141 matches
-
Vărzărești, apoi, la scurt timp, la Mănăstirea Hâncu. La treisprezece ani... - Mă scuzați că vă întrerup povestea, dar erați încă un copil... La vârsta aceea erați deja cucerit de viața monahală? - Da. Pe la șase ani învățasem să citesc, desigur, cu poticneli, pe un Acatist al Sfântului Pantelimon, în limba chirilică. Tata, auzindu-mă cum mă străduiam să deslușesc textul, îi zice mamei: Să știi că pe băiatul ista călugăr îl facem. Gură aurită! Vreau să vă mai spun că în familia
Arhimandritul Mina Dobzeu:"Balaurul Roșu de la Răsărit a venit" by Vasile Iancu () [Corola-journal/Journalistic/8867_a_10192]
-
Arkadina și Trigorin din spectacolul Pescărușul de la Teatrul de Comedie, Emilia Popescu și Ștefan Bănică, în spațiul gîndit de scenografa Lia Dogaru și cu costumele scenografei Liliana Cenean definesc cinismul din piesa lui Cehov. Pas des deux. Cu două mari poticneli. Două mari crize în care măștile se prăvălesc, iar disperarea se revarsă. Pierd controlul. Atît de bine calculat. Imaginea publică se face țăndări. Nu mai sînt nici actrița cea mare, nici scriitorul celebru. Față în față stau un bărbat și
Zbor și prăbușire by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/3535_a_4860]
-
Dan Lentila de contact Într-o bună zi am devenit deodată de sticlă: transparent și fragil peste măsură. Prin mine se vedea totul ca printr-o lentilă de contact. Mă puteam sparge ușor, dacă voiam, de caldarîm la cea dintîi poticneală. Eram la mijloc între cei de dinaintea mea și cei ce mă urmau orbi ținîndu-mă de mînă fără să știe ca pe un baston alb. A crescut noaptea A crescut noaptea și a scăzut ziua. La vîrsta ta toate par acum
Poezii by Vasile Dan () [Corola-journal/Imaginative/2689_a_4014]
-
tipăriți). Mai întâi, surpriza de a primi mărturisirea cuiva, cadru didactic am înțeles, că elevii pot constata că "scriitorii sunt și ei oameni ca toți oamenii". Vedeau pentru prima dată trei scriitori, cu care puteau discuta orice, fără rețineri, fără poticneli sau sfieli stârnite de cine știe ce imagini sau percepții preconcepute. Îi vedeau, altfel spus, în carne și oase, nu în spațiul distant și rece al ecranelor tv. și îi ascultau nu în vălul cuvintelor din abur și păreri de pe apele radioului
Literatură, tinerețe, creație by Ioan Lăcustă () [Corola-journal/Journalistic/10673_a_11998]
-
Război Mondial. Lucrurile nu intră în făgașul firesc, confruntările politice și sociale ale vremii sunt agravate de insistenta, obsesiva subversivitate cu resorturi iredentiste a „prietenilor” României. Deși viața pare să curgă tihnit, să-și vadă de măruntele sale izbânzi și poticneli, se insinuează tensiunea, spaima. Când și când, neanunțat anume, cu o stranie irumpere cu impact subliminal, de o discreție înfricoșătoare, trece pe deasupra descrierilor demonul. Filele se parcurg cu alertețe frisonantă, sub teroare. În contrapunct, traversează spațiul-timpul trilogiei cei doi bătrâni
O amplă frescă transilvană by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/4779_a_6104]
-
acela care, în scurgerea unui timp tot mai nervos, suferă și cele mai multe reforme, socotit a fi sub cerințele societății, învechit adică. Dacă reforma în alte domenii, și ele considerate în suferință, precum Justiția sau Administrația publică, se efectuează cu viguroase poticneli, sub pretextul imobilității/fragilității corpului social în cauză, care s-ar putea sparge sau pulveriza, cu învățământul se petrece acest fenomen că se supune ingerințelor, până acolo unde orice nou ministru pus în scaun ține să devină marele salvator, precum
Școala și lumea ei by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/10751_a_12076]
-
