108 matches
-
mult, acolo, în Germania, cu proză scurtă apreciată de critici literari, edituri și juriile unor concursuri literare de gen, astfel că publicul, cel puțin cel de origine română, a cunoscut-o și a recunoscut-o ca fiind un foarte bun povestaș, un bun port-drapel al literaturii române pe acele meleaguri îndepărtate de țara de origine. Încurajată de aprecierea unanimă a acestui public și nu numai, doamna Helene Pflitsch a scris primul său roman și l-a publicat în anul 2012 prin
IMPRESII DESPRE JURNALUL ŞEFEI MELE SCRIS DE HELENE PFLITSCH de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 1225 din 09 mai 2014 [Corola-blog/BlogPost/350678_a_352007]
-
și în ediție digitală. Invitat special: Georgeta Moarcăs Moderator: Mihail Vakulovski Radu Niciporuc, un autentic lup de mare, deschide în Pascal desenează corăbii orizonturile unor minunate voiaje exotice între cer și pămînt. Lumea lui viețuiește legănată de ritmul tangajului. Fermecătorul povestaș îi surprinde cele mai spectaculoase întîmplări reflectate în oglinda generoasă a mărilor și oceanelor lumii. Cele opt povestiri cu final neașteptat trec granițele literaturii de călătorie, explorînd nu doar tărîmuri exotice, ci și subtile trăiri sufletești ale unei umanități aparte
Pascal desenează corăbii, de Radu Niciporuc [Corola-blog/BlogPost/100897_a_102189]
-
și copilăresc, instituind drept zicători predilecți ai unor astfel de narațiuni persoane în vârstă („bunicul” sau „bunica”, „unchiașul sfătos”), iar ca loc al performării, „vatra”, „căminul”, „gura sobei”. A reduce însă cadrul zicerii basmelor la acela strict familial și condiția „povestașului” la aceea a bătrânului casei înseamnă a limita excesiv contextul performării și a îngusta însăși posibilitatea de înțelegere a b. popular. De fapt, această imagine este contrazisă chiar de statutul sursei unora dintre „poveștile pentru copii și casă” culese de
BASM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285668_a_286997]
-
care operează cu material așa-zis rural. În fond, apelul la visare, combinat cu solipsismul postmodern, constituie, chiar și în chip explicit, motorul literaturii pe care o practică. Realitatea pare inițial evanescentă, inconsistentă, opacă, ternă, inertă, muribundă. Apariția unui bătrân „povestaș” (Moș Mitu, înconjurat de umbre ușoare, siluete omenești diafane care zburătăcesc în jurul lui) trezește totul la o viață adevărată. Când bătrânul începe să vorbească, se face soare, universul devine consistent, viu, e creat prin povestirea-visare. În altă parte un personaj
POPESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288924_a_290253]
-
asta nu are nicio legătura cu iubirea lombrosiană de la bamboo orașul este un vasilisc te face să te simți atât de viu în prezența morții! gemete spârcâieli horcăitul orgasmic întind o plasă de parcă toată fericirea din lume ar fi dispărut povestașul are nevoie uneori să asculte să strângă semințe orice detaliu va crește într-o zi ca o liană va străpunge pixelii retinei ip-urile minții nostalgie înseamnă durerea unei răni vindecate sunt atâția oameni care nu se pot spânzura pentru că au
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
kosovari, afgane și țigani români. Mioara, mama Cristinei, este teribil de vioaie și de frumoasă la cei 89 de ani ai ei. A fost și Sever V., cu logodnica lui. Sever e un tip drăguț, cu o mare savoare de povestaș. L-am surprins într-o relație teribil de incitantă cu deliciile culinare. Încerc să mă gândesc mai puțin acasă și mai puțin la lucruri emoționale, de exemplu, vocea înregistrată a mamei mi-a făcut rău, m-a făcut să plâng
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
le-am fost, Sâncrai, 1955-1961 și toate verile până în 2004. Vali M., Țărmuri și gloanțe, București, Costinești, anii ’80. Vlad P., Marile împărțeli sau despre simțul realului, București, 1995, 1997, 2003. Vlad PP., Odă (ne)înțelegerilor, București, 1989-2004. Volo Tismăneanu, Povestașul, București, maiurile 1998-2004. Walizada și Jowida, Povestiri afgane, Oxford, St. Hilda’s College, 2002. Așa că le mulțumim, în mai multe sensuri decât credeau, lui Andrei Pleșu, Ancăi Oroveanu și colegilor noștri din acele vremuri, celor care ne semănau, cum că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
care se distrau speriind femeile însărcinate, sau îmblânzitori de șerpi care-și înfășurau dihăniile în jurul gâtului. Harun nu se temea să se apropie de ei. Eu însă eram pe cât de speriat, pe atât de scârbit. În zilele de sărbătoare, veneau povestașii. Mi-aduc aminte mai cu seamă de un orb al cărui toiag dănțuia în ritmul isprăvilor lui Hellul, erou al războaielor din Andaluzia, sau ale faimosului Antar Ibn Șaddad, cel mai viteaz dintre arabi. Odată, pe când evoca iubirile lui Antar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
