439 matches
-
big sau pseudomagazin unde își făcea cumpărăturile Luisa, se proțăpise acum câteva zile o fată tânără, care pe deasupra era străină și mamă, iar aceste două lucruri în chip îndoit: căci avea doi copii, unul de două luni într-un cărucior prăpădit și altul mai mare, dar tot foarte mic, între doi și trei ani (așa socotea Luisa, văzuse că purta încă scutece sub pantalonași), care păzea căruciorul ca un soldat, minuscul pretorian fără arme, și nu numai că fata era româncă
Javier Marías - Chipul tău, mîine. Dans și vis () [Corola-journal/Journalistic/5747_a_7072]
-
eram la Londra. Fiindcă și acolo, departe de Luisa și de copiii noștri, îmi aduceam aminte din când în când, arareori ce-i drept, de tânăra bosniacă și de ai săi, micuțul responsabil, optimist, apatrid și frățiorul său din căruciorul prăpădit, pe care niciodată nu-i văzusem și nu-i auzisem decât din ce mi se povestise despre ei. Iar când îmi aduceam aminte de ei, nu mă întrebam în primul rând cum le-o fi mergând ori dacă au avut
Javier Marías - Chipul tău, mîine. Dans și vis () [Corola-journal/Journalistic/5747_a_7072]
-
ținuta și tonul potrivite vîrstei. La Elmers End, daca nu mă înșel, vineri dimineață, Pe cînd „o nouă zi își deschidea coapsele slinoase Ca să intrăm și să ne irosim în ea” s-a ridicat, Și „ca să nu-ți stic tot prăpăditul tău de drum”, S-a mutat în compartimentul de alături, căci era gol. - Dar iată-mă acum înapoi în prezent, cu degetul inert Permițînd cîntecului la radio, cinzeci de ani mai tîrziu, Să meargă pînă la sfîrșitul patetic; și încă
Un poem de Alan Brownjohn () [Corola-journal/Journalistic/5491_a_6816]
-
Cosmin ajunge a doua oară la Făget. După alte emoții, stârnite de îndoielile și aproape de anularea evadării a celor de acolo, la auzul veștilor cum că ceilalți au renunțat, planul este în sfârșit pus în aplicare și avionul, un hârb prăpădit, își ia zborul, schimbând destinația de pe foaia de zbor și îndreptându-se spre Italia. Scăpați ca prin minune de avioanele de vânătoare iugoslave, zburând din nor în nor, spre a nu fi depistați, aproape fără combustibil și înghețați la propriu
Zbor spre libertate? by Carmen Brăgaru () [Corola-journal/Memoirs/9752_a_11077]
-
de manuscripte, din câte și mai câte foi ninse. Așadar lăsați-mă să stau nițel cu ochii închiși (preț de vreun sfert de ceas), apoi să citesc din Quevedo, de nu cumva pătrunzătorul Quevedo citește din mine. În odaia asta prăpădită, de trei pe patru, cam două mii de autori stau cu ochii pe mine - a mai vorbi de singurătate cred c-ar fi culmea! Dac-a existat vreodată un personaj ridicol împresurat de mii de priviri neadormite, acela am fost eu
Aveam cântarea în nume by Mihai Cantuniari () [Corola-journal/Imaginative/16278_a_17603]
-
bucureșteni, prin origine sau, mai ales, prin adopție, și care au locuit uneori la mai multe adrese. În tot cazul, operația s-a dovedit mai complicată decât ne-am închipuit. O adevărată odisee, vorba autorului cărții. În lipsa arhivei, prădată și prăpădită imediat după 1989 de ultimul ei „custode”, Cornel Brahaș (care nu-și merită plăcuța de pe blocul din Piața Unirii!), informațiile au fost obținute și verificate cu dificultate. Și nu numai pentru scriitorii din vechile generații, ci și pentru cei contemporani
Cercul scriitorilor dispăruți by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/3980_a_5305]
-
trebui să mori. Când văd întipărită în ochii unor bătrâni frica morții, mă simt indiscret. Ionesco s-a temut de moarte, Cioran a jucat rolul celui care n-ar fi vrut să se nască, eu, cu copilărie posacă și viață prăpădită, mă bucur că trăiesc și nu mă supără inconvenientul de a muri. Esenin: „Binecuvântat să fie deci Că trăiesc și că mă-ndrept spre moarte”. Nu-i vorbă, ne place să ne dăm importanți. Până nu demult, spuneam că aștept
Însemnări by Livius Ciocarlie () [Corola-journal/Journalistic/3097_a_4422]
-
dar pe punte nu se afla decât un marinar care privea în jos, iar aproape de bord era o liniște aproape sinistră. Și cantina de pe dig era închisă. Cu tropot ușor intră pe dig o căruță. Ce cal bătrân, slab și prăpădit! Iar căruțașul era și el ca și calul - aplecat în față de parcă ațipise, părând gata să se rostogolească în drum. Era mult spus căruță - mai degrabă o scândură cu patru bețe în colțuri, pusă pe niște roți vechi. Din partea cealaltă
Valsul florilor povestiri by Yasunari Kawabata () [Corola-journal/Journalistic/4058_a_5383]
-
