380 matches
-
în sfîrșit în stare să urîm (...) ar putea da chezășie pentru viitorul nostru". Artiști talentați de mai tîrziu, un Céline înveșmîntîndu-și clocotul urii sale demonice în purpura regală a unui stil de o vervă inepuizabilă, un Knut Hamsun sau Ezra Pound, bardul american adorat de generațiile tinere din prima jumătate a secolului XX, dar care, după cel de-al Doilea Război Mondial și-a încheiat viața în azilul de nebuni pentru a scăpa de scaunul electric (datorită adeziunii sale fervente la
Între dragoste și ură by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Journalistic/9599_a_10924]
-
generației ivite în ultimul deceniu al comunismului românesc. Dacă o să mă vedeți, peste cincizeci sau o sută de ani, să știți că fotografia nu mă reprezintă! Pentru că un scriitor trebuie să arate așa cum arătau, în ultimii ani ai vieții, Ezra Pound, Faulkner, Jankélévitch, Beckett ori Voiculescu. Iar în stricta noastră contemporaneitate, Mihai Șora, Petre Stoica, Livius Ciocârlie.
Cât de des vă uitați în oglindă? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/8203_a_9528]
-
dincolo de decoruri și costume vorbesc despre această manipulare distructivă a puterii. Cei patru enunță apoftegma sub egida căreia se vor derula evenimentele: ŤTotul este bun cînd e excesiv!ť. Am urmărit cu curiozitatea aluziile culturale ale epocii, Cantos-urile lui Ezra Pound, cunoscut pentru simpatiile sale de extremă dreaptă, multe din tablourile de pe pereți fiind produsul avangardei italiene, a futurismului marinettist, cunoscută fiind opțiunea maestrului pentru fascism, dar avem și cîteva tablouri de sugestie formalistă și cubistă - deși, dacă-l luăm ca
Pasolini și Sodoma modernă by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/9639_a_10964]
-
informații la un moment dat juste în insuficiente și obositoare clișee semidocte. Fie și numai relațiile sale o sumedenie de personalități artistice de primă linie - Auguste Rodin, Rousseau Vameșul, André Breton, Picasso, Man Ray, Tristan Tzara, Marcel Duchamp, Modigliani, Ezra Pound, e.e. cummings - sunt cu mult mai interesante. De aici începând, de la contactele pe care acest spirit singuratic (dar dotat, cum zicea, cu două sute de amici) le-a avut, de la reacțiile pe care le-a generat aproape spontan, vine farmecul
Încă o biografie by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/9743_a_11068]
-
că vor avea cu toții dreptate. Și, În fața acestei dreptăți categorice, a clarității fără echivoc a judecății lor zdrobitoare - zdrobitor e un cuvînt pe care-mi place mult să-l folosesc - Îmi vine să strig la mine Însumi, asemeni lui Ezra Pound, cînd era Închis În cușca lui de șobolani din Pisa, “Renunță la vanitatea ta de doi bani, am zis renunță la ea.” Pound era un Scriitor cu S mare. Dar gata cu toate astea. Ființișoara care eram pe vremea aia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
care-mi place mult să-l folosesc - Îmi vine să strig la mine Însumi, asemeni lui Ezra Pound, cînd era Închis În cușca lui de șobolani din Pisa, “Renunță la vanitatea ta de doi bani, am zis renunță la ea.” Pound era un Scriitor cu S mare. Dar gata cu toate astea. Ființișoara care eram pe vremea aia Încă nu avea nici cel mai mic habar despre asemenea chinuri și sfîșieri lăuntrice. Pe vremea aceea, cocoțat pe treapta cea mai de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
odată cu muzica lui Webern, a lui Schönberg sau a lui Berg sau a lui Stockhausen, cu pictura lui Rothko sau a lui Newman sau a pictorilor americani. În literatură această "cultură modernă" e marcată de Artaud, de Georges Bataille, de Pound sau de Joyce. Altfel spus, atît tradiția "naturalistă" cît și pesemne avangarda de tip suprarealist sunt înțelese ca ilustrînd un model "îngust, meschin, școlar, cu desăvîrșire secundar", de tradiție burgheză. Un ingredient marxizant se amestecă în toate aceste aserțiuni nu
