672 matches
-
pe ceilalți; suntem deja la capătul podului, îi spun, sperând că argumentele mele o vor liniști. Iar ea: — Aud toți acești pași desprinzându-se de o treaptă și avansând în gol, prăbușindu-se; o mulțime care se prăbușește... spune, tot poticnindu-se. Privesc în jos, prin spațiile dintre treptele de fier, la râul incolor, care transportă bucăți de gheață, ca niște nori albi. Într-o spaimă de-o clipă, mi se pare că aud ce aude ea: fiecare gol continuă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
ascunde unda triumfătoare din voce. Profesorul o asculta impasibil, cu un zâmbet binevoitor, împietrit pe chip. Soția lui, cu pleoapele plecate, descifra un labirint dintr-un almanah. Carmina nu-și pierdu suflul, nici vocea, de data asta, nici nu se poticni în cuvinte. Vezi tu, îi spuse la urmă Alexe, după ce Carmina tăcu, autorul tău are, fără îndoială, merite dar are și tot atâtea păcate. Nu-i adevărat, contrazise ea pentru prima oară și glasul îi tremura aproape de lacrimi. Eu cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
până când se restaura starea de calm când se putea din nou concentra asupra temelor sale. În cele din urmă, încordarea dintre tată și fiică deveni maximă, Carmina răspundea reproșurilor cu vocea ridicată, tatăl se înroșea, se înfuria, vocea i se poticnea în flora faringitei sale cronice, gâfâia își pierdea glasul, și-l dregea, reîncepea asaltul. Ieși afară, te rog, îi striga Carmina, nu pot studia certându-mă cu tine. Dar el gesticula și vorbea cu nerv, saliva îi sărea din gură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
câteva săptămâni. — Și ce i-ai zis? — I-am zis „Nu, mersi“. Și de ce-a vrut să te intervieveze? — Știi, nu sunt un scriitor chiar complet dat uitării, zise Adrian. — Bineînțeles că nu. N-am vrut să zic... se poticni o clipă Șam. Adăpostul e un text inclus în programa de bacalaureat. — Și mi se pare normal să fie așa, spuse Șam, recăpătându-și stăpânirea de sine. Totuși Adăpostul a fost publicat acum aproape douăzeci de ani. Suplimentele duminicale vânează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
chiar să afle că domnul Grațian nu are nici un amestec În toată nebunia aia. Flavius-Tiberius se așeză și el În zăpadă lângă omuleț. Acesta mirosea a o oaie. Și a birt. Eu am dezlegat porcul, zise Flavius-Tiberius fără să se poticnească. Dumneata? Așa un domn? Cu paltonul ăsta? Cu fularul ăsta? Cu ochelarii ăștia? Te pot despăgubi... Uite, Îți dau o antenă parabolică În schimbul porcului. O ce? făcu ochii mari omulețul. O antenă cu care poți prinde zeci de posturi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
fața căruia scria E PENTRU TINE. Drumul de întoarcere la hotel a durat zece minute și a fost dominată de vuietul vântului, freamătul copacilor, zgomotul tocurilor mele pe asfaltul drumului și apoi, brusc, un sunet ascuțit și electric. M-am poticnit, frecând de asfalt vârful pantofului și crezând speriat o secundă că pachetul de la subsuoară mea scosese acel sunet, dar apoi am înțeles - aproape imediat, simțind cum surpriza îmi trimite un șoc electric spre țeastă - ce se întâmpla de fapt. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
tunel mirosea ca paginile unui roman de Charles Dickens de anticariat; hârtie îngălbenită, tipăritură veche și grăsime de pe degete, genul de miros presat, conservat. Lanterna mea proiecta un cerc alb de lumină pe fundul rucsacului lui Scout în timp ce acesta înainta poticnit prin tunel, umplând aproape complet spațiul. Am îndreptat lanterna spre pereții tunelului și cercul alb se întinse și fu străpuns de umbrele paginilor ieșite în afară și-a mănunchiurilor inegale, un întreg peisaj Braille aleatoriu de hârtie, tipăritură și cuvinte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
Sonia cum a intrat În școalé. Mai Întîi și-a ras picioarele de rézétoare, pe urmé și le-a curéțat cu un béțișor. Avea sandale albe și ciorapi pîné sub genunchi, si ținea umbrela deschisé cînd se curéța. S-a poticnit o daté și s-a prins cu mînă de rézétoare și a lovit cu umbrela o alté faté care se curéța. S-au uitat una la alta pe urmé s-au aplecat și se curéțau mai departe. Era o ploaie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2008_a_3333]
-
