KorAP: Find »[drukola/base=prior & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...3 4 5 ...9 >

208 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241

care supraveghea chiliile. — Secretarul Prioratului este? Convocați-l de Îndată la mine, porunci el. În loc să se grăbească să se supună, bărbatul Îl fixa făcându-i semne din ochi. — Mai adineauri a venit unul, Manetto, când dormeați. Iar domnia ta dormi adânc, priorule. — Messer Manetto? Ce voia? — Te căuta pe dumneata. Un individ răutăcios, acru ca o lămâie. A zis ceva despre niște conturi. A zis că are să se ducă la fratele dumitale, dacă nu plătești. Dante simți cum ia foc. Cămătar blestemat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
nume, se menționa și numele străzii pe care respectivul locuia. — Ești sigur de asta? Îl Întrebă Dante pe funcționarul care stătea În picioare În fața lui, arătându-i un loc anume din raport. Omul se aplecă să vadă mai bine. Da, priorule. Cu toții au sosit de la Roma. — Mari călători, s-ar zice. Iar dansatoarea? De ce nu avem nimic despre ea? — Dar... nu face parte din Studium. Nu credeam că te interesează... Lui Dante i se păru că În vorbele celuilalt exista un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
altora, aici la Artă. Și apoi, se Întâmplă des ca cineva să coboare din biserică. Noi nu Îi luăm În seamă. Dante Îl Înșfăcă de umăr. — Ce vrei să spui? Lucrătorii știu de pasajul acesta? — Nu există lucrători acolo sus, priorule. Eu am intrat acolo nu o dată, ca să cântăresc... situația. Singura persoană pe care am văzut-o la lucru era meșterul mozaicar, acela care a murit. Nu se desfășura nici o lucrare. Ziceam de ceilalți. — De cine? De bărbații care se reunesc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
bălăbănească pe picioare, din ce În ce mai agitat. — Când am trimis să vă fie predat trupul am ordonat să se efectueze o cercetare necroscopică minuțioasă. Asta Înțelegeam eu să se facă. — Dar e tocmai ceea ce am realizat eu Însumi, respectându-ți Întocmai ordinele, priorule. Medicul adăugase și titlul, ca pentru a explica faptul că numai de aceea se supusese dorințelor lui. — Bine ai făcut. Așadar? — Spiritul său s-a separat de trup cu violență, prin sufocare. — Și mai ce? — Nimic. Erau semne de lovituri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
Închis, căile apelor poartă către Împărățiile bogăției. Și cine altcineva dacă nu un marinar ca domnia ta le-a putut străbate și culege roadele? stărui. Veniero se opri, apucându-l de un braț. Poetul simțea strânsoarea fermă prin mânecă. — Pentru Dumnezeu, priorule! Nu neg că aș fi luat cu asalt câteva bogate corăbii sarazine, la vremea mea, și chiar și genovezii m-au primit nu o dată În vizită, Înainte ca faptele vieții mele să mă Împotmolească Între colinele voastre. Cu siguranță, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
pretențiile lui, Își zise. Va mai fi vreme pentru asta. — Autoritatea Comunei are nevoie să stea de vorba cu dumneata, messer Domenico, În legătură cu o faptă de natură criminală. Omul Își schimbă expresia dintr-o dată. — Natură... criminală? Ce vrei să spui, priorule? Poetul observă cu satisfacție că, În sfârșit, Domenico Îi pronunțase titlul cu deferența de rigoare. — Ai auzit cu siguranță de uciderea În orașul nostru a unui meșter din breasla de la Como. Comuna m-a Însărcinat să caut vinovatul. — Și aveți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
vechii Piețe. Rectorul ședea Înapoia unui pupitru Înalt de scris, Înconjurată de alte pupitre mai mici, ocupate de o duzină de contabili care rânduiau În câteva mari volume actele comerciale ale companiilor și ale negustorilor. Ce pot face pentru domnia ta, priorule? Comuna se interesează de Arta noastră? Îl Întrebă. Bărbatul Îi vorbise cu un glas rece și incolor. Același ton cu care s-ar fi adresat ultimului slujbaș. Dante se apropie de catedră până când atinse cu pieptul suprafața din lemn. — Comuna

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
natural... Flavio Îi azvârli o privire ironică, În timp ce apropia inelul de o lamelă de jasp negru aflată pe prichici și apucându-se să Îl frece de piatră lovindu-l ușurel. Parcă certitudinile domniei tale nu mai sunt atât de neclintite, priorule... Da, e aur, zise el apoi, privind cu luare aminte striațiile pe care metalul le lăsase pe lamelă. Cu totul lipsit de impurități. Însă nu Îți pot spune dacă e lucrarea naturii sau a omului: pentru asta nu există piatră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
mână. Părea un săculeț din pânză, căptușit cu ceva moale. Țesătura era Încă Îmbibată de vin și un miros puternic invadase chilia. După ce examină scurt exteriorul, luă daga și Începu să taie o fâșie de țesătură. — Oare e un blestem, priorule? O faptă de magie neagră? Întrebă agitată căpetenia gărzilor. Fără să răspundă, Dante scosese din interiorul săculețului o parte din conținut, folosindu-se de vârful lamei, atent să nu atingă nimic cu mâinile. Păreau să fie niște frunze și niște