Opinii franceze (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7384_a_8709]
-
Anderson, ale cărui povestiri îl fascinau, avea să-l marcheze profund. Înțelege că drumurile în poezie erau barate (n-avea nici talentul lui Ț. S. Eliot, nici îndemânarea prozodica a lui A. E Housman, nici radicalismul vizionar al lui Ezra Pound), dar că și-ar putea croi, în schimb, o cale punând pe hârtie povestirile pe care nu obosea să le spună, în crâșma, prietenilor. Soldier's Pay pare, si chiar e, scris într-o suflare. Timp de câteva luni, în
Primul Faulkner (I) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/6859_a_8184]
-
evoluând în contextul social al epocii interbelice, se poate vorbi de rătăciri ale tinereții, pe care le-au regretat sau dezavuat ulterior în mod explicit (nu Eliade, din păcate), sau prin opera lor. Dar francezul Céline? Dar poetul american Ezra Pound? E vorba în aceste din urmă cazuri de doi dintre cei mai influenți artiști ai cuvântului din secolul nostru, ale căror opere au atras pe orbita esteticii lor generații de tineri scriitori, dar care au stârnit totodată repulsia lumii civilizate
Operã și artist by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Journalistic/7945_a_9270]
-
mai puțin adevărat că Céline este descris de contemporani drept un temperament ursuz, arțăgos, un ins veșnic nemulțumit, care se socotea nedreptățit de confrați și cultiva cu nesaț imprecația, ocara și epitetul jignitor. în schimb, în relațiile cu semenii, Ezra Pound pare să fi fost generozitatea și omenia personificate, ajutându-i pe cei mai tineri sau mai puțin norocoși decât el - nu numai cu informații, sfaturi și idei, dar și în plan material. Iată cum îl descrie Ernest Hemingway în volumul
Operã și artist by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Journalistic/7945_a_9270]
-
parte din veniturile noastre pentru a crea un fond de natură să-i permită d-lui Eliot să părăsească banca și să scrie versuri fără nici un fel de griji materiale". Mă întrebam citind toate acestea dacă era vorba de același Pound pe care istoria l-a consemnat ca pe unul din cei mai feroci și activi antisemiți din perioada celui de al doilea război mondial, când prin articolele sale incendiare și turneele sale de conferințe lansa neobosit, de la înălțimea staturii sale
Operã și artist by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Journalistic/7945_a_9270]
-
mai feroci și activi antisemiți din perioada celui de al doilea război mondial, când prin articolele sale incendiare și turneele sale de conferințe lansa neobosit, de la înălțimea staturii sale poetice, cele mai otrăvite atacuri împotriva neamului evreiesc... De același Ezra Pound, care, judecat după război în America, s-a declarat nebun pentru a scăpa de pedeapsa cu închisoarea pe viață sau chiar scaunul electric, petrecând 13 ani într-un ospiciu. Spre deosebire de Céline (sau Richard Wagner, ca să ne întoarcem în timp la
Operã și artist by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Journalistic/7945_a_9270]
-
a scăpa de pedeapsa cu închisoarea pe viață sau chiar scaunul electric, petrecând 13 ani într-un ospiciu. Spre deosebire de Céline (sau Richard Wagner, ca să ne întoarcem în timp la o altă pildă, de sciziune dintre artist și caracterul său), la Pound disparitatea nu este numai dintre estetic și etic, ci - în plus - între diferitele aspecte ale eticului. La aceste exemple extrase în majoritatea lor din vasta recoltă a sec. XX, s-ar mai putea adăuga nenumărate altele presărate de-a lungul
