203 matches
-
muche aceste unelte fundamentale până când lutul cade, până când se aude pe dealul celălalt, până când se simte ecoul amestecându-se cu fratele lui făcut de sapele altor și altor văi și dealuri și sfinți cu pestelcă și opinci...până când soarele se proțăpește în toiul amiezii, când mătușa-șefă dă poruncă de oprire, de așezare și de potolire a foamei...Prichindel și aproape nevăzut, eu stau în voia cerului și sub respirația boilor, încerc să-mi scriu pe retină și pe creier și
Ţâncul pământului şi hectarul cu păpuşoi (I+II) () [Corola-blog/BlogPost/340001_a_341330]
-
pe linia-mare șolompăind din picior, pe lângă gard. Știam când trece, chiar dacă nu o vedeam. Avea obiceiul să râdă de una singură. Râdea tare, cu sughițuri și cu chiuituri. Însă, cel mai mult îi plăcea să cârâie, la răscruciul Muscoaicăi. Se proțăpea chiar în mijlocul drumului și începea: Cârrr! ... Cârâia cât putea de tare, ținând-o așa, fără să respire, până când se făcea roșie ca para focului. Aveai impresia că acu'-acu', pocnește. Tăcea un pic, probabil pentru a-și aduna forță, și
OAMENI DE NISIP , ROMAN-TRILOGIE, DE IOANA STUPARU de IOANA STUPARU în ediţia nr. 1031 din 27 octombrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/342041_a_343370]
-
Gras”. Tom, în schimb, îl striga Nelson, dar uneori când avea spectatori i-se adresa elegant și cu respect spunându-i „Sir”, sau „Domnule amiral”. Câteodată când mai trăgea un păhărel în plus, căpitanul, luând o mimică foarte serioasă, se proțăpea în fața lui Nelson și îi dădea raportul de parca s-ar fi aflat în fața corpului de ofițeri ai marinei imperiale britanice. Atunci Panait, ca să râdă de el, începea să vorbească în limba lui Napoleon și își punea pe cap o pălărie
ISPAS, MOTAN GRAS... (POVESTIRE DE PE MARE) de GEORGE R. ROCA în ediţia nr. 754 din 23 ianuarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/342287_a_343616]
-
colțuroase facând imposibilă (sau, mă rog, suportabilă) rănirea, căderea, impactul dureros ... Întâmplarea de mai jos n-aș fi dezvăluit-o dacă nu mi-ar fi influențat întrucâtva reveriile unui dolce farniente în care începusem să cred și chiar să mă “proțăpesc”, care să mai fi spulberat din utopiile mele ușor “șarjabile”, adesea inadecvate împrejurărilor. Cum se știe, noi românii de la țară suntem “îndopați” de mici cu un “pachet” de reguli ale vieții intime de care te debarasezi cu greu, poate niciodată
NUNTĂ SÂMBETISTĂ ÎN CALIFORNIA! (2) de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 321 din 17 noiembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/342534_a_343863]
-
la toacă am să-l pun.” Pe când vorbea în acest fel, / Iaca, apare lângă el Un drac, cari tocmai a ieșit / Din iazu-n care și-a zvârlit Dănilă Prepeleac, toporul. / Dracul, văzând că muritorul Acela singur dondănește, / În fața lui se proțăpește Și îl întreabă: „Hei, ce faci? De ce faci semne pe copaci?” „Păi tu nu vezi? Îți dau de știre / Că vreau să fac o mănăstire, În locu-aista minunat” - / Zise Dănilă-nfuriat De insistența dracului. Dracul îi zise omului: „Stai mă! Năzbâtii
DĂNILĂ PREPELEAC de IOAN CIORCA în ediţia nr. 1799 din 04 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/343155_a_344484]
-
țipăt mare. / Dănilă însă stând călare Pe-acel burduf cu bani, îi zise, / După ce chiotu-și sfârșise: „Atât doar poți să chiuiești? / Numai de-atât, în stare ești? Aproape că n-am auzit / Nimic! Ori, nu ai chiuit?” Dracul atunci se proțăpește / Și înc-o dată chiuiește Și mai grozav ca prima oară. / Dănilă-i zise, într-o doară: „Parcă, acum te-am auzit. / Mai poți să scoți un chiuit Să pot să te aud și eu?” / Dracul mai chiuie din greu, Mai să