zilele trecute de rolul jucat de premii (în speță, premiile literare) în viața publică din România: ele ar fi substitutul instituțiilor, care fie nu există, fie funcționează catastrofal. Nu pot să nu-i dau dreptate: de bine, de rău, cu poticneli și îmbrânceli, cu proteste scrâșnite și bârfe ucigașe, premiile literare (nu chiar toate, desigur!) instituie o minimă și necesară ierarhie. Ceea ce face ca, în ciuda naturii eminamente cârtitoare a artistului, valorile să fie relativ ușor de identificat. Comparat cu oricare alt
Trei cărți. Adică trei prieteni by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/2744_a_4069]
-
instituția. El crede, cu candoare, că va fi tratat așa cum el însuși își tratează vechea mașină: Descuie ușa de la bătrână Dacie albă pe care o avea de când terminase Facultatea de Construcții, se așeza și bagă cheile în contact. După două-trei poticneli, motorul începu să prindă viață. Nu s-ar fi mândrit niciodată cu mașina asta, dar nici nu ar fi avut ceva să-i reproșeze, pentru că îl slujise exact ca o servitoare bătrână care nu mai poate să muncească din cauza anilor
AUTORI TINERI LA PRIMA CARTE by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17859_a_19184]
-
a cărui manșetă scrie cu litere de o șchioapă... Să luptăm pentru triumful socialismului biruitor, - și ne făcuse semn cu ochiul, în derâdere. Miron avea față de activiștii superiori ai vremii un dispreț șugubăț. Ne înveselea pe toți imitându-l cu poticneli, cu gramatica devastată, mai ales pe Chivu Stoica. (Tot așa ar fi făcut și azi, dacă ar fi trăit, imitînd vorbirea apoplectică a unui Cozmâncă) Numărul de ziar îl purta în ziua aceea asupra lui ca pe o probă de
6 ianuarie 1971 by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13007_a_14332]
-
le cunosc. Doamna Cornelia Bucur este, mă grăbesc să spun, o traducătoare deosebit de calificată. îmi mărturisesc handicapul nu pentru a-i aduce vreo critică, ci doar ca să spun că el îmi diminuează plăcerea lecturii pentru că o face mai puțin cursivă. Poticnelile provin din tendința instinctivă de a retraduce mental anumite formulări, de a-mi reprezenta forma originală, ceea ce-mi distrage atenția de la conținutul textului. Și atunci ne-au terminat este însă o carte prea pe gustul meu ca s-o
Toți ca unul și unul în loc de toți by Felicia Antip () [Corola-journal/Journalistic/6159_a_7484]
-
Mi-am spus că trebuie să fiu calm (nu bleg!), să-mi îndrept cuvintele spre mîngîiere lină, înțelegerea blîndă (lentilă tandră de contact a globului martorului ocular), leuștean hrănesc în putini de cristal. De ce aș adăuga și eu zbîrnîielile, zăpăcelile, poticnelile mele de jumară rîncedă, spaimele lăsate-n falduri peste momeala clipei, zilei. Vrafurile albicioase, alunecoase, de nervi zmulși de-a valma din "organismul uman", nestivuite prompt, fluturînd vraiști cotidiene, întortochierile cîlțoase ale întîmplărilor, palpitațiile c-un zvîc lipsă în apocalipsă
Îngerul mototolit (2) by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/15021_a_16346]
-
Și răul chiar de aici mi s-a tras. Vă amintiți: "Nefericit cel ce nu aude despre sine decât cuvinte de laudă!" Ah! Ce vorbă înțeleaptă! Nefericire mie! Mașinăria a început, așadar, să aibă tot soiul de capricii și de poticneli ciudate. Atunci a izbucnit în viața mea de fiecare zi gândul morții. Am început să număr anii pe care-i mai aveam de trăit. Căutam exemple printre oamenii de vârsta mea care muriseră. Și mă chinuia ideea că nu voi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85071_a_85858]
-