o iau din loc, dar, făcându-mi cu ochiul, Harun îmi dădu de înțeles că nici prin gând nu-i trecea să plece. Își puse o mână pe umărul meu, cealaltă în șold și nu se mai clinti din loc. Povestașul își continuă istorisirea. L-am ascultat până ce a ajuns la ultima sărutare. Și abia după ce gloata s-a împrăștiat, ne-am reluat și noi preumblarea. Piața Miracolelor era la răscrucea mai multor ulițe foarte umblate. Una dintre ele, înțesată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
de frumoasă și tot El mi-o scosese în cale. Piața Ezbekieh se umplea încet, pe măsură ce se goleau moscheile, căci era obiceiul tuturor cairoților să se adune acolo după ceremonie ca să joace zaruri, să plece urechea la vorbele înșelătoare ale povestașilor, să se piardă uneori pe ulicioarele învecinate unde anumite taverne ofereau o cale mai scurtă spre Rai. N-o vedeam încă pe circaziana mea, dar saltimbancul cu măgarii era acolo, înconjurat deja de o sumedenie de gură-cască al căror număr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
bea exact ca în legenda lui Neculce pe care trebuie s-o știi - cică un emisar al Domnului Moldovei, chemat la Înalta Poartă la Stambul, e tratat aici după protocol cu cafea, dar acela era prost și nu știa, spune povestașul, și au închinat Să trăiască împăratul și vizirul, și închinând au sorbit filigeanul ca altă băutură... Venise devreme primul asalt al iernii, acela din care, de obicei, natura nu-și mai revine. Răceala își spunea cuvântul crescându-mi iritarea, dimineața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
avea să asiste la un meci întreg de baseball. În primul rând, puține teorii noi puteau fi testate. Dar domeniul era sponsorizabil și grăbit, iar lui nu i se ceruse decât să țină un discurs amuzant. Și o caricatură de povestaș putea face asta. Pe la mijlocul după-amiezii vedea deja dublu. Rezistă la o discuție dezlânată despre fenomenologia sinesteziei. Ascultă o abordare senzoriomotorie asupra originii cititului. Auzi o polemică feroce între cognitiviști și neobehavioriști despre leziunile orbitofrontale și procesele emoționale. Singura disertație utilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
el ca să vadă mai bine animalul cu picioarele ca niște fuse. Nu m-am putut duce cu ei, dar nu mi-a părut rău că am rămas în urmă. M-am plimbat pe malul fluviului, care mă vrăjea ca un povestaș. Am stat pe mal până când ultima rază de lumină a dispărut și apoi, după masa de seară, m-am întors să mai simt încă o dată mireasma lui, care era la fel de tare ca o mirosul ofrandelor, tare și întunecată și atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
instrumentele democrației. Paradisul lor este clădit pe iadul celorlalți. Printr-o abilă țesătură de povești, se stoarce nu numai mila, dar și buzunarele trecătorilor. În orice societate ar trăi, omul are nevoie de povești, e suficient să ne amintim de Povestașul lui Mario Vargas Llosa. Maestrul înființează o fundație, Filantropica, un fel de vas colector al milei. Inginerie financiară, cum a fost denumită printr-un eufemism splendid romănesc postdecembrist. Mila însă are un mecanism tainic, e legată de poveste. Povestea face
Lacrimi şi bani. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2288]
-
filozofice din toată lumea, de Jean-Claude Carrière, li se potrivește: Un om asculta poveștile spuse de un înțelept vestit și vedea că erau tălmăcite când într-un fel, când într-altul. S-a plâns: la ce bun să mai spui povești? Povestașul i-a răspuns: [...] Întrebarea care se pune nu este: "Care e tâlcul poveștii? În câte feluri o pot înțelege? O pot tălmăci într-un singur fel?" Întrebarea sună astfel: "Omul căruia îi spun povestea va învăța ceva din ceea ce îi
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
adună delectabile anecdote din lumea teatrului, trăite ori doar auzite și memorate de cunoscutul actor. De multe ori, cum se-ntîmplă cu anecdotiștii, autorii îmbunătățesc istoria, spre delectarea suplimentară a auditoriului / lectorilor. O știu din proprie experiență, fiind la rîndu-mi un povestaș recunoscut... (spre exemplu, să mă laud și eu, la petreceri, colegii, studenții și familia mă somează să mai zic de-alea cu Vancea). Aș fi ipocrit să zic că-mi erau necunoscute (circa) jumătate din întîmplările cărții: le știam ori
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
pudibonzilor, lămurind totodată discuțiile pe seama "anecdotismului" neaoș coroziv al preotului răspopit. Tinctura malițioasă va fi menținută și în Istoria literaturii românești contemporane, 1934, sinteză de referință în care fiul de țăran plecat din munții Neamțului e numit în două rânduri povestaș, zeflemea neglijabilă dacă ținem seama de perspectiva echilibrată, favorabilă asigurată scriitorului în fișa ce-i este consacrată. Creangă e văzut aici ca o "fire independentă", îndepărtat din lumea clerului pentru aplecările spre "pușcă și teatru", iar în povești se remarcă
