259 matches
-
Numai că, pornind de la această etică a omogenului și de la omogeneză, vor apărea una sau mai multe forțe antagoniste În sânul cărora eterogenul și eterogeneza nu vor mai putea să fie complet eliminate. Vom Întâlni, deci, religii monoteiste și religii politeiste. În religiile monoteiste, dacă există o divinitate numită Dumnezeu de exemplu Tatăl - el nu va Întârzia să se ciocnească cu antagonistul său numit Satan sau diavolul. Altfel spus, eticii omogenizante i se va opune vreo etică eterogenizantă, căci diavolul trebuie
Medicina si psihologie cuantica by Valentin AMBĂRUŞ, Mariana FLORIA, () [Corola-publishinghouse/Science/1642_a_2904]
-
atace normele moniste ale puterii sale prin tot felul de acte rele care o distrug cu Încetul. Nu este, deci, cu putință să ne descotorosim de principiul antagonismului nici În sânul religiilor celor mai monoteiste. 60 Dar există și religii politeiste, cu o multiplicitate de zei. În acest caz, deși etica eterogenului este cea care Învinge, ea supune indivizii omogenității credinței sale, religiei sale. Chiar dacă divinitatea este eterogenă, manifestându-se În mijlocul luptelor, al dramelor Între zei, credincioșii, membrii individuali ai acestor
Medicina si psihologie cuantica by Valentin AMBĂRUŞ, Mariana FLORIA, () [Corola-publishinghouse/Science/1642_a_2904]
-
strădaniile teologilor vor consta În diminuarea puterii sale, și În cele din urmă, În triumful asupra diavolului, fără ca totuși să izbutească În existența concretă trăită a oamenilor care trebuie să lupte Împotriva forței satanice a Îngerului decăzut. Dimpotrivă, În religiile politeiste vom găsi o căpetenie, ca Jupiter, de pildă, În mitologia greacă, ce reprezintă forța omogenizantă a eterogenității divinității sub forma zeilor multipli. În toate aceste religii asistăm mereu la cumpănirea Între termeni antagoniști, care sunt energii contradictorii. De altfel, tocmai
Medicina si psihologie cuantica by Valentin AMBĂRUŞ, Mariana FLORIA, () [Corola-publishinghouse/Science/1642_a_2904]
-
definit de Sfinții Părinți de la aceste două Sinoade mai ales cu scopul de a combate diverse erezii, în special arianismul, apolinarismul, macedonianismul (sau erezia pnevmatomahă), hiliasmul etc., precum și din dorința de a deosebi religia cea nouă - creștinismul - de celelalte religii, politeiste. Crezul este cea mai cuprinzătoare și mai clară mărturisire de credință a Bisericii noastre, constituind, de fapt, sinteza învățăturii de credință ortodoxă. Simbolul de credință este „un adevărat rezumat al istoriei lumii și omului de la creație până la realizarea Împărăției lui
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
pe care spiritul uman le poate valorifica. Voi lăsa deocamdată deoparte Islamul, asupra căruia mă întreb și eu, ca și Alain Besançon, dacă nu cumva el este "cazul extrem al unei idolatrii care se ascunde în spatele refuzului categoric al idolatriei politeiste" (p. 12), o concentrare asupra zeului unic care produce fanatism și intoleranță. Islamul nu vede decît dimensiunea geloziei divine, omul nu e văzut ca o imagine a lui Dumnezeu, ci complet separat de El, fără trecut și fără viitor; ideea
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
caracterizate printr-o diferență în evoluția simbolului "spiritului", faze clar diferențiate (el puțin în privința culturilor care au influențat Occidentul) prin ciclurile miturilor prezente în Vechiul și în Noul Testament. În conformitate cu cele afirmate mai sus, este inevitabil să discernem și în perioada politeistă două faze, caracterizate prin diferențe considerabile. Sensul agrar al primei faze reprezintă mai curînd o alegorie. Semnificația etică a celei de a doua faze,care se referă la conflictele funcționării motivante intime, esle trăsătura cea mai caracteristică a simbolismului. Acest
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
