353 matches
-
Și, pentru că e ceva Împotriva firii, strigați ca din gură de șarpe Întru revizuirea Constituției. - Uf, Moti... - Taci, că n’am terminat. N’am nimica Împotrivă să fii stăpân pe munca ta, chit că leafa-i după buget, vorba lui Pristanda; dar tu te vrei stăpân și pe ființe, adică pe suflete. Nu ești dumnezeu, În care de altfel nici nu crezi - bravo ție pe chestia asta, dar tot nătâng rămâi... - Pentru că moștenesc prin Basarabia ceva pământ și am să mă
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
filiațiilor” și al „influențelor”, cercetătorul argumentează o dată mai mult originalitatea marelui dramaturg român. Spirit analitic și penetrant, cum se va dovedi în întreaga lui operă de istoric literar și eseist, C. consideră O noapte furtunoasă „comedia vanităților satisfăcute”, vede în Pristanda victima propriului său automatism și în autorul însuși pe eroul cel mai autentic al schițelor, temă asupra căreia va reveni și altă dată. Criticul se numără printre partizanii clasicismului lui Caragiale, recognoscibil în concepția fixă asupra personajelor, în importanța acordată
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286151_a_287480]
-
primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, și anume în punctele..., esențiale... Din această dilemă nu puteți ieși... Am zis!” Întregul caracter comic al pretinselor forme democratice, fără acoperire reală, este condensat în replica finală a lui Pristanda: "Curat constituțional!” Contrastul dintre aspectele mecanice și viața ca sursă a comicului a fost studiat de filozoful francez Henri Bergson, care afirmă în lucrarea sa, Râsul, că la baza comicului stă "ceea ce este rigid, dat, mecanic, în opoziție cu ceea ce
NOŢIUNI DE TEORIE LITERARĂ by LUCICA RAȚĂ () [Corola-publishinghouse/Science/1771_a_92267]
-
cu o vorbă bună”, "m-a insultat cu palme” și altele. Ticurile verbale reprezintă o manifestare la nivelul limbajului a contrastului dintre viu și mecanic, a automatismului teoretizat de H. Bergson. "Ai puțintică răbdare” al lui Trahanache, "curat” al lui Pristanda constituie astfel de automatisme. Comicul de moravuri este în strânsă legătură cu o anumită realitate socială și istorică. Astfel, comicul de moravuri satirizează viciile societății burgheze prin opera lui I. L. Caragiale. Jovialitatea lui I. Creangă, caracteristică întregii lui opere, îmbracă
NOŢIUNI DE TEORIE LITERARĂ by LUCICA RAȚĂ () [Corola-publishinghouse/Science/1771_a_92267]
-
pentru introducerea lui Versilov în Adolescentul și a lui Stavroghin în Demonii. În același fel este pregătită introducerea lui Cațavencu în Scrisoarea pierdută. Cât se vorbește de el, cât se comentează, cât se pregătește, până vine, intră Cațavencu adus de Pristanda, moment formidabil, moment asemănător cu apariția lui Stavroghin. Lucrurile se opresc aici, bineînțeles, deși există în Dostoievski o potențialitate grotescă formidabilă, explozivă, și o ducere la paroxism, care e și-a lui Caragiale. Ăsta este elementul care-l făcea pe
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
de îndoială, dar care supraviețuiește mușcăturii, „personajul”, adică G., „mărturisind” că în urmă cu 2-3 ani și-a pus întrebarea: „Nu cumva duc dracului corabia asta?”, revista. Ei bine - se vede - n-a dus-o! De aci a început autoelogiul: Pristanda redivivus! Aproape inevitabil, ședințele de acest gen sînt false, căci un minim de calcul îți arată că e aproape exclus a vorbi altfel decît „de bine”. Ca prin farmec, incidentele care alcătuiesc viața noastră de zi cu zi au fost
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
