302 matches
-
un roman al Timișoarei, o legendă tenebroasă despre contesa Elisabetha Báthory, presupusă favorită a lui Mihai Viteazul. Romanul se desfășoară pe mai multe planuri, insuficient asamblate, într-o construcție epică nu prea riguroasă, într-o „cavalcadă narativă” amețitoare și oarecum prolixă. În centru se află frământările sentimentale și detectivistice ale tânărului cadet Constantin (Dinu) Dragu, fascinat de identitatea multiplă și misterioasă a Minolei Bodony, descendenta „contesei sângeroase”. În Vest autorul face încă o dată dovada rafinamentului în descripția de medii și epoci
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287227_a_288556]
-
proze fiind însă acelea care includ momente dramatice, cu apel la motivul crimei neelucidate și la tipologia „suciților” (Soarele de toamnă, Ziua). În volumul Oul se află și câteva încercări dramatice (grupate în secțiunea Periplu pe apa de jertfă), parabole prolixe cu subiect istoric, centrate în jurul figurilor lui Decebal, Horea, Cloșca și Crișan. În nuvelele din Antrenorul și zeul sau din Lucrări și zile din viața lui Nick sunt reconstituite în chip vag moralizator episoade simbolice din biografia unui personaj - existent
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290007_a_291336]
-
adesea convențional, caută să descifreze și motivația lăuntrică a gesturilor individuale sau colective. Într-un alt fel de scriitură, plecând de la tipul cuceritorului aflat într-o dilemă amoroasă, romanul Între două femei (1941) încearcă să avanseze câteva explorări psihologice, uneori prolixe, discursive și confuze, în timp ce, tot aici, tentativa de reconstituire a universului satului ardelenesc, cu mentalitatea sa ancestrală codificată în datini și prejudecăți iraționale, permite schițarea unor caractere fruste, pline de vigoare. SCRIERI: Semne și mituri, Mediaș, 1937; În țara cerului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287737_a_289066]
-
Gala Galaction și, poate, ceva din atmosfera povestirilor lui V. Voiculescu. Din același tărâm bântuit de fantasmele nedeslușite ale copilăriei vin basmele nuvelistice Neghiniță, Norocul dracului, Stăpânea odată ..., Departe, departe ori Palatul de cleștar, unde stilizarea exagerată, lucrătura migăloasă, artificioasă, prolixă sunt imputabile. De altfel, în aceste zone fragile, vulnerabile, I. L. Caragiale, bun prieten și companion în nenumărate împrejurări, va găsi o sursă pe care o va exploata abundent în câteva parodii. Autorul însuși încearcă să se autocenzureze, renunțând, într-o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286716_a_288045]
-
han La trei ulcele, bunăoară, reia, în linii mari, într-un registru inferior, drama din La hanul lui Mânjoală. La fel, Povestea copilăriei (1909) reface cu mijloace incomparabil mai sărace decât cele ale lui Creangă, alunecând în banal sau în prolix, ambianța unui sat de sub munte, așa cum o percepe un copil. Dar evenimentele selectate sunt nesemnificative, în vreme ce desfășurarea narațiunii se poticnește adesea în stângăcii de stil sau de construcție. Mai izbutite, păstrând pe alocuri ceva din ingenuitatea, din culoarea și din
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286860_a_288189]
-
în atenția publică un rapsod din familia mesianicilor duri, asemenea lui Aron Cotruș, și lansează un autor care inventa alegorii ușor decodabile (ursul românesc, melița războiului etc.), versificate în poeme animate de un puternic suflu interior. După 1944, devenit scriitor prolix și „cântând” în versuri absolut orice eveniment politic la ordinea zilei, B. a știut, în cele câteva zeci de poeme antologice pe care se întemeiază totuși opera sa, să-și păstreze o ținută poetică remarcabilă. Forța acesteia stă în repetiția
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285699_a_287028]
-
preferă, însă, un comunism țărănesc, pe fondul unor cooperative autogestionate, așa cum e cazul lui Ivan Kremniov, apropiat al lui Buharin, care propune, în 1920, Călătoria fratelui meu Aleksei în țara utopiei rurale. Trebuie, de asemenea, să ținem seama de anarho-comuniști, prolicși în utopii, cu: Anarhie în vis de frații Grodin (1919) sau Rusia la 1930 de Karelin (1921). Cu toții au fost zdrobiți de această revoluție: anarhiștii încă din 1921, ceilalți odată cu venirea lui Stalin* la putere, ca Maiakovski, care se sinucide
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
ales între lumea celor efemere (traiul lui, aici, e inautentic, de strigoi) și țărmul unde „nimic nu cade”, primește călugăria ca pe o încorporare în universul permanențelor și iubirii. Sabina îi va zâmbi, suprafiresc, din icoana Maicii Domnului. Lina, roman prolix, lăsând să precumpănească cronica existențelor umile, cu întâmplări mai direct legate de biografia lui A., are în centru, prin Ion Trestie, crescut pe „mâini vitrege”, ajuns laborant la o fabrică de zahăr, și prin Lina, frumusețea ivită din mocirlă, tot
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
