99 matches
-
batistă mare, galbenă cu dungi verzi, cornițele. Transpirase. Sudoarea însă nu se prelingea. Înghețată, poleise cornițele cu o pojghiță lucioasă, verzulie. „Dom Condrat! Aspasia, vară-mea...“, strigă insul, răspicat, mustrător. Vocea sa guturală, trecând peste capetele celor dintre ei, venea poticnită, de parcă ar fi urcat și ea, treaptă după treaptă, până la el. „Aspasia, n-a mai putut aștepta. M-a lăsat pe mine să-i țin rândul și să vă spun că ea v-a iubit de-adevăratelea. Ați fost iubirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
diferite îl stimează pe un gânditor de o profunzime rară ca domnul Calomfir. Suntem convinși că recunoașterea sa va fi universală. Cât despre Jiquel, el se consideră un modest intermediar pentru apelurile culturale dintre Brazilia și țara noastră. Ambasadorul citi poticnit de pe o hârtie cam mototolită. Numirea sa recentă nu-i permitea stăpânirea limbii decât la nivelul pronunției și lecturii. Deși era notoriu faptul că sprijină activ schimburile intelectuale și îl stima pe profesorul Calomfir, ceva din ființa lui trăda dorința
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
cu un copil în brațe. Alice. Zece minute mai târziu, stând în fața ei la o ceașcă de cappuccino, Hugo și-a dat seama că lucrurile nu mergeau așa de bine pe cât sperase el. Conversația era, în cel mai bun caz, poticnită. Copilul lui Alice, Rosa - sau o chema Rosie?- îl fixa cu niște ochi care îi dădeau fiori pe șira spinării. Hugo a ridicat din sprâncene, a scos limba și-a dat din urechi. Copilul a început să plângă. În timp ce o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
apasă din nou pe maț Că trebuie să apese (respiră greu) Așa un om e întotdeauna prost uns Un om trebuie să stea în pădure până se găsesc toate durerile Un om uns e un om curat Afară un om poticnit Ogorul meu a părăsit cocina porcilor Trebuie să fi dat înghețul cu cercul lui alb de brumă ca o mortăciune Și eu trebuie să rămân acasă până când ciotul meu de la picior devine vinețiu închis Pielea strigă după dogoare până când ajunge
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
cenușie plantată aici aiurea și neconvingător, de mâna cine știe cărui vântură lume, la locul popasului de o clipă a marilor trenuri. Doi oameni, momâi negre înghesuite de ploaia înaltă, purtau un fel de targă prelungă cu contururi neregulate. Călcau încet și poticnit, ca și cum de fiecare dată ar fi vrut să se apropie de pământul mustind de apă, într-un gest de închinare către cine știe ce zeu păgân. Poate, din partea spre care înaintau ei, sau poate de aiurea, se auzi un vaiet stins, prelungit
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
și alergă în spatele casei unde copiii se jucau la un cuptor care era folosit toamna la uscatul prunelor. Irina cea mică, ridică spre privirea speriată al maică-si căpșorul ei cu păr blond și creț, cu ochi albaștri și zise poticnit și peltic: „Mama, mi-e foame!”. O luă în brațe și o strânse tare la piept, ceilalți tei copii se opriseră din joacă și se uitau acum la ea, fetița îi mai țipă odată aproape de ureche: „Mama mi-e foame
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
care mi le-a provocat sunt măndria zilelor mele, un dezastru nesperat, un iad care mă răscumpără în proprii-mi ochi”, aspect pe care îl concede și S. Barsacq: „întreaga mișcare care traversează opera (sa), este aceea a unei căutări poticnite a lui D-zeu”. În postura de „supraviețuitor al sinelui”, Cioran prin scrierea teologiei sale negative, afirmă o profesiune de credință: „vrea să-l distrugă pe D-zeu doar ca să-i aparțină Lui cu totul, redat fiind astfel sieși însuși
De-sine-scrierea cioraniană ca pharmakon. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Cosmin Oproiu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2287]
-
2008), Variante la un autoportret (2008), Vizuina (2009 ; ed. a II-a, 2010), Curierul de Est. Dialog cu Edward Kanterian (2010), Cuvinte din exil (împreună cu Hannes Stein, 2011) și Captivi (ed. a II-a, 2011). Partea întâi Simona Vorbește repede, poticnit. Voce ridicată, instabilă. De parcă ar vorbi tuturor, oricui. Sau mai curând nimănui, doar sieși ; ceilalți n-ar fi decât o ipoteză, necesară a-i declanșa retorica. — Să spun cum l-am cunoscut. I-am scris. Spre surpriza mea, răspunsul a
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
