170 matches
-
iubirii, în timp ce "al-ğunūn" este nebunia determinată de dragoste, inima al cărei unic ghid este pasiunea. Altă noțiunea definitoare este al-wadd : afecțiunea, tandrețea, ceea ce a dat naștere la mawadda, afecțiunea în general. Ultimii doi termeni ar fi avut la origine divinitatea preislamică: "Al-wadd", personificarea iubirii. Totodată amintim și dihotomia "al-ḥubb", iubirea completă- "ġarăm", iubirea sentimental. Pentru aceste gradații ale iubirii așa cum le numeam mai sus, am consultat lucrări care merită menționate și cercetate în profunzime, căci sunt adevărate monumente de literatură, precum
Poezia ’umayyadă () [Corola-website/Science/329355_a_330684]
-
tip poetic preferat la sfârșit de secol IX. "Qașīda" nu a dispărut, ci a păstrat o funcție ritualică, ceremonială, sesizabilă în al-Andalus cu ocazia sărbătorilor religioase islamice - "‘id al-fițr" sau "‘id al-aḍḥă". Modernismul nu s-a eliberat complet de influențele preislamice, astfel încât "qașīda" a reapărut în secolul X în contextul neoclasicismului dominant. Deși păstra monorima, pasajul introductiv, numit "nasīb", era mai restrâns și făcea vagă referire la iubita absentă, iar "madḥ"-ul sau elegia se caracteriza, în general, prin hiperbolă. Ecourile
Literatura hispano-arabă () [Corola-website/Science/335397_a_336726]
-
este Ibn Țufayl (1105-1185). Povestea filozofică ce l-a consacrat - "Ḥayy Ibn Yaqẓăn sau secretele înțelepciunii orientale" ("Ḥayy Ibn Yaqẓăn aw asrăr al-ḥikma al-mašriqīyya"), pune problema evoluției interioare și a atingerii desăvârșirii prin amestecul dintre sufism și raționalism. În perioada preislamică, "adab"-ul se referea la normele de conduită și la buna educație transmise prin prisma poeziei, anecdotelor, povestirilor și nu numai. După apariția islamului, "adab"-ul s-a încetățenit ca fiind tot un set de norme etice și morale, însă
Literatura hispano-arabă () [Corola-website/Science/335397_a_336726]
-
și a lui Fatima bin Zayd bin al Asam. Profetul Muhammad și Khadijah se înrudesc atât din partea tatălui,avându-l străbunic pe Qusay,cât și din partea mamei pe Luey. Ea făcea parte din tribul Qurayș ca și Muhammad. În perioada preislamica Jahiliyya i se zicea „Tahira” care înseamnă cea curată,cea cinstită, femeie cu suflet măreț. Ea era o femeie văduvă, bogată și una din cele mai onorate femei din Mecca. Mulți bărbați bogați și de renume au vrut să se
Soțiile profetului Muhammad () [Corola-website/Science/329066_a_330395]
-
la locurile sacre era un vechi obicei semit, amintit și în Vechiul Testament (Ieșirea 23:14, 17; 34:23-24; I Regi 1:3). Este probabil ca inițial, pelerinajul să fi avut loc în cadrul cultului solar, la echinocțiul de toamnă. În perioada preislamică, târgurile anuale din Arabia de Nord erau urmate de un pelerinaj la Kaaba și 'Arafa în luna "ḏu-al-Ḥiǧǧa". În anul 7 după "Hegiră", Muhammad adoptă și islamizează vechile rituri de pelerinaj. Pentru islam, aceasta este cea mai importantă moștenire din
Hajj () [Corola-website/Science/329084_a_330413]
-
morții sale și îi ia sufletul din trup: „Îngerul morții căruia i-ați fost încredințați vă va culege, apoi la Domnul vostru veți fi întorși.”, sura XXXII, versetul 11). Ğabra’īl este cel mai notabil, menționat frecvent și în literatura preislamică. Numele său înseamnă „Dumnezeu este puterea mea”. El poate să ruineze un munte cu o singură pană și să zboare din rai pe pământ într-o oră. Este câteodată menționat ca „spiritul adevărului - "rūḥ al-amīn"” sau ca „sfântul spirit - "rūḥ
Îngerii în islam și în tradiția islamică () [Corola-website/Science/331969_a_333298]
-