cu Mont Blanc-ul lor cu tot. Mi-e ciudă. Nu pe ei, pe noi! ...Ciresia, Versoix, Nyon, Morges, în gară, o clădire minusculă, "Theâtre Trois P^tits Tours", mai degrabă ca o moară. Rennes, în pantă, cam ca toate prăpăditele lor de orașe, orășele, cât să-ncapă cât mai multe în țara lor mare, mult prea mică. - Ligne du Simplon. Les cheminots ont des gants blancs/ eu scriu de zor/ - Splendide valée! Opaa! Intrare în conversație. Rămăsesem numai eu cu
Fata de la Triest by Maya Belciu () [Corola-journal/Imaginative/10623_a_11948]
-
întorceau oamenii de la câmp, porni la drum. Cei drept a mers o jumătate de oră. Ajunse la numărul de casă. O casă frumoasă, bine îngrijită, spunea că acolo locuiește o familie de gospodari. Ea se aștepta la o casă veche, prăpădită. În curte zări o căruță, un băiat vânjos descărcat tulei de porumb. Un câine furios se pregătea s-o întrebe -ce caută ea acolo! Marș, dulău, sări în apărarea ei băiatul din curte. Doamna învățătoare, poftiți în curte, mama vine
NECAJITUL NUVELA de VIORICA GUSBETH în ediţia nr. 2249 din 26 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/384762_a_386091]
-
care a ajuns “Femeile vin de pe Venus, bărbații de la băut“. Repet ce spuneam și acum 2 luni, când ajunsese la 8500: acest tiraj ar fi fost o performanță și acum 10 ani, când lucram eu într-o editură, darămite pe prăpădita piață de carte de azi. E chiar... OAU, mai ales că nici de cine știe ce promovare nu a avut parte cartea. În afară de câteva interviuri în presă, de două cronici TV și de câteva vorbe pe wall-urile sau blogurile unor prieteni (surprinzător
11.500 de exemplare în patru luni de la apariție by Simona Tache () [Corola-blog/Other/19089_a_20414]
-
vrei să ne mulțumești, ajută-i pe cei întâlniți în cale. Și în caz că îți cer ajutor, ajută-i! Bătrâni, copii, soldați, oameni sărmani, du-i cu mașina unde-ți cer și nu le lua bani, că și ei sunt niște prăpădiți. După ce a plecat Mototolea, Vasile Curcă nu se lăsă până nu i-o trânti bătrânului: --Bă, da’ fraier mai ești, moș Ioane! Crezi tu că nemernicul ăsta de nătăfleț n-o să le ceară, sau va refuza banii de la sărmanii pe
TUNARII-4-ULTIMUL FRAGMENT de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1419 din 19 noiembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/384614_a_385943]
-
vestesc că vine Primăvara, vrăjitoarea cea rea, fiica lui Soare cel Cumplit, să te ucidă, iar pe noi să ne alunge. - Pușchea pe limbă, că-ți vâr ghearele în claia ta nețesălată și mătur sala cu tine! - Iertare, Majestate! Dar prăpăditul meu de lup are colții rupți și pielea pârlită de tâlharii lui Soare-Împărat. Abia a scăpat săracul cu fuga. L-am adus pe mătură, mititelul! - Cum? Namila ta de javră fioroasă, tăbăcită în bătaie de hăitașii Soarelui? Ei, asta-i
MĂRŢIŞOR-17 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1514 din 22 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382384_a_383713]
-
completare în plan spiritual și intelectual ale omului Istrati. O imagine polisemantică ni se dezvăluie în scrisoarea lui Istrati către Romain Rolland, din 20 august 1919, și anume momentul întâlnirii cu viitorul său prieten Mihail Mihailovici Kazanski. Întâlnirea din brutăria “prăpădită, murdară și slinoasă” avea să-i ofere mai târziu o prietenie plină de peripeții, dar și o viață conturată în spiritul vagabondajului. Mihail avea să fie călăuza unui spirit care urma să se trezească din amorțeală. “Pe gulerul hainei sale
Panait Istrati – Între datorie morală şi sursă de existenţă -Publicistica, o dominantă a scrisului istratian I [Corola-blog/BlogPost/92393_a_93685]
-
faptul că pe o porțiune de drum, spre Golgota, mi-am cărat singur crucea, fie și târâș, doar era vorba de o jucărie enormă, iar eu eram nemâncat și însetat. Ce mai, am fost un ins în putere, nu un prăpădit. Îmi era cald, grozav de cald; găurile piroanelor pătrunse-n palme mă ardeau, iar picioarele nici nu mi le mai simțeam. Soldații de sub cruce erau veseli, arătau spre mine cu degetul și râdeau, nu știam de ce. Pentru că mă strâmbam de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
dobândește proporții amețitoare. Televiziunea preia cazul, reportajele de la fața locului și interviurile cu localnicii inundă inclusiv ecranele posturilor naționale, se pun În scenă reconstituri ale istoriei de demult - În sfârșit, nu insist cu alte detalii. Vestea că Într-un sat prăpădit se află nici mai mult, nici mai puțin decât ruinele unui duplicat al Templului lui Solomon de la Ierusalim aprinde imaginația tuturor și conferă locului dimensiuni mistice. În localitate Își face apariția o sumedenie de jurnaliști, de istorici și de cercetători
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
