517 matches
-
nivele de semnificație ritul, ritualul, ceremonialul și generând matricea semantică, figurată de universaliile ontologice apa, pământul, focul, aerul reprezintă o totalizare a categoriilor spațiale și temporale. Astfel, în cadrul discursului mitic, spațiul, timpul, spațialitatea și temporalitatea devin categorii gnoseologice care realizează predicația universaliilor ontologice. Punerea în act a universaliilor ontologice construiește matricea semantică procesuală, prin rit, ritual și ceremonial. Structuri gnoseologice ale discursului mitic, spațiul, timpul, spațialitatea și temporalitatea, au rolul unui "predicat universal"26 care resemantizează legăturile arhetipale. III.1.2
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Punerea în act a universaliilor ontologice construiește matricea semantică procesuală, prin rit, ritual și ceremonial. Structuri gnoseologice ale discursului mitic, spațiul, timpul, spațialitatea și temporalitatea, au rolul unui "predicat universal"26 care resemantizează legăturile arhetipale. III.1.2. NUCLEUL SEMANTIC: PREDICAȚIA Dublu structurat, pe baza dihotomiei continuitate / discontinuitate, realizată de categoriile spațio-temporale, discursul mitic recuperează "cosmicul" ca fenomen continuu 27, devenind autonom.28 Discursul mitic, specific creației populare, se prezintă ca o structură procesuală, care însumează manifestările spațio-temporale ale universaliilor ontologice
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
a-temporală și a-spațială este forma originară de manifestare a cunoașterii prin rit; * Imaginea spațiu-timp creează cadrul ritualic al universaliilor ontologice. Prin ritual se consacră legăturile cu timpul și cu spațiul, convertind evenimetul profan la sacru. Imaginea cronotop reprezintă predicația artistică, specifică textului literar, în care spațiul a-temporal și timpul a-spațial, de la începuturile creației, se interiorizează la nivelul discusului devenind temporalitate și spațialitate. În cadrul discursului mitic, spațiul, timpul, spațialitatea și temporalitatea devin categorii gnoseologice care realizează predicația universaliilor
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
reprezintă predicația artistică, specifică textului literar, în care spațiul a-temporal și timpul a-spațial, de la începuturile creației, se interiorizează la nivelul discusului devenind temporalitate și spațialitate. În cadrul discursului mitic, spațiul, timpul, spațialitatea și temporalitatea devin categorii gnoseologice care realizează predicația universaliilor ontologice, având rolul unui "predicat universal" care resemantizează legăturile arhetipale. BIBLIOGRAFIE I. VOLUME ȘI STUDII ARDELEANU, Sanda-Maria/COROI, Ioana-Corina Analyse du discours, Éléments de théorie et pratique sur la discursivité, Editura Universității Suceava, Suceava, 2002. ARISTOTEL, Poetica, Studiu introductiv
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
I.2.2. SEMNIFICAȚIE ȘI PROCESUALITATE 48 CAPITOLUL II EPISTEMA LINGVISTICĂ A SPAȚIULUI IMAGINAR 111 II.1. EPISTEMA LINGVISTICĂ UN SPAȚIU 111 AL INTERFERENȚELOR 111 II.1.1. LIMBAJUL POETIC STRUCTURĂ 114 ȘI FUNCȚIONALITATE 114 II.1.2. SEMNUL POETIC PREDICAȚIE ȘI DEVENIRE 116 II.2. DISCURSUL POETIC 117 II.2.1. SISTEME DE SEMNE 117 II.2.2. INSTANȚE DISCURSIVE 119 II.3. PARADIGMA POETICITĂȚII 125 II.3.1. COSMOSUL ANTROPOMORF 129 II.3.2. RELAȚIA OM-COSMOS 149 II.3
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
RELAȚIA OM-COSMOS 149 II.3.3. "GHEMUL VIEȚII" 164 CAPITOLUL III CATEGORII POETICE ALE IMAGINARULUI COLECTIV 181 III.1. DISCURSUL MITIC UN DISCURS POLIFONIC 184 III.1.1. STRUCTURI GNOSEOLOGICE: SPAȚIUL, TIMPUL, SPAȚIALITATE, TEMPORALITATE 187 III.1.2. NUCLEUL SEMANTIC: PREDICAȚIA 189 III.2. CATEGORII CRONOMORFE 193 III.2.1. DIHOTOMII OPERAȚIONALE CALENDARUL 193 III.2.2. "SEMNELE TIMPULUI": SOARELE, LUNA 210 III.3. CATEGORII TOPOMORFE 259 III.3.1. SPAȚIUL A-TEMPORAL: SĂRBĂTOAREA 259 III.3.2. ORDINEA COSMICĂ: "PASĂREA
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
