124 matches
-
mari, întreaga confuzie pornește așadar de la o substituire (involuntară sau nemărturisită) a criteriilor. Dacă la Platon și Aristotel împărțirea fundamentală avea un statut bine determinat (referindu-se explicit la modul de enunțare al textelor), taxinomiile ulterioare, în special romantice și postromantice, nu mai înfățișează în schimb epicul, liricul și dramaticul ca pe niște simple moduri de enunțare, ci ca pe niște adevărate genuri, a căror definiție, „presupune dinainte și în mod inevitabil un element tematic”176. Genette este de părere că
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
dărâmă»”. De unde venea această fragilitate? Ar fi putut să o evite? Ar fi trebuit să o evite? O Întrebare și mai insidioasă: Am fi dorit să o evite? Mărturisesc că nu-mi place eșecul. Cred că una dintre intoxicările culturale postromantice a fost preferința pentru o metafizică a prăbușirii. Și, pe cât posibil, aceasta să se Întâmple În capul altora, ceea ce e culmea imposturii. Să-l citești pe Sade e minunat, nu și să trăiești ca el. Transformarea degradării, eșecului, groazei, cruzimii
Inteligența Eșuată. Teoria și practica prostiei by Jose Antonio Marina [Corola-publishinghouse/Science/2016_a_3341]
-
literară, este numai o parte din întregul tablou; nu a fost nici avangardistă nici suprarealistă, nici cubistă sau dadaistă, dar formele ei literare datorează ceva artelor vizuale europene moștenite din epoca lui Dürer și a naturii moarte olandeze până la pictorii postromantici ai generației sale. Vederea, mai mult decât alte simțuri, i-a surprins și stimulat imaginația. Mirosul și pipăitul sunt mai puțin importante: sunetul încă și, mai puțin și, în ciuda faptului că asculta muzică și făcea comentarii pe marginea lui Bach
Yourcenar by George Rousseau () [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
ea acoperise majoritatea lui; cele două povestiri antice majore Historia Augusta și Istoria Romei a lui Dio și studii mai puțin însemnate din lumea antică. Dar în fond ea a studiat caracterul, nu veridicitatea Imperiului Roman târziu. În calitate de romancieră franceză postromantică, conștientă că scrie un roman istoric, totuși bazat pe izvoare, ea încă și-a dorit cu ardoare un împărat coerent și convingător. Îl văzuse tot atât de modern pe cât de antic; i-a dezlegat monumentalele dileme psihologice. Nici măcar Freud nu ar fi
Yourcenar by George Rousseau () [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
care militează în favoarea periferiilor constituie o familie tot atît de omogenă ca și cea a partidelor muncitorești. Cele trei tipuri diferite de "periferism" corespund, de fapt, unor momente istorice distincte. Populismul naționalist, democratic și religios este rodul curentului romantic și postromantic al ultimului secol. El va afecta debuturile mișcării flamande la fel ca și fundamentalismul protestant care s-a izbit de periferiile olandeze, elvețiene și de populismul american. Naționalismul populist apare la începutul secolului. Accentul național este foarte puternic, iar revendicarea
Partidele politice din Europa by Daniel L. Seiler () [Corola-publishinghouse/Science/1118_a_2626]
-
secol, cu sori înflorit, / Când viațai un basmu pustiu și urât; Ea un înger ce se roagă - el un demon ce visează; / Ea o inimă de aur - el un suflet apostat (M. Eminescu). Anti teza nu sa devalorizat în literatura postromantică, fiindcă ea co respunde unui tipar de gândire ce operează cu categorii și concepte contrastive: Dar Florica era mai săracă decât dânsul, iar Ana avea locuri și case și vite multe... (L. Rebreanu); Tu veneai de sus, eu veneam de
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
simbolismului sau orientat spre alte orizonturi estetice: Tristan Tzara, Tudor Arghezi, Ion Pillat). 3.1.4. Modernismul Denotând, în sens general, tendința de înnoire specifică spiritului uman, conceptul de modernism definește în literatură o mișcare largă care cuprinde toate manifestările postromantice înscrise sub semnul unui „principiu de progres“ (E. Lovinescu). În proza veacului XX, modernismul se manifestă prin: - mutații în sfera problematicii (substituirea problematicii sociale și morale cu dome niul psihologicului și cu problematica existențialistă) - inovarea formulelor estetice, abandonarea tiparelor narative
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
tradiții culturale. În exercițiul rațiunii, Russell vedea forța capabilă să dizolve pasiunile și idiosincraziile care îi despart și-i opun adesea pe oameni. Acel spirit raționalist pe care l-a promovat prin întreaga sa operă se opunea exaltării romantice și postromantice a artisticului și religiosului, adică a valorilor care particularizează culturile. Nu este greu să ne închipuim cum ar fi reacționat Russell chiar și față de versiunile cele mai moderate ale relativismului cultural din zilele noastre. Orientarea generală a gândirii lui Russell
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