ar fi încetat să mai scornească minciuni pe seama lor și s-ar fi liniștit. Minciunile pe care le-ar fi scornit aceștia (iranienii, cu alte cuvinte), afirmațiile "shu`ubiților", se referă, în mare, la absența civilizației la arabii din perioada preislamică, cândva păstori nomazi, obișnuiti să mâne oile și incapabili de o exprimare îngrijită. Din faptul că al-Jahiz nu spune niciodată foarte clar ce pretind adversarii săi se poate deduce, de asemenea, că al-Jahiz este convins, la fel ca alții,că
Al-Jahiz () [Corola-website/Science/317739_a_319068]
-
a făcut între portul bastonului și marcarea ritmului de către toți cei care s-au ocupat în epoca noastră de producerea poemelor orale. Bastonul ar fi avut un rol și în memorarea acestor poeme, îndelung păstrate sub formă orală în perioada preislamică, și notate începând cu secolul al VIII-lea. Dacă avem în vedere titlul cărții lui al-Ğahiz, „al-Bayan wa-l-Tabyin” , ea ar trebui să vorbească despre elocvență, despre retorică. De fapt cu aceasta începe autorul și la ea revine mereu. Autorul face
Al-Jahiz () [Corola-website/Science/317739_a_319068]
-
a urmat, cuvinte care îi recomandă pe beduini în mod special:„Vă recomand (de bine) oamenii deșertului (pentru că) ei se află la originea (" 'asl") arabilor.” Se înțelege de ce este nevoie de al-Ğahiz să prezinte în cartea lui toate elementele culturii preislamice, așa cum le-a receptat el în urma contactelor cu beduinii și cu cei care făcuseră cercetări lingvistice și etnografice în deșert. În concepția shu’ubiților , arabii erau niște simplii păstori necivilizați, până când a venit islamul să îi lumineze. Pentru a-i
Al-Jahiz () [Corola-website/Science/317739_a_319068]
-
și numai după aceea să se prezinte în fața lui. Pare evident că toate calitățile pe care al-Ğahiz le descoperă la beduini au ca punct de plecare calitatea lor de păstrători ai limbii arabe pure. Aceasta e limba Coranului, a poeziei preislamice, care se diferențiază de araba vorbită printr-o trăsătură considerată un fel de marcă de noblețe: mărcile de de caz și de mod ce apăreau sub forma desinențelor în cazul substantivelor și verbelor. Aceste mărci (în arabă "al ‘I’rab
Al-Jahiz () [Corola-website/Science/317739_a_319068]
-
că aceste calități i-ar fi putut ridica pe vremea aceea pe arabi deasupra altora din moment ce al-Jahiz le evidențiază tocmai pe acestea. La arabi poezia nu este un lux ci o necesitate, așa cum a spus și califul Omar:„În perioada preislamică, poetul era mai presus de orator, datorită faptului că era foarte necesar: el le consemna mărețele fapte de glorie, el băga spaima în dușmani și în cei care îi cotropeau, el îi ataca pe alți poeți.” Găsim și în „Cartea
Al-Jahiz () [Corola-website/Science/317739_a_319068]
-
n-ar găsi în ideile lor nimic ce n-a fost spus și de alții, nearabi, în cărțile lor de înțelepciune.Este adevărat că, în "Bayan", al-Ğahiz subliniază că nu forma (metrul, rima), definește poezia, ci intenția. Prezicătorii din perioada preislamică își rosteau prezicerile în versuri, ceea ce nu însemna că făceau poezie. Autorul subliniază de nenumărate ori că arabii sunt dăruiți de la natură pentru poezie, spre deosebire de ceilalți:Arabii sunt cei mai dotați cu darul rostirii (‘antaq), limba lor este cea mai
Al-Jahiz () [Corola-website/Science/317739_a_319068]
-
mormântul decedaților se poate așeza o fotografie, iar Ayatollahul Ali Al-Sistani a dat o fatwa prin care a permis portretele lui Muhammad sau ale altor profeți. Monoteismul intransigent predicat de Muhammad viza combaterea cultelor idolatre ale arabilor din epoca ignoranței preislamică. În Coran se regăsesc patru termeni care denumesc idolii: "așnăm" (idolii în sensul strict al termenului de imagini ale divinității), "anșăb" (statui ridicate sau așezate pe socluri), "awthăn" (imagini gravate) și "tamăthīl" (portrete), care este pluralul lui "timthăl" („a opera