în mișcarea timpului, a subiectului, a istoriei. Indicele timpului se relevă în spațiu, iar spațiul este înțeles și măsurat prin timp. Intersectarea seriilor și contopirea indicilor constituie caracteristica cronotopului artistic." (pp. 294-295) În ceea ce ne privește, considerăm imaginea-cronotop ca fiind predicația artistică, specifică textului literar, în care spațiul a-temporal și timpul a-spațial, de la începuturile creației, se interiorizează, la nivelul discursului, devenind temporalitate și spațialitate. 30 v. Georges Poulet, Metamorfozele cercului, traducere de Irina Bădescu și Angela Martin, Studiu introductiv
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
des folosite, așa că ar fi trebuit să fie avute în vedere. „Propoziții care să fie exprimate numai prin subiect nu există, în schimb, în limba română”, pentru că „așa-numitele propoziții „monomembre nominale”, de tipul: Toamnă!”, sunt, de fapt, „propoziții cu predicație (unde se poate spune că predicatul este exprimat numai prin intonație, un mijloc de expresie suprasegmental, redat în general în scris, în aceste situații, prin semnul exclamării)”. În consecință, „minimul necesar pentru existența unei propoziții” în limba română se dovedește
Funcţia sintactică de dublă subordonare simultană by Arsene Ramona () [Corola-publishinghouse/Science/1142_a_2072]
-
L-au uns mitropolit.); 3. a lua (Obraznic e numai cineva care se ia pe sine drept altcineva.). Complementul predicativ al obiectului cere atât prezența verbului, cât și prezența celuilalt complement. „Complementul predicativ al obiectului este purtător el însuși de predicație semantică, fie o predicație denominativă (L-au botezat Doru.), fie o predicație categorizantă (L - au angajat mecanic.), predicații care privesc complementul, și nu subiectul. O situație specială are verbul contrafactiv a lua de / drept, care, în afara predicației categorizante (M -au
Funcţia sintactică de dublă subordonare simultană by Arsene Ramona () [Corola-publishinghouse/Science/1142_a_2072]
-
3. a lua (Obraznic e numai cineva care se ia pe sine drept altcineva.). Complementul predicativ al obiectului cere atât prezența verbului, cât și prezența celuilalt complement. „Complementul predicativ al obiectului este purtător el însuși de predicație semantică, fie o predicație denominativă (L-au botezat Doru.), fie o predicație categorizantă (L - au angajat mecanic.), predicații care privesc complementul, și nu subiectul. O situație specială are verbul contrafactiv a lua de / drept, care, în afara predicației categorizante (M -au luat drept profesor.), admite
Funcţia sintactică de dublă subordonare simultană by Arsene Ramona () [Corola-publishinghouse/Science/1142_a_2072]
-
se ia pe sine drept altcineva.). Complementul predicativ al obiectului cere atât prezența verbului, cât și prezența celuilalt complement. „Complementul predicativ al obiectului este purtător el însuși de predicație semantică, fie o predicație denominativă (L-au botezat Doru.), fie o predicație categorizantă (L - au angajat mecanic.), predicații care privesc complementul, și nu subiectul. O situație specială are verbul contrafactiv a lua de / drept, care, în afara predicației categorizante (M -au luat drept profesor.), admite și o predicație de identificare (M - au luat
Funcţia sintactică de dublă subordonare simultană by Arsene Ramona () [Corola-publishinghouse/Science/1142_a_2072]
-
Complementul predicativ al obiectului cere atât prezența verbului, cât și prezența celuilalt complement. „Complementul predicativ al obiectului este purtător el însuși de predicație semantică, fie o predicație denominativă (L-au botezat Doru.), fie o predicație categorizantă (L - au angajat mecanic.), predicații care privesc complementul, și nu subiectul. O situație specială are verbul contrafactiv a lua de / drept, care, în afara predicației categorizante (M -au luat drept profesor.), admite și o predicație de identificare (M - au luat drept Doru.). Alături de numele predicativ, complementul
Funcţia sintactică de dublă subordonare simultană by Arsene Ramona () [Corola-publishinghouse/Science/1142_a_2072]
-