Cîțiva băieței încearcă să descifreze inscripția de pe pantalonașii unui puști, fudul că are haine noi. Se chinuie ei cu b, trec la a, sar peste p, ajung la t: "Batistă?", strigă triumfător unul, "Nu, mă!" "Bî... A... Pî... Tî...", se poticnește altul. Cuvîntul care nu se lasă pronunțat e baptist. Politica, fie ea și a religiilor, n-ar trebui să se amestece în jocurile copiilor. E destul de stresantă ideea asta, a prietenei mele Magda U., că istoria își trage secvențele la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
trag sufletul și aleg mereu galeria cea mai îngustă. Nu știu de ce, dar știu că asta trebuie să aleg. Tunelurile devin din ce în ce mai înguste, abia mai pot respira, mă târâi pe burtă în mâini, disperat, către ieșire. La ultima galerie, mă poticnesc. Umerii mei, deși prea puțin generoși, îmi blochează trecerea. Îmi duc mâinile orizontal în față, ca și cum m-aș pregăti pentru o mare săritură. Cu un ultim efort, mă trag în mâini. La capătul ultimului tunel mă întâmpină o lumină albă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
din Vădeni ca legato, zborul liliecilor din viitor, bântuind trecutul, prezentul spațiului în care ondula dragostea dintre Gustav și Any. Plastica melosului simfonic fiind înnobilată cu germinarea semințelor în curcubeul muzical. La partea a II-a, Allegro, Hugo s-a poticnit puțin pentru că tocmai fusese bruiat în timpul creației de gălăgia piețarilor, urletele de sirenă ale poliției și dislocarea locuințelor din fundație ca să facă loc alaiului Președintelui Consiliului Județean Brăila, hotărât nici mai mult nici mai puțin de a construi pe locul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
primele rafale de armă automată. Circulau cu peste 80 de kilometri pe oră, tăindu-și cărări printre manifestanți, lăsînd prăpăd în urma lor, oase zdrobite, carne tocată, băltoace de sînge. Unde erai la momentul ăsta? se trezește să întrebe brusc Bătrînul poticnindu se parcă în ultima frază, repetîndu-și în gînd aceleași expresii, masele de manifestanți devin exasperate și măcelul sălbatic se răspîndește în oraș. Păi unde să fiu, dom’ Colonel, dacă nu la filaj, zice Poștașul cu nonșalanță de parcă totul i-ar
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
nu mai văd așa de bine! Ia vezi tu ce minciuni mai scriu aiștia la jornal! Rozalița a Început cu Încrederea celui care a trecut cu bine peste scris și citit, doar era În clasa a doua, și cum se poticnea des, moșul ei i-a zis: Cam greu, nepoată! Poate te-ajută Valerică! Rozalița percepând Îndemnul lui Ghiorghi a dascălu’ ca pe o glumă, intră În joc și Întinse ziarul către vărul ei mai mic, iar „Hasmațuchi” văzu pe bunicul
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
Chiar dacă treci cu vederea romantismul, nu naiv, ci pueril al istorisirii, chiar dacă te străduiești să privești cu simpatie sau măcar cu înțelegere modul kitsch în care este reprezentată ideea de dragoste, tot nu poți să înaintezi cu lectura pentru că te poticnești la tot pasul în greșeli de exprimare. Iată, ca exemplu, două fraze chiar de la începutul cărții: „Mă bucuram că ajunsesem la o etate când speram să mă orientez asupra unei fete, cu avere, ce aș putea să măresc turma dintr-
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
păi... atâtea câte ar putea să scoată și un animal înjunghiat“. Dar mi-e teamă că poetul altceva voia să obțină de la mine, ceva mai subtil. N-am să știu niciodată ce anume. Deschid la alt Flash, 16, și mă poticnesc la primul vers: „Să lași cureaua tencuită.“ Cum adică s-o „las“?! E deja „tencuită“?! Iar eu am vrut s-o de-tencuiesc?! Al doilea compartiment al cărții cuprinde aforisme. De fapt, nu numai aforisme, ci - după cum explică autorul prin intermediul
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
Următorii doi pași: în poarta casei așteptarea era un fel de exfoliere a amintirilor, părinții culegeau viță de vie în cer. Încă unul: prin inimă, se trecea o singură dată, ce era mai mult fotografii suprapuse. Și iarăși doi: se poticnea într-un punct ispitirea adâncului nu era sete sau foame, absența creștea rădăcini în cer. Ultimul: lecțiile acestea le știa ca pe o rugăciune, șotronul se închidea odată cu umbra. Pășește, Petru, pășește! Doooooooooooooooi! Carul mare a tăiat șotronul în două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
pentru ei. Dumnezeu mi-a dat niște puteri pe care voi le numiți "supranaturale", pentru că știe cât am pătimit și cât am păcătuit fără voia mea. Și încă ceva, te rog să mă tutuiești, altminteri curgerea povestirii mele se va poticni mereu în piedica distanței dintre noi, or ceea ce am eu de spus se poate spune doar unui prieten apropiat. Dar spune-mi, este foarte important : ai păstrat în suflet credința moștenită de la părinții tăi ? Simion era credincios. Dora răspunde cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