nu invoce pervertirea generalizată drept scuză și justificare vanitoasă a propriei lui participări la culpa comună. Această individualizare a culpabilității este exprimată cel mai clar în psalmii lui David. În MITUL CREȘTIN, individualizarea culpabilității atinge punctul său culminant. (În mitologiile politeiste mai ales în mitologia greacă nuanțele tentațiilor sînt specificate de multitudinea eroilor, care luptă fiecare în parte cu propria lui tentație predominantă reprezentată de un monstru sau altul. Cea mai mare parte a eroilor pier, ceea ce dovedește dificultatea obținerii victoriei
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
Vorba rămîne un simbol, iar omul o realitate. Simbolul divinității trinitare este viziunea mitică a evoluției somato-psihice: încarnarea treptată a spiritului. Această traducere firească și totodată profundă este legată de descifrarea tuturor celorlalte simboluri ale mitului creștin și ale mitologiilor politeiste într-o conexiune armonioasă, agreabilă și emoționantă, care poate satisface atît sufletul cel mai profund religios (capabil să se elibereze de dogme), cît și spiritul în cel mai înalt grad științific, în stare să se debaraseze de dogma materialistă a
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
și supranaturală sacrificatorilor lui, ci, dimpotrivă, pentru că nu a cedat în fața celor care l-au crucificat. Trebuie să subliniem în privința aceasta că simbolul "mielului" nu este o invenție a mitului creștin; el poate fi găsit moștenire animismului și în miturile politeiste (de exemplu: lîna de aur apărată de un balaur, monstru devorator simbolizînd banalitatea agresivă). Ca să dobîndești puritatea trebuie să combați, să învingi și să ucizi în tine propria-ți tendință spre agresivitate, considerată fals drept idealul virilității. Străvechiul simbol al
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
1740). Însă în aceste împrejurări se stabilesc coaliții, ligi între statele amenințate de posibila hegemonie a tronului aflat în avantaj. Astfel, din secolul al XVI-lea pînă la sfîrșitul secolului al XVIII-lea, statele naționale ocupă scena europeană în mod "politeist", nu numai prin desființarea definitivă a oricărei speranțe privind o restaurație imperială sau teocratică, ci și prin evitarea hegemoniei unui singur stat asupra Europei. În ciuda faptului că provoacă în mod inevitabil pierderi de vieți și distrugeri masive, războaiele europene reprezintă
Gîndind Europa by Edgar Morin () [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
ne creează personalitatea. Prin credință, manifestată sau nu religios, realitatea transcende lumea materială, făcând apel la imaginarul nostru la care participă mesajul și limbajul religioase. Mesajul și limbajul religioase sunt componente de bază ale fiecărei religii. Creștinismul, mozaismul, islamismul, credințele politeiste orientale sau alte concepții de natură religioasă ne sunt prezentate diferențiat, nu numai printr-o doctrină specifică, ci și prin mesaj și limbaj diferențiate. Dacă diferențierea ar fi fost doar doctrinară, religiile lumii ni s-ar fi prezentat ca simple
Discursul religios în mass-media. Cazul României postdecembriste by Liliana Naclad [Corola-publishinghouse/Science/1410_a_2652]
-
Romei antice (sec. VII î.Hr.). Prezentarea lor în acest cadru teoretic comun are ca fundament modul asemănător de abordare de către acestea a noțiunii de sacru, respectiv viziunea lor formatoare asupra reprezentărilor artistice cu caracter religios. Având ca principală asemănare credințele politeiste, arta acestor civilizații constituie un reper important în evoluția definirii conceptelor de artă și sacralitate, pe care studiul nostru le are în vedere. În acest context, arta Orientului antic cuprinde totalitatea manifestărilor creatoare ale acelor popoare care au existat de-
Reprezentarea vizuală a sacrului by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
a acestei milenare culturi 342. În ceea ce privește formele de reprezentare, arta egipteană se dedica divinizării personalității faraonului, care era considerat, la fel ca și în cazul conducătorilor mesopotamieni, însuși trimisul zeilor pe pământ și reprezentantul suprem al acestora 343. Lunga istorie politeistă, dar și scurta "escapadă" monoteistă 344 a acestei civilizații aureolează trăsăturile definitorii ale spiritualității unei culturi de mult apuse, care mai trăiește încă prin lucrările de artă redescoperite și valorificate atât în Egipt, cât și în marile muzee ale lumii