el însuși de predicație semantică, fie o predicație denominativă (L-au botezat Doru.), fie o predicație categorizantă (L - au angajat mecanic.), predicații care privesc complementul, și nu subiectul. O situație specială are verbul contrafactiv a lua de / drept, care, în afara predicației categorizante (M -au luat drept profesor.), admite și o predicație de identificare (M - au luat drept Doru.). Alături de numele predicativ, complementul predicativ al obiectului face parte din grupul de compliniri ale verbului de tip special, natura lor specială constând în
Funcţia sintactică de dublă subordonare simultană by Arsene Ramona () [Corola-publishinghouse/Science/1142_a_2072]
-
au botezat Doru.), fie o predicație categorizantă (L - au angajat mecanic.), predicații care privesc complementul, și nu subiectul. O situație specială are verbul contrafactiv a lua de / drept, care, în afara predicației categorizante (M -au luat drept profesor.), admite și o predicație de identificare (M - au luat drept Doru.). Alături de numele predicativ, complementul predicativ al obiectului face parte din grupul de compliniri ale verbului de tip special, natura lor specială constând în calitatea semantic - predicativă”. Deoarece predicația privește obiectul, a fost numit
Funcţia sintactică de dublă subordonare simultană by Arsene Ramona () [Corola-publishinghouse/Science/1142_a_2072]
-
drept profesor.), admite și o predicație de identificare (M - au luat drept Doru.). Alături de numele predicativ, complementul predicativ al obiectului face parte din grupul de compliniri ale verbului de tip special, natura lor specială constând în calitatea semantic - predicativă”. Deoarece predicația privește obiectul, a fost numit complement predicativ al obiectului. CAP. IV DUBLUL SUBORDONAT SIMULTAN ȘI VERBELE IMPERSONALE Subordonatul cu dublu regent simultan este o parte secundară de propoziție controversată, având doi regenți cu statut egal: regentul verbal și regentul nominal
Funcţia sintactică de dublă subordonare simultană by Arsene Ramona () [Corola-publishinghouse/Science/1142_a_2072]
-
definiția dată de J.-M. Adam (1989) propoziției: Dintr-un punct de vedere restrîns, enunțarea oricărei propoziții este, în același timp, act de referință (a) (adică o construcție a unei reprezentări discursive, o descriere în sens larg) și act de predicație. Mi se pare că acesta din urmă trebuie observat, pe de o parte, din perspectiva unei asumări enunțiative (b) și, pe de altă parte, din perspectiva unei articulări (textuale) a propozițiilor între ele; reluăm definiția textuală a propoziției ca unitate
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
Sartre..."). În schimb, SP este gol de sens: nu admite uzul generic al articolului hotărît, fiind astfel un indicator rigid. Originalitatea tezei lui R. Martin rezultă din faptul că rigiditatea se referă la un anumit univers de credință: SP vehiculează predicații care nu au stabilitate de la un univers la altul: Actul referențial are loc într-un anumit univers. Un anumit locutor face referire la un anume obiect. Nu contează dacă descrierea pe care el o propune este sau nu acceptabilă. El
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
1929). În aceasta se făcea trimitere la imposibilitatea de a avea experiența nimicului prin simpla negare logică a ființării, și se afirma dimpotrivă exigența de avea în acest sens o experiență mai originară decât cea la care se accede prin intermediul predicației logice care pentru Heidegger, spre deosebire de Hegel, este doar o reflectare palidă a potenței imanente a nimicului. O asemenea experiență fusese identificată în situarea afectivă fundamentală a angoasei. În mod analog, în conferința Despre esența adevărului (Vom Wesen der Wahrheit, concepută
Nihilismul by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
deschisă; iar pentru a face acest lucru în orizontul unei concepții univociste a ființei, în cadrul căreia copula "este" se folosește întotdeauna și numai în sensul de "este identic", mai mult chiar, de "este identic în chip etern", așadar în sensul predicației esențiale a identității trebuie să rostim diferențele fără a folosi negația. Este ceea ce Severino încearcă să facă în Tautótes. Capitolul 17 Dincolo de nihilism? Chiar dacă știm că totul piere, trebuie să ne construim sălașurile în granit, fie și numai pentru o