-i iuțesc mișcarea. N-a mers... Dimpotrivă, uneori am impresia că se învârte chiar mai încet decât înainte. E o iluzie, desigur, dar o certitudine am: acum se învârte mult mai prost. Viteza o fi aceeași, dar simt cum se poticnește prea des prin gropile Universului, cum gâfâie, cum încearcă să-și lecuiască, din mers, vânătăile. Cam așa am început să mă mișc și eu prin lume: orbecăind printre fundături existențiale, încercând să ocolesc tot felul de capcane perfide, cochetând cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
repede! Așa este dat să se întâmple: întotdeauna adevărul iese la iveală, în văzul tuturor, întocmai așa cum untdelemnul se ridică, fără întârziere, deasupra apei! 1 Cuvinte atribuite lui François Rabelais. 72 Rareș Tiron Aici, însă, am început să mă cam poticnesc cu cititul, căci literele deveniseră din ce în ce mai hâde și mai diforme. Liniile fiecărui rând ajunseseră treptat, din drepte, în sinuoase de-a dreptul. Se vedea clar că mâna care le așternuse fusese condusă de un tremur nervos cu adevărat puternic și
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
că poți face asta cu frâul lăsat liber, la pas sau la trap sau la galop. Trebuie doar să te ții sigur în șa. Cum a ajuns trimisul bisericii până în vale pe Drumul Militar, nu pricep. Trebuie să se fi poticnit și să fi bâjbâit mult, ținându-se de copaci pe poteca alunecoasă. Eu nu i-am dat nici un ajutor. Nu. Mi-am zis: Dacă va cădea și se va prăpădi, atunci toată istoria asta va dispărea. O pojghiță subțire de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
cu aerul superior al unuia care le știa el mai bine pe toate decât toată lumea, unde vezi tu câștigul?... A fost un referendum complet aiurea, ascultă-mă pe mine, că și dacă ar fi trecut, tot de ușile parlamentului se poticnea... Să știi că mai mari șanse are proiectul guvernului, dacă președintele ar lăsa mofturile la o parte și l-ar susține fără rezerve!... Domnul meu, îi replică Bart cu zâmbetul pe buze, eu observ că dumneata pozezi în analist politic
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
1990, de la următorul congres al consiliilor populare, fără a se întreba dacă viitorul congres al partidului, care urma să se țină în 1989, îl va realege sau nu în funcția de secretar general. Gîndirea lui de despot asiatic nu se poticnea în asemenea detalii precum prevederile ststutului PCR. Personajul promitea, senin și sigur de sine, că peste cinci ani va rosti un nou discurs... Un mărunt accident biografic l-a împiedicat să se țină de cuvînt. Respectul de sine al nevroticului
Țarul și emulii săi by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/6750_a_8075]
-
după ce am primit cartea. Am citit 19 pagini, apoi m-am întrerupt dându-mi seama că nu mai urmăream ideia (cum învățasem să spunem în liceu când nu înțelegeam un text). Am reluat lectura a doua zi și m-am poticnit la pagina 30... Sunt pasagii pe care «le înțeleg» pe loc și altele care mi se par scrise de «ultimul» Heidegger și trebuiesc reluate, «meditate» și chiar murmurate ca un descântec sau ca anumite paragrafe din Une Saison en Enfer
Mintea și inima lui Mihai șora by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/6780_a_8105]
-
Vodă (în silă): Ba da. Pe cine? Clara (arătînd pe Mircea): Iată-l. Vodă: Mircea? Clara: Da, el însuși! El, viteazul tău nepot, Căruia cu drag i-aș zice fiul meu. Vodă (aparte): Vai! Vai! De-un ciot Să se poticnească, doamne, viitorul țării! Anca (care a venit în dreapta): Mamă, de ce tace vodă? Clara (tare și cu intenție): Vodă tace că, de bună seamă, N-are nici o-mpotrivire la căsătoria ta. Nu-i așa? Vodă (încolțit): Ba... chiar așa e... Totuși
Franțuzul, naționalist valah by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/6061_a_7386]
-
fetiță. - Ce tot vorbești acolo? El se ridică repede și se oprește în fața ei: - Neta a spus că nu e, că doar a crezut că e. Întinde brațele pentru a o cuprinde în brațe, însă Ora se ferește și se poticnește într-o crăpătură din stîncă. Își acoperă gura cu mîna, ca și cum și-ar suge degetul sau ar încerca să-și înăbușe un strigăt. - Hai să mergem. Avram îngenunchează lîngă ea și îi vorbește rar, inspirîndu-i încredere: - Vom merge acasă la
David Grossman - Pînă la capătul pămîntului by Ioana Petri () [Corola-journal/Journalistic/4828_a_6153]