573 matches
-
de la beduini ruinele mănăstirii, a restaurat-o și a reactivat-o cu posibilitatea de a fi vizitată deși se află în teritoriile palestiniene. Despre Marea Lavră a Sfântului Sava vom spune că se află situată în inima Pustiului Iudeii, pe povârnișul apusean a râului Cedron. A fost înființată în anul 485 de către Sf. Sava și de atunci până în ziua de azi, după 1500 de ani de existență continuă să fie una din marile citadele spirituale a monahismului ortodox universal. Anii cei
ŢARA SFÂNTĂ – SPRE CĂLĂUZIREA LA DESĂVÂRŞIRE A PELERINULUI DE LA VECHIUL TESTAMENT LA NOUL LEGĂMÂNT de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 63 din 04 martie 2011 [Corola-blog/BlogPost/349060_a_350389]
-
la partea centrală a măreței lavre, cum i se spunea în epoca bizantină. Prima lavră, împreună cu diversele clădiri complementare (biserici, paraclise, trapeze, brutării etc.) cu schiturile și chiliile monahilor și a pustnicilor, cu apeductele și diferitele adunări filantropice ocupau ambele povârnișuri ale pârâului, pe o lungime de aproximativ 2 km. Astăzi, cele mai importante locuri de pelerinaj sunt: Mormântul întemeietorului - Sf. Sava, Biserica centrală care adăpostește moaștele Sfântului, Biserica - Peșteră prima biserică mănăstirească închinată Sf. Ier. Nicolae, Sălașul Sf. Sihastru Ioan
ŢARA SFÂNTĂ – SPRE CĂLĂUZIREA LA DESĂVÂRŞIRE A PELERINULUI DE LA VECHIUL TESTAMENT LA NOUL LEGĂMÂNT de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 63 din 04 martie 2011 [Corola-blog/BlogPost/349060_a_350389]
-
neputinței, Un genunchi căit credinței, Flacără în rugăciune Să ard răul de prin lume! Mamă sub veșmântul Tău Am să scap mereu de rău, Firul ierbii se despică Neputința mă irită... Timpul verdelui se surpă Tomna grea în mine urcă, Povârnișul se ivește Frunza veștedă-mi sporește... Mamă Bună nu lasă Să mai plâng la poarta Ta Pune-mi mâna iar pe tâmplă Liniștea s-o simt adâncă! Iartă-mi zilele puține, Când nu m-am gândit la Tine Și din
MAMĂ de CAMELIA CRISTEA în ediţia nr. 2151 din 20 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/384889_a_386218]
-
chiar și cele mai semețe și mai sălbatice prăpăstii de pe întreg globul pământesc. Priveliștea era, într-adevăr, uimitoare și emoționantă. În direcția soarelui, sute de masive muntoase gigantice, cu zăpezi veșnice de la mijloc în sus, până-n vârf, cu creste și povârnișuri inaccesibile, cu păduri și ape bogate la poalele lor, sălbatice, pe sute de kilometri. Fiecare munte mai înalt își ținea un nor în sclavie deasupra capului. Mărimea norului depindea de mărimea și faima muntelui. Acești nori nu vor mai scăpa
HYMALAYA de VIOREL DARIE în ediţia nr. 1459 din 29 decembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/384579_a_385908]
-
locurile cele mai frumoase ale muntelui Blue Ridge, de lângă acest oraș din Carolina de Nord, continuând drumul minunatelor serpentine prin munți. Un drum îngust, pe care putea circula doar o singură mașină și urcând mai încet, de astă dată, pe povârnișul din bolovani, drumul ne ducea direct la cabană. Am ajuns. Era după amiază, spre seară, în jur iarbă, flori sălbatice, perspectiva muntelui și liniștea lui. Cabanele din această zonă sunt spațioase, au tot confortul necesar: terase la nivelul parterului și
CALEA ÎNTOARSĂ de VAVILA POPOVICI în ediţia nr. 2028 din 20 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382552_a_383881]
-
praful îngrămădit de un mic vânt care se întețește, dincolo de pulbere nimic, a luptat la cotul donului și a fost învins, ara, semăna, culegea și ne hrănea precum o rândunică puii, și s-a dus...curge viața pe un blând povârniș semănând eternitatea, animalul din mine a murit odată cu el, mă întorc spre mine și mă privesc în interior, merg din obstacol în obstacol urmărit de un minotaur, mare devorator de timp, când dorm, nu vine somnul, când vine somnul, nu