DĂNILĂ PREPELEAC de IOAN CIORCA în ediţia nr. 1799 din 04 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/343155_a_344484]
-
de a sta drepți, dârji, demni, îndârjiți, de a fi responsabili, de a lua atitudine testamentară privind moștenirea divină a Neamului nostru Dac. A trecut peste un sfert de veac de la orizontul așteptărilor noastre, de când măririle micimilor ciocoiești s-au proțăpit în poftele lor cele mari de putere și înavuțire nedreaptă, de setea celor mai sordide tranzacții, de rămânere permanentă la cârma politică, conform înțelegerilor oculte. Realitatea demo(no)cratică a stăvilit peste scâncetele stropite de sânge ale Revoluției, ispite de
FLOAREA DIN ASFALT de GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU în ediţia nr. 1882 din 25 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/373393_a_374722]
-
fost superflu. Era Lixandra. Venise ca să afle ce voiam eu să afle, mă jucai eu cu vorbele până s-aud liftul oprit la etajul meu. Intră, nici salut, nici scuze că vine la o tânără belferă fără să anunțe, se proțăpește în singurul fotoliu și mă-ndeamnă: -Îmi zici? Cine este Seneca, vecinul de vis-à-vis? Ăl de care știe tot omul de-a făcut liceul, era un filosof, nu? -Filosof roman, inițiatorul stoicismului și profesorul nebunului ăluia de Nero, împăratul Romei
SENECA de ANGELA DINA în ediţia nr. 2018 din 10 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/371340_a_372669]
-
mă întâmpine. Același lătrat sonor se iscă la auzul soneriei - e clar că apar musafiri. Îi întâmpină veselă, cu rafale de lătrat, cu fâțâieli printre picioare și cu fâlfâit de coadă. E pofticioasă ceva de speriat. Indiferent ce mâncăm, se proțăpește nemișcată lângă masă și îți fixează gura cu privirea. Trebuie să-i dai și ei, are o încredere absolută în gusturile noastre. De la mezeluri la banane și mere, de la brânză la prăjituri, mănâncă de toate și se linge pe buze
CODIŢĂ de DAN NOREA în ediţia nr. 1336 din 28 august 2014 [Corola-blog/BlogPost/371559_a_372888]
-
își spunea simplu : Gim. Atât. Seara cu o precizie matematică, întotdeauna la ora 5 pm, pleca. Nimeni nu știa unde locuiește. -Băi, tu cerșești? Ce faci aici? Gim, s-a uitat atent la masa de carne și oase care se proțăpise în fața lui, era îmbrăcată într- un tricou ce tindea să plesnească pe pectorali lucrați și injectați cu steroizi, la gât avea un lanț gros din aur, pe care se găsea agățată o cruce uriașă din platină. -Privesc trecătorii și meditez
CĂLĂTORIE NETERMINATĂ V de IONEL CÂRSTEA în ediţia nr. 2169 din 08 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/372935_a_374264]
-
deși sora ei mai mare, Dacia 1100, era cu puțin mai ieftină. M-a lăsat cutia de viteze la câteva luni. Am dus-o târâș printre roțile din față, până am dat de un șanț în care mașina s-a proțăpit, fără să mai aibă nevoie de mine să schimb viteza de deplasare! Nici-o despăgubire, pentru că era lucrată cu respectarea normelor tehnice (sic!) și, chiar dacă a crăpat, de vină era doar..."viciul de material"! Dar nu am plătit taxă pe viciul
DESPRE VICIILE VIEŢII MELE de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 415 din 19 februarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/345228_a_346557]
-
mereu când venea vorba de băiatul surorii sale mai mici, Vergina. Se așeză apoi pe lavița de lângă blidarul cu linguri de lemn și străchini de pământ, trase peste genunchi petecul scămoșat de dimie care acoperea cele câteva scândurele încleiate, se proțăpi cu spinarea în scaunul cu răzmătoare simplă, cu o mână numărând firele împletite ale ciucurilor iar cu cealaltă scoțând tacticos din buzunarul de sus al tunicii luleaua de os, pentru a pregăti o țigară pe cinste și a trage cu
