358 matches
-
o sfârșeală îngăduită netimpului vrajba dezacordul cu lumea Clopotul mare hrănit din tăcerile serii mă întoarce din drum Memento Ții în mână aceleași chei somnoroase ele nu-ți mai slujesc la nimic lumea n-o mai poți înțelege fisurată în pojghița gri unde cutreieră pacea speranța cât firul de iarbă adorate ispite frânturi de memorie abea le disting știu: pasărea amintirii te poate ucide în somn Cromatică Atâtea flori pier în lumina zăpezii aparențe de fluturi îmbrăcând ale morții culori desen
Poezie by Mariana Filimon () [Corola-journal/Imaginative/15110_a_16435]
-
pe lespezi sexul morții. Țîșnește incendiul cerului printre chiparoși. Gol mineral... Bem pămînt cu glandele lacrimale. Un țăran își mîna scroafa pe sub aluni, ritul ei adulmeca trufele îngropate sub frunze duhnind că glandele vierului ancestral. Amușinam cu nările dilatate sub pojghița nopții transpirația propriei noastre absențe.
Poezii by Dinu Flămând () [Corola-journal/Imaginative/16449_a_17774]
-
acestui articol. Mai mult decît atît, ultimul poem al volumului se numește chiar Luciditate: " luciditatea asta cronică stă încolăcită pe mine ca o crustă de carne/ pe întuneric scrijelesc pe dinăuntru o mandală fără centru/ și mă simt ca-n pojghița apoasă dintre pui și coaja de ou// (...)// trăiesc într-un creier ca o spiră neagră/ mă ghemuiesc aici ca un fetus în borcan/ din cînd în cînd ciocurile reci ale puilor ciugulindu-se pe spate/ unul cîte unul pînă la
Apocalipsul acum by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10754_a_12079]
-
poeților ardeleni de ieri și de azi) decât o trimitere la galicul (și intratabilul) general Aupick. În acest marș lipsit de triumf răzbat ecouri din Grodek: „Ne-am ridicat și am plecat. neam ridicat și am plecat./ încă o dată, aleluia, pojghița realului s-a rupt./ bocancii noștri în marș calcă gâtul crizantemelor./ încă o dată, vom continua să mergem, să înaintăm, oriîncotro,/ din datorie pentru aceste decorații de cenușă din piept.// vom fi invidiați. ne vor admira/ pe străzi, în orașe, femeile
Din noaptea timpului by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3088_a_4413]
-
Emil Brumaru Erai atît de subțire! Pluteai printre îngerii berci Din iad se-nălțau să te-admire Popoare întregi de ciuperci Cu mîna luai cîte-un flutur De áripe și-l scuturai Cădeau prafuri moi peste ciuturi Adînci sub pojghițe de ceai Erai atît de-adormită! Cu sufletul te îndoiam Rîzînd peste margini de zare Făcîndu-i pe sfinți să se mire De-asemenea izuri bizare De roua prăjită pe plita În dulcea-ne destrăbălare!
Caligrafie pentru Satannici by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/10658_a_11983]
-
hârtia ar fi fost singura care mai stătea în calea visului său. Urmă a doua gaură, în care înfipse melcul lung cu și mai multă sete. Rumegușul alb sări din burghiu și pluti o vreme deasupra mesei, apoi desenă o pojghiță subțire la suprafața apei din paharul de pe colț. Trecând sfoara groasă prin orificii, urmări cum i se prelinge o lacrimă de pe vârful nasului, direct pe ștampila unității, care colora prima filă a dosarului proaspăt legat. Cerneala se desfăcu din cercul
ARHIVARUL de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 1776 din 11 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/384733_a_386062]
-
am înnebunit vecinii, încercând să spargem o nucă de cocos. Cu ciocăne, cuțite, șurubelnițe... Cât pe-aci să implicăm și un bomfaier. După ce, cu chiu cu vai, am spart-o, a urmat extragerea miezului din coaja și, după asta, răzuirea pojghiței maro (cunoscătorii cunosc). Acum, că am și mâncat-o, sub formă de înghețată, pot concluziona: e mai ușor să tai și să prepari un porc, decât o nucă de cocos. Dar nu ne lăsăm, măi cumpărăm.
