1,380 matches
-
Ceea ce urmăresc să demonstrez în continuare este că astfel de analize diferențiate ale tranzițiilor societale, atât de puțin interesate de o cuprindere teoretică într-adevăr comprehensivă, trebuie a) să devină de acum complementare și b) să se distanțeze de unele presupoziții și demonstrații derivate din „proiectul iluminist”. Această complementaritate și distanțare ar avea două surse constitutive: una este substanțială, adică ține de natura dezvoltării sociale, iar alta este disciplinară, referindu-se la specificul sociologiei ca „știință a tranziției societale”. Să ne
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
Evita astfel capcanele empirismului, dar se lăsa prinsă în cele ale „marilor teorii”. Mai mult, așa cum am văzut mai înainte, chiar și teoriile care au analizat tranziția de la societatea industrială la cea postindustrială (postmaterialistă, postmodernă) nu au reușit să depășească presupozițiile fundamentale ale „proiectului iluminist” de „știință socială”. Teoriile despre tranziția postcomunistă s-au identificat și ele cu același „proiect iluminist” al opoziției între societatea tradițională și cea modernă, deși proiectul comunist nu a fost altceva decât o variantă de modernizare
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
Fără a eluda unul dintre atributele specifice tranziției noastre postcomuniste, atribut relevat prin dizolvarea ordinii sociale comuniste și distanțarea capitalistă față de ea, adopt pe mai departe o altă perspectivă de analiză sociologică, decât cea consacrată până acum la noi. Trei presupoziții îi sunt specifice acestei abordări, constând în: afirmarea subiectivității constructive a actorului social, punerea între paranteze a determinismelor factoriale și considerarea consecințelor intenționate și neintenționate ale acțiunilor sociale. Prima presupoziție constă în suspendarea din analiză a opoziției tradițional-modern (care a
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
analiză sociologică, decât cea consacrată până acum la noi. Trei presupoziții îi sunt specifice acestei abordări, constând în: afirmarea subiectivității constructive a actorului social, punerea între paranteze a determinismelor factoriale și considerarea consecințelor intenționate și neintenționate ale acțiunilor sociale. Prima presupoziție constă în suspendarea din analiză a opoziției tradițional-modern (care a fost instituită de proiectul iluminist, dezvoltată de sociologia clasică preocupată de modernizarea tradiției și aplicată în cea mai mare parte a analizelor sociologice ale tranziției postcomuniste) în vederea relevării subiectivității constructive
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
atunci când actorii individuali și sociali își construiesc propriile proiecte modernizatoare și le aplică în mod consecvent, pentru că sunt profitabile vieții lor, putem conta pe succese. În felul acesta, considerăm că modernitatea noastră este reflexivă sau nu este deloc. A doua presupoziție constă în faptul că abordarea propusă se distanțează de paradigmele deterministe, care invocă factori sau structuri economice, sociale sau culturale cu forță generativă sau de cauzare a unei ordini sociale date. Despărțirea de acest tip de abordare o fac odată cu
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
în orientare și pretins omniscientă în abordare și acțiune, s-a dovedit deja a fi falimentară în perioada societății industriale și numai în virtutea unei naivități sau a unei noi „utopii realiste” ar mai fi de susținut astăzi. Prin a treia presupoziție, admit că logica socială a construcției corespunzătoare modernității reflexive este una ce implică multiple combinații impredictibile de consecințe intenționate și neintenționate, de planuri sau programe raționale și de „efecte perverse”. Toate acestea sunt rezultate ale acțiunilor actorilor sociali, indiferent de
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
al coordonatelor anterioare se surpă în fața noastră, consecințele neintenționate se multiplică, apar noi coordonate pentru a constitui structurile instituționale ce se nasc odată cu noi. Astfel, ordinea socială a modernității reflexive ar putea fi abordată prin admiterea acestui set nou de presupoziții și tocmai implicațiile lor trebuie în continuare explorate. Este evident faptul că orice actor sau grup social poartă trecutul în interstițiile inițiativelor sau ordinii sociale în care se află. De asemenea, este evident că orice acțiune individuală sau socială se
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
și reproducere ar ameliora ignoranța și ar crește performanța înțelegerii și acțiunii. O astfel de abordare suferă însă de un deficit cultural major. Și iată de ce. Știm că orice produs tehnologic al științei se bazează în concepere și aplicare pe presupoziții culturale tacite sau implicite. Ele coincid în mare parte cu cele ale publicului. În abordarea științifică și tehnică, atunci când aceste presupoziții culturale tacite trebuie explicitate, întrucât au fost criticate sau chestionate, discursul rezultat este pe cât de depărtat de realitatea trăirii
