86 matches
-
enorm masiv de pădure seculară, de unde își croiește drum spre sud pârâul Sărata, creând, alături de șoseaua Hîncești - Leova o lungă ghirlandă de iazuri. Piscul împădurit dintre Mereșeni și Hîncești atinge altitudinea de 322 m, dând peisajului un aspect de regiune premontană. Localitatea e înconjurata cu mari plantații de vii, iar între sat și fabrica de vinificație se așterne un mare iaz cu pește. Mai la vale încântă privirea satul podgorean Sărata-Galbenă. Savantul Ion Hâncu, în lucrarea sa "Vetre strămoșești din republica
Mereșeni, Hîncești () [Corola-website/Science/305181_a_306510]
-
Poiana Uzului, care despart de Munții Ciucului. Hotarele estice sunt delimitate de cursul râului Trotuș. Perimetrul sud-estic îl constituie râul Oituz, despărțind de Munții Vrancei. Partea sudică de leagă direct de munții Brețcului prin Pasul Oituz, iar în vest dealurile premontane coboară până în Depresiunea Târgu Secuiesc. Este un lanț muntos de înălțimi mijlocii, vârfurile cele mai înalte (peste 1600 m) apar abia în partea centrală a crestei principale. Munții Nemira formează un horst boltit în zona crestei principale, din care se
Munții Nemira () [Corola-website/Science/306307_a_307636]
-
Interfluviile au formă de șiruri de dealuri tăiate de numeroase curmături. Raionul Nisporeni este situat pe partea cea mai înaltă a podișului și anume pe podișul codrilor foarte faimoase prin fragmentarea puternică de care dispune. Îprejurimile lor amintesc un relief premontan, ceea ce l-a determinat pe V. Docuceaev să-i numească „Elveție Basarabeană”. În codri, spre deosebire de restul teritoriului republicii, cele mai active sunt procesele de eroziune și alunecări de teren. În funcție de altitudine, relieful contemporan al raionului face parte din prima treaptă-superioară
Raionul Nisporeni () [Corola-website/Science/297500_a_298829]
-
și Provence. Limita occidentală era râul Rhône la sud de Lyon. Capitala era Grenoble, unde era situat Parlamentul Provincei. Teritoriul era divizat în "Haut " ce corespundea regiunii muntoase din Alpi și "Bas Dauphiné" sau "Dauphiné du Midi" ce corespundea regiunii premontane. În Haut Dauphiné existau următoarele regiuni distincte: În Bas Dauphiné existau următoarele regiuni distincte: Până în 1713 următoarele regiuni actualmente în Italia aparțineau de Dauphiné: Teritoriul Dauphiné a fost ocupat în Antichitate de triburile galilor "Allobroges", "Ségovellaunes", "Voconces" și "Tricastins". La
Dauphiné () [Corola-website/Science/315121_a_316450]
-
cretacicului, a funcționat ca o arie de sedimentare de la începutul paleogenului până la cuaternar, când a fost colmatată și ușor înălțată, ca urmare a ridicării zonei cristalino-mezozoice a masivelor muntoase din Carpații Meridionali, cînd în fața acestora s-a format o depresiune premontană cu rol de avanfosă, care a funcționat în paleogen și neogen. Fundamentul acesteia este constituit din formațiuni cristaline de tip carpatic, scufundate la mii de metri. În sud se delimitează față de fundamentul Platformei Moesice prin falia pericarpatică. Sedimentul care o
Depresiunea Getică () [Corola-website/Science/320265_a_321594]
-
materiale parentale ale solurilor. Astfel sunt ușor de observat variațiunile transgresiunilor și regresiunilor marine prin care au fost sedimentate pe rând depozitele caracteristice fiecărei perioade. Dezvoltate la sud de creasta cristalină Cozia-Frunți-Ghițu, dealurile subcarpatice argeșene s-au format în Depresiunea premontană Getică, apărută în timpul mișcărilor laramice, ca urmare a ridicării sistemului montan de la nord. Depresiunea Getică a funcționat ca avanfosă și se întinde între orogenul carpatic și până în sud la Platforma Valahă (partea nordică a Platformei Moesice), de care o separă
Muscelele Getice (Muscelele Argeșului) () [Corola-website/Science/327398_a_328727]
-
În jurul anului 1830 (după alte surse, în 1842), aproximativ 40 de familii de munteni polonezi din Stara Huta au întemeiat un sat nou denumit Poiana Micului (în , în ). Conform legendei, muntenii fuseseră repartizați de comisia din Cernăuți într-o zonă premontană aflată în mijlocul codrilor. Ei au găsit o mică poiană pe care se afla o stână care aparținea unui cioban român pe nume Micu. Proveniți dintr-o zonă muntoasă, polonezii au defrișat terenurile și-au construit case și s-au ocupat
Biserica Preasfânta Inimă a lui Isus din Poiana Micului () [Corola-website/Science/323726_a_325055]
-
Tamina; Valea Băii, afluent al văii Pietrei Mari și Pârâul Șapte Scări (afluent de dreapta al râului Șipoaiei), vale care străbate defileul omonim aflat în partea central-vestică a sitului. Clima este una temperat-continentală (cu diferențieri funcție de configurația reliefului: etaj climatic premontan - 650-800 m, etaj climatic montan 800-1.800 m și etaj climatic alpin la peste 1.800 m. altitudine), caracterizată prin temperaturi medii cuprinse între 2 și 6° Celsius. Vânturile dominante pe timpul verii sunt cele nord-vestice. Iarna acestea bat cu putere
Piatra Mare (sit SCI) () [Corola-website/Science/330123_a_331452]
-
și 6° Celsius. Vânturile dominante pe timpul verii sunt cele nord-vestice. Iarna acestea bat cu putere din est și nord-est, aducând cantități importante de zăpadă și valuri de ger. Cantitatea medie multianuală de precipitații este cuprinsă între 750 mm. (în etajul premontan), ajungând la 1.200 mm. în etajul climatic montan. Situl Piatra Mare încadrat în regiunea biogeografică alpină a Carpaților de Curbură prezintă o arie naturală cu o diversitate floristică și faunistică ridicată, exprimată atât la nivel de specii cât și
Piatra Mare (sit SCI) () [Corola-website/Science/330123_a_331452]
-
cu 4 specii actuale grupate în 3 genuri: "Procavia", "Heterohyrax" și "Dendrohyrax", răspândite în Africa la sud de Sahara și în Egipt, și în câteva locuri restrânse din Orientul Apropiat (Siria, Palestina) și Arabia. Unele dintre ele trăiesc în regiunile premontane de semideșert, altele duc un mod de viață arboricol. Sistematica hiracoideelor, care include și speciile dispărute este următoarea:
Hiracoidee () [Corola-website/Science/332827_a_334156]
-
Tuzla), Buzău (Rezervația Naturală Vulcanii Noroioși Pâclele Mari). În Republica Moldova se întâlnește în regiunea cursului inferior al Nistrului și cel al Prutului, până la sectoarele Leova și Ștefan-Vodă. trăiește în regiunile de stepă și silvostepă, în semideșerturi pietroase și în pajiștile premontane și montane fiind găsit prin locuri pietroase și nisipoase acoperite cu plante, tufișuri, lunci, pe pante stâncoase acoperite cu arbuști, la marginea pădurii și în pădurile rare riverane și de stepă. În munți, este găsit la altitudini de până la 2500
Balaurul dobrogean () [Corola-website/Science/333913_a_335242]