cuminte? - Mama spune că sunt obraznic. - Dar tu, ce crezi, ești cuminte? - Da, mi-a răspuns copilul fără ezitare. - Te cred. Dar te rog să-mi spui ce înseamnă să fii cuminte, poate învăț și eu cumințenia de la tine. Din poticnelile copilului în conturarea cerințelor comportamentului agreat de părinți, mi-am dat seama că pentru el cumințenia este ceva vag și limitat la ceea ce părinții îi interzic să facă. Convorbirea noastră s-a întrerupt în momentul în care Andrei, profitând de
Acorduri pe strune de suflet by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/773_a_1527]
-
adunau cu cele multe de aici. Cerul se mai coborâse și trăsnetele se țineau de mână, înaintam încet resemnați și ochind calea după fiecare fulger. Era tot o apă și vântul îmi răcea toate mădularele. După fiecare trăsnet, după fiecare poticneală prin gropile cu apă și glod, unul din flăcăi suduia pe Dumnezeu, el spunea că-i glumă și-l chema Nică. Era târziu, pe aproape de miezul nopții, când am ajuns la bariera târgului. M-am dus tot înainte în celălalt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1449_a_2747]
-
în mișcare, o mișcare ușor rectilinie, mai puțin uniformă pentru că mă aflu în rata<footnote Vehicul care parcurge regulat un traseu anume conform unui orar stabilit footnote> Brăila-Însurăței alături de părinți și fratele tatei, iar drumul pare anevoios, cu suficiente opriri, poticneli, uneori discuții obositoare, alteori tăcere, doar tăcere. Cred că am trei ani și mă pierd în poala voluptoasă a mătușii mele, o femeie voinică, extrem de temperamentală, căreia îi spun „Mamalita”. Mergem la nunta fratelui mamei, la Însurăței, localitate situată la
Amintirile unui geograf Rădăcini. Așteptări. Certitudini by MARIANA T. BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83163_a_84488]
-
sufletul, ochii și mintea. Refac firul amintirilor și acele imagini sunt derulate în mișcare, o mișcare ușor rectilinie, mai puțin uniformă pentru că mă aflu în rata Brăila Însurăței alături de părinți și fratele tatei, iar drumul pare anevoios, cu suficiente opriri, poticneli, uneori discuții obositoare, alteori tăcere, doar tăcere. Cred că am trei ani și mă pierd în poala voluptoasă a mătușii mele, o femeie voinică, extrem de temperamentală, căreia îi spun „Mamalita”. Mergem la nunta fratelui mamei, la Însurăței, localitate situată la
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
Preferam de departe meseria intraductibilă a cadavrului meu. Stârnea imaginația. Nu aș învăța niciodată suedeza. Nu voiam să descopăr că eram contabil ori agent de asigurări. Pe podea, scandinavul nu dădea încă semne de rigiditate. Identitatea sa ar părăsi fără poticneli trupul flasc pentru a pune stăpânire pe mine. -Baptiste, îi spusei. Tu ești Baptiste Bordave, eu sunt Olaf Sildur. Mă pătrundeam de această nouă legitimitate. Olaf Sildur: îmi plăcea mai mult decât Baptiste Bordave. Câștigam la schimbul acesta. Pe alte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
și clasă. Claudio pregătise incitante scurte eseuri În jurul temei și subtemelor fiecărui volum, dar și lapidare incursiuni biografice, conectând fermecător anecdoticul cu semnificația. I-am invidiat, din nou, grația elegantă a stilului, erudiția firească, gentilețea convivială, curtoazia cărturărească. În ciuda unor poticneli fonetice, pe care exilatul din mine le simpatiza și pe care musafirul le ironiza, amuzat, Într-o seducătoare lipsă de morgă academică sau când Îmi cerea un echivalent În engleză al unui cuvânt german, În care tradusese gândul italian, studenții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
