNDU în ediţia nr. 1823 din 28 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/350197_a_351526]
-
a cunoscut ca sălășluind întru el, nici nu L-a avut niciodată în inima sa“. Și adaugă: „Atunci deschizându-și omul ochii minții și privind firea celor ce sunt, cum nu mai privise niciodată, se umple de uimire și-l podidesc fără să vrea și fără durere lacrimile, prin care se curățește ca prin cel de-al doilea botez, cu botezul acela despre care zice Domnul în Evanghelie: de nu se va naște cineva de sus (Ioan 3, 7), spunând «de
DESPRE PUSTIUL ŞI PUSTIIREA SUFLETEASCĂ PRECUM ŞI DESPRE PLÂNSUL DUHOVNICESC ... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 1000 din 26 septembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/365097_a_366426]
-
fi putut spune că acesta își pusese amprenta asupra lui! * - Arina, de ce nu mă lași în pace?, întrebă fulgerător Albert. Felul în care i-a fost pusă întrebarea a descumpănit-o pe Arina. În loc să încerce să răspundă, simți că o podidesc lacrimile. Se stăpâni însă, numai că efortul fu vizibil. - Iartă-mă Arina, dar în sălbăticia asta cred că este mai bine să fii singur. Consider că astfel ești mai puțin vulnerabil. - Albert, am crezut că poate ai nevoie de o
,, PENTRU MINTE, INIMĂ ȘI LITERATURĂ,, de ADRIAN LIȚU în ediţia nr. 2057 din 18 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/365171_a_366500]
-
la Cenaclul Flacăra, ce abia se născuse sub bagheta viguroasă a autorului Istoriei unei secunde! De la ce până la ce,/ de la râu până la râu ?!/ Amintirea dusă mi-e/ în vagoanele cu grâu/ ce plecau spre nu știu ce,/ prin gări de câmpie, mici,/ podidite cu urzici./ Hoții însă azi sunt mari,/ au idei, au lăutari,/ trec în sus si-n jos prin lume,/ ca zăcând, ca fără turme./ ...” Librăria Cartea rusă își trăia ultimele zile, prin Piața Unirii. La vedere. Din păcate, fila pe
TABLETA DE WEEKEND (47): CAPODOPERELE BELETRISTICEI MONDIALE de SERGIU GĂBUREAC în ediţia nr. 975 din 01 septembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/364933_a_366262]
-
cu genunchii am căzut pe covor, care a mai atenuat căzătura. M-am dezmeticit repede, dar nu m-am ridicat, mi-era teamă să mă uit în spate să văd ce s-a întâmplat. Însă, în clipa aia, m-a podidit un râs care a ținut câteva minute. De ce râdeam? Cred că de situația în care mă aflam: mi-am imaginat toată scena! Telefonul a sunat cât a sunat și s-a oprit. Mă ridic și mă apropii de locul cu
ANUL VIITOR TE MĂRIŢI! de VASILICA ILIE în ediţia nr. 2170 din 09 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/366152_a_367481]
-
că nu vreu să moară conașu’ sub ochii mei. - Atunci, spune-i Didinei să intre în odaie, să se dezbrace și să-l aștepte întinsă în pat. - Ce necaz pe capul meu!... Se prinse de păr ca femeiile și-l podidiră lacrimile. Didina care fusese instruită de cotoroanță, în timp ce veneau pe drum, abia aștepta ca „boielul cel frumos” (pe care pusese ochii, de la prima vedere, în restaurantul Minerva din Craiova, câd era o fetișcană de șaptesprezece ani) ca s-o mulțumească
PARTEA A VII-A PARIUL BLESTEMAT de MARIN VOICAN GHIOROIU în ediţia nr. 769 din 07 februarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/351762_a_353091]
-
și l-am pedepsit când nu era vinovat, căci pisică făcuse pozna. Dar Jup a fost atât de umilit și amărât deoarece de la mine nu se aștepta la așa ceva. Am plâns apoi de câte ori mi-am adus aminte. Și acum mă podidesc lacrimile: „Jup iartă-mă am fost nedrept și te-am pedepsit când nu erai vinovat, unde ai plecat ce s-a întîmplat cu tine?”. Am fost la hingheri, nu am dat de el. L-am căutat ore în șir pe
ULTIMA MEA IUBITĂ de OVIDIU CREANGĂ în ediţia nr. 776 din 14 februarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/351889_a_353218]
-
pe cale să-și dea duhul tot nu se astâmpără și ne dă lecții cum ia stat în atâtea alte dăți în obicei. Cu toții la unison se rugară stăruitor la zei să se îngrijească de sufletul său. Văzându-i cum îi podidiră lacrimile pentru el I se înmuie inima. Vă iert că m-ați ucis din prea mult dor de casă! Deodată privind la drapelul arborat deasupra capului i se păru că șoimul brun-auriu se desprinde de pe pânză și se pogoară spre
RUGUL de ALEXANDRU CRĂCIUN în ediţia nr. 1010 din 06 octombrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/352367_a_353696]
-
Iconar pregătind lemnul. Din văzduh - suspine negrăite. *Să știi să asculți în fiece om vuietul Duhului Sfânt. *Cerurile - fără liman - mi-e dor de sufletul luminii. *Cum să nu Te iubesc? Doar suntem tovarăși de eternitate. *Doar lângă Tine mă podidește un plâns al bucuriei. *Crucea Ta, Isuse sfânt, mi-este candela aprinsă. * Inima plânge cu sânge fierbinte cuie înfipte în crucile sfinte. Singurul loc unde moartea este învinsă, este Crucea. * Și-atunci am inteles: nici o cruce în afară de a mea nu
MEDITAŢII PE MUNTELE CRUCII de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 255 din 12 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/352156_a_353485]