Facebook, acest Spital 9 virtual… by Simona Tache () [Corola-blog/Other/19149_a_20474]
-
privește, sunt furios pe savanți că m-au silit să aflu că cerul nu e mai înalt de două-trei sute de kilometri. Eram mult mai fericit când credeam că e fără limite, decât eram când știu că e doar o pojghiță și dincolo de el, vidul, un întuneric încărcat de porcării mortale, iradiații care ar ucide într-o clipă pe oricine ar încerca să intre în el. Ce-am aflat? Marin Preda în Cel mai iubit dintre pământeni, volumul II (1980) Un
MARIN PREDA-ULTIMUL MORALIST AL LITERATURII ROMÂNE CONTEMPORANE de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1587 din 06 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/344061_a_345390]
-
lingurilor, după ce spălam grăsimea de pe ele. Mă vedeam pe mine de trei sute de ori, în timpul prograsmului liber. Așadar, dacă atunci aș fi lipit cioburile la loc, acum nu aș mai fi aici, ci într-un glob de sticlă, ca o pojghiță pe pereții lui, ca o placentă în care nu e nimeni, doar chipul schimonosit în oglinda globului al celui ce ar trebui să fie înăuntru. Și, după ce se desfăcea pomul, până la Crăciun, aș fi putut rămâne așa în cămară, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
guler. Aveam fețele umede, iar obrajii și bărbiile ne înghețaseră atât de tare, încât trebuia să vorbim fără să ne mișcăm fața; genele și sprâncenele făcuseră țurțuri, în timp ce umerii, mânecile, hainele noastre, ca și interiorul saniei erau acoperite de o pojghiță de gheață fină; din noi și din cai se ridicau aburii ca dintr-un cazan încins, iar pe obrajii Zinocikăi părea că s-a lipit o coajă de măr roșu. Pe centura pustie, totul era alb și albastru, în aceste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
vorbești despre alții - cu un ton de indignare civică -, fie să-ți mărturisești propriile fapte comise împotriva binelui public. Și una, și alta îmi stârneau o greață de care mă rușinam, eu, cel obișnuit să-mi ascund sentimentele sub o pojghiță de cinism sau să le exprim cu o notă de umor. Burkeviț, însă, aparținea genului de oameni care, în virtutea idealurilor pe care le împărtășesc, judecă aspru și umorul, și cinismul; umorul pentru că văd în el o expresie a cinismului, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
așteaptă, ea se mișcă repede și nu trebuie s-o pierzi. La un moment dat ajunseră deasupra unei râpe adânci. O crăpătură imensă în care solul se prăbușea tăindu-le calea. Pe malul celălalt se vedea cât de subțire era pojghița de pământ care acoperea stânca cenușie de dedesubt. Prăpastia se lungea înainte și înapoi ca o barieră de netrecut. Ține minte băiete, locul ăsta! îi atrase atenția Calistrat, arătându-i un copac gros prăbușit peste râpă. S-ar putea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
al beznei, era o desfătare copilărească a pielii, a măruntaielor și a oaselor, o bucurie a oaselor, o bucurie animalică, o bucurie de amfibie, de reptilă, cînd trupul, În durerile facerii, se slobozește de pielea zoioasă, de Învelișul muced, de pojghița vîrtoasă a negurii vremurilor, ce iese prin pori, jilavă și nepieritoare, era o sîngerare epidermică, precum veninul șarpelui cînd intră În trup, În carne, pînă la oase, pînă la măduvă, pătrunzînd aievea ca lumina caldă a soarelui. Oare și ăsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
care-l avusese acum un an. Era complet schimbat, În măsura În care Amory Blaine putea să se schimbe. Amory plus Beatrice plus doi ani la Minneapolis - acestea fuseseră elementele cu care intrase la St. Regis’. Însă anii din Minneapolis nu formaseră o pojghiță suficient de groasă ca să ascundă combinația „Amory plus Beatrice“ de ochii iscoditori ai colegilor de internat, așa că perioada St. Regis’ o separaseră dureros pe Beatrice de el, Începând să așeze structura nouă, mai convențională, a caracterului fundamental al lui Amory