Aniconismul în Islam () [Corola-website/Science/335359_a_336688]
-
împreună cu fiul său de către un lider beduin presupus a fi unchiul regentului Abu’l Misk Kafur (cel în fața căruia poetul a preferat satira în loc de elogii). Poezia arabă din timpul secolului al 10-lea a fost influențată decisiv de către perceptele Arabiei preislamice, principalele opere fiind scrise sub formă de qasida (odă). Studiile asupra compoziților din poezia arabă clasică sunt destul de rare. În acest context, opera unui celebru poet precum al-Mutanabbi și un gen important precum madih sunt puțin cunoscute și înțelese ca
Al-Mutanabbi () [Corola-website/Science/330940_a_332269]
-
într-un chenar, în centrul desenului covoarelor sau „kilim”-uri și care reprezintă figuri zoomorfe („coarnele de berbec” în cazul triburilor Koyunlu), stilizări de arme sau săgeți din arsenalul războinicului turcic sau figuri fitomorfe, uneori chiar făcând aluzii la zeități preislamice, cum ar fi cazul celebrelor "boteh"-uri, al cărui înțeles a fost adesea decriptat ca desemnând o lacrimă, un foetus în poziția prenatală, conul unui pin, o pară, un chiparos, bobocul unei flori pe cale să se deschidă sau flacăra zoroastriană
Alfabet runic turcic () [Corola-website/Science/309646_a_310975]
-
vestea s-a răspândit între arabi, fiecare a vrut să sărute piatra, pentru a-și arăta credința, piatra având proprietatea de a le absorbi păcatele. Absorbind atâtea păcate, piatra a devenit neagră, ca păcatul însuși. Se presupune că în perioada preislamică această piatră sfântă pentru musulmanii de azi era considerată de către adoratorii unor zei mai vechi ca fiind o sursă de putere miraculoasă. Atunci, ca și acum, pelerinii veneau din toate părțile Arabiei pentru a săruta și a mângâia piatra, în
Piatra Neagră () [Corola-website/Science/328510_a_329839]
-
în speranța că vor absorbi puțin din puterea ei. După ce a purificat-o în numele lui Allah, Mahomed a întreținut tradiția sărutării pietrei, cu scopul de a crea o continuitate și a-i lega pe noii discipoli ai islamului de trecutul preislamic. A nu se confunda cu "Vârful " (1170 m) din Munții Gutâi.
Piatra Neagră () [Corola-website/Science/328510_a_329839]
-
fapt se consideră că 6 Mai este începutul zilelor de vară. Sunt diverse variante în privința originii lui Hızır și a sărbătorii de Hıdırellez. Una dintre acestea spune că Hıdrellez aparține culturilor mesopotamiene și anatoliene; altele spun că aparține culturii turce preislamice din Asia Centrală. Este imposibilă atribuirea sărbătorii de Hıdrellez unei singure culturi. Din timpuri preistorice s-a observat sărbătorirea venirii verii în Mesopotamia, Anatolia, Iran, Balcani și chiar în toate țările din estul Mării Mediterane. Hızır a atins nemurirea bând apa
Hıdırellez () [Corola-website/Science/312421_a_313750]
-
nasționale. Islamul este pentru turkmen în primul rând, prin intermediul activităților shaykhs Sufi decât prin intermediul moscheelor și ridică tradiția scrisă a culturii sedentare. Acești shaykhs au fost oameni sfinți critici în procesul de a reconcilia credință islamică cu sistemele de credință preislamice, adesea, ei fiind adoptați în "hramul sfinților" formând clanuri speciale sau grupuri tribale, devenind astfel " fondatori " lor. Reformulare a identității comune în jurul acestor idei arată cifrele pentru unul din evoluțiile foarte localizate de practici islamice din Turkmenistan. Pentru structurile tribale
Religia în Turkmenistan () [Corola-website/Science/319553_a_320882]
-
