103 matches
-
care l-a Înghițit deja timpul și-l „muncește” la infinit sufletul Îndrăgostit. Numai așteptarea este descrisă de poet la prezentul indicativului. Un prezent În care introduce, totuși, trecutul (biografia, loviturile soartei...). La celălalt capăt al retoricii amoroase se află prieteșugul: figura renunțării cordiale, a eșecului acceptat cu resemnare. La Bruyere considera că nu există o posibilitate de Împăcare Între iubire și prietenie. Drumurile lor sînt diferite: „l’amour et l’amitié s’excluent l’un l’autre [...]. L’amour commence
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
prietenie. Drumurile lor sînt diferite: „l’amour et l’amitié s’excluent l’un l’autre [...]. L’amour commence par l’amour; et l’on ne saurait passer de la plus forte amiti 6 qu’à un amour faible” (Les caracteres). Prieteșugul este pentru moralistul Alexandrescu o promisiune de Împăcare, o ultimă promisiune bazată pe o substituire de sentimente. Tinerețea trece, nebuniile dragostei rămîn În amintire, amorul se salvează (ce poate salva) În prieteșug: „Apoi cînd vremea va trece Peste-a inimii
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
6 qu’à un amour faible” (Les caracteres). Prieteșugul este pentru moralistul Alexandrescu o promisiune de Împăcare, o ultimă promisiune bazată pe o substituire de sentimente. Tinerețea trece, nebuniile dragostei rămîn În amintire, amorul se salvează (ce poate salva) În prieteșug: „Apoi cînd vremea va trece Peste-a inimii căldură, CÎnd din hora Încîntată, Ce viața ta coprinde, Cu o față Întristată Grațiile s-ar desprinde, CÎnd odată și-ar lua zborul Tinerețe, bucurie, De-i pofti atunci amorul, L-om
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ar desprinde, CÎnd odată și-ar lua zborul Tinerețe, bucurie, De-i pofti atunci amorul, L-om numi o nebunie: Îți voi fi prieten, frate, Îți voi fi orce Îți place, Și de lume și de toate Împreună neom desface.” Prieteșugul nu este numai o soluție a timpului, o figură a senectuții potolite, prieteșugul este și o cale de a ieși din starea de chin. O salvare prin schimbarea de regim a pasiunii: diminuarea voită a intensității, revanșa rațiunii asupra sentimentului
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
atunci amorul, L-om numi o nebunie: Îți voi fi prieten, frate, Îți voi fi orce Îți place, Și de lume și de toate Împreună neom desface.” Prieteșugul nu este numai o soluție a timpului, o figură a senectuții potolite, prieteșugul este și o cale de a ieși din starea de chin. O salvare prin schimbarea de regim a pasiunii: diminuarea voită a intensității, revanșa rațiunii asupra sentimentului. Alexadrescu aspiră la starea de frăție cordială: „A! dacă-n astă lume ceva
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
la starea de frăție cordială: „A! dacă-n astă lume ceva putea fi-n stare S-aline, să adoarmă un chin sfîșiitor, O știu, ar fi frăția-ți acea mîngîietoare, Acel simțiment tînăr ce eu Îți sînt dator. E scump prieteșugul ce-n suflă o femeie Deprinsă a-l cunoaște, născută a-l simți; Și dulcele ei suflet, electrică scînteie, MÎngîie orce suflet la care s-o ivi.” Între așteptare și prieteșug (Între promisiunea de fericire pe care o dă așteptarea
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
simțiment tînăr ce eu Îți sînt dator. E scump prieteșugul ce-n suflă o femeie Deprinsă a-l cunoaște, născută a-l simți; Și dulcele ei suflet, electrică scînteie, MÎngîie orce suflet la care s-o ivi.” Între așteptare și prieteșug (Între promisiunea de fericire pe care o dă așteptarea și promisiunea de supraviețuire a sentimentului Între o prietenie amoroasă) există numeroase nuanțe. Iat-o pe aceea, văcăresciană, a plăcerii În suferință, Întărită de ideea morții: „Să mor dar la picioare