care i-ar da dreptul talentul său. Dacă-l citești(iar eu am făcut-o: odinioară cu detașare, amuzat; acum în urmă, vorba unui critic din trecut, pentru a-l avea la mînă), ce constați? Articolele sale sînt ale unui Pristanda (numără ici, numără colea; repetă), gîndite în alb și negru, nu o dată agresiv, și formulate în cea mai țeapănă limbă propagandistică. Cultura sa seamănă cu a lui Iordache din Acești nebuni fățarnici de Teodor Mazilu: „Am fost și am rămas
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
al lui Eugen Ionescu, Alexandru Paleologu realizează o serie de contaminări semnificative și deformatoare totodată adop- tând optica dramaturgului exilat la Paris. „Dar nu e Chiriac un rinocer avant la lettre ? Și Corioloan Drăgănescu ? N-au această vocație Cațavencu, Tipătescu, Pristanda ? Chiar și ramolitul de Agamiță ?” Dificil de susținut o asemenea afirmație care include personaje atât de diferite, cu tempe- ramente diferite. Rinocerii ionescieni își manifestă plenar vitalitatea ca violență. Nu am putea spune acest lucru despre Agamiță sau Pristanda. Însă
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
Tipătescu, Pristanda ? Chiar și ramolitul de Agamiță ?” Dificil de susținut o asemenea afirmație care include personaje atât de diferite, cu tempe- ramente diferite. Rinocerii ionescieni își manifestă plenar vitalitatea ca violență. Nu am putea spune acest lucru despre Agamiță sau Pristanda. Însă mai important decât adevărul afirmației este efectul de deformare. În privința rinocerizării, Coriolan pare cel mai potrivit exemplu, fiind singurul care suportă o metamorfoză spectaculoasă. În ce privește megalografia, Michel Lacroix remarcă prezența printre ingredientele acestui tip de discurs trans- pus în
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
principii pe care „nu le are”, la Tipătescu excesul stă în impulsivitate, în caracterul coleric, la Cațavencu excesul constă în patetismul și demagogia inflamată a discursului politic, la Farfuridi excesul ține de prostie pur și simplu, este excesul tâmpeniei, la Pristanda excesul ține de zelul în exercitarea servituții, fapt descărcat și în limbaj ca la majoritatea acestor personaje, iar la Danda- nache, excesul ține de orgoliul istoric, de genealogia invo- cată. Excesul este pretutindeni la el acasă în mica urbe, orgoliile
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
introdus în seria Max Frisch - Friedrich Dürrenmatt. În Marea trăncăneală a lui Mircea Iorgulescu, paiațeria caragialiană capătă conotații politice. Lumea lui Caragiale împrumută chipul totalitarismului, e stăpânită de frică și aflată sub permanentă supraveghere polițienească, o lume în care bietul Pristanda întrupa ideea cea mai pură de represiune, amărâtul de Spiridon lua înfățișarea unui securist, îmbrăcat în haină de piele și purtând ochelari negri, iar farsa carnavalească din piesa cu subiect erotic de mahala își găsea finalul potrivit în crima din
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
care să devieze Terra de pe orbită, ci o ninsoare ceva mai consistentă), intră cu toții în frenezia pe care leo dă dezastrul. Transmisiuni alarmiste dintre troiene, disecarea ca zurilor tuturor mașinilor înzăpezite, enumerarea de mai multe ori - ca la steagurile lui Pristanda - a drumurilor blocate și, bineînțeles, găsirea gravidei necesare, în drum spre maternitate. Întrebarea care e pusă obsesiv este de ce stau autoritățile cu mâinile în sân și nu opresc ninsoarea. Drumurile trebuie să fie „la negru“, sărmanii care se aventurează prin
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
asta). Dar poți, măcar din când în când, să faci celor din jur cadoul disponibilității tale, să cauți „orchestrația“, „locul comun“ salvator, etosul destinderii. Îmi place să citesc, în acest spirit, ultima replică din O scrisoare pierdută, replica lui Ghiță Pristanda, care încununează toată comédia: „Muzica! Muzica!“ Până și tribulațiile minore ale unui târg de provincie pot fi anulate printr-o „cântare“ conciliantă. Și nu întâmplător, Caragiale, sastisit până la disperare de metehnele autohtone, era împătimit de muzică. Mai mult decât Berlinul
