169 matches
-
nu era nevoie, decisesem eu, să-l deranjez pe Sfîntul Părinte doar pentru atîta lucru. Încă de la prima pagină a cărții Dacă sămînța nu moare, am aflat că lucrurile pe care micul Gide le făcea pe sub masă cu fiul unei portărese erau numite „obiceiuri rele“. Eu, În schimb, mă dedasem acestui soi de Întîlnire În fundul grădinii și, la fel ca Gide, tot cu fiul unei portărese! „Unul lîngă celălalt, dar nu unul cu celălalt, totuși“, scria Gide. Și eu la fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
am aflat că lucrurile pe care micul Gide le făcea pe sub masă cu fiul unei portărese erau numite „obiceiuri rele“. Eu, În schimb, mă dedasem acestui soi de Întîlnire În fundul grădinii și, la fel ca Gide, tot cu fiul unei portărese! „Unul lîngă celălalt, dar nu unul cu celălalt, totuși“, scria Gide. Și eu la fel! În pofida impreciziei artistice cu care Își Înconjoară dezvăluirea, cred astăzi, după ce i-am recitit textul, că Gide și celălalt prichindel (nu-i precizează vîrsta) Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
care nimeni n-are habar. — Dumneavoastră se vede treaba că v-a căzut cu tronc pălărierul numai fiindcă e un dobitoc Încornorat, zise Fermín. Cu tot respectul făță de profesiune, atunci cînd fața personajului negativ are drept unică bază mărturia portăresei imobilului, primul meu instinct e acela al neîncrederii. Prin regula asta de trei simplă nu putem fi siguri de nimic. Tot ce știm este, cum spuneți dumneavoastră, la mîna a treia, sau la a patra. Cu sau fără portărese. — Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
mărturia portăresei imobilului, primul meu instinct e acela al neîncrederii. Prin regula asta de trei simplă nu putem fi siguri de nimic. Tot ce știm este, cum spuneți dumneavoastră, la mîna a treia, sau la a patra. Cu sau fără portărese. — Să nu te Încrezi În omul care se Încrede În toată lumea, remarcă Barceló. — În ce formă vă aflați, don Gustavo, Îl lăudă Fermín. Perle cultivate cu ridicata. De-am avea și noi viziunea dumneavoastră strălimpede... — Deocamdată, singurul lucru limpede din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
sosise probabil pe numele fiului său Julián, cu cîteva zile În urmă. — Eu nu am nici un fiu, a fost singurul răspuns pe care l-a obținut. Miquel Moliner a părăsit acel loc fără să știe că scrisoarea Încăpuse pe mîna portăresei clădirii și că, mulți ani mai tîrziu, tu, Daniel, aveai să o găsești și să citești cuvintele pe care Penélope i le trimisese, de astă dată din inimă, lui Julián și pe care el n-a ajuns să le primească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
nu mai devreme de ieri străbătusem acest drum topindu-mă de căldură, învolburată, cu Yael zăcând în spate, cu pruncul ei bătând la ușă, la ușa întregii lumi, eu mă lupt din toate puterile cu deschizătoarea, parcă eu aș fi portăreasa, dar astăzi nu mai am ce căuta aici, ea șade înfășurată în halatul trandafiriu, semnează formularele, renunță pentru totdeauna la copilul pe care l-a născut, și totul se întâmplă din cauza mea, totul din pricina faptului că îmi dorisem o familie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
străduiește un personaj din Visul„ să astupe crăpăturile de la ferestre lipind fâșii de hârtie. Iar în spatele ușilor se ascund întotdeauna taine înspăimântătoare, așa cum se întâmplă (tot în Visul...) cu acea ușă având un ornament în formă de trifoi pe care Portăreasa nu a văzut-o niciodată deschisă, acea ușă dinaintea căreia oamenii „par să se fi aflat dintotdeauna”, în așteptarea revelării unui secret. Sau așa cum se întâmplă cu ușile din Drumul Damascului, mai ales cu ușa din partea a doua a trilogiei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
uniforma națională a văduvei evlavioase. O pereche de bigudiuri se ițeau de sub un batic roz care Îi acoperea părul, iar papucii de boatiné se asortau cu niște ciorapi trei sferturi de culoarea cărnii. Am considerat de la sine Înțeles că era portăreasa imobilului. — Prăvălia e de Închiriat? am Întrebat. — Nu pentru asta ați venit? — În principiu nu, dar nu se știe niciodată, poate că mă interesează. Portăreasa se Încruntă, cumpănind dacă să mă catalogheze drept un bețiv pe care l-a cuprins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