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
se gândea, din nou, la nevastă-sa. Păi dacă l-ar vedea Margareta lui acum, cu halat de mătase, curat, pieptănat, parfumat, cu buzele păstrând dulceața mierii... Domnul Popa își descheie halatul. Parcă și burta îi mai scăzuse puțin, iar pojghița maronie din jurul buricului părea mai mică și mai deschisă la culoare decât de obicei. Domnul Popa lăsă halatul să-i alunece încet de pe umeri. Se întoarse și-și mirosi cu candoare subrațul - mirosea a bebeluș proaspăt spălat. Se ghemui la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
Autorului ochii ei erau primii sori pentru care înălțam cetăți, iar ea era clipa beată care se ivea din umbre și din fantasme să-mi înmiresmeze sufletul năuc. unde ești drum îndărăt să mai conjug acest vârtej de fulgi din pojghița zăpezii cu chipul ei? sâmbătă, 14 decembrie 2013 Referință Bibliografică: ochii ei / Ion Ionescu Bucovu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1079, Anul III, 14 decembrie 2013. Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Ion Ionescu Bucovu : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală
OCHII EI de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1079 din 14 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363504_a_364833]
-
basmele din filmele cu Hansel și Gretel, iar în aer plutește mirosul de vin fiert cu scorțișoară atât de specific sărbătorilor (Calendele măgarilor), m-am trezit înconjurat de aromele slovei ce rupe păcatul în două, desființează pecețile întristării și înghite pojghița nopții, împuternicite de scriitorul ce limitează prin cuvântul său urâtul, înșurubând morala sub aripi de crez pentru a locui prin părțile de vorbire ale limbii române. Mihai Batog-Bujeniță (M.B.B.) nu este numai ce s-ar crede inițial tălmăcindu-i numele
MIHAI BATOG BUJENIŢĂ – DESTIN CU MODULAŢII DE ARHANGHEL ÎN LUPTĂ CU NEANTIZAREA de IOAN GLIGOR STOPIŢA în ediţia nr. 392 din 27 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/362426_a_363755]
-
basmele din filmele cu Hansel și Gretel, iar în aer plutește mirosul de vin fiert cu scorțișoară atât de specific sărbătorilor (Calendele măgarilor), m-am trezit înconjurat de aromele slovei ce rupe păcatul în două, desființează pecețile întristării și înghite pojghița nopții, împuternicite de scriitorul ce limitează prin cuvântul său urâtul, înșurubând morala sub aripi de crez pentru a locui prin părțile de vorbire ale limbii române. Mihai Batog-Bujeniță (M.B.B.) nu este numai ce s-ar crede inițial tălmăcindu-i numele
IOAN GLIGOR STOPIŢA [Corola-blog/BlogPost/362448_a_363777]
-
basmele din filmele cu Hansel și Gretel, iar în aer plutește mirosul de vin fiert cu scorțișoară atât de specific sărbătorilor (Calendele măgarilor), m-am trezit înconjurat de aromele slovei ce rupe păcatul în două, desființează pecețile întristării și înghite pojghița nopții, împuternicite de scriitorul ce limitează prin cuvântul său urâtul, înșurubând morala sub aripi de crez pentru a locui prin părțile de vorbire ale limbii române. Mihai Batog-Bujeniță (M.B.B.) nu este numai ce s-ar crede inițial tălmăcindu-i numele
IOAN GLIGOR STOPIŢA [Corola-blog/BlogPost/362448_a_363777]
-
