386 matches
-
o priză din aerul nopții. Mirosea bine, a răcoare, urină și libertate. Dincolo de puntea Facultății de Arhitectură, „Intercontinentalul“ sclipea ca un far de ceață. Iubeam hotelul ăsta, îl număram printre puținele clădiri acceptabile, cu tăietura lui înaltă, dar curbă și potolită. Îmi inspira calm și siguranță, poate și pentru că nu fusesem niciodată înăuntru. Doar taică-meu intrase acolo, prin 70 și ceva. Era pe vremea când nu mai găseai fărâmă de carne prin oraș, doar oase și măruntaie. Se rugase de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
tradiții nemțești: își venerează mama, împăratul și poporul și i-a adus pe front pe cei doi dogi ai familiei, Lothar și Moritz, de care nu se desparte decât când urcă în mașinăria de zbor. Ura sa față de englezi e potolită, dar nelimitată. Ea nu se leagă de gustul teribil al porridge-ului, vremea urâtă sau politica imperialistă a Majestății Sale. Dimpotrivă, a fost provocată de-un amănunt mai degrabă anecdotic: fuga verișoarei Emma Maria Frieda von Richthofen cu scriitorul britanic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
fuma pipa un domn ochelarist, cu părul alb pieptănat pe spate: un fel de Mircea Eliade cu ochi albaștri și fără dioptrii. Și cam atât. La tejghea se-auzea Herbert Grönemeyer din două boxe negre, cu woofer-ele atenuate. Cânta ceva potolit, probabil sărbătoresc: „Ich muss sterben, Ich muss sterben“. Prăjiturile îl însoțeau, strălucind în creme mov și roșii revărsate peste blaturile din vitrină: tiramisu cu fructe de pădure, Apfel-Tarte, cremșnit cu sos de zmeură, tort de vișine cu mure. Ospătarii trebăluiau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
pleci și, mai ales, unde o să ajungi. Deschideai ochii dimineața și erai fericit să vezi piațeta din Dorbanți în fața ochilor. Am făcut un efort și m-am uitat pe geamul tramvaiului. Viena defila cu viteză moderată pe sticla memoriei. Casele potolite, cu acoperișurile pătate de zăpadă, se ștergeau treptat de pe retină, ca decorul cafenelei „Rocco“. Doar mișcarea vagonului ducea lucrurile înainte, spre un deznodământ previzibil sau neașteptat, și Pif-ul pe care îl țineam pe picioare. Acolo se-afla explicația finală, răspunsul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
hol. Gianluca rămăsese cu invitații, ciocnind o cupă de vin, În timp ce Alexandru ieșise. Mama sa făcuse câțiva pași pe coridor și, după ce ușa se Închise, se Întorsese brusc și Îl lovi cu putere peste obraz. Palma răsunase straniu În rumoarea potolită a lungului coridor. - Să nu-mi mai faci niciodată una ca asta! Treci imediat În camera ta! Și scoate-l afară pe cretinul de Gianluca! Ușa se deschisese din nou și contele Matteo apăruse În cadrul ei. Înțelese dintr-o privire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
mult mai masivă În anul următor. Ahmed Pașa și Ali Mihaloglu Pașa au ordine precise de mobilizare a unei forțe de două ori mai mari decât cea de la Vaslui. Pregătirile Încep din această toamnă. Deși Vlad vorbise pe un ton potolit, Oană simți furia din spatele cuvintelor. Vlad se schimbase mult În anii de temniță. Devenise parcă mai voinic, trupul Îi era puțin mai greoi, iar fața avea trăsături mai dure, cu cute adânci pe frunte. Ochii verzi Îi rămăseseră vioi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
alta. Noul schimb al gărzii transmitea semnale spre hotare. Deocamdată, pretutindeni era liniște. O liniște precară, ce se apropia de sfârșit. - Am aflat tot ce se putea afla din surse diplomatice și din informații ale structurilor militare, spuse, cu glas potolit, domnitorul. Acum vreau să discutăm despre informațiile mai secrete decât informațiile secrete dezvăluite astă-seară Sfatului domnesc. Mesajul meu a ajuns la Istanbul? - A ajuns, prin rețeaua Apărătorilor, răspunse Pietro. A fost Înmânat direct Marelui Maestru al Cuceritorilor. - Identitatea lui se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
Se oprește. Și se trage de-o parte, lângă perete, oferindu-le politicos, înțelegător, cale deschisă. Fetele se opresc și ele. Se înclină, îl salută cu reverență, își apleacă ușor frunțile cu deferență, rușinate, serioase, tăcute. Și încep să urce potolite. Mă gândesc: "Oare ce a intervenit? Să le fi dojenit fostul profesor? Dar n-am auzit nici un schimb de cuvinte! Să-l fi cunoscut și s-au rușinat? Cine știe, ce s-a întâmplat? Poate a fost suficient să-l
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