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
Sătule, se vede, de o lungă inactivitate, personajele militare reale se desfășoară din plin în decembrie 1989. Literatura de inspirație militară a acelui moment memorabil nu s-a scris încă. Pentru urechile și sufletul personajelor Curat constituțional! Muzica! Muzica! Ghiță Pristanda Muzica este aceea care ne gâdilă urechile într-un mod plăcut. Așa o definește Marius Chicoș Rostogan. El și interpretează plin de mândrie marșul „La Zolfărino ghe vale”. Elogiul bătliei de la Solferino (24 iunie 1859), în care trupele lui Franz-Joseph
[Corola-publishinghouse/Science/2115_a_3440]
-
ni ke zo pa vu ga di.” Deci domnișoara Fasolasi! Încă și mai bizar, sau poate semnificativ, e faptul că numele polițistului care, la finalul Scrisorii pierdute, solicită să înceapă Muzica! Muzica! vine de la un cântec și un joc populare. Pristandaua este un dans tradițional asemănător cu „Brâulețul”, un fel de bătută pe loc, jucat de bărbați prinși în șir. Revenind la domnișoara Pavugadi, să notăm că ea este o amatoare, poate cu talent. Există însă și personaje foarte bune interprete
[Corola-publishinghouse/Science/2115_a_3440]
-
fier vechi, dar totul a fost în zadar, încât s-a ajuns cu privatizarea la fundul sacului. Așa de încrâncenați au fost guvernanții să prăduiască tot (nu-i vorbă, au tras și ei frumos din condei, „curat condei” ar spune Pristanda dacă n-ar avea „familie mare” și „renumerație, după buget, mică”), că n-au lăsat statului nici veniturile lui primordiale, așa zisele vechi monopoluri: sarea, tutunul, chibriturile și băuturile alcoolice. Toți se ascund în spatele unei stupizenii, potrivit căreia statul ar
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
au luptat pe teritoriul românesc, luptau pentru ei, treburile frontului i-a adus pe la noi. Asta ca să se vadă că și un guvern alternativ trebuie remaniat. Crin Antonescu, pe când și un președinte alternativ? 25 septembrie 2010 Soluții la disoluții Motto: Pristanda către Trahanache: Trebuie...numaidecât!... suspandați!” (I.L. Caragiale, O scrisoare pierdută) După trecerea”marii spaime” datorate marșului spre Cotroceni a celor 6000 de caschete, un marș de recuperare a celor 25% din impusa curbă de sacrificiu, căruia, după o analiză pe
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
și I. Laurențiu), „Hiena”, „Umanitatea”, „Viața românească”, „Avântul”, „Mântuirea”, „Lumea evree” ș.a., apoi la „Contimporanul” (utiliza aici și semnăturile Regele Solomon, Lix, F. Lix), „Adevărul literar și artistic”, „Flacăra”, „Cugetul românesc”, scoate revista „Spre ziuă” (1923), unde semna și Ghiță Pristanda, Quadroclus, colaborează ori este redactor la „Facla”, „Săptămâna muncii intelectuale și artistice”, „Cetatea literară”, „Năzuința” (Craiova), „Revista română”, „Lumea”, „Omul liber”, „Mișcarea literară”, „Universul literar”, „Viața literară”, „Sinteza”, „Adevărul”. În 1928 îl secondează pe T. Arghezi la „Bilete de papagal
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285184_a_286513]
-
care primește palme, dar nu lovituri esențiale, se confundă, în gura Miței Baston, cu Republica de la Ploiești, mai potrivită, și prin anecdotă, și prin tragicul difuz al lucrului neisprăvit, cu derizoriul plin de promisiuni al societății moftangiilor. În lumea lui Pristanda, 11 februarie este o piață, o aniversare. Un trecut cu care conviețuiește din oficiu, fără tresăriri. Nu 11 februarie, noaptea care, cu tot ridicolul ei, a schimbat o istorie cu alta ar trebui să le fie, acestor palavragii fără fapte
11 februarie by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/5768_a_7093]
-