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
de vreme, cu urme de culoare ce Își pierduse strălucirea. Restul unui desen sau al unei hărți. Era sigur că ar fi fost cu totul inutil să perchiziționeze minuțios prăvălia. Se reapucă să examineze singura foaie scrisă. — Ce Înseamnă asta, priorule? Îl auzi pe Bargello murmurând din spate. Omul Îi urmase circumspect toate mișcările și se străduia nevoie mare să citească cele câteva cuvinte. — Non in trigono nec in tetragono... — ... sed in pentagono secretum mundi, completă Dante, deranjat de suflarea celuilalt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
deschiderii, Încercând să se cațere. Gâfâind, izbuti să Își rezeme toracele de pervaz. De partea cealaltă se deschidea un spațiu mai Întins, cufundat În semiîntuneric. Se roti sprijinindu-se pe piept și Își dădu drumul să cadă. — L-ai prins, priorule? Îl vezi? Îl auzi strigând pe Bargello de dincolo de perete. Se găsea Într-un loc neobișnuit. Ochii săi, Încă orbiți de lumina de afară, avură nevoie de câteva momente până să se deprindă cu penumbra noului mediu. I se părea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
nu va mai trebui să se afle Între zidurile cetății. La ieșire, mai că Îl răsturnă pe Bargello, care aștepta afară, la poartă. Strângea În mâini un fascicul legat cu o sforicică. — Am venit să stau de vorbă cu domnia ta, priorule. Ai ordonat să ți se raporteze orice amănunt care ar putea avea vreo legătură cu crima. — E ceva nou? Șeful gărzilor Își Îndreptă privirea spre ceilalți priori, neștiind cum să se poarte. Apoi, pe chipul impasibil al interlocutorului, citi ordinul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
sigur de prezența celor doi meșteri din Como. Dar era oare vorba de aceiași pe care Îi zărise el În subterană? Și pentru ce la Florența ajungeau atâția tovarăși de breaslă ai meșterului Ambrogio? — Iar acum, unde sunt? — Fii liniștit, priorule. Omul meu are experiență. Sunt sub supraveghere, cum e obligatoriu pentru oricine pătrunde pe teritoriul Comunei dându-se drept altcineva. Au fost urmăriți până la Ceccherino, unde locuiesc. — Dar eu vreau să știu unde se află În clipa asta! — Păi... tot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
Era ascuns printre numele din Cerul al Treilea. Poate că În casa lui erau rațiunile crimei. Trebuia să Îl descopere cu orice preț. Cu un salt brusc, se ridică din adăpost și o luă la goană către pod. Încotro pleci, priorule? Îl Întrebă din urmă glasul alarmat al lui Bargello. Acolo sunt Negrii! Ai Înnebunit? Dante o luase pe scurtătură spre Ponte Vecchio. În jur auzea strigătele din ce În ce mai aprinse ale rebelilor. — De ce alergi spre ei? Fugi? Fugi și domnia ta? Poetul continuă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
totuși Întristată de o durere adâncă. Antilia se răsuci spre Dante, dar Veniero fu cel care vorbi. Glasul Îi era calm, lipsit de resentimente. Își strângea umărul rănit, tamponând sângele cu mâna. Era nespus de palid. — Îți propun o Învoială, priorule. Ce Învoială? Îți cer o oră. Numai una. Ce Îmi oferi În schimb? Căpitanul șovăi o clipă. — Ai descoperit secretul celui de-al cincilea pământ. Dar această cunoștință, singură, e inutilă, ca aceea a pierdutei Atlantide. Ca să ajungi acolo, e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240

Scurta coloană se târa de mai bine de două ceasuri pe terenul Îmbibat cu apă, Împiedicându-se În armurile grele și străduindu-se să Înainteze printre băltoace. Dante Alighieri, purtând Însemnele prioratului, mergea Înaintea grupului, la vreo douăzeci de pași. - Priorule, așteaptă, mergi mai Încet. De ce atâta grabă? horcăi bargello, șeful poliției, un bărbat bondoc, acoperit de o armură care Îl făcea să arate și mai dizgrațios. Bargello alunecă, În tentativa de a-l ajunge din urmă. - Acela e turnul de la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
breslelor mari și uniforma câte unui străjer din cartier. - Messer Duccio, ce faci aici? Ce fac cu toții? Secretarul Comunei, un om Între două vârste, complet chel, Împins de Îmbulzeală, aproape că se prăbușise peste el. - Toți merg la Santa Maddalena, priorule! Îi grăi omul. Acolo e relicva de la Răsărit! Dante se trase Într-o parte, evitând masele care Înaintau asemenea unui val de-a lungul străzii. - După relicve? Gloata asta? șuieră poetul, neîncrezător. Secretarul ridică din umeri, În timp ce Înlătura din drum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
În celelalte odăi? Hangiul Își drese glasul. - Sunt șase clienți... În afară de... În afară de ăsta, zise arătând spre trup, Însă tot fără să-l privească. - Arată-mi exact cum Îl cheamă pe fiecare și unde locuiește. - Pot face mai mult decât atât, priorule. Pot să ți-i arăt personal. S-au adunat să bea În sala de jos. Dacă mă urmezi... Dante se porni În urma lui, urmat Îndeaproape de bargello. În dușumeaua de scânduri de la primul etaj se deschidea un chepeng larg, probabil