în versuri a celui mai faimos sfânt din Galia, adică tocmai a lui Martin. E vorba de un poem scris în hexametri și compus din șase cărți, din care primele trei reprezintă o reelaborare în versuri fidelă dar lungă și prolixă, a Vieții Sfântului Martin, compusă de Sulpicius Severus, text care, cu siguranță, prin vivacitatea redactării și rafinamentul stilistic, putea să trezească într-un alt literat dorința de a-l imita. Procedând astfel, Paulin a continuat tradiția epopeii biblice, repovestind faptele
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
versuri în care se povestește cum sfântul a vindecat în mod miraculos o rudă a poetului. Nici Paulin din Périgueux nu ne poate trezi entuziasmul: imitator al lui Virgiliu și Ovidiu, al lui Iuvencus și Sedulius, el scrie o poezie prolixă și emfatică, repetitivă; Fontaine observă că insuccesul său se datorează faptului că a rescris în versuri un text în proză de o valoare mult superioară. Bibliografie. Ediții: CSEL 16, 1, 1888 (M. Petschenig). Studii: J. Fontaine, Naissance de la poésie..., op. cit
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
evident, că sunt destinate doar pentru lectură și meditație; scrierea nu e un adevărat comentariu științific, ci constă într-o serie de considerații cu caracter moral, prezentate așa cum îi veneau în minte, așadar cu numeroase digresiuni, într-un stil destul de prolix. Și totuși, tocmai aceste digresiuni sunt cele care conferă o caracteristică precisă textului gregorian, nu numai în această operă ci și în omilii: textul sacru nu solicită numai agerimea criticului, ci și dispoziția spirituală a celui care îl citește în
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
creștin (scrisoarea 81). Ca scriitor, Chiril nu e deloc atrăgător. Formația sa culturală, potrivită pentru acea epocă, îl determină să caute termeni rari și forme și expresii sobre și elegante; însă stilul e sărac, compoziția lipsită de rigoare, scriitura extrem de prolixă, iar repetițiile frecvente. Uneori, ca în descrierile primăverii din epistolele sărbătorești, el dă dovadă de o anumită grijă pentru stil. Într-adevăr, chiar genul acestor epistole și caracterul lor de act oficial îl determină pe autorul lor să aibă mai
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
în a doua jumătate a secolului al VI-lea, istoricul Evagrie scrie (Istoria Bisericii, I, 7) că în Oaza din Egipt Nestorios compusese o carte sub formă de dialog, dedicată unui egiptean anume, în care povestea într-o formă foarte prolixă toate evenimentele legate de conciliul de la Efes; spre sfârșitul secolului al XIII-lea, Ebed Jesu menționează această operă printre scrierile lui Nestorios. Însă, în epoca modernă, textul n-a mai fost regăsit decât atunci când, în 1889, un preot, în secret
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
și a Occidentului, în afară de istoria Bisericii, narațiunea lui Evagrie rămâne oarecum dihotomică, oscilând între cele două subiecte tratate, în timp ce cărțile a patra, a cincea și a șasea sunt mai omogene și conținutul e axat pe istoria civilă. Relatarea este cam prolixă, fără îndoială amplă și senină, însă stilul e agreabil și tinde spre un ton arhaizant pentru că idealul stilistic al autorului e Tucidide; în consecință, selecția lexicală e foarte îngrijită; Fotie remarcase și el acest lucru. În cartea a doua și
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
sublim și sublimul absurdului e un paradox ce nu se poate susține (Sublimul logicei prin imagini poetice în proză). Orice imagine este permisă, în proză sau în versuri, cu condiția să cuprindă o semnificație. Obiectul artei, în argumentația lui uneori prolixă, plastică foarte adesea, este realitatea care există, dar și aceea care ar putea să existe. În ce privește critica, socotește că ea trebuie să fie luminătoare, un demers întreprins cu multă comprehensiune. Juisor în viață, el etalează în artă riguroase principii etice
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287255_a_288584]
-
inimă și literatură”, „Poporul”, „Tipograful român”, „Gazeta Severinului”, „Trompeta Carpaților”, „Românul”. Înzestrarea de scriitor i-a lipsit lui R. O carte, Impresiuni d-un viagiu la Constantinopole și înapoi (1886), presărată de cugetările politice ale autorului, nu e decât un prolix jurnal de călătorie, alternând comentariile surescitate cu descrierile incolore. În versuri, o altă cărțulie, Vademecum la Dâmbovicioară (1889), e un fel de reclamă, zgomotoasă și prozaică, a unor priveliști care îl încântă pe călător, dar nu reușesc să-l și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289395_a_290724]
-
astfel vom avea poate la TVM emisiuni respirabile, vom scăpa de nesfârșitele ore de muzică populară, de glumele cu efect tembelizant ale „umoriștilor” noștri, de „șezătorile” primitive ale lui Tudor Tătaru, de apostolatul obscur al lui Ion Druță, de faconda prolixă și arogant-servilă a lui Ion Gonța (un moderator care își „interoghează” invitații din spatele unor lentile fumurii), de moldovenismul rusofon al lui C. Starîș, pendulând conjunctural între Diacov și Lucinschi. Nu vom mai urmări emisiuni culturale/literare făcute pe modelul seratelor