Nihilismul by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
ca "un ansamblu de informații înregistrate în formă abstractă" (Caron 1989: 156). Modul de a formaliza aceste reprezentări diferă de la o teorie la alta, însă există un acord destul de general asupra caracterului propozițional al acestei reprezentări. Unitatea de bază este predicația, adică stabilirea unei relații privind unul sau mai multe concepte. Nu trebuie să uităm să adăugăm la propozițiile formulate în mod explicit cele care trebuie inferate (presupoziții și subînțelesuri). Enunțul (9) va fi descompus, într-o analiză semantică de tip
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
reprezentarea discursivă de enunțare (de subiectiv), am putea vorbi, în termenii lui Charles Bally, despre "dictum". La rândul său, Searle vorbește despre "conținut descriptiv", susceptibil de a primi o anumită valoare de adevăr. La acest prim nivel, propoziția reprezintă o predicație: atribuirea de proprietăți unei persoane. Așa cum a semnalat Benveniste, fapt lăsat destul de devreme uitării de lingvistica structurală, "referința este parte integrantă a enunțării " (1974: 82). Paul Ricoeur împărtășește aceeași opinie, venind cu o precizare importantă: Textul [...] nu există în afara referinței
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
text: macrostructură semantică, în fapt), despre ENUNȚARE (ancorare enunțiativă globală) și despre ORIENTARE ARGUMENTATIVĂ (dimensiunea ilocutorie a macro-actului de discurs explicit sau derivabil). În acest fel, textul își formează sensul (dimensiune configurațională) în mod global. Din punct de vedere local, predicația ca enunțare de propoziții este, în același timp: (a) referință (adică construirea unei reprezentări "descriere" în sens larg), (b) asumare enunțiativă, adică articularea propozițiilor între ele; o definiție necesară propoziției: o unitate legată secvențial (c) și configurațional (d). Ceea ce se
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
caz, nu este necesară nici o interpretare (funcția referențială este suficientă), pe cînd în celălalt caz trebuie refăcut lanțul (două) operațiilor de asimilare și a enunțurilor de reformulare (saturate de evaluări). Dacă ultima frază este subordonată schemelor cele mai simple de predicație descriptivă: "Șapca era nou-nouță; îi lucea cozorocul", este cu siguranță într-un contrast absolut cu P3. Înainte de a ajunge la această frază lungă, reținem faptul că punctuația în P4 marchează juxtapunerea (parataxică) a celor două propoziții de bază, complementare (Pd
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
progres perpetuu pe teologia filosofică a Sfântului Grigorie și pe critica sa asupra categoriilor clasice ale infinității divine, după cum au imers pe parcursul disputelor sale cu eunomienii. În consecință, infinitatea divină , ca atribut fundamental al lui Dumnezeu care surclasează toate celelalte predicații, are un corolar logic în infinitatea înălțării umane spre Dumnezeu: transcendența absolută a lui Dumnezeu nu este obiectul disperării, și, odată recunoscută rațional, nu frustrează dorința înnăscută și nesfârșită a sufletului pentru Dumnezeu. În lucrarea citată mai sus, Mühlenberg mai
Părinții Capadocieni. In: CONCEPTUL DE EPECTAZĂ. INFLUENŢA SFÂNTULUI GRIGORIE DE NYSSA ASUPRA GÂNDIRII TEOLOGICE A SFÂNTULUI MAXIM MĂRTURISITORUL by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/127_a_437]
-
biserica de râs și de ocară - căci erau ciudați și răi românii din vremea lui Matei Basarab. Halima numai câte vorbeau; ba de biserici de urdă de le suflă vântul și le curge untul, ba de părintele Porgație făcător de predicație, ba de părintele Mătrăgună cel de viță bună, c-un comanac care când îl punea în cap cădea pe umeri, încît, de nu era arhiereul șolduros, mergea comanacul până jos, ba de mantia părintelui care cîtu-i țara românească nu e
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]