POEMUL DESPĂRŢIRII DE TATA de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1613 din 01 iunie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382653_a_383982]
-
zilei și ceva parcă îi șoptea că în visul său mai apăreau niște stânci, apoi un abrupt și o pată neagră. Se abătu instinctiv din drumul său pe lângă masiv și păși pe o vale îngustă, fără apă, un fel de povârniș cu conglomerate, apoi se afundă într-o pădure deasă. Oare ce căuta în aceste locuri? Mergea dezorientat neștiind ce dorește. După un timp pădurea se rări și doar ici colea se ivea de după câte o stâncă un grup de arbuști
VI. ZONA DUHURILOR RELE de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1392 din 23 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383931_a_385260]
-
masivul sterp, rece și amenințător. Câțiva fiori îl cutremurară, întrebându-se ce caută pe aceste meleaguri lipsite de orice urmă de viață. Privirea îi coborî lent de pe crestele amețitoare care se adunau în jurul său ca o uriașă căldare. Undeva, sub povârniș, observă o stâncă cu o pată neagră. - Vai de mine! - exclamă surprins. Asta-i zona neclară care îmi apărea în vis și de aici începea coșmarul cu umbre negre care se ridicau deasupra înălțimilor, cu vulturi uriași, fără penaj... Brrr
VI. ZONA DUHURILOR RELE de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1392 din 23 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383931_a_385260]
-
animal, înconjurat de copii. Ce pașnică ofensivă, ce blândă cucerire a celui mai împietrit și trufaș oraș al lumii! Împietrit în prejudecata și trufaș peste măsură, deoarece în el a răsunat de atâtea ori glasul dumnezeieștilor descoperiri. Mulțimea revărsată pe povârnișul Muntelui Măslinilor - afirmă exegeții - nu era, în marea-i majoritate, din Ierusalim. După Iisus Hristos se țineau scai orbii surprinși de strălucirea luminii, slăbănogii întremați, demonizații eliberați de locuirea răului și toți cei ce au asistat înmărmuriți la învierea lui
CÂTEVA ÎNVĂŢĂTURI ŞI REFERINŢE DESPRE PRAZNICUL INTRĂRII DOMNULUI NOSTRU IISUS IISUS HRISTOS ÎN IERUSALIM – DUMINICA FLORIILOR ... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 1195 din 09 aprilie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383441_a_384770]
-
Timpul maiestos, Ai vrea să-ajungi la vârfu-i Fără s-o iei de jos. Deși-ți pare că trece Mereu pe loc a stat, De dinaintea ta e-acolo Tu mergi prin el,atât! Te sui în grabă agățându-te Orbiș pe povârnișul vieții, Socoți doar c-a ta este Poteca ce-ai ales să urci. Te-cumeți către zări înalte Și îți epuizezi resurse Dorind să-ajungi pe culmi, Mirat vezi atunci la poale Că pașii-ți sunt imprăștiați! Totul se schimbă,trece Dar
TOTUL SE SCHIMBĂ,TRECE! de GABRIELA DOCUȚĂ în ediţia nr. 1876 din 19 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383277_a_384606]
-
strigăte, comenzi și Înjurături. Grupuri jigărite de oameni Înarmați dădeau năvală spre breșă, În timp ce, În sensul opus, bărbați, femei și copii, panicați, se agitau Încoace și Încolo, Încovoiați sub desagi și provizii, căutând o scăpare imposibilă. Între timp, după ce părăsiră povârnișul fortificației, cei doi bărbați se scufundaseră În labirintul de străduțe care diviza centrul așezării. Înaintau cu repeziciune, căutând să-și deschidă calea prin mulțimea Îngrozită care se Îndrepta spre locul de debarcare. La capătul unui coborâș, zăriră portul interior, ocrotit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