cu niște ciorapi trei sferturi de culoarea cărnii. Am considerat de la sine Înțeles că era portăreasa imobilului. — Prăvălia e de Închiriat? am Întrebat. — Nu pentru asta ați venit? — În principiu nu, dar nu se știe niciodată, poate că mă interesează. Portăreasa se Încruntă, cumpănind dacă să mă catalogheze drept un bețiv pe care l-a cuprins dimineața sau să-mi acorde privilegiul Îndoielii. Am adoptat cel mai Îngeresc surîs. — E de mult Închisă prăvălia? — De cel puțin doișpe ani, de cînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
băiete. Atunci, poate că l-ați cunoscut și pe fiul domnului Fortuny. — Julián? Păi, sigur. Am scos din buzunar fotografia arsă și i-am arătat-o. — Credeți că-mi puteți spune dacă tînărul care apare În fotografie e Julián Carax? Portăreasa mă privi cu oarecare neîncredere. Luă fotografia În mînă și Își aținti privirea asupra ei. — Îl recunoașteți? — Carax era numele de fată al maică-sii, nuanță portăreasa, cu o doză de reproș. ăsta-i Julián, da. Mi-l amintesc foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
că-mi puteți spune dacă tînărul care apare În fotografie e Julián Carax? Portăreasa mă privi cu oarecare neîncredere. Luă fotografia În mînă și Își aținti privirea asupra ei. — Îl recunoașteți? — Carax era numele de fată al maică-sii, nuanță portăreasa, cu o doză de reproș. ăsta-i Julián, da. Mi-l amintesc foarte blonduț, cu toate că În poza asta parcă are părul mai Închis la culoare. — Mi-ați putea spune cine e fata de lîngă el? — Cine Întreabă? — Iertați-mă, numele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
-su voia să-l bage În armată, știți? Cred că maică-sa l-a luat cu ea ca să-l scape, sărăcuțul. Aici a rămas numai domnul Fortuny, la ultimul cat. — Știți dacă Julián s-a mai Întors vreodată la Barcelona? Portăreasa mă privi În tăcere. — N-ați aflat? Julián a murit chiar În anul acela, la Paris. — Poftim? — Zic că Julián a dat ortul popii. La Paris. La puțin timp după ce-a ajuns acolo. Mai bine s-ar fi băgat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
ceva pentru el, să arunc. De ce faceți mutra asta? — Domnul Fortuny v-a mințit. Julián n-a murit În 1919. — Ce spuneți? Julián a trăit la Paris, cel puțin pînă În ’35, iar apoi s-a Întors la Barcelona. Chipul portăresei se lumină. — Atunci, Julián e aici, la Barcelona? Unde? Am Încuviințat, sperînd că În felul acesta portăreasa avea să se Însuflețească să-mi povestească mai multe. — Doamne, Maica Domnului... Păi Îmi faceți o bucurie, bine, dacă chiar trăiește, fiindcă era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
murit În 1919. — Ce spuneți? Julián a trăit la Paris, cel puțin pînă În ’35, iar apoi s-a Întors la Barcelona. Chipul portăresei se lumină. — Atunci, Julián e aici, la Barcelona? Unde? Am Încuviințat, sperînd că În felul acesta portăreasa avea să se Însuflețească să-mi povestească mai multe. — Doamne, Maica Domnului... Păi Îmi faceți o bucurie, bine, dacă chiar trăiește, fiindcă era un copil foarte drăguț, nițel ciudat și foarte fantezist, asta așa e, dar avea un nu știu ce care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
cît de colo. Isabelitei mele Îi plăcea la nebunie. Să știți că, o bucată de vreme, am crezut că aveau să se căsătorească, deh, copilării... Îmi dați să mă mai uit o dată la poză? I-am Întins din nou fotografia. Portăreasa o contempla ca și cînd ar fi fost un talisman, un bilet de Întoarcere către propria-i tinerețe. — Nu-mi vine-a crede, uitați-vă, parcă l-aș vedea chiar acum... și pacostea aia să spună că a murit. De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
pe care-o avea biata femeie era o tinerică, Viçenteta, care stă la patru de-a doua. Uneori sărmana se ascundea În casă la Viçenteta ca să n-o mai chelfănească bărbatu-său. Și Îi spunea niște chestii... — Ca de pildă? Portăreasa adoptă un aer confidențial, arcuindu-și o sprînceană și privind cu coada ochiului Într-o parte și-n cealaltă. Ca de pildă că băiatul nu era al pălărierului. — Julián? Adică Julián nu era fiul domnului Fortuny? — Asta i-a zis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
pîrÎt odată că l-a furat În prăvălie, fiindcă, după el, toți murcienii erau niște haimanale și niște tîlhari, și fiți atent că noi sîntem din Úbeda... Îmi spuneați că o recunoașteți pe fata care apare cu Julián În fotografie? Portăreasa se concentră din nou asupra imaginii. — N-am văzut-o niciodată. Frumușică foc. După poză, parcă sînt logodiți, am sugerat eu, Încercînd să-i zgîndăresc amintirile. Mi-a Întins-o, scuturînd din cap. — Eu la poze nu mă pricep. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