secol, cu sori înflorit, / Când viațai un basmu pustiu și urât; Ea un înger ce se roagă - el un demon ce visează; / Ea o inimă de aur - el un suflet apostat (M. Eminescu). Anti teza nu sa devalorizat în literatura postromantică, fiindcă ea co respunde unui tipar de gândire ce operează cu categorii și concepte contrastive: Dar Florica era mai săracă decât dânsul, iar Ana avea locuri și case și vite multe... (L. Rebreanu); Tu veneai de sus, eu veneam de
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
simbolismului sau orientat spre alte orizonturi estetice: Tristan Tzara, Tudor Arghezi, Ion Pillat). 3.1.4. Modernismul Denotând, în sens general, tendința de înnoire specifică spiritului uman, conceptul de modernism definește în literatură o mișcare largă care cuprinde toate manifestările postromantice înscrise sub semnul unui „principiu de progres“ (E. Lovinescu). În proza veacului XX, modernismul se manifestă prin: - mutații în sfera problematicii (substituirea problematicii sociale și morale cu dome niul psihologicului și cu problematica existențialistă) - inovarea formulelor estetice, abandonarea tiparelor narative
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
la modul de reprezentare a lumii, ori la situarea față de "lucrul în sine". Cu Dilthey ne aflăm deci într-o perioadă când "categoriile mobilității" reușiseră să se impună în fața celor "anistorice" și inerte, pe care mizase filozofia tradițională. Asemenea ecouri postromantice, ce-i drept, atenuate, răsună și în "filozofia vieții" și, implicit, în opera lui Dilthey, sau așa cum aminteam mai sus într-o serie de orientări neoromantice, impulsionate de el, cum sunt filozofia inconștientului și intuiționismul. "Conștiința mea este locul care
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
autoritate". Capitolul "Mihai Eminescu și epoca post kantiană", cel mai solid al cărții și care poate exista ca o carte separată, vizează contextualizarea modului eminescian de sensibilitate artistică. În literatura și filosofia universală în general și, în special, în paradigma postromantică reprezentată de Swinburne, D. G. Rosetti, W. H. Pater, Th. Gautier, G. de Nerval, Charles Baudelaire ș.a. Cu alte cuvinte, autoarea operează o dislocare a poetului nostru din paradigma pură a romantismului european, unde a fost plasat de majoritatea cercetătorilor
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
alias Chiquita. Autorul "Orașelor invizibile" se impune încă din anii '50 ca un declanșator de modernitate în epica italiană, nu numai ca povestitor, romancier și editor (la Einaudi, unde își tipărește aproape toate cărțile), ci și ca teoretician al narațiunii postromantice (Manzoni), post-veriste (Giovanni Verga) post-neo-realiste (Vasco Pratolini). Alături de Cesare Pavese și Alberto Moravia, Italo Calvino a fost poate cea mai la zi (în sensul permeabilității europene) conștiință critică, etică și estetică, dar și civică în orașul-capitală a unui Piemont conservator
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
căreia Torrente Ballester preferă acest mit cultural în lecțiunea romanticului Espronceda, și mai puțin variantele Zorilla, Molière, Byron. În ceea ce ne privește, nu ne-ar displace să-l revedem în aura satanic-estetizantă a lui Baudelaire sau în ereticul său discurs postromantic, frivol-hipnotic din versiunea romanescă a lui Nicolae Breban. Insular, săgetător și cinic, cu mari profunzimi afective și totuși ascetul unor aspirații spre sideral și sublim, acest Don Juan, păcătos și gânditor cioranian, am zice, nemântuit teoretician al fatalității, este chiar
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
tradiții culturale. În exercițiul rațiunii, Russell vedea forța capabilă să dizolve pasiunile și idiosincraziile care îi despart și-i opun adesea pe oameni. Acel spirit raționalist pe care l-a promovat prin întreaga sa operă se opunea exaltării romantice și postromantice a artisticului și religiosului, adică a valorilor care particularizează culturile. Nu este greu să ne închipuim cum ar fi reacționat Russell chiar și față de versiunile cele mai moderate ale relativismului cultural din zilele noastre. Orientarea generală a gândirii lui Russell
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
ton masculin, rece, în încercarea de obiectivizare mizându-se aproape exacerbat pe autenticitatea actului relatării. Opoziția de stil nu este diferențiată numai de la un autor la altul, ci și în cadrul operei aceluiași autor. Este vorba despre acea revoluționare a limbajului postromantic, despre care vorbește și Ioana Em. Petrescu, în studiul despre modernism postmodernism, când își dă seama că totul pornește de la "restructurarea conceptului de poeticitate, care corespunde unei mutații fundamentale a modelului general al gândirii, mutație pregătită în a doua jumătate
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
legături atât cronologice cât și conceptuale între deconstructivism și neomodernism, văzut ca etapă de tranziție și plasat în prima parte a paradigmei postmoderne. Depășind criza modernismului, postmodernismul manifestă încercări interesante de a reface unitatea pierdută, printr-o revoluționare a limbajului postromantic, creând, totodată, legături cu tradiția, dar și cu marele scris românesc interbelic. Plasându-l la începutul anilor '30, adică atunci când începe să se deruleze Generația șaizecistă, Ioana Em. Petrescu observă o evoluție interioară a postmodernismului, care are ca primă etapă