oraș al păsărilor ar fi uluit-o. Oare se apropiase vreodată de copilul acela? Oare fetița aceea care se automodelase merita un tată puțin mai simțitor? În pâlcuri întrețesute, păsările se întorc pe pământ. Se prăbușesc din grație într-o poticneală terestră. Căderea ar fi comică, dacă n-ar fi atât de dureroasă. O mie de cocori plutitori cedează gravitației. Îi observă pe oameni și-și văd de ale lor, adânciți în prezentul mereu șerpuitor. De când există prerii și maluri nisipoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
propriei mele conștiințe și până acum am scăpat basma curată. Am scăpat basma curată fiindcă în tot timpul războiului am fost agent american. Emisiunile mele scoteau din Germania informații cifrate. Cifrul era o chestiune de manierisme, pauze, accentuări, tuse, pretinse poticneli în anumite fraze cheie. Persoane pe care nu le vedeam niciodată îmi dădeau instrucțiuni, îmi spuneau în ce anume propoziții dintr-o transmisie trebuiau să apară manierismele. Nici până în ziua de azi nu știu ce fel de informații au ieșit prin intermediul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
text și devine "autor", lucrul acesta echivalează ca semnificație, pe altă treaptă a vieții, cu deprinderea vorbitului. Dar nici un copil nu își surprinde părinții, începînd să vorbească de pe o zi pe alta. În scris e la fel: există "încercări", debuturi, poticneli, rateuri, stângăcii. Punerea în pagină și dozarea cuvintelor, raportul dintre ce vrei să spui și felul în care ajungi să spui se formează de-a lungul anilor, trecând prin disonanțe, prețiozități juvenile, clișee, teribilisme de început. În disciplinele umaniste pericolul
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
mai strict, cu cât mai tare se presimțeau aceste nenorociri. Da, firește... bâigui prințul, aproape încurcat. Însemnările dumneavoastră ar fi... extrem de interesante. Desigur, generalul îi spunea ceea ce-i spusese cu o zi înainte lui Lebedev, relatându-și deci povestirea fără poticneli. Dar iarăși îi aruncă prințului o privire piezișă, neîncrezătoare. — Însemnările mele, rosti el cu amărăciune de două ori mai mare, să-mi scriu însemnările? N-am căzut în ispita asta, prințe! Dacă vreți, însemnările mele sunt scrise deja, dar... se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
omului în rândul suspecților de complicitate. În această situație, nu am avut de ales și i-am cerut să-mi relateze tot ce s-a petrecut din momentul când a ajuns la aeroport. Mi-a vorbit degajat, fără ezitări sau poticneli și fără a-mi oferi cel mai mic indiciu că ar fi avut vreo legătură cu evenimentul. Înainte de plecare, băuse la barul aeroportului un coniac sau două, „operațiune” repetată în avion, astfel încât, după decolare, destul de obosit, a adormit. Nu știe
ANCHETE ALE SECURIT??II by GHEORGHE COTOMAN () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84041_a_85366]
-
care dintre ele? I se stingeau luminile din ochi, îi pălea purpurul buzelor, pielea nu-i mai era caldă? Firește, nu se întâmpla nimic deosebit în afara faptului că își pierduse curajul. Intervențiile ei în conversație nu se mai făceau fără poticneli de limbaj sau fără micșorarea tonalității până la dispariția subită a vocii, ca, după ce respira odată, să-și regăsească suflul. Dar până să-și revină, ceilalți din jur îi luau cuvântul, ideea i se frângea și suferea la gândul că oamenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Avea și Șeful de secție omul lui de încredere, îl întreba printre altele când se întorcea din deplasare și inspecta secția, ei, spune-mi, ce mai pune la cale Sfântu Petru, asculta relatarea amănunțită și complicată a aceluia, plină de poticneli, cu propoziții rău formulate, o asculta cu infinită atenție, așa, așa, murmura din când în când. Marcu nu voia să creadă că purtarea sa e un fel de a unelti, de a săpa o funcție, de-a semăna din timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]