[Corola-publishinghouse/Science/2015_a_3340]
-
schimbe nimic, ori să nu se revizuiască primesc, dar atunci să se schimbe pe ici pe colo și anume prin părțile esențiale"; truisme (adevăruri evidente): "Un popor care nu merge înainte, stă pe loc, ba mai dă și-napoi"; construcții prolixe (confuze, incoerente), anacolutul ("În sănătatea alegătorilor... care au probat patriotism și mi-au acordat... asta...cum să zic de! zi-i pe nume de!..."; expresii tautologice ("intrigi proaste "); 3. Repetiția obsedantă a unor cuvinte sau sintagme ce duc la ticuri
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
placheta (referirea la Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie e evidentă) arborează un entuziasm auster, un anumit triumfalism tensionat: eul liric își clamează jubilația apartenenței (la patrie, la popor) și a participării la devenirea obștească. Rostirea e deseori prolixă, uneori greoaie sau „aspră”, frazarea ideatico-imagistică e mai degrabă descriptiv-narativă, tonul e declamatoriu. Volumele ulterioare atestă o evoluție către limpiditatea expresiei și o atenuare a tentei vitaliste în favoarea unei viziuni intelectual-contemplative. În Floarea soarelui sau Mâna de lucru (1978), persistă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285640_a_286969]
-
o estetică a poeziei moderne, Între tradiție și modernitate, În labirintul clasicismului românesc, Refăcând drumul istoric al criticii literare românești, Arta criticului, Poetul, Argument final. I-am reproșa monografistului o anumită cantonare în factologie, articularea unui studiu cam stufos și prolix pe alocuri, lipsa unui ax ideatic mai pregnant, abundența citatelor care prin exces își pierd adesea valoarea de argumentație, absența unui portret final sintetic, în temeiul căruia cititorul să înțeleagă mai exact personalitatea criticului analizat, rolul acestuia în dezvoltarea criticii
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92909]
-
Florin Șlapac, generalul este posedat de grandomania sentințelor latine, a concettismelor, ciunismelor, parte integrantă a armamentariului de lexeme și stereotipii criante, patriotarde, ce asigură rezistența sarcarstică a cărțiii. Trecerea metropolei spre totalitarismul cu elanuri expansioniste se răsfrânge fidel în sintaxa prolixă și găunoasă a spiritului revanșard, direct proporțional cu dezagregarea moravurilor cetății pe fondul haosului istoric deja în mers. Tabăra de antrenament a recruților este o colonie penitenciară cu toată recuzita unui coșmar regizat de Membrii Gărzii. Pe care-l va
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
grozave, pe atât de neverosimile, ia o turnură de naivă și ușuratică legendă. Versificația, chiar dacă avariată pe alocuri de rime forțate, e în genere corectă, tacticoasă, în contrast flagrant cu patimile mari (ură, iubire, dor de răzbunare) care se agită. Prolixă este drama în cinci acte, în versuri, Dorin (1883), din care un crâmpei apăruse în „Literatorul”. Drama, erotică, sentimentală, orchestrată zgomotos, are implicații etice și sociale. Dragostea nefericită a poetului „damnat” Dorin e comunicată în aceeași retorică naiv exclamativă, cu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289400_a_290729]
-
depline.” Mai individualizat este lungul poem Colocviile pădurii, ambițioasă și confuză respingere a unui misticism silvestru-vegetal în favoarea cetății „cu faguri de neon,/ Și clinchet flăcărat în piepturi de beton”. Aici teza ar fi elementară dacă execuția versificatorie nu ar fi prolixă și obscură - paradoxal, defectul devenind în context calitate. Monologul Mithridate, scris către apusul vieții, poate fi citit ca o confesiune în care M. poetizează în jurul propriei ratări: „Otravă simt pe-ntregul cer al gurii,/ Mi-i limba străpezită de veșnic
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288013_a_289342]
-
în primii ani de după 1989 - a luptei pentru puterea politică. În general, dramaturgia scriitoarei nu e lipsită de o dinamică a dialogului și de un umor de bună calitate, cu toate că uneori apar derapaje spre excese ludice și grotești ori secvențe prolixe. Serialul radiofonic Piața rotundă, la care C. a fost coscenaristă, s-a remarcat prin verva situațiilor comice, „realismul” limbajului colocvial și naturalețea situațiilor, ca una dintre producțiile izbutite de „umor popular” din anii ’90. SCRIERI: Justin, București, 1990; Miercuri, joi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286339_a_287668]
-
Versiunea lui M. este departe de a fi o simplă traducere. Adaptarea se face prin definiții simplificate sintetic, prin folosirea unui sistem de referințe cunoscut cititorului român, prin numeroase reliefări și concluzii personale în legătură cu sensurile și utilitatea învățăturilor. Elimină pasajele prolixe și intercalează, unde i se pare potrivit, fragmente din alte lucrări. Dar efortul cel mai mare constă în încercarea de a crea un limbaj filosofic și științific românesc. În plan ideologic, cărturarul realizează o primă desprindere de concepția strict teologică
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288108_a_289437]