274 matches
-
care persoana se regăsește pe sine ca valoare, o Întoarcere la ideea că „omul este măsura tuturor lucrurilor”. Această concluzie la care am ajuns ne obligă să căutăm semnificația valorică În izvoarele ancestrale, mitologice, dar și filosofico-morale ale acesteia. Originile prometeice ale umanului Cele expuse mai sus privesc ideile și originile intelectualiste și culturale ale umanismului. Acestea caută să explice concepția umanistă care Își are rădăcinile În aspirațiile spirituale ale supraeului, pe care le regăsim exprimate În două sensuri: În sens
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
ideile și originile intelectualiste și culturale ale umanismului. Acestea caută să explice concepția umanistă care Își are rădăcinile În aspirațiile spirituale ale supraeului, pe care le regăsim exprimate În două sensuri: În sens mitologic, așa cum sunt ele concentrate În mitul prometeic, și În sens filosofico-moral, așa cum sunt ele În opera lui Platon și Aristotel. Ambele sunt intim legate Între ele, motiv pentru care le vom trata În același cadru. 1. Mitul prometeic Această temă pune, pentru prima dată În istoria culturii
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
În sens mitologic, așa cum sunt ele concentrate În mitul prometeic, și În sens filosofico-moral, așa cum sunt ele În opera lui Platon și Aristotel. Ambele sunt intim legate Între ele, motiv pentru care le vom trata În același cadru. 1. Mitul prometeic Această temă pune, pentru prima dată În istoria culturii, problema omului ca valoare eternă și supremă În raport cu creația originară. Mitul lui Prometeu, titanul reformator, stă la baza culturii și moralei noastre europene. Acțiunile omenești, structurate după modelul prometeic, sunt orientate
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
1. Mitul prometeic Această temă pune, pentru prima dată În istoria culturii, problema omului ca valoare eternă și supremă În raport cu creația originară. Mitul lui Prometeu, titanul reformator, stă la baza culturii și moralei noastre europene. Acțiunile omenești, structurate după modelul prometeic, sunt orientate către realizarea unor idealuri de perfectibilitate În care este concentrată armonia lumii, de care depinde și armonia omului. Totul se concentrează În efortul creației, care Înalță persoana umană prin realizările sale. Orice creație este un act de Împotrivire
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
persoanei umane. Din acest motiv, orice acțiune psihomorală urmărește atingerea perfecțiunii, a sublimului În care omul se regăsește pe sine ca ființă plenară În confruntarea sa cu lumea, pe care aspiră permanent să o stăpânească și să o depășească. Mitul prometeic concentrează În el sinteza tendințelor umanului, care reunesc pasiunile inimii și principiul rațiunii. Aceste aspecte au fost formulate de către T. Vianu (Știința culturiiă În felul următor: revolta Împotriva autorității creatoare; ideea smulgerii de sub constrângerea legii care copleșește individul; ideea transformării
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
revolta Împotriva autorității creatoare; ideea smulgerii de sub constrângerea legii care copleșește individul; ideea transformării lumii după propriul său chip; sentimentul că orice act de creație este asociat suferinței; iubirea de oameni ca formă de sacrificiu prin dăruirea de sine. Mitul prometeic condiționează obținerea plăcerii, a satisfacției date de creație, ca formă plenară și ultimă de dobândire a plăcerii, a bucuriei, prin suferința pe care o dă efortul de a lupta pentru a putea ajunge la scopul final. Este un act prin
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
depăși tragicul, omul nu se va simți niciodată liniștit și mulțumit. El va continua să aspire permanent, iar această tendință Își are rădăcinile În natura sa care, așa cum arătam mai Înainte, se caracterizează printr-o sinteză a contradicțiilor. Urmașul omului prometeic este omul faustic, spiritul neliniștit care se Întreabă mereu, pentru că aspiră continuu. Dacă omul prometeic este revoltat, omul faustic este stăpânit de neliniște, de grijă, care vine, de data aceasta, din adâncul conștiinței sale. Omul prometeic luptă pentru a schimba
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
aspire permanent, iar această tendință Își are rădăcinile În natura sa care, așa cum arătam mai Înainte, se caracterizează printr-o sinteză a contradicțiilor. Urmașul omului prometeic este omul faustic, spiritul neliniștit care se Întreabă mereu, pentru că aspiră continuu. Dacă omul prometeic este revoltat, omul faustic este stăpânit de neliniște, de grijă, care vine, de data aceasta, din adâncul conștiinței sale. Omul prometeic luptă pentru a schimba lumea. Omul faustic luptă cu sine și cu propria sa viață. Primul a impus lumii
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
a contradicțiilor. Urmașul omului prometeic este omul faustic, spiritul neliniștit care se Întreabă mereu, pentru că aspiră continuu. Dacă omul prometeic este revoltat, omul faustic este stăpânit de neliniște, de grijă, care vine, de data aceasta, din adâncul conștiinței sale. Omul prometeic luptă pentru a schimba lumea. Omul faustic luptă cu sine și cu propria sa viață. Primul a impus lumii legile sale, cel de-al doilea Încearcă să devină propriul său stăpân. Viața ne apare ca o luptă continuă a omului
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
pe care-l plasează În centrul lumii ca pe un „punct de referință” În care se concentrează parcă Întreaga perfecțiune cosmică. Cel care vede și Înțelege această sinteză este Sophocle. Pentru el omul devine „replica și stăpânul lumii”. Este imaginea prometeică a celui care a Învins și stăpânește Întreaga fire, așa cum o spune mulțimea corului În fața cetății la Theba (Sophocle, „Antigona”Ă. „Din toate minunile lumii nici una nu este așa de uimitoare ca omul. Cu ajutorul vânturilor năpraznice el spintecă valurile care
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
reordoneze, într-o mitologie poetică personală, întreaga memorie a universului istoric, fizic, uman (inclusiv universul anatomiei umane), universul atomic și subatomic: „după ce tot timpul s-a scurs amintirile mele sunt ale tuturor oamenilor” (palimpsest. net). Dacă impulsul generativ este unul prometeic, modernist, prin tematică Solaris aparține „canonului” postmodern, narațiunea apocaliptică (the apocalypse narrative, ilustrată de