BASTARDUL de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 172 din 21 iunie 2011 [Corola-blog/BlogPost/372100_a_373429]
-
între mine și el. Era ceva în adâncul ființei mele, care parcă nega realitatea, așteptând un miracol sau pe cineva care să-mi spună că a fost doar un vis urât; însă zilele treceau, iar episodul de miercuri seară se proțăpise în mintea mea, în prima linie, ca la război. Deja nu mai aveam putere să neg sau să ignor duelul verbal, care adusese haos în relația noastră, începeam ușor, ușor, să analizez cum am ajuns în acel punct, unde greșisem
ROMAN, EDITURA JUNIMEA 2013, CAPITOLUL 1 de DORINA GEORGESCU în ediţia nr. 2210 din 18 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/371670_a_372999]
-
situl arheologic al multimilenarului nostru oraș și faleza din centrul orașului, cu hotelurile sale cochete, înșirate de-a lungul ei. Așteptam, destul de emoționat apropierea ei, cu florile ascunse la spate, căci mi se părea prea banal să stau cu florile proțăpite la vedere. Era într-o rochiță subțire și vaporoasă de culoarea cerului senin, pe sub care se distingea o jupă albă, care s-a văzut când mi-a făcut o reverență, în glumă, la sărutarea mâinii și înmânarea florilor. Abia acum
CHEMAREA IUBIRII de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1755 din 21 octombrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/378671_a_380000]
-
Majestății Voastre și grațiosul patronaj al Împărătesei. Abia a apucat Președintele să aplice două lovituri simbolice pe blocul de granit, că s-a produs un incident incredibil. Un individ care nu aparținea nici suitei imperiale, nici notabililor francezi s-a proțăpit în fața perechii imperiale, l-a tutuit pe Țar și, cu iscusință foarte mondenă, i-a sărutat mâna țarinei! Înmărmuriți de atâta dezinvoltură, ne-am ținut respirația... Puțin câte puțin scena s-a precizat. Cuvintele intrusului, învingând depărtarea trecutului și lacunele
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
Nu, Sire, nu mi-aș permite. Datoria mea este să vă apăr, indiferent de deciziile pe care le-ați lua. Judecată din acest punct de vedere, conduita mea de azi mă mulțumește pe deplin. Bella sări în picioare și se proțăpi în fața quintului său, a cărui statură impresionantă făcea ca întreaga scenă să aibă un aer ușor caraghios. - Dar dacă nu ai fi atât de disciplinat și de respectuos, atunci ce ai avea de zis? Hinnedi șovăi câteva clipe apoi rosti
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
cîte un nantucketez care se dă în vînt după acea parte a cașalotului, indicată de Stubb - în speță, apendicele subțire de la capătul corpului său. Către miezul nopții, biftecul tăiat fu fript, iar Stubb, luminat de două felinare cu spermanțet, se proțăpi lîngă cabestan, ca în fața unui bar, pentru a se ospăta din cina lui spermanțetică. Dar Stubb nu a fost singurul care s-a ospătat în noaptea aceea cu carne de balenă. Plescăiturile lui se amestecau cu hăpăiturile lacome ale miilor
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
recapătă niciodată de la sine însușirile magnetice astfel dereglate sau distruse, iar dacă se întîmplă să se deregleze compasele din habitaclu, soarta lor e împărtășită de toate celelalte busole aflate la bord, chiar de cele care-ar fi ascunse în carlîngă. Proțăpit în fața habitaclului, cu ochii țintă la compasele deviate, bătrînul stătea cu mîna întinsă pentru a stabili poziția exactă a soarelui; după ce se încredință că acele busolei indicau direcția inversă, dădu ordin ca direcția vasului să fie schimbată în consecință. Vergile
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