te iubeam așa de mult și n-am avut o clipă destinsă să te strâng în brațe și să-mi fac sufletul bun. Din pricina, poate, a tinereții tale prea necoapte și, în același timp, totuși prea... să zicem, avizate, o pojghiță artificială răcește suprafața dorurilor mele pentru tine și miezul lor prea viu izbucnește apoi te miri când și tocmai când e prea târziu și îmi pricinuiește dureri care nu se vindecă. Acestea sunt rănile mele în viața cu tine și
DIN IUBIRILE LUI MARIN PREDA de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 947 din 04 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/364192_a_365521]
-
ceva mai ample, fiind convingătoare printr-o substanță lirică densă, altele sunt ceva mai comprimate și au o suficientă doză de inefabil: “cineva te privește/prin orbitele unui mort//cu degetele subțiri/bate în geam/îți desprinde cu unghiile/o pojghiță din ochi//se aude/cum își adună timpul/polenul din tine” (“Întunecare”, pag. 232). Camelia Iuliana Radu ne oferă, în fine, o explicație a acestui op...paper. Cenaclul “Lira 21” ni se arată ca un atelier literar non stop. Iată
ANTOLOGIA LIRA 21 de IOANA VOICILĂ DOBRE în ediţia nr. 248 din 05 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364651_a_365980]
-
în noapte și noaptea în zi Luna stârnea valea cu lumina-i difuză Buruieni rânjeau pe cărări fără capăt Furtuna jelea împovărate oglinzi Nouri biruiau pe Iepuroaica cea Stearpă Ciuperci de tot felul se adăpau din pâcla cerească Vânători sfărâmau pojghița tăcerii scrobite Luna fugărea nimicuri prin făgașuri sfioase Căile se lichefiau - potecile se cutremurau - Se anunța o noapte ca oricare alta De departe oglinda cu vise chema pe Julia May pustietate, cununi din brad și pipirig, închipuiau pustietatea singurătate lângă
JURNALUL CU VISE AL JULIEI MAY DE MARIANA ZAVATI GARDNER de MARIANA ZAVATI GARDNER în ediţia nr. 864 din 13 mai 2013 [Corola-blog/BlogPost/350287_a_351616]
-
MORAR Nu cred să fie mamă în lumea aceasta care să nu murmure lângă covata, lângă leagănul, lângă pătuțul pruncului înainte de-a adormi un cântecel cât un murmur de izvor cu care să tragă peste pleoapele mugurelului de om pojghița dulce a somnului. Mă întorc în copilărie și-o aud pe mama. Ca o șoaptă de frunză îi era glasul. Ca un murmur de iarbă mângâiată de vânt. Dar mama nu abătea spre cântecelele de leagăn știute. Nu. Ea, săraca
ANDREIA BOTIŞ ŞI DOINA LUI LUCACIU de RADU BOTIŞ în ediţia nr. 309 din 05 noiembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/348627_a_349956]
-
peniță, lasă loc candorii și uimirii, iubirii față de natură și față de semeni, prin linii ușor unduite și frânte pe neașteptate, într-o rigoare bine strunită. Constanța Abălașei-Donosă afișează în grafica ,, Autoportret ,, un chip senin - victorios ca ghiocelul care a învins pojghița de gheață de la suprafața zăpezii; are evident aer de copilă candidă răsfrântă în afară maschează îngândurarea inimii răsucită în ea însăși la gândurile nedemne ale altora; frunte înaltă, ochi migdalați și ușor pastelați de culoarea cerului, nasul bine modelat pe
PAROLA CARE DESCHIDE CALEA VIEŢII ESTE IUBIREA de CONSTANŢA ABĂLAŞEI DONOSĂ în ediţia nr. 1296 din 19 iulie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349354_a_350683]
-
disipează Și-mi șterge anotimpul de culori. M-agăț de zmeie ce-mi înclină gândul Înspre-ntomnări și temeri ruginii... Când altor mări de dor le vine rândul Să se reverse-n valuri argintii Peste cuprinsul ne-mblânzit de sete Alunec pe pojghițe de cuvânt Ce vor în orice pas să te repete, Calc apăsat și mă-nfășor în vânt, Pun zborul frânt al clipei în atele, Și-mi plec genunchii pentru vindecări, Scot cântecul absurd din ghilimele Și-mi pregătesc deșertul de
DOR, DOR, DOR de AURA POPA în ediţia nr. 1527 din 07 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/350064_a_351393]