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
semnificativă situare a omului în lume, devenind, în ultimă instanță, terenul unor relații decisive asupra condiției umane"73, resuscitând mediul diafan eminescian, Ana Blandiana rezervă o parte din spațiul acestui volum pentru adevărate ode închinate purității primare, într-un limbaj postromantic: "Din apă, ieșeau trupuri albe de plopi/ Cu forme somnoroase și suave./ Adolescenți frumoși sau doar femei./ Dulce confuze, pletele jilave/ Nu îndrăzneau dorința s-o ascundă./ Apa era fără sfârșit rotundă,/ Luna turna pe luciul ei/ Ulei.// Pășeam desculți
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
al unei lumini focalizate convergent, care se reunește și se întretaie, într-o permanentă comuniune a cuplului erotic. Regăsirea se realizează absolut, în celălalt, adică în sine, cei doi parteneri fiind una și aceeași persoană. Printr-o revoluționare a limbajului postromantic, autoarea creează un erotism cu accente tulburătoare, împrumutând elemente blagiene sau stănesciene. Intertextualitatea se constituie într-un soi de colaj, în care toposurile sunt recontextualizate. Lirismul confesiunii, specific întregii epoci moderne, este lirismul interiorizării, deși senzualitatea este ucisă prin "ținuta
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
acestei epoci de crepuscul se întorc asupra noutății devenite modă și o parodiază. Așa face de pildă Dickens, care vizitează în 1844 Italia și vede acolo altceva decât Goethe, cu șapte decenii înainte: lângă vestigiile monumentale ale Romei antice, călătorul postromantic vede o populație mizeră, mame care-și despăducheau copii în fața cocioabei, cerșetori, briganzi. Cunoaștem foarte bine acest proces și din literatura noastră: după un debut furtunos romantic de inspirație pur livrescă, Filimon reneagă modelul inițial și parodiază sângeros tipul romantic
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
prezență emblematică a unei viziuni ce transcede secolele. Remarcabilă este impresia pe care o face tabloul și asupra scriitorilor români, Ionel Teodoreanu îl menționa nu odată în romanul său, Turnul Milenei, ca element emblematic în configurarea unei viziuni de sensibilitate postromantică 72. Așa cum îl recomandă și titlul, dar și dorința comanditarului, Insula morților nu prezintă un peisaj real, ci unul oniric, este o pictură "sintetică", în accepția simbolistă a termenului, după cum susține Edward Lucie-Smith, o viziune ca expresie a unei état
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
imaginea eului creator blakean este aceea a unui vates, un termen latin semnificând poet, profet și vizionar 31. Dar vreau să atrag atenția că aceasta descriere, care lectorului îi pare atât de stranie astăzi, este un topos romantic și chiar postromantic, vizibil în opera mai multor scriitori englezi din secolul al XIX-lea. Aceeași definiție se regăsește în Book XII a poemului The Prelude de William Wordsworth. Celebrul lakist nu împărtășește doar ideea lui Blake privitoare la rolul jucat de un
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
asupra inspirației nu suscita un interes deosebit în istoria intelectuală occidentală. O contribuție la tema care rămâne demnă de luat în considerare este An Anatomy of Inspiration de Rosamund Harding, o abordare psihologică a doctrinelor prevalente în perioadele romantică și postromantica 74. Fiindcă pozițiile exprimate de Robert Graves și de William Oxley reprezintă doar lamentabile eșecuri teoretice, nu mă voi opri asupra lor nici macar pasager. O ultimă mențiune merită sistematică lui Timothy Clark, care preia și extinde argumentația lui Harding 75
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
Integral - din „pastișul etern natural”. Altfel spus, „construcția” poetică își mărturisește insubordonarea față de logică și gramatică în măsura în care se dorește independentă deopotrivă față de realitatea externă și față de discursul neutral-conceptual, non-poetic. Este vorba, în fond, de o deplasare - în acord cu orientările postromantice ale liricii - a accentului de pe semnificat pe semnificant, de pe „idee” pe cuvânt. O propoziție mai târzie a lui Voronca, din eseul-confesiune Între mine și mine, ni se pare a clarifica deplin sensul acestei schimbări: „Devierea gândului prin cuvânt, (s.n.) - afirmă
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
sau Patmos; tot atâtea redescoperiri ale lumii în conjuncție cu starea de spirit frenetică a eului peregrin, în care se poate afirma năzuința, caracteristică atitudinii avangardiste, de transmutare, în înțeles alchimic, a evenimentelor universului imaginar. Tendință - cum s-a observat - postromantică, vizând „redefinirea lumii, reconsiderarea ei”, prin obligarea, ca să spunem așa, a obiectului de a intra într-o rețea de raporturi inedite, spărgând tiparele admise, în spectacolul mereu reînnoit al unei ars combinatoria niciodată satisfăcută de propriile performanțe. Programul anticonvențional transpărea
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]