făcu un salt peste pârâiașul mâlos, sperând că treptele nu vor ceda sub greutatea sa. Avea senzația că trecea un hotar nevăzut, un avertisment tăcut de a nu merge mai departe. În mișcare, flăcăruia avu o scânteiere, iluminând mai limpede povârnișul. Flancul săpăturii nu mai era din rocă masivă. Pe suprafața acestuia se deschideau zeci de locuri de veci de dimensiuni felurite, un Înfiorător stup plin de rămășițe omenești. Alunecând de-a lungul deschiderilor, lumina lămpii parcă Însuflețea acele membre descompuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Începu să alerge disperat de-a lungul malului, cu picioarele poticnindu-se În apa joasă și ridicând stropi de noroi. Alergă până la extenuare, auzind În urmă Înjurăturile și zăngănitul metalic al armurilor. Parcă o gloată de cazangii se rostogolea pe povârnișul prost pavat. Nu se opri nici să se uite În spate, arzând toată energia care Îi rămânea. Începea să simtă cum i se taie răsuflarea, În timp ce un junghi ascuțit Îi prinsese stomacul. Poate că urmăritorii erau mai tineri decât el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
se pregătește să Îmbrățișeze iubitul Îndelung așteptat. Probabil că așa Îl Întâmpinase Penelopa pe Ulise În patul ei, se gândi poetul. Femeia Întindea un braț spre bărbat. Apărea În culmea tinereții, la fel cum celălalt se găsea de acum pe povârnișul bătrâneții. Era complet goală, așa cum artiștii cutezaseră să o reprezinte numai pe Eva. Recunoscu chipul Antiliei, sânul ei ridicat, pântecul triumfător. Îndărătul gambelor puternice ca niște coloane, cu gleznele zvelte Încercuite de aur, artistul reprezentase profilul unei cetăți stranii, lipsite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
părăsind strada care se Îndrepta spre oraș. Rafalele de vânt dinspre Marea Tireniană Îl orbeau, umplându-i ochii de lacrimi. Drumul bătut de care se oprea la destule mile de coastă. Acolo, se Întindea o mlaștină enormă, Întreruptă de mici povârnișuri și băltoace, cu câteva limbi de pământ nisipos. Oprindu-se În dreptul unui șir de colibe, ultimul pe drumul către plajă, Dante Întrebase dacă prin părțile acelea exista vreun loc de acostare. Țăranii se uitaseră lung la el, cu privirea lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
urmeze până la o mică ridicătură, de unde se putea cuprinde cu privirea întinderea roșiatică de nisip, își sprijini arma cu lunetă telescopică de un colț de stâncă, își fixă ținta cu grijă și apoi arătă spre sud-est. — Ce vezi tu pe povârnișul acelei dune? întrebă. Celălalt nu răspunse imediat, deoarece se vedea că nu e obișnuit să se uite printr-o lunetă, așa încât clipi de câteva ori, dar după un moment își înălță privirea și spuse nu foarte sigur pe el: — Pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
În eternitate. Ceva mai jos aceeași ordine perfectă, morminte identice, lespezi de marmură neagră sau albă cu inscripții aurite - o sobrietate austeră care nu se distingea de cea dinainte decît prin numele maghiare gravate pe cruci. Doar Înspre vale, unde povîrnișul devenea mai abrupt, mormintele, străjuite la fel de pietre funerare cu litere de bronz, Își rupeau alinierea; aici nu mai apăreau ocupațiile ca Într-o fișă de recensămînt, În schimb puteai citi fel de fel de stihuri „Tu care ești pierdută În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
floare neagră Wanda Anna viață moarte particule mici de agat de onix foc și cărbune un vierme minuscul o larvă o nimfă se coace acolo În uterul fiecărei pietre Întind un deget face ochi vede locul prielnic vede conturul bucuriei povîrnișul abrupt accidentul) — Damentango. Primul dans Îl are amfitrioana! țești odios căpitane mă cutremur de această diloghie, fiecare mișcare are două acțiuni distincte dinăuntru dinafară diode pentru redresarea curentului) — Așa, așa, lipește-te bine nebunateco! țo punte În mijlocul ei la distanțe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