se poate afirma despre istoria muzicii acelor timpuri, în special în ceea ce privește muzica populațiilor arabe. Există foarte puține surse documentare, de cele mai multe ori problemele legate de arta muzicală lipsind din documentele istoriografice. Această lipsă acută de documentație afectează atât perioada arabă preislamică cât și pe cea post-islamică. Nu știm cu exactitate care era factura muzicii elitelor din Orient înainte de venirea profetului Mahomed. Puținele surse - în marea lor majoritate surse de mâna a doua - ne relevă însă o imagine destul de vagă a ceea ce
Muzica Arabo-Andaluz? (I) by Cezar Bogdan Alexandru Grigora? () [Corola-journal/Science/84195_a_85520]
-
a culturii andaluze. Până în ziua de astăzi există enclave și comunități relativ închise, ce și-au păstrat tradițiile și muzica, putându-se chiar vorbi despre o oarecare nostalgie a trecutului. Problematica transmiterii și a notației muzicii arabe Încă din perioada preislamică, muzica practicată în regiunea Orientului Mijlociu și Peninsula Arabiei nu avea un sistem de notație. Transmiterea se efectua conform principiilor tradiției orale, de la maestru către elev. Aceștia din urmă trebuiau să rețină melodiile cântate de către profesori, pe care ulterior le
Muzica Arabo-Andaluz? (I) by Cezar Bogdan Alexandru Grigora? () [Corola-journal/Science/84195_a_85520]
-
inscripții precum: In secolul al IV-lea, deja apăruseră în centrul peninsulei regatele arabe ale Lahmizilor în sudul Irakului de astăzi, regatul Ġassanid în sudul Siriei și regatul Kindit. Curților acestor regate li se datorează unele exemple notabile de poezie preislamică, precum și puținele inscripții arabe preislamice care s-au păstrat în alfabet arab, alfabet apărut cu mare probabilitate în regiunea Petra (azi în Iordania) în secolul al V-lea. Termenul de „arabă” se poate referi atât la araba clasică, la araba
Limba arabă () [Corola-website/Science/296905_a_298234]
-
IV-lea, deja apăruseră în centrul peninsulei regatele arabe ale Lahmizilor în sudul Irakului de astăzi, regatul Ġassanid în sudul Siriei și regatul Kindit. Curților acestor regate li se datorează unele exemple notabile de poezie preislamică, precum și puținele inscripții arabe preislamice care s-au păstrat în alfabet arab, alfabet apărut cu mare probabilitate în regiunea Petra (azi în Iordania) în secolul al V-lea. Termenul de „arabă” se poate referi atât la araba clasică, la araba literară modernă literară, cât și
Limba arabă () [Corola-website/Science/296905_a_298234]
-
și la numeroasele varietăți locale de arabă cunoscute în mod curent ca arabă colocvială ("‘ămiyya sau dăriğa"), ceea ce poate da naștere la confuzii. Asemenea tuturor limbilor, araba continuă să evolueze și astfel putem distinge araba clasică (în special din perioada preislamică și până în epoca abbasidă, incluzând araba coranică), de araba modernă standard care este folosită în zilele noastre. Araba clasică este considerata normativă, iar autorii moderni încearcă (și reușesc într-o oarecare măsură) să urmeze normele gramaticale ale căror baze au
Limba arabă () [Corola-website/Science/296905_a_298234]
-
cu greu reciproc inteligibile și de aceea sunt considerate de unii specialiști ca fiind limbi diferite. literară nu se folosește în comunicarea cotidiană. Asemenea tuturor limbilor, araba continuă să evolueze și astfel putem distinge araba clasică (în special din perioada preislamică și până în epoca abbasidă, incluzând araba coranică), de araba modernă standard care este folosită în zilele noastre. Spre deosebire de araba clasică, araba modernă standard, trebuind să se supună exigențelor modernității a introdus noi termeni, de neînțeles pentru un autor clasic, atât
Limba arabă () [Corola-website/Science/296905_a_298234]