Reprezentarea vizuală a sacrului by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
un caracter sacru. Iconografia romană avea însă să fie reconfigurată prin noile formule de reprezentare vizuală a sacrului datorate oficializării în anul 313 d.Hr. a religiei creștine de către împăratul Constantin cel Mare, arta cunoscând pe lângă limbajul specific vechilor credințe politeiste și expresiile vizuale ale simbolismului creștin. Acest fapt avea să stea la baza evoluței artistice viitoare, în așa măsură încât, în perioada Evului Mediu, operele de artă religioasă, realizate în deplină consonanță cu particularitățile gândirii creștine, aveau să ofere maselor
Reprezentarea vizuală a sacrului by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
viitoarele manifestări artistice ale perioadelor ce au urmat. Arta creștină face obiectul unei astfel de evoluții, ea însumând în mod unic influențele complexe ale lumii antice, și continuând, în alt plan, unele dintre expresiile vizuale ale sacrului din sistemele religioase politeiste anterioare ei. II.4. Reprezentarea vizuală a sacrului în arta creștină După cum demonstrează istoricul de artă Juan Plazaola, spre deosebire de alte sisteme religioase, în creștinism, sacrul prezintă o serie de înțelesuri speciale, acesta relaționând cu însăși ideea de Dumnezeu 364. Accepțiunea
Reprezentarea vizuală a sacrului by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
începutul Renașterii. Putem să spunem același lucru despre cultura vizuală și să alăturăm imaginea păgână și imaginea creștină, care s-a pretins adversara și chiar, pe moment, riguroasa ei antiteză? La prima vedere, se pare că nu. Eidôlon-ul policrom și politeist este mai orientat spre vizibil și splendorile acestuia; eikôn-ul bizantin, mai puțin strălucitor și mai sever, privește spre interior. Putem și trebuie să opunem cele două tipuri de învestire a vizibilului de către invizibil, două moduri incompatibile de prezență a divinității
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
grecească nu a putut prinde rădăcini aici. Spre deosebire de Grecia, India nu s-a temut niciodată de infinit sau de neant. Din contră, a îmbrățișat aceste concepte. Neantul ocupa un loc important în religia hinduistă. Hinduismul fusese la început o religie politeistă, bazată pe o serie de legende despre zei războinici și despre lupte, asemănătoare din multe puncte de vedere cu miturile grecești. Dar peste secole - secole dinaintea sosirii lui Alexandru - zeii au început să se contopească. În timp ce hinduismul își păstra ritualurile
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
religiilor astăzi, totuși, la nivelul înțelegerii, al mentalității co mune și al comportamentului de zi cu zi, teoretizările ex cathedra încă nu au prins rădăcini, iar dezideratula rămas, în multe privințe, doar academic. Superioritatea invocată de religiile monoteiste față de cele politeiste, fals construită pornind de la prerogative politice și ideologice, nu reprezintă decât un sub-caz, însă unul elocvent și, din păcate, viu. Constituirea unei teologii nu dă nicidecum seamă de superioritatea unei religii. Dimpotrivă, este foarte posibil, la fel ca în cazul
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
tradiții religioase este de la bun început riscantă. în spațiul euro pean, această atribuire a dat naștere unei „ierarhizări“ a religiilor, „monoteismul“ devenind o calitate prin care se impune superioritatea celor trei religii abrahamice (iudaism, creștinism, islam) în defavoarea „celorlalte“ religii, considerate „politeiste“ ori, pur și simplu, „păgâne“. „Prevalența monoteismului astăzi dă seamă de una din cele mai mari diferențe dintre lumea modernă și Antichitatea clasică. Tocmai din acest motiv, diferențele dintre politeismul greco ro man și monoteismele iudaic, creștin sau islamic, care
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
religioasă și culturală de la sfârșitul Antichi tății, reprezintă o provocare serioasă în privința modului în care înțelegem trecutul. Noi vedem vechea religie prin filtrul presupo zițiilor, experiențelor și al prejudecăților. Monoteismul conține propriile lui judecăți de valoare, internalizate, despre tradițiile păgâne politeiste, și acestea au influențat întotdeauna, iar uneori au distorsionat, studiulacademic al religiei vechi. Monoteismul de azi pare nu doar a fi triumfat din punct de vedere istoric, ci [se consideră] a fi superior, din punct de vedere moral, politeis mului
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
adecvat al omu lui la unicitatea lui YHWH.“ Contraargumentele în privința legitimității aplicării terme nului „monoteism“ pentru a desemna exclusiv cele trei religii abrahamice sunt evidente, dacă avem bunăvoința să acordăm o minimă atenție studiului și înțelegerii celorlalte tradiții religioase (considerate politeiste sau non-teiste), tradiții în care legătura cu Unulare aceeași preeminență și este descrisă ori sugerată cu aceeași pregnanță, prin texte și reprezentări care nu lasă loc pentru tăgadă. Iată câteva ilustrări în acest sens: 1. Din tradiția taoistă: „în vremuri
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
Semnificativ este, în această privință, demersul lui Raffaele Pettazzoni, exemplar sintetizat de B. Pongratz-Leisten: „Raffaele Pettazzoni, un propunător al schimbării revoluționare, a identificat următoarele trăsături caracteristice ale monoteismului: (1) monoteismul se naște ca o religie nouă în cadrul unui context anterior politeist; (2) apariția lui este asociată cu o reformă religioasă și cu lucrarea respectivului reformator; (3) afirmarea monoteismului se exprimă prin negarea politeismului.“ Este ca și cum, trecând de la roșu la ocru în spectru, am spune că ocrul s-a format prin distrugerea
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
Spiritul templului iradiază în toate activitățile. Slujitorul templului este un inițiat, crezut la modul absolut. El operează cu principii și expresionări incifrate, oculte, pentru că el este, semnifică, probează prezența zeului. Funcția, profesia, inițierea sa e de natură divină. Religia aceasta politeistă era centrată pe încredere, fidelitate, speranță. Exprimându-se esențializat prin acțiune și contemplare, egiptenii au dat posterității piramidele și Sfinxul, pe lângă scrierea hieroglifică, arta îmbălsămării, voința de a nu muri. în acest context se înscrie și medicina egipteană. Preponderent în
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
inteligibil nouă înșine. Sunt extrem de interesante și cele două componente ale gândirii științifice pe care le distinge filozoful: prima ar fi inventivitatea poetică, responsabilă tocmai cu povestirea sau construcția miturilor, fiind la fel de veche precum limbajul uman și universală (de regulă politeistă) iar a doua criticismul, dezvoltat mult mai recent, odată cu stabilirea scrierii în Grecia (prin primul cosmolog, Anaximandru, care aduce o critică la teoria profesorului său Thales asupra stabilității pământului și instituie Tradiția critică, în care sunt posibili Aristarh, Copernic, Newton
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
că îi conferă abilități supranaturale, dar îi și ameliorează starea de sănătate insuficiență cardiacă), metalurgia prezentă în paginile comics continuând mitul prometeic al lui Hefaistos. Concluzionând, Renard afirmă că super-eroii, cu puterilor lor specializate de sorginte supranaturală, sunt "expresia gândirii politeiste, inerente minții umane". Aceștia "umanizează natura", dând chip elementelor, trăsăturilor psihologice, noțiunilor abstracte, stimulând identificarea cu personajele, "visarea cu ochii deschiși" și "jubilația imaginarului" (apropiindu-se, prin urmare, de universul ludic).766 Eroul reprezintă valorile societății care îl produce, el
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]