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
cultural major. Și iată de ce. Știm că orice produs tehnologic al științei se bazează în concepere și aplicare pe presupoziții culturale tacite sau implicite. Ele coincid în mare parte cu cele ale publicului. În abordarea științifică și tehnică, atunci când aceste presupoziții culturale tacite trebuie explicitate, întrucât au fost criticate sau chestionate, discursul rezultat este pe cât de depărtat de realitatea trăirii efective a consecințelor, pe atât de sofisticat din punct de vedere tehnic. Realitatea trăită este distorsionată discursiv și bazată pe o
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
analizelor întreprinse, abordările se află în decalaj. Schimbările se produc mai repede decât analiza lor. Factorii sunt analizați cel mai adesea în izolare unii față de alții, deși acțiunile lor sunt pe cât de simultane, pe atât de convergente. În genere, două presupoziții par a fi esențiale în orice considerare a analizei învățământului superior. Mai întâi, științificitatea lor este încă într-un stadiu infantil, iar apoi receptivitatea universitarilor față de analizele centrate pe învățământul superior este infimă. Se instituie astfel un cerc vicios care
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
așa cum nu există societate în general, ci numai societăți particulare identificabile de regulă cu statele-națiune sau, în interiorul acestora, cu comunități diverse, tot astfel nu există o sociologie „în general”, ci doar sociologii ale națiunilor, popoarelor sau comunităților. Universalismul sociologic admite presupoziția reconstrucției teoretice a societății ca atare odată cu nevoia particularizării acesteia în funcție de diferențieri și specificități comunitariene sau societale, concomitent solicitând explorarea comunalităților identificabile ale societății în general și ale comunităților care o particularizează. 2. Raymond Aron, Main Currents in Sociological Thought
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
a-i fi dovedit inadecvarea - are la rădăcina ei (și) un "rău" de natură intelectuală - analizabil ca atare, dacă nu chiar elucidabil. E vorba de un criticism de tip scientist care s-a impus în gîndirea sa, atacîndu-i unele dintre presupozițiile cele mai prețioase. Cum am mai spus, în anii studiilor la Universitatea Friedrich-Wilhelm, tînărului român trebuia să-i fi apărut drept evident că "omul științific" îl detronase în ierarhia culturii occidentale celei mai noi pe artist". Eminescu își îndreaptă astfel
Despre Eminescu, așa cum trebuie by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/14897_a_16222]
-
NOSTRU V| PREZINT|: Cameleonii sunt fascinanți Lucian Dan Teodorovici Orice comentariu aș face pe marginea alegerilor de duminică mi-ar crea, înainte de toate, mie o senzație de redundanță. N-aș mai avea ce să spun, rezultatele au fost disecate, analizate, presupozițiile au fost epuizate, victorioșii au fost identificați în funcție de interesele fiecăruia. Îmi mai rămân la dispoziție simple observații. Iar una dintre ele, care m-a frapat în această perioadă, este reacția presei recunoscută prin simpatia față de Cotroceni. O presă prinsă într-
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2215_a_3540]
-
propagandei de la om la om, condiționată prin prezența și performanțele comunicaționale ale Internetului. Satul global se contractă tot mai mult. Dată fiind accesibilitatea comunicării în masă, pragul de inhibiție pentru multiplicarea unui conținut scade. Principiul marketingului viral se bazează pe presupoziția că un număr mare de oameni este gata să transmită mai departe știri virale, cunoscuților și prietenilor. Prin intermediul culture jammer-ilor rezistența lingvistică penetrează media. Aceștia atacă emițătorul și transformă mesajul într-o înregistrare critică, echivalentă unei anulări. Culture jamming este
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2215_a_3540]
-
să se mulțumească doar cu surse de mâna a doua: rapoarte diplomatice ce comentau zvonuri și făceau speculații adesea neîntemeiate, articole de presă, dezmințiri oficiale și literatură memorialistică. Cu alte cuvinte, erau surse ce lăsau un loc mult prea mare presupozițiilor, ipotezelor și întrebărilor, oferind, în același timp, prea puține certitudini. Acestea sunt motivele pentru care, în istoriografia română, sunt atât de reduse numeric referirile la planurile de uniune româno-maghiară. Practic, nimic semnificativ nu s-a mai scris după cele consemnate
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
în același timp33. Omul apare în el ca adevăr totodată redus și promis, naivitatea precritică domnind aici nestingherită 34. Mitul nu își poate depăși propriul cadru, nu dezvoltă o reflecție teoretică prin care să se întoarcă împotriva propriilor fundamente și presupoziții 35. E un sistem care nu poate să nu introducă în propria-i ecuație o idee apriorică numită „ordine“ (C. Lévi Strauss) sau „rațiune pură“ (Kant)36. Orice sistem care se vrea • Roland Barthes, Mitologii, traducere de Maria Carpov, Iași
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