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]
-
nemeșteșugită, de un pitoresc spontaneu", dublată de "o rară autenticitate țerănească", ceea ce alcătuiește "o largă frescă rurală". În câteva pagini, Iorga fixează locul lui Creangă în "biruința" Junimii, deși nu poate trece cu vederea amenințarea de a "se pierde între povestași". Reținem ambiția exegetului de a stabili, din câteva trăsături, efigia unei personalități ăși-a exersat această predilecție în Oameni cari au fost, adevărată colecție de medalioane), imaginea unei vieți, a unei cariere, a unei împliniri creatoare, cum numim astăzi efortul de
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]
-
în dramaturgie Așa cum se ilustrează în istoria teatrului, și așa cum tocmai am menționat și noi, povestirea este o formă monologată de întindere variabilă, inserată într-un dialog. În funcție de curentul specific, povestirea apare ca fiind asumată fie de către povestitor (n. tr. povestaș), care este străin acțiunii, fie de către un personaj implicat în acțiune. Primul caz reprezentativ poate fi regăsit în tragedia antică și în versiunile sale moderne: corul din Antigona de Anouilh, vocile din Mașina infernală de Cocteau, cerșetorul din Electra de
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
ferit tot timpul de aventură, de decizii radicale. În jur are prieteni revoluționari sau măcar boemi, care nu-l influențează cu nimic, doar îi spun poveștile. El este voyeurul suprem, martorul prin excelență. Ricardo este blestemat să fie narator sau „povestaș“ Straniu e că fiecare apariție a lui Lily în viața lui Ricardo aduce ca un blestem moartea unui prieten. Paul, revoluționarul care se hotărăște să aplice învățămintele lui Che în Peru, sfârșește în Anzi, un alt prieten din Londra, Juan
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2169_a_3494]
-
care Lily a fost părtașă. Ricardo își ipotechează casa pentru un tratament care să-i salveze iubita. Când aceasta se întremează (are peste 40 de ani), pleacă din nou cu un bărbat bogat. Ricardo este blestemat să fie narator sau „povestaș“, ca să ne păstrăm în universul Llosa. Blestemul povestașului este acela de a nu putea participa fără consecințe grave ca erou principal în propria viață. Un Llosa atipic Romanul Rătăcirile fetei nesăbuite este condamnat la planul secund prin dimensiuni și prin
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2169_a_3494]
-
casa pentru un tratament care să-i salveze iubita. Când aceasta se întremează (are peste 40 de ani), pleacă din nou cu un bărbat bogat. Ricardo este blestemat să fie narator sau „povestaș“, ca să ne păstrăm în universul Llosa. Blestemul povestașului este acela de a nu putea participa fără consecințe grave ca erou principal în propria viață. Un Llosa atipic Romanul Rătăcirile fetei nesăbuite este condamnat la planul secund prin dimensiuni și prin ambiții minore, dar și prin prejudecățile noastre că
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2169_a_3494]
-
ferit tot timpul de aventură, de decizii radicale. În jur are prieteni revoluționari sau măcar boemi, care nu-l influențează cu nimic, doar îi spun poveștile. El este voyeurul suprem, martorul prin excelență. Ricardo este blestemat să fie narator sau „povestaș“ Straniu e că fiecare apariție a lui Lily în viața lui Ricardo aduce ca un blestem moartea unui prieten. Paul, revoluționarul care se hotărăște să aplice învățămintele lui Che în Peru, sfârșește în Anzi, un alt prieten din Londra, Juan
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2169_a_3494]
-
care Lily a fost părtașă. Ricardo își ipotechează casa pentru un tratament care să-i salveze iubita. Când aceasta se întremează (are peste 40 de ani), pleacă din nou cu un bărbat bogat. Ricardo este blestemat să fie narator sau „povestaș“, ca să ne păstrăm în universul Llosa. Blestemul povestașului este acela de a nu putea participa fără consecințe grave ca erou principal în propria viață. Un Llosa atipic Romanul Rătăcirile fetei nesăbuite este condamnat la planul secund prin dimensiuni și prin
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2169_a_3494]
-
casa pentru un tratament care să-i salveze iubita. Când aceasta se întremează (are peste 40 de ani), pleacă din nou cu un bărbat bogat. Ricardo este blestemat să fie narator sau „povestaș“, ca să ne păstrăm în universul Llosa. Blestemul povestașului este acela de a nu putea participa fără consecințe grave ca erou principal în propria viață. Un Llosa atipic Romanul Rătăcirile fetei nesăbuite este condamnat la planul secund prin dimensiuni și prin ambiții minore, dar și prin prejudecățile noastre că
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2169_a_3494]