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
mai filozof și cu o imaginație mai războinică, Îi zice „ostașul viteaz al firii”. A defini amorul este, dealtfel, o temă importantă pentru el. Un poem se cheamă Cine-i Amoriul, un altul, foarte cunoscut, studiază relația dintre amor și prieteșug. Cea dintîi și cea mai stăruitoare imagine este aceea venită din poezia neoanacreontică: Amor este zeul Înaripat, copil ademenitor, insinuant, zeu voiajor, războinic (un soldat al grației), săgețile lui rănesc și tămăduiesc În același timp. Ființa lui este făcută din
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de a medita nu-l părăsește pe Conachi, cîntăreț al pasiunii și, Într-o oarecare măsură, filozof liric al pasiunii. Conceptul de amor este urmărit pe plan moral și În relație cu alte sentimente. Faimoasă este legătura dintre amor și prieteșug, reluată și de poeții din generația de la 1840. Este vechea dilemă Între iubire și prietenie rezolvată În epoca Renașterii În favoarea prieteniei: pentru o femeie (o iubire) nu poți să trădezi un prieten... Conachi Încearcă să unească cele două forme ale
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
și prietenie rezolvată În epoca Renașterii În favoarea prieteniei: pentru o femeie (o iubire) nu poți să trădezi un prieten... Conachi Încearcă să unească cele două forme ale afecțiunii. Într-un prim poem (Lumea) face elogiul prieteniei, Însă termenul este ambiguu. Prieteșug poate Însemna afecțiunea spirituală (agapé) dar și pasiunea erotică. Pentru a desemna diferitele nuanțe ale dragostei (philia erotike), grecii foloseau și noțiunea de eunoïa (bunăvoință și devotament), storge (tandrețe), pathos (dragostea ca dorință), charis (dragostea ca formă de recunoștință), mania
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
grecii foloseau și noțiunea de eunoïa (bunăvoință și devotament), storge (tandrețe), pathos (dragostea ca dorință), charis (dragostea ca formă de recunoștință), mania (pasiunea erotică dezlănțuită)*. Pasiunea lui Conachi bate mai mult spre mania, deși nu exclude nuanța afecțiunii dezinteresate (agape). Prieteșugul este forma generală a iubirii, o soluție la deșertăciunea lumii: „Că toate trec Într-o clipală, Lăsînd pe om În starea cea goală, Numai prietenul cu unire Este o zare de fericire Ce are omul drept alinare La orișice feli
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
a iubirii, o soluție la deșertăciunea lumii: „Că toate trec Într-o clipală, Lăsînd pe om În starea cea goală, Numai prietenul cu unire Este o zare de fericire Ce are omul drept alinare La orișice feli de Întîmplare. O, prieteșug, rai de plăcere, Ce te Începi numai din vedere Și ești păstrat și după orbire Și ispitit În nenorocire, Spune-mi unde lăcuiești anume, Ca să te caut În toată lume, Să dau prin foc, prin apă, prin pară Ca să mă
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
mă voi lipsi de orice bine Numai să te aib lîngă mine.” Petrecerea „În brață” de la sfîrșit dă un sens echivoc noțiunii dezvoltate pînă aici de sensul lui agape. Echivoc calculat, cum se vede mai bine În poemul Amoriului din prieteșug, unde Conachi unește discursul moral cu discursul erotic propriu-zis. Amorul este, aici, „cuvîntul [...] cel mare” al inimilor, iar prieteșugul anticamera lui. Pentru ca amorul să domnească (Conachi folosește citeva imagini imperiale: „acest Împărat al lumii”, „stăpînitor de plăcere”, „tiran la Împotrivire