luarea În discuție a acestei posibilități ne va oferi un rezultat pozitiv, și anume, ne va permite să trasăm cu mai multă precizie limitele Între care ne este permis să Îndoim, cu sens, de cunoașterile noastre. Faptul că o asemenea presupoziție nu apare și În Discursul despre metodă se poate datora faptului că pe atunci Descartes Încă nu evaluase pe deplin toate implicațiile și finalitățile la care conduce Îndoiala. În următoarele sale scrieri, și mă refer aici la Principiile filosofiei, ipoteza
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
acțiunii sale. Liberul arbitru este o instanță pozitivă, controlabilă, care ne permite să ne manifestăm reținerile În fața cunoștințelor neîndeajuns cercetate sau care sunt suspectate a fi urmare a unor capricii, neînțelese nouă, ale lui Dumnezeu. De aceea, filosoful renunță la presupoziția „geniului rău”, Înlocuindu-l cu facultatea „liberului arbitru”. „Avem un liber arbitru care ne permite să ne abținem a crede lucrurile Îndoielnice, și astfel ne Împiedică să fim Înșelați. Dar, chiar dacă cel care ne-a creat ar fi atotputernic, și
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
același timp și primul adevăr stabil, neunivoc și indubitabil la care ajunge spiritul după ce a supus Îndoielii toate cunoștințele sale: „... și observând că acest adevăr „gândesc, deci sunt” era atât de stabil și atât de sigur Încât cele mai extravagante presupoziții ale scepticilor nu erau În stare să-l zdruncine, am considerat că pot să Îl adopt fără ezitare ca prim principiu al filosofiei pe care o căutam”. COMENTARII ȘI OBIECȚII ADUSE COGITO-ULUI Încă de la apariție, enunțul referitor la cogito
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
tot ceea ce gândește există” ar fi admise fără verificare, așa cum se cere În aceste interpretări, Întregul proiect cartezian se năruie. E adevărat că Descartes Însuși pare să presupună unele condiții prealabile ale cunoașterii, dar aceste presupuneri trebuie acceptate doar ca presupoziții care fac posibilă orice Încercare a noastră de a trece la examinarea cunoștințelor și nu ca premise ce nu vor fi supuse niciodată Îndoielii: „Nu mai explic aici mulți alți termeni de care m-am folosit deja și de care
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
la existență. Dacă rămâne o simplă intuiție, cogito-ul nu este Încă un principiu metafizic, el nu furnizează ratio essendi, ci doar ratio cognoscendi. Desigur, În formula sa un prim adevăr este implicat, acela că „sunt un subiect gânditor”, deoarece pe presupoziția identității dintre „eu” și „ființa mea” intuiesc cogito-ul, dar numai atât nu este de ajuns. Ajungând astfel la cogito nu facem decât să ocupăm un punct de plecare. Pentru a ieși din această cale aparent Înfundată, o soluție ne este
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
final. ș...ț Deci este altcineva inteligent, de care toate lucrurile naturale sunt conduse spre un scop: acesta este Dumnezeu”. Condițiile În care argumentele thomiste În favoarea existenței lui Dumnezeu sunt valide presupun cu necesitate eternitatea lumii, pe de o parte - presupoziție falsă chiar și În cadrul religiei catolice -, iar pe de alta faptul ca primul mișcător mișcat de el Însuși să fie o ființă animată, presupoziție inconsistentă În același sistem. Sfântul Thoma consideră că ar fi totuși o posibilitate de demonstrație a
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
thomiste În favoarea existenței lui Dumnezeu sunt valide presupun cu necesitate eternitatea lumii, pe de o parte - presupoziție falsă chiar și În cadrul religiei catolice -, iar pe de alta faptul ca primul mișcător mișcat de el Însuși să fie o ființă animată, presupoziție inconsistentă În același sistem. Sfântul Thoma consideră că ar fi totuși o posibilitate de demonstrație a acestei teze și În modul propter quid, dar că argumentele produse În acest mod nu sunt concludente, deoarece nu pot oferi o cunoaștere care
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
doar statutul nostru de ființe finite. Punerea În centrul conceptului despre Dumnezeu a ideii de perfecțiune, exprimată prin conotațiile infinitului, o vom regăsi la Descartes. Atât doar că el presupune cu necesitate existența unei idei Înnăscute despre Dumnezeu. Fără această presupoziție teza carteziană asupra conceptului pe care-l cercetăm aici, Dumnezeu, nu ar putea fi susținută. William de Ockham Cel care pune capăt disputei dintre argumentele thomiste și cele scotiene, pentru câteva sute de ani, e William de Ockham (1280-1349). Căutând
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
cauze simultane este imposibilă, cauzele care conservă producerea unui efect dat sunt În număr finit. Așadar, conservarea lumii presupune o primă eficacitate. Însă, primordialitatea unui asemenea termen nu e de natură să ne permită, printr-o concluzie obținută pe cale demonstrativă, presupoziția unui „prim Început” unic. Prin urmare, În efortul de a demonstra existența lui Dumnezeu, William de Ockham se oprește dincoace de argumentul lui Scot. Noțiunea despre ființa supremă nu poate fi considerată un termen univoc - cum o găseam la Duns
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]