regimului comunist, veselia tâmpă cu care faimosul lot de 322 de parlametari a călcat în picioare avizul Curții Constituționale privind suspendarea președintelui țării, prestația de tenor de operetă a necoptului ministru al Justiției, numărarea stelelor de pe steagul UE după metoda Pristanda de către omologul său de la Educație, competențele dovedite ale profesorului universitar de relații internaționale, Elena Udrea, în analiza sistemului democratic norvegian, ok-ul de încercat amic dat de ministrul de Externe regelui Spaniei, plictiseala campaniei pentru Parlamentul European) și comentariile docte ale
UE dincolo de mit by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/8962_a_10287]
-
avocat activ, specializat în drept civil. A fost o puternică surpriză pentru mine. Mai cu seamă având o râcă personală față de politicienii cu veleități literare, abuzivi, caraghioși. Ca Radu Vasile, de exemplu, domnul cu ghiul și cu mustață ŕ la Pristanda. Ca și celălalt domn,... domnul falș în toate, prim secretarul de partid Ion Iliescu, - de alde Năstase, cu mătușica, nu mai vorbim... Dacă, vreo carte, azi, mâine, va scrie și căpitanul vorbăreț de petroliere pântecoase,... Cicerone,...hâââ!... Traian Băsescu, slăbiciunea
Un ministru poet by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/10516_a_11841]
-
pe primul loc la absențe. Veți constată că Dna Udrea este pe primul loc la absențe, iar eu pe locul 17. Din păcate, dna Udrea este un personaj de Caragiale (că și Dna Anastase, cea cu voturile că steagurile lui Pristanda) - curat tupeu și superficialitate!”, conchide Victor Ponta. De asemenea, liderul PSD recomandă ”o linie interesantă de urmărit pentru cei de la IPP, în timpul acestui protest parlamentar: de văzut câți din parlamentarii puterii chiar vin la serviciu în această perioadă de protest
Ponta: Din păcate, dna Udrea este un personaj de Caragiale - curat tupeu si superficialitate! () [Corola-journal/Journalistic/45961_a_47286]
-
să schimbe nimic. Împotriva unui asemenea „model” sunt scrise eseurile pe teme politice pe care Mircea Iorgulescu lea publicat în revista „Lupta”; iată unul ales la întâmplare, intitulat A fi sau a nu fi... fesenist, în care citarea vorbelor lui Pristanda („altele am eu în sufletul meu, dar de! n-ai ce-i face: famelie mare, remunerație după buget mică...”) e foarte semnificativă, dezvăluind mecanismul fabricării de false identități, atât de intens folosit ieri și azi în viața noastră politică; „dincolo
Cele două ipostaze ale criticului by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/5399_a_6724]
-
să fie celebra replică a Miței din D'ale carnavalului, rostită cu sticluța cu vitrion englezesc în mînă: ,pîrlește, Năică; arde, Bibicule, momentan tot, tot, și mai ales ochii". La Caragiale apare, de altfel, și forma momental, folosită pleonastic de Pristanda: ,Ba nu, coane Zahario, vine numaidecît momental, e dincolo...". Cred totuși că marcarea stilistică exista deja în epoca lui Caragiale, textele pieselor fixînd o diferență socio-culturală deja perceptibilă, din cauza căreia folosirea adverbială a lui momentan a fost în genere evitată
Momentan by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/10946_a_12271]
-
de unde or să aibă cetățenii leafă?” „Treaba statului”, i-o întorce sec, dar încurcat, Leonida. Cel care a examinat cu atenție acest aspect al replicilor, remarcând că are oarece rațiuni rezon al lui Ipingescu și oarece impurități curat al lui Pristanda, este Alexandru Dragomir în Interpretarea platoniciană, cartea lui postumă din 2004. Scrisoarea pierdută ne oferă cele mai multe exemple de lectură rea a replicilor din comediile lui Caragiale. Lectură care i-a determinat pe mari actori să le accentueze caracterul comic până la
Din nou despre Caragiale by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/4815_a_6140]