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
sens echivoc noțiunii dezvoltate pînă aici de sensul lui agape. Echivoc calculat, cum se vede mai bine În poemul Amoriului din prieteșug, unde Conachi unește discursul moral cu discursul erotic propriu-zis. Amorul este, aici, „cuvîntul [...] cel mare” al inimilor, iar prieteșugul anticamera lui. Pentru ca amorul să domnească (Conachi folosește citeva imagini imperiale: „acest Împărat al lumii”, „stăpînitor de plăcere”, „tiran la Împotrivire”...) trebuie ca să existe prieteșugul cu credință: „dar din ceruri”. El netezește calea iubirii pregătind sufletul să primească simbatiea, mila
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
discursul moral cu discursul erotic propriu-zis. Amorul este, aici, „cuvîntul [...] cel mare” al inimilor, iar prieteșugul anticamera lui. Pentru ca amorul să domnească (Conachi folosește citeva imagini imperiale: „acest Împărat al lumii”, „stăpînitor de plăcere”, „tiran la Împotrivire”...) trebuie ca să existe prieteșugul cu credință: „dar din ceruri”. El netezește calea iubirii pregătind sufletul să primească simbatiea, mila, credința. Toate acestea ajută la Înfăptuirea unei mari prefaceri: „Din prieteșugul dulce În amori cu Înfocare, Ah, crede-mă-ți, inimioară, că o așa Înălțare
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
imperiale: „acest Împărat al lumii”, „stăpînitor de plăcere”, „tiran la Împotrivire”...) trebuie ca să existe prieteșugul cu credință: „dar din ceruri”. El netezește calea iubirii pregătind sufletul să primească simbatiea, mila, credința. Toate acestea ajută la Înfăptuirea unei mari prefaceri: „Din prieteșugul dulce În amori cu Înfocare, Ah, crede-mă-ți, inimioară, că o așa Înălțare Dintr-o norocire mică În norocirea cea mare Suie pe om lîngă Îngeri și lîngă dumnezeire Și-l face trăind să guste a raiului fericire...”. Însă
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
să-i descopăr amoriul ce cu-atîta tiranie M-au cuprins și mă-mpilează...” Însă Ikanok decide să prefacă sfînta legătură Într-o pasiune strașnică și, În amintirea acestei prefaceri, sapă pe copaci celebrele slove: „Că amoriul cel mai strașnic din prieteșug răsare.” În foarte cunoscuta Jaloba mea, Conachi pare a spune că o formă superioară de iubire este aceea ce leagă pasiunea cu prietenia. „Dulcea desfătare”, „rîvna fără temut”, iubirea cu pace, cu chip cinstit sînt posibile cînd „prieteșugul cu amorul
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
strașnic din prieteșug răsare.” În foarte cunoscuta Jaloba mea, Conachi pare a spune că o formă superioară de iubire este aceea ce leagă pasiunea cu prietenia. „Dulcea desfătare”, „rîvna fără temut”, iubirea cu pace, cu chip cinstit sînt posibile cînd „prieteșugul cu amorul Îi unit”. Însă poetul se contrazice numaidecît: prieteșugul („dar din ceruri, hazul sunetelor mari”) se transformă În dragoste nebună și, atunci, bucuria devine durere, ființa liniștită trece Într-o „ființă cu Înfocare”... Armistițiul dintre prieteșug și amor fusese
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
pare a spune că o formă superioară de iubire este aceea ce leagă pasiunea cu prietenia. „Dulcea desfătare”, „rîvna fără temut”, iubirea cu pace, cu chip cinstit sînt posibile cînd „prieteșugul cu amorul Îi unit”. Însă poetul se contrazice numaidecît: prieteșugul („dar din ceruri, hazul sunetelor mari”) se transformă În dragoste nebună și, atunci, bucuria devine durere, ființa liniștită trece Într-o „ființă cu Înfocare”... Armistițiul dintre prieteșug și amor fusese, dar, scurt, pacea, desfătarea n-au putut dura. Maica lume