Operã și artist by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Journalistic/7945_a_9270]
-
autodefini." (Vickery, 1995: 1). Știm că în 1924 bunul său prieten, mentor și sprijinitor, Phil Stone, îi făcuse cadou un exemplar din Ulyssses al lui Joyce și dovezile că scriitorul era la curent cu inovațiile unor T. S. Eliot, Ezra Pound sau Aldous Huxley abundă chiar în cartea de față. Soldier's Pay poate fi citită, fără a greși, drept laboratorul câtorva din tehnicile narative care în The Sound and the Fury, scrisă doar trei ani mai târziu, aveau să-l
Primul Faulkner (II) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/6836_a_8161]
-
T.S. Eliot Motto: Nam Sibyllam quidem Cumis ego ipse oculis meis vidi in ampulla pendere, et cum illi pueri dicerent: Sibylla ti theleis; respondebat illa: apothanein thelo.' Pt. Ezra Pound Meșterul mai priceput I. Îngroparea morților April e cea mai crudă lună, prăsind Liliac din țărâna moartă, amestecând Dorință ș-amintire, stârnind Rădăcini amorțite cu ploi de primăvară. Iarna ne-a ținut de cald, acoperind Pământul în uituc omăt, hrănind
Tărâmul pustiirii, 1922 by T.S. Eliot () [Corola-journal/Journalistic/7094_a_8419]
-
de brusc deschisă. Romulus Bucur a reușit. Nu s-a risipit în vorbărie și texte aluvionare, nu s-a înecat purtându-și "secundele ca pe un șirag de ghiulele". Amplul său spațiu de rezonanță - de la Homer, Ovidiu, Shakespeare, la Ezra Pound, cummings, Beatles și Leonard Cohen, de la Dosoftei, Alecsandri și Eminescu la "best of manele" - i-a dat prilejul să se aleagă pe sine. Poetul, deopotrivă acasă în Roma lui Ovidiu, Alexandria lui Kavafis, Parisul lui Villon, Londra Beatles-ilor și desigur
Secvențe pentru violon d’encre by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/7335_a_8660]
-
și un anglist pertinent) surprinde "tonul unitar, curgerea limpede a versurilor, amintind simplitatea poeziei imagiștilor". Vorbind de imagiști, Ion Bogdan Lefter se referă în primul rând la cummings, eu însă cred că modelul principal al lui Romulus Bucur rămâne Ezra Pound. Nu numai prin tehnicile derivate din poezia chineză și japoneză clasică (hei xiaolong: "e noapte dispare într-un taxi și nu știi/ a plecat acasă ori e un dragon care a lovit odată cu coada"); nu numai prin punctările precise și
Secvențe pentru violon d’encre by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/7335_a_8660]
-
dispare într-un taxi și nu știi/ a plecat acasă ori e un dragon care a lovit odată cu coada"); nu numai prin punctările precise și economia de limbaj, prin "compunerea în ritmul frazei muzicale, nu în al metronomului", cum spunea Pound, ci și prin asumarea modelului secvențial. Se știe că opera târzie a lui Pound s-a concentrat, pe o perioadă de aproape cincizeci de ani, asupra poemului enciclopedic The Cantos (considerat de mulți critici opera cea mai importantă a modernismului
Secvențe pentru violon d’encre by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/7335_a_8660]
-
care a lovit odată cu coada"); nu numai prin punctările precise și economia de limbaj, prin "compunerea în ritmul frazei muzicale, nu în al metronomului", cum spunea Pound, ci și prin asumarea modelului secvențial. Se știe că opera târzie a lui Pound s-a concentrat, pe o perioadă de aproape cincizeci de ani, asupra poemului enciclopedic The Cantos (considerat de mulți critici opera cea mai importantă a modernismului din secolul al XX-lea, lectură de căpătâi pentru Ginsberg și generația beat), care
Secvențe pentru violon d’encre by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/7335_a_8660]
-