doua, că Își descheia fermoarul pantalonilor În drum spre baie pentru a economisi timp, că nu nimerea vasul de toaletă când Începea să facă pipi sau că trăgea apa În timp ce urina sperând că clipocitul apei avea să-i stimuleze vezica poticnită. Se străduia să termine cât mai curgea Încă apa, așa că exista o Întrecere permanentă Între apa din bazin și propriul său lichid. Pierdea Întotdeauna, fiind silit să aleagă Între a aștepta enervant, cu scula În mână, până când bazinul se umplea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
o cruce lungă și largă. Paznicul alerga prin coridorul pardosit cu cărămizi, frângându-și mâinile, deznădăjduit. Se făcuse bine ziua, când clopotul se auzi pentru a nu știu câta oară. De astă dată se desprinse din direcția porții, o comandă poticnită, spusă răgușit, după care auzirăm zgomotul arșicelor de plumb, cu hâșâitul lor specific: se încărcau armele. „Gata!” spuse Gheorghe de dincolo de ușă, destul de limpede, ca să-l putem auzi: „iertat să-mi fie” mai rosti ca pentru rugăciune, și câteva secunde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
Bătălii pierdute, urma să povestească despre temutul copoi. Din joaca asta în nisip nu a ieșit nimic. Încă o dată, proza urma să aibă întâietate. Dar și în romanul pe cale să se nască, Anestezie locală, pe al cărui parcurs tot mereu poticnit e vorba de fapt despre progenia tratată stomatologic a profesorului Starusch și despre efectele ei secundare, pe deasupra și despre un elev care, în semn de protest împotriva războiului din Vietnam, vrea să-i dea foc basetului său Max, feldmareșalul Ferdinand
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
în jurul straturilor de flori, tufe de cimișir tunse drept, care tiveau drumuri în formă de cercuri. Toate într-o ordine a lor. Fără buruieni. Drumurile greblate. Până și trandafirii miroseau a săpun de casă. Am așteptat să-și termine plânsul. Poticnit, de parcă fiecare cuvânt îi cerea îndrăzneală, ieșea la suprafață amărăciunea: cu totul altfel își închipuise ea viața la mânăstire... Ca acum doi ani în Italia, cu activități sociale... Acolo, totul era însoțit de-a dreptul de o veselie franciscană... Aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
tret să reviu fără chitanție. Dacă șteam ce-o să fie, rupeam plicu și mă rămâneam cu zece bătrâne, care-mi venea ca picate dân cer. VII La Direcția dă Cultură, cerimonia a fost un ieveniment pă bune. Cufărașu a buchisit poticnit parolele care Fonseca și io le scrisesem pă domnește unu cu altu. Ploua cu champagne și sandwiches. Lu ministru, care ie, ca și mandezu, Idipendent, i-am zmuls să-mi promiță o ambasadă. După conferența dă presă, Cufărașu a luat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
atât de mult încât să compenseze pe deplin toată suferința pe care i-o produsese întrerupând comunicațiile atâta amar de vreme. În loc de asta, se pomeni că trebuie să-și justifice comportamentul, ceea ce încercă să facă printr-o serie de discursuri poticnite și prost argumentate. De fapt, susținu el, tatăl lui murise de două ori: a doua oară și cea mai devastatoare moarte fiind când Michael aflase adevărul despre paternitatea lui. Acum credea că cei doi sau trei ani de retragere ulterioară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
acelei revoluționare șepci proletare a secolului XX, astfel că, încă din liceu, prefera o beretă lăbărțată, purtată îndeobște de tagma artiștilor plastici. Bereta îi conferi, sporind-o, înfățișarea-i originală, precum și prilejul de a se autopersifla, spunând, într-o frazare poticnită, specifică lui și la fel de originală: decât șleapcă, mai bine prefer pleașca asta, ca o balegă de pictor! În felul lui defectuos, cu silabe sacadate, Calaican voia să zică despre pleașca lui că e identică beretei unui pictor și are dimensiunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
corectându-se rușinată: S'trăiți, domnule Calaican! Mă scuzați! mai adăugă ea, rămânând în picioare. Calaican, care, de pe când fusese secretar de partid în unitate, știa că i se spune, primejdios de flatant, Tartorul, se răsti la ea amenințător, în poticnitele-i silabe: -Măi, fa-tă, un-de te trezești? Ia vezi, că o-n-curci cu mi-ne! Își întoarse iar impozantul stetson către Vladimir, care își scruta cu atenție ceasul de la mână: Deci, Vladi-mire, iar pleci la tocat banii cu curvele în București
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