pară cunoscute locurile. Aveau în stânga un pârâu care curgea năvalnic la vale printre o mulțime de bolovani aduși acolo de ape. De undeva, din față, se auzea un murmur care creștea în intensitate pe măsură ce se apropiau. Erau acum pe un povârniș de unde puteau vedea sub ei apele aruncându-se într-o vâltoare, ca o cascadă în miniatură. Mai jos, pârâul forma un bazin de apă liniștită, pierzându-se apoi la vale, printre copaci. Ajunseseră exact deasupra fostei tabere a țiganilor zlătari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
în fața figurii luminoase a Sophiei, ca un animal care‑și etalează prada. Pentru o fracțiune de secundă simte că el și Anna formează un zid de nepătruns pentru Sophie. Dar îi trece imediat. Sophie lovește mereu cu vârful piciorului în povârnișul acoperit cu viță de vie - deh, își permite să nu‑i pese de starea pantofilor ei - și declară dintr‑odată că dirigintele a sunat‑o nu demult pe maică‑sa ca s‑o întrebe dacă Sophie n‑ar vrea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
ispiti, la rîndu-ți, temutele destine Urcând și tu sub cerul de fier și chinoros. Te-așteaptă mohorârea pustiului pietros! Nu șovăi, străbate-o... Și când - diamantine - Pădurile de ghețuri se vor ivi pe cline, Încrezător, azvârlă ciomagul de prisos: Din povârniș, în steiuri; din stânci, în văgăune Izbit de lespezi, ciotul va face să răsune Cu lung și mare vuiet tot hăul de granit. Dar sus, sub îngînata lumină-abia născândă, Lăsând să scape râsul din pieptul tău sporit, Acopere căderea cu
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
Mila Zilber. Deși surprinde un peisaj urban, cu arhitectură istorică, pictoriță folosește un colorit expresiv care plasează tabloul în zona expresionistă. Aceste culori vii, chiar excesive, crează o realitate modernă spectaculoasă. Risipindu-și casele cu detalii cromatice subtile, urcate pe povârnișuri, Haim Savitzki reușește un peisaj panoramic universal. Lucrarea se potrivește în orice ambient, combinând idilismul, în culoare pură, cu un soi de primitivism naiv. Casele pictorului Baruch Elron, în această lucrare suprarealistă sfidează legile gravitației sau, mai degrabă, dându-le
CASE ÎN PICTURĂ de DOREL SCHOR în ediţia nr. 980 din 06 septembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/364378_a_365707]
-
Adunarea credincioșilor se făcea fie în casele unora dintre ei, fie pe o înălțime de munte, unde puteau să se roage și să proslăvească numele lui Isus Hristos, fără opreliști. Doar că, într-o zi, pe când credincioșii erau adunați pe un povârniș al muntelui vulcanic să se roage și să cânte, auziră bubuituri grozave dinspre vârful Etnei. Rămaseră uimiți de puterea muntelui. Bucăți uriașe de rocă erau aruncate spre cer, și cădeau, în toate părțile, în jurul muntelui. Salvele de rocă și de
PROVIDENŢA (2) de VIOREL DARIE în ediţia nr. 1600 din 19 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/362982_a_364311]
-
mai bine-n oală de lutce zace pe mobilă compactă, roze,și-mi zic că mai bine o arunc.N-am de ce s-o mai ținîn adâncitura din maxilăcăci e otravitătoată de gânduri.http://artelesistiintelevietii.wordpress.com/author/artelesistiintelevietii/... III. POVÂRNIȘ, de Dalelina John, publicat în Ediția nr. 1211 din 25 aprilie 2014. Ți-ai zis că n-o să-ți irosești viața ca n-or să meargă vecinile-n urma ta minunându-se ce gospodina în viață, ai fost, cu ferestre frumos
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/361002_a_362331]
-
singură pe picioare și rufele lenjeriei corpului slab le-ai apretat ani în șir ca să nu se vadă dolofanul de suflet , îndărătul dungilor sale. Te văd, să știi, si acum cum mustești așteptând. http://artelesistiintelevietii.wordpress.com/2014/04/24/povârniș/ Citește mai mult Ți-ai zis că n-o să-ți irosești viațacă n-or să meargă vecinile-n urma ta minunându-sece gospodina în viață, ai fost,cu ferestre frumos strălucitoare iarnă târziuși piftele inovate-n frigider.Ți-ai jurat strâmb că
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/361002_a_362331]