de sub control la un moment dat? Cunoaștem acum faptele, cunoaștem acuzațiile, dar un verdict cine poate da? Volumul profesorului Codreanu întră însă în toate detaliile și analizează acribios toate aspectele, toate "implicațiile" poetului pentru care trebuia "sacrificat" și nu doar "potolit" (lucru imposibil pentru un temperament vulcanic, intransigent). De altfel, somația ministrului Petre P. Carp (care negocia încheierea unui tratat secret cu Austro-Ungaria) venea în urma dezavuării publice a acestui demers de către poetul care știa că se pune în joc problema Transilvaniei
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
cercetează cu maximă atenție întâmplările premergătoare momentului când poetul este aruncat în cămeșoiul de forță (bieții "inimici" și câți de-atunci se frâng într-o veselie corect politic! sub semnul nefast al negativității) și perioada exterminării celei mai strălucite minți, potolită (la cerere și ilegal) în "baie" de mercur, după ce a fost săltat cu brutalitate, cu concursul poliției, de la Baia Mitrașewski. De acord cu autorul: Principalul nume al "nebuniei" lui Eminescu rămâne adevărul și intransigența cu care l-a apărat și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
de la o masă la alta, țesând urzeala Răului. Într-un colț al mesei celei lungi În schimb, un grup de patru muștrii rămăsese cufundați Într-o ciudată apatie. Păreau indiferenți la scârbavnica exaltare a cărnii izbucnită de jur Împrejur. Ședeau potoliți, vorbind În șoaptă, Îndeletnicindu-se În aparență cu golirea micului urcior din fața lor. Nici veșmintele lor nu se potriveau cu mediul. Purtau niște haine obișnuite, fără culorile bătătoare la ochi și fără acele despicături și deschizături care, la ceilalți, serveau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
din nou cuvântul, introducând o ultimă Întrebare. - Aș mai vrea, În plus, să Încercați să explicați În ce fel Dumnezeu a creat lumina În prima zi, iar stelele și celelalte astre abia În a patra, zise el pe un ton potolit. Dante se apropie de baza catedrei, Încrucișându-se cu elevii care se Îndreptau spre ieșire. Arrigo Închisese codicele. Își ridică privirea, recunoscându-l de Îndată. - Messer Alighieri! Și dumneata, Bernardo... Mă bucur că v-ați găsit timp să asistați la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
-se din șale, izbuti să se ridice În picioare și să scoată daga. Dar Arrigo nu părea ca ar fi vrut să Îl amenințe. Întinse mâinile spre el, arătându-i că era neînarmat, și i se adresă pe un ton potolit. - Nu te teme, messer Alighieri. Atacatorul dumitale a fugit. A luat-o pe acolo, Îi zise, arătând spre hățișul de străduțe din spatele Baptisteriului. Dar cum te simți? adăugă el apoi, cu ochii ațintiți asupra rănii. Dante Își atinse locul de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
ai nimic de mîncare? întrebă, dînd cu capul în direcția copiilor. Nimic răspunde Ovidiu. Pe căutate? Pe. Atunci, îmi dai o perdea și mergem la digul iazului, poate scoatem un pește. Iazul e secat complet, pentru curățare și alte lucrări. Potoliți, copiii tac și-l ascultă pe tatăl lor, dar cînd acesta se oprește să-și tragă răsuflarea, unul exclamă un "Pá-pa", urmat imediat de plînsul nervos al celuilalt. Mircea Emil se desprinde cu greu de bar, vrînd să se întoarcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
labele din față sub capacul cutiei de metal. Alex se simți înfricoșată și mâniată de indiferența vulpii față de prezența ei. Rosti, găsind că-i ciudat de greu să se adreseze unei vulpi: „Încetează!“. Nu strigase, ci vorbise pe un glas potolit. Cum vulpea continua să nu-i acorde atenție, Alex bătu ușor cu pumnii în capacul pubelei de lângă ea. Vulpea coborî pe toate patru labele, evident mâncând ceva și apoi, fără ca măcar să se uite la Alex, se ridică din nou pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
slujească un botez? întreabă Îngerul. La ora asta? Îndoi-m-aș! e de părere Dănuț. Este urgent? Urgentissim! glăsuiește Bursucul. Haideți..., să dăm o tură, totuși... Vorbesc eu, cu el, zice Silică, fără să se mire, cooperant pe de-a-ntregul, potolit și suspect de așezat. Cu ițarii mustindu-i încă, umeziți, precum oricare respectabil marinar fenician, în seara luptei de la Salamina. Vegheați de privirea de smarald a Îngerului, amicii se desprinseseră, agale, de pe loc, călcând apăsat pe sub coroanele copacilor, scăldate în
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
un zâmbet cumva nedezmeticit, candid, voalat și vaporos. Dar, cum...? Cum este cu putință?! se înveselește Dănuț, deși, întorcând capul, nu zărește în urmă nici o dâră de sânge pe caldarâm, iar gâtul radioasei Namile, pare a fi absolut intact. Stați potoliți, tovarășul vostru cel viteaz, nu mai aparține lumii pământești! le receptează Îngerul, subliminal, nelămuririle și îndoiala. De altfel, apele se vor despărți, pentru voi și pentru dânsul... Chiar acum! Ca și când l-ar fi auzit și înțeles, becurile din rețea își