crăpase, curgeau ațele din el. Probabil că nevastă-sa i-l cususe o dată, de două ori, de zece ori, dar, până la urmă, renunțase și ea și-acum buzunarul flutura ca o batistă fiartă. Recitalul putea începe. Belcin striga catalogul rar, poticnit, de pomană. Nimeni nu ieșea la tablă. Din spate, Mihnea dirija orchestra: Cătălin înțepa în stânga și-n drepta cu șurubelnița (când Belcin întreba cine vrea să rezolve problema, voluntarii săreau pe capete); Gino se prăbușea din bancă și se plimba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
că a greșit foarte tare cu ceva, dar nu știe cu ce; - viață instinctivă: instinct de apărare, alimentar prezente; - activitatea, vorbirea, scrisul, producția grafică (motivație, amploare, randament, eficiență, hiperactivitate, agitație, inhibiție, stereotipii, manierisme, negativisme): vorbește coerent, se exprimă bine, scrie poticnit, stă și se gândește ca să nu greșească, scrie citeț, aplecat spre dreapta, dar într-un ritm mai încet decât cel conform cu clasa a IV-a; memoria prezintă trăinicie și rapiditate, are caracter voluntar și conștient, elevul are dificultăți la
Prevenirea și combaterea efectelor negative ale frustrării în relația profesor-elev by Preda Constanța () [Corola-publishinghouse/Science/91511_a_92350]
-
de pământ bătătorit pe jos, niște animale de rase sau specii diferite care-n așteptarea tainului bâjbâiam Îndârjiți după un grai comun tinzând să se confunde cu sfâșierea de mamă a mutei. Părințelul era oricum de-al casei. Ne traducea poticnit și gemut, amestecându-și gemetele cu ale Steluței, da, l-au bătut, iar l-au bătut, și ea arăta cu degetul În tavan, sfinte Dumnezeule, țiganii ăia de sus, ăia mereu ți-l bat, da, garoii ăia urâți, băgare-aș
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
a ți-i deschide mai bine, plasele de sârmă împletită dintre etaje, ușile masive cu zăvoare grele și prezența pe fiecare coridor-balcon a milițienilor te aducea la realitate. Te aflai într-o închisoare modernă. Pașii noștri, obosiți, târâți, scurți și poticniți păreau un râu în agonia curgerii lui; pașii milițienilor, stridenți, cu clănțănit de plachiuri și potcoave, ca un lătrat de câine întărâtat spre turbare, îți strecurau în inimă teama imediată de a fi înșfăcat și rupt în bucăți. Am fost
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
util și toate se amestecă, singurul scop fiind obținerea unei rețete inedite, romanul absolut. * Discursul slobod, clar și dezinhibat de tabu-uri: limbajul romanesc se colorează cu registre dintre cele mai variate, de la argou la descrieri necenzurate de senzualitate. * Textul poticnit, narațiunea dezlânată și întreruptă: prezentul nu numai că nu are speranță de viitor dar și înaintează greu, sprijinindu-se cu toată greutatea pe un trecut care e readus în real cu contorsiuni mai mult decât ocolite. * Finalul la întâmplare: opera
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
colectivă de dimineață, s-a apropiat de mine, mi-a zâmbit și s-a prezentat: - Peter, from Australia. M-a surprins plăcut inițiativa lui, ea venind în întâmpinarea pornirilor mele interioare: - Florin - i-am răspuns - from Romania. În engleza mea poticnită am schimbat primele impresii, i-am spus câte ceva despre Sahaja Yoga în Romania și despre sahaja yoghinii români. Peter emana acea lumină dorită de fiecare dintre noi și spre care tindem, lumină ce provine dintr-un interior frumos, transformând subiectul
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
și strig cu voce stinsă: Mamă, mi-e rău, mi-e foarte rău. Speriată, mama vine alergând înspre patul meu. Și, alături de ea, mă înconjoară tata și frații mei. Vorbesc cu mare greutate, deja cred că am febră, le povestesc poticnit, cum nimeresc, în câteva cuvinte, cele întâmplate, cum am căzut la săniuș și m-am lovit. Tata este prieten cu un doctor de copii în a cărui pricepere au totală încredere și el, și mama, doctorul Domide Tomescu, mereu apelează
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
și după 1855), dar și anticipează (ceea ce nici măcar scriitorul scriindu-le nu avea cum să știe). Partea de biografie evocată de ele duce în spate biografia completă a scriitorului. Ce ratat Ajun de An Nou acela al mersului, de la început poticnit, cu plugul! Popa Oșlobanu mai întâi, apoi nevasta lui Vasile Aniței îi obligă pe colindători, care dau numai peste oameni indispuși, să bată în retragere și în cele din urmă să se retragă definitiv pe la casele lor. După înmormântarea lui
CREANGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286480_a_287809]