fel ca acum mii de ani și oamenii ca mine vor fi constrânși să trăiască aici, fără altă apă decât cea pe care ne-o dă acest biet puț și fără alte alimente decât cele care cresc în grădina asta prăpădită, nu cred că ar trebui să fiu acuzat de conservatorism. — Ai dreptate. Mă bucur că recunoști. — Nu sunt tâmpit și singurul lucru pe care încerc să-l fac e să ajut pe măsura puterilor mele, răspunse pilotul. Știu că n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
în direcția unde tocmai dispărea elicopterul. Nené Dupré nu trebui să se uite în urmă ca să se convingă că ziaristul făcea exact ceea ce făcea, deoarece, fără îndoială, și el ar fi făcut la fel în asemenea împrejurări. Poate că acel prăpădit puț otrăvit și cei trei palmieri pricăjiți nu însemnau nimic în imensitatea pustiului Tenere, dar constituiau singurul punct de referință, singura umbră și ultima speranță de salvare pentru oricine s-ar fi aflat pe o rază de sute de kilometri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
stânca ce se înălța ca prova unui vapor uriaș ce se afunda în nisipul deșertului, și trebui să admită că un bun trăgător postat acolo sus ar fi reușit foarte ușor să sporească numărul morților. Acei „munți“ triști, atât de prăpădiți că nici măcar nume nu aveau și abia atingeau două sute de metri înălțime, formau cu toate acestea o impresionantă fortăreață naturală, de care s-ar fi putut izbi numeroase oști. Își plimbă privirea peste fiecare colț și fiecare creastă, în căutarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
multă apă decât dacă ar fi murit. — Mizerabili! Când se lumină de ziuă, descoperiră, de asemenea, că stârvurile ce atrăseseră atenția vulturilor, hienelor și șacalilor nu erau ale prizonierilor în căutarea cărora veniseră, așa cum își imaginaseră, ci a patru capre prăpădite puse cu pricepere în locuri unde cu greu se putea ajunge, ceea ce le întări încă o dată ideea că erau victima unui diabolic plan perfect elaborat. Beduinii îi lăsaseră să le cucerească fortăreața, dar prețul li se părea excesiv, ținând cont
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
sub masă. — Îți spun eu, individu ăsta a depășit orice limită. O să-i dau o lecție să mă țină minte. Păi, cu Niki Bârsan se pune el? I-am belit eu pe alții mai mari, o să-i Înghit măgăriile unui prăpădit ca ăsta? Măcar să-l simt că mă domină prin ceva... știu eu, să aibă un premiu de stat, un unchi În America, să reguleze ca-n junglă, să fie ștab, poftim, atunci mai că aș Închide ochii. Dac-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
neagră bosule, gaura neagră. — Da noi ce batem, ursule?... De ce n-ai țigări, iepurașule? Jap. De ce ai țigări iepurașule? Jap. Sur le pont d’Avignpn on y danse, on y danse — O petrecere adevărată! Salvatorul meu, eliberatorul meu, așa spunea prăpăditul. Eu Îl tot Îndemnam: Încă un pahar, prietene Bea, bea, nu te lăsa, uită că viața ... și Wanda mai mult goală decît Îmbrăcată. Frumușelule, iubițelule, luculucu... rîgÎie porcu, se tîrăște de-a bușilea după călcîiele ei roze, se lovește de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
din grădinița de care încercase tanti Mae să aibă grijă. Știam că era singura floare care răsărise din tot ce plantase. Avea doar câteva petale albastre și chiar nu știu ce soi era pentru că nu mai văzusem niciodată o floare atât de prăpădită. I-am dus-o înapoi când am mers acasă. A fost atât de fericită s-o primească înapoi și atât de mândră de ea încât m-am gândit că a fost foarte drăguț din partea ei să mi-o așeze în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
într-o localitate mică, unde rata infracționalității era foarte redusă. Fără a fi o regulă, de obicei asasinii în serie apăreau în aglomerări urbane mari. Cam așa stăteau lucrurile, iată cu ce problemă se confrunta el aici, în târgul acesta prăpădit și la așa o distanță de casă. Iar colac peste pupăză, mai avea de a face și cu un șef de poliție încăpățânat și orgolios care ținea cu dinții să păstreze nepătată reputația comunității pe care o avea în grijă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
în care se învârtea el acum, asta nu putea să rămână așa. Vestea că suferise un asemenea afront urma să se răspândească cu viteza luminii printre traficanți și, odată prestigiul pierdut, se deschidea o adevărată cutie a Pandorei. Oricărui tâlhar prăpădit îi putea trece prin minte să-l atace ca să-i sufle afacerea știind că nu va păți nimic după aceasta. Nu, acest lucru nu avea voie să se întâmple, va trebui să se facă luntre și punte ca să afle cine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]