de atâta absență, pare a fi.... vocea unui om din Dublin, prin efectul unei îndelungate singurătăți... *** Autorul lui Ulysses a trimis scrisori, ori le-a primit de la mari scriitori și personalități ale vremii, ca: Henrik Ibsen, W.B. Yeats, Ezzra Pound, H.G. Wells, Stefan Zwieg, Italo Svevo, Valery Larbaud, Bernard Shaw, André Gide, T.S. Eliot și mulți alții. Prefața este a unui profund cunoscător al operei lui Joyce - reproduc doar un mic fragment: „Biografia lui James Joyce pare să nu mai
James Joyce – corespondență – în românește de Radu Lupan by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/5713_a_7038]
-
trezit expuși ideilor și artelor ce se adunaseră aici, ca un lac alimentat de cele mai ciudate izvoare.” Ciudățenia supremă este că ei, n-au inventat, de fapt, nimic. Marii inventatori erau alții, indivizi cu existențe burgheze impecabile, de la Ezra Pound la James Joyce și T. S. Eliot, aproape simultan cu Virginia Woolf, Italo Svevo (Ettore Schmitz). Dacă excesul necontrolat și improvizația delirantă reprezintă, în sine, forme de exprimare artistică, atunci probabil că și ororile de la Cabaret Voltaire sunt artă de
Când dadaiștii joacă șah (3) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/5721_a_7046]
-
celebrul ei atelier din rue de Fleurus, cu boema artistică și literară din Parisul anilor 1900-1930. În paginile ei apar Cézanne, Matisse, Picasso, Braque, Juan Gris, Apollinaire, Marie Laurencin, Max Jacob, le Douanier Rousseau, Vollard, Erik Satie, Man Ray, Ezra Pound, Jean Cocteau, Scott Fitzgerald, T.S. Eliot, Sherwood Anderson, Hemingway... lista de mari figuri e nesfârșită, iar anecdotele din jurul lor au prospețimea faptelor trăite cu adevărat de povestitoare. Autobiografia... este prima carte a Gertrudei Stein care apare în românește. „În bună
Gertrude Stein - Autobiografia lui Alice B. Toklas () [Corola-journal/Journalistic/5731_a_7056]
-
la Nürnberg, Schmitt va fi pus în cele din urmă în libertate, retrăgîndu-se în satul natal Plettenberg din Westfalia, unde va continua să-și scrie cărțile pe picior de claustrare. Biografic vorbind, destinul său seamănă cu cel al lui Ezra Pound sau Martin Heidegger: primul a fost închis într-o cușcă de metal și condamnat la moarte, spre a i se face pînă la urmă favoarea ca, scutit de execuție, să fie tratat cîțiva ani cu șocuri electrice, în timp ce celui de-
Noi, cei învinși by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4985_a_6310]
-
acelei mișcări numite și Gruppo 63. Dacă totuși e să le găsim retrospectiv vreun merit acestor Novissimi (cam toți devenind ulterior universitari), amintim descoperirea și redescoperirea prin textele lor a unor autori italieni și străini, preluați drept modele: Dante, Ezra Pound, James Joyce etc. În general, însă, la epuizarea (prin 1970) a aventurii Neoavangardei, panorama poetică italiană nu prea are cu ce se lăuda, lipsită fiind de o reală capacitate ofertantă și creativă, chiar dacă, probabil, nicicând ca în ultimii patruzeci de
Repere critice în poezia italiană contemporană by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/4592_a_5917]
-
acestea nu sînt plat economice, la ele trebuie să aderăm cu umanitatea noastră întreagă, cum avertiza Braudel. Evul Mediu a cunoscut o semnificativă dispută, pe baza căreia a fost condamnată camăta - cu ecouri la Dante și trecînd pînă la Ezra Pound, în secolul XX. Care era acuzația creștină adusă acestui procedeu economic, ce pare astăzi legitim? Însăși miza fenomenului era în cauză, - oamenii foloseau, multiplicau un bun care nu le aparține, pentru că timpul, care este implicat inevitabil în progresia de cîștig
O flacără, dincolo de proza reușitei pragmatice by Dan Hăulică () [Corola-journal/Journalistic/4545_a_5870]