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
clasă care i-au cerut băiatului în cauză să-și „arate și el șurubelul“ și s-au făcut oferte de lentile cu lupă pentru această întreprindere. Sheba deja se lupta să-și țină lacrimile. A țipat la ei să stea potoliți și, spre surpriza ei, pentru o clipă a fost aproape liniște. Începuse să se prezinte din nou când o fată cu genitori originari din sud-estul Asiei, pe care Sheba o văzuse ca pe un copil sfios și bine-crescut, s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
o convingă pe Polly să mănânce un pic mai mult, iar Polly a țipat la mama ei s-o lase în pace. — Polly, te porți foarte urât. Nu-ți permit să-mi răspunzi așa, a zis Sheba pe un ton potolit. Atunci nu te mai lua de mine cu mâncarea, a răspuns Polly ridicând vocea sfidător. — Nu mă iau de tine, a zis Sheba. Încercam să mă asigur că nu te înfometezi. — Hai, Sheba, lasă, a zis Richard. Au urmat câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
sfîrșiseră prin a-l epuiza nervos. Abia acum Îl regreta cu adevărat pe răposatul doctor Thomas, ale cărui metode convenționale de tratament măcar nu-i solicitau un prea mare efort intelectual. În pofida preocupărilor sale extravagante, doctorul Thomas fusese un om potolit, cu o Înfățișare destul de agreabilă, Înzestrat de la natură cu un fel de naivitate generoasă, care Îl condusese În cele din urmă spre un sfîrșit lamentabil și, În fond, nemeritat. În schimb, doctorul Hemming părea el Însuși atins de un sindrom
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
răsărit la dovlecel decât alții - fapt pentru care l-am și iertat, până la urmă -, când vedea cum mă uit la el zâmbind strâmb și cu obrăznicie de neîndurat, ajunsese să ofteze numai, cumva resemnat, și să-mi ordone cu glas potolit: „Marș În fața corpului de gardă! Te pui sub paza comandantului gărzii sau a locțiitorului, predai centura, cureaua, stema de la bonetă și nasturii de la veston pe care e imprimată stema țării. Pe urmă aștepți să-ți fac hârtiile de reținere. În fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
butea cum trebuie, ca să-și dea cât mai multe prilejuri Într-o zi să facă drumul acela. În fiecare dintre călătorii, se lăuda el, Își făcea timp s-o călărească Îndelung și istovitor pe nărăvașă, care cu greu se lăsa potolită și care iute Își revenea din sfârșeala de după Împreunare. De câte ori se Întorcea cu butea, tractoristul avea grijă să le vestească de departe, prin semne, celorlalți că Încă o dată se dovedise bărbat și domolise, chiar și vremelnic, pornirile de iapă nărăvașă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
felurile. Când cobora până în infern, cu o voce de bas-prim, când îmi spărgea urechile, țipând până nu mai putea și încercând să ia un falset; imita mersul, ținuta, gesturile diferitelor personaje pe care le interpreta; era rând pe rând furios, potolit, trufaș, rinjit. Când [imită] o fată care [plînge], și [face] asta cu toată grația afectată, când [devine] preot, rege, tiran, amenința, poruncea, [se mânie], [este] sclav, [se supune], [se potolește], [deznădăjduiește], [jelește], [rîde]; păstrând totdeauna tonul, măsura, sensul cuvintelor și
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
un blestem sau o coincidență nefastă pot influența nefericit o existență sau un șir de existențe. Nota dominantă a prozei lui B. o constituie vizualizarea compoziției, imaginația lucrând mai ales în sensul realizării plastice a întâmplării relatate. Sunt preferate culorile potolite, patinate, țintind o întoarcere prelungă în timp. Exterioarele în care se mișcă Ieronim evocă decoruri medievale trasate în tonuri cenușii sau coclite. Interioarele din aceeași nuvelă, descrise cu lux de amănunte, plutesc în aburi gălbui sau roșcați. O priveliște ireală
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285697_a_287026]
-
o gură de rai stă între marile cărți românești de poezie. Reeditate în 1966, primele două volume de versuri ale lui B. suportă modificări (texte eliminate, pasaje, titluri schimbate etc.). Ca urmare, frenezia dionisiacă din Întunecatul April e întru câtva potolită, insolitul e domesticit și se infuzează o doză de optimism conjunctural. Uneori, intervenția este totuși un act creator, limbajul devenind mai criptic, mai aluziv. Aceeași situație o are și ciclul Vineri (1971), cât privește textele vechi. În cele noi, subzistă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285840_a_287169]