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
sînt posibile cînd „prieteșugul cu amorul Îi unit”. Însă poetul se contrazice numaidecît: prieteșugul („dar din ceruri, hazul sunetelor mari”) se transformă În dragoste nebună și, atunci, bucuria devine durere, ființa liniștită trece Într-o „ființă cu Înfocare”... Armistițiul dintre prieteșug și amor fusese, dar, scurt, pacea, desfătarea n-au putut dura. Maica lume nu primește pe roțile ei statornicia: „că pe-a roțîi tale scări/ nu primești statornicie, ci pre-. faceri și schimbări”. Nu-i trebuie mult Înamoratului poet să
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
lor sentimental, intră și În sfera de influență a treflei. Trăiesc cu plăcere În chinuri și văd În moarte o izbăvire. Conachi, Iancu Văcărescu, Grigore Alexandrescu au și o viziune intuitivă, Întrucît văd În dragoste și o amiciție spirituală, agape. „Prieteșugul” este, pentru ei, o chezășie a amorului. Heliade are, dintre toți, sentimentul iubirii ca energie cosmică. Trăiește frenetic sub semnul caroului. El cîntă nașterea universului și nunta mistică a elementelor. Erosul este forța care mișcă, Într-adevăr, astrele și provoacă
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de vedere universal, dacă există, este al bărbatului care, după cum fericit zice același G. Călinescu, suferă de „suficiență virilă”. Discursul erotic vorbește În exclusivitate despre suferințele bărbatului. Rareori este sugerat și chinul femeii Îndrăgostite. Conachi, Într-un loc (Amoriul prin prieteșug), prezintă pe Zulnia desculță și despletită, fugind ca o deznădăjduită: „Zăludă, ca vai de dînsa, pe pămînt și la cer cată, Vra să strige, dar și glasul i se taie deodată. Se povărnește și cade peste dînsul, leșinată, De năcazul
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
fierul la magnit”, zice infatigabilul Conachi (o adevărată uzină de comparații flatante!), dă graiului dulceață și „farmecă cu libov”. A fermeca cu libov: iată o formulă memorabilă! Nu este unica la Conachi. Cine nu recunoaște În „dulcea Închipuire” (Amoriul din prieteșug) un sunet eminescian?! Sau În superbul vers din Pe năsălie, 831, octm. 15 o altă celebră sintagmă eminesciană?: „Ah, te-ai dus, dulce minune, din zarea ochilor mei.” Poetul care descoperă, cu 40 de ani Înaintea lui Eminescu, aceste formule
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
și cher...” La originea acestei prăbușiri universale se află o iubire neîmpărtășită. Ea zdruncină temeliile lumii și precipită omul spre un „noian de cufundare, de mormînt Întunecat”... . Cele trei lungi poeme discursive: Jaloba mea, Scrisoarea către Zulnia și Amoriul din prieteșug, la care am putea adăuga și un alt poem dinafară temei erotice (Moartea părintelui dumisale Vornicului Costache Conachi la 1803, Mart În 7), pun În chip mai direct În fața omului, ființă slabă, perspectiva dispariției. Jaloba mea În cepe cu un
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
o furișă sărutare, RÎpele Întunecoase ce ferea cu tăinuiri A desfătărilor noastre Înfocaie Întîlniri, Apele acelea-n care, pe furiș, În scăldătoare, Te prindeam, ochilor, spuneți, ce priveam atunci În zare?” Întîlnirca dintre Ikanok (Konaki) și Înfricoșata Zulnia (Amoriul din prieteșug) se desfășoară Într-un asemănător spațiu de adîncimi Întunecoase: locuri ferite, dosnice. Peisajul este și aici grandios sălbatic, În acord cu clocotul pasiunii: „Munții Înalți pînă la nouri, păraie prin stînci vărsate, Codri cu copaci sălbatici printre petre răsturnate, Prăpăstii
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]