ambarcațiune de vînătoare; prin epava asta puteai vedea acum la fel ca prin scheletul descărnat și pe jumătate dezghighicat al unui cal. Ă Ai zărit-o pe Balena Albă? Ă Privește! răspunse căpitanul corabiei străine, un bărbat cu obrajii scofliciți, proțăpit lîngă parapetul de la pupa. Și, cu pîlnia portavocei, arătă spre ambarcațiunea sfărîmată. Ă Ai ucis-o? Ă încă n-a fost făurit harponul care-ar putea s-o ucidă! răspunse căpitanul corabiei străine aruncînd o privire melancolică spre un sac
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
silueta profilându-i-se artistic pe cerul hibernal. Haina de piele Îi ajungea până la glezne. Pe ochi avea niște ochelari de soare de motociclist, a căror bandă elastică Îi Înconjura figura impunătoare, cu maxilare prelungi, iar În vârful capului era proțăpit - sau mai degrabă plutea - galionul spaniol al unei pălării maro de catifea. Acest personaj nu făcea parte din lumea mea suburbană, prin urmare mi se păruse exotic. Și totuși Îmi era familiar, reprezentativ pentru energiile creatoare deosebite ale orașului meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
să fii umilit și terminat de atâta așteptare. — Păi o să vedem ce-i și cu asta. Pot să aștept, cum au mai așteptat și alții. În acel moment, picadorul se ridică-n picioare, se-ndreptă spre masa preoților și se proțăpi În fața lor zâmbind, cu profilul său vulturesc Încărunțit. — Un torero, zise unul din preoți către celălalt. — Și Încă unul tare, zise picadorul, zâmbindu-și și părăsind camera În haina lui cenușie, strânsă pe talie, crăcănat În pantalonii strâmți, Încălțat cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
ar fi trebuit să se perpelească mult și bine În flăcările Gheenei, dar uite că nu trecuseră nici șapte ani de când crăpase fierea În el și Dumnezeul Îl izbăvise de chin. De ce În locul său se scălămbăia În blestemata de cutie proțăpită În camera de oaspeți a surorii ei rădăuțene Mihailo Panidelnic, un om care nu făcuse nimănui vreun rău, ba pe deasupra reparase pe cheltuiala sa și acoperișul bisericii Uspenia, pentru ca În cele din urmă să fie răpus de un fulger ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
agățase de un cui bătut În peretele aflat În dreapta sa și se trase speriată Îndărăt. În oglindă apărea o față netedă fără nas, fără gură, fără ochi, fără urechi, ce semăna cu un ou de struț. Oul de struț stătea proțăpit pe umerii săi, exprimând prin atitudinea lui atâta uimire, Încât Mașa zâmbi fără să vrea, asemănându-l cu un semn de exclamare, ceva mai rotunjor. „Asta mai lipsea, Își spuse ea, să arăt otova ca un ou sau naiba știe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
cu pricina al Încăperii apăru arătarea cunoscută. Ippolit nu avea nici un chef acum să mai piardă timpul prin depozit, astfel că, după ce puse lacăt pe fișet, se Îndreptă spre ușă. „Gheișa“ Însă Îi tăie calea, făcând un scurt ocol și proțăpindu-se În fața lui. „Cum ne-a fost Învoiala?!“, spuse ea, aplecându-și coronița spre fruntea lui. Ippolit nu-și aducea aminte să fi făcut vreo Învoială cu această creatură care, iată, Începea să-l terorizeze. De spaimă, brigadierul scăpă geanta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
Însuși. „Mă cam Înțeapă puțin stomacul...Sunt sigur, o mică tărie ar fi bine venită. Ce părere ai...?” Propunerea Șefului de Șantier suna mai mult decât o poruncă.Ne având altă alternativă, Tony Pavone nu se opuse. Ocoliră Întradevăr restaurantul, proțăpindu-se În scaunele Înalte ale barului.Ceru bartmanului. „Cristian, pentru fiecare câte o tărie mică. Repede Însă, suntem extrem de grăbiți...!” Sorbiră băutura dintr’o Înghițitură, iar Tony Pavone pregăti banii să plătească Însă Șeful Șantierului Îl opri mai comandând un
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]