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
iute, În ciuda căldurii infernale. - Mărșăluiești ca un cal berber, messere. Oare În călătoriile dumitale ți-ai dezvoltat mersul acesta? izbucni el după ce, În mai multe rânduri, fusese silit să alerge ca să Îi rămână alături. Celălalt se opri, zâmbind. - Așa este, priorule. Există pământuri, printre cele pe care le-am vizitat, unde fie și o oră de Întârziere poate reprezenta diferența dintre viață și moarte. În deșert, Între o oază și alta, și În regiunile bântuite de păgâni, unde bazele oamenilor noștri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
minții dumitale ascuțite. - La ce ar sluji? Aș obține un amestec vâscos de adevăr și minciună În care lumina celui drept ar fi coruptă de artificiul celui vinovat. N-am darul de a pătrunde În mintea lor. - Pari fără speranță, priorule. - Nu, replică poetul. Nu am nevoie de cuvintele lor. Există o logică ce guvernează lucrurile, iar logica e condusă de necesitate. Trebuie să descopăr necesitatea care a produs delictele. Apoi voi avea logica și, În sfârșit, cuvintele. - Care va să zică, ce te

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
Îl văzu arcuindu-se către țintă, cu ochii fixați asupra proiectilului, ca și când i-ar fi ghidat traiectoria cu puterea minții. Își Îndoi și el capul ca să urmărească proiectilul, până la pocnitura seacă și la răcnetul omului, izbit În frunte. - Pentru Dumnezeu, priorule! strigă stupefiat. O aruncare demnă de Biblie! Voi, florentinii, ar trebui să Îl Întipăriți pe David pe monedele voastre, În loc de crin. Sau măcar să Îi faceți o statuie pe care să v-o puneți de strajă la poartă! Omul rănit se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
de durere răzbătură peste vacarmul bătăliei. Arrigo continua să Îl fixeze pe poet cu o expresie amestecată de surpriză și de tulburare. Apoi schiță un zâmbet. - Din fericire, deosebirea punctelor noastre de vedere se reduce la sfera spirituală. Să mergem, priorule. Cine se aseamănă să se adune. Mai Împarte-ți puțină vreme cu mine, În drum spre locuința mea de la Santa Maria Novella. Dante aruncă o ultimă privire piezișă spre piață, apoi se Întoarse către filosof, În timp ce cutele de pe frunte i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
Dante continua să caute un posibil Înțeles În ceea ce vedea. În jurul său se Împleteau comentariile străjerilor, care schimbau Între ei observații din vârfurile edificiului. Era din ce În ce mai nedemurit. Într-acestea, se auzi strigat În gura mare de unul din soldați. - Aici, priorule. Cred că e ceva! Se Îndreptă spre cel care Îl chemase. Omul părea să caute ceva printre resturile carbonizate și se agita frenetic, continuând să strige. Într-adevăr, era ceva. Mai Întâi i se păru să era vorba de o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
pe care Franceschino i-l arătase. Animalul era acoperit de sânge uscat, ca și când ar fi fost mort de mai multe ceasuri. Oricare le-ar fi fost scopul, oamenii aceia nu erau vânători. De cum trecu poarta, bargello veni pe lângă dânsul. - Știi, priorule? Mi-a venit o idee. Mă gândeam la grămada aceea de lemne făcută scrum și la celelalte, gata să fie folosite. Ai nevoie de o minte iscusită de tâmplar ca să te Înhami la o asemenea treabă. Cine știe ce căuta un negustor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
se Întrezăreau pâlcuri de bărbați și de femei la drum. Veneau dinspre Oltrarno, trecând pe Ponte Vecchio și Îndreptându-se spre partea septentrională a orașului. - Unde se duc? Îl Întrebă pe unul din soldați. Dar știa răspunsul dinainte. - Spre Maddalena, priorule. S-a Întins vorba că Fecioara se va arăta din nou azi. Trupul schingiuit al lui Bigarelli nu Încetase să-l urmărească. Și, În același timp, opera lui splendidă și Îngrozitoare, dacă era adevărat ceea ce i se povestise. Și apoi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]