am aflat că Isabelita mea se legase cu ăsta... voi, tinerii, nu spuneți niciodată nimic. Noi, bătrînii, sîntem cei care nu ne mai oprim din vorbă. — Vă amintiți ce prieteni avea, sau de cineva În special care venea pe-aici? Portăreasa ridică din umeri. — Vai, e mult de-atunci. Și apoi, În ultima vreme Julián nu prea mai dădea pe-aici, știți? Își făcuse un prieten la colegiu, un copil dintr-o familie foarte bună, familia Aldaya, ce să vă spun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
un băiat, cam năuc, unul Miquel. Cred că era tot coleg de clasă cu el. Să nu mă-ntrebați nici ce nume de familie, nici ce față avea. Părea că ajunsesem la un punct mort, și m-am temut că portăreasa Începea să-și piardă interesul. Am hotărît să-mi urmez un imbold lăuntric. Acum mai locuiește cineva În apartamentul familiei Fortuny? — Nu. Bătrînul a murit fără să lase testament, iar femeia, din cîte știu, e tot la Buenos Aires și n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
șir umblînd prin apartament, iar apoi se duce. O dată mi-a zis chiar că parcă se auzeau niște tocuri de femeie. Ce să mai spunem... Poate că erau niște catalige, am sugerat. M-a privit fără să priceapă. Evident, pentru portăreasă, subiectul era cît se poate de serios. — Și nimeni n-a mai vizitat apartamentul În toți acești ani? — Odată a apărut un ins Îngrozitor, din aceia care zîmbesc tot timpul, un jîmbat, dar care Îl vezi de cît colo ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
ani? — Odată a apărut un ins Îngrozitor, din aceia care zîmbesc tot timpul, un jîmbat, dar care Îl vezi de cît colo ce-i poate pielea. A zis că era de la Brigada Criminală. Voia să vadă apartamentul. — A zis de ce? Portăreasa tăgădui. — Vă amintiți cum se numea? — Inspectorul nu-știu-cum. N-am crezut nici o iotă că-i polițist. Chestiunea mirosea urît, mă-nțelegeți. A ceva personal. L-am expediat cu noroc bun și sănătate și i-am zis că n-aveam cheile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
colțurile tavanului, atîrnînd ca niște fire de păr alb. Dalele crăpate ale pardoselii, erau parcă acoperite cu o mantie de cenușă. Am zărit ceva ce părea a fi niște urme de pași care pătrundeau În apartament. — Doamne, Maica Domnului, murmură portăreasa. Aici e mai mult rahat decît Într-o ditamai poiata. Dacă preferați, intru eu singur, am sugerat. — Ați vrea dumneavoastră. Hai, dați-i ’nainte, că eu vin din spate. Am Închis ușa Îndărătul nostru. O clipă, pînă cînd privirea ni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
sugerat. — Ați vrea dumneavoastră. Hai, dați-i ’nainte, că eu vin din spate. Am Închis ușa Îndărătul nostru. O clipă, pînă cînd privirea ni s-a obișnuit cu penumbra, am rămas nemișcați În pragul apartamentului. Am auzit răsuflarea emoționată a portăresei și am perceput mirosul acru de sudoare pe care-l emana. M-am simțit ca un hoț de morminte, cu sufletul Îmbătat de lăcomie și dorință. — Auziți, ce-o fi zgomotul ăsta? a Întrebat portăreasa, neliniștită. Ceva flutura prin beznă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
Am auzit răsuflarea emoționată a portăresei și am perceput mirosul acru de sudoare pe care-l emana. M-am simțit ca un hoț de morminte, cu sufletul Îmbătat de lăcomie și dorință. — Auziți, ce-o fi zgomotul ăsta? a Întrebat portăreasa, neliniștită. Ceva flutura prin beznă, alertat de prezența noastră. Mi s-a părut că Întrezăresc o formă palidă plutind la capătul holului. — Porumbei, am zis eu. Trebuie că s-au strecurat pe vreo fereastră spartă și au cuibărit aici. Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
Mi s-a părut că Întrezăresc o formă palidă plutind la capătul holului. — Porumbei, am zis eu. Trebuie că s-au strecurat pe vreo fereastră spartă și au cuibărit aici. Să știți că mie-mi fac silă păsăroaicele astea, zise portăreasa. La cît ajung să se cace. Stați liniștită, doña Aurora, că atacă numai cînd le e foame. Am Înaintat cîțiva pași, pînă la capătul holului. Am ajuns la o sufragerie ce dădea În balcon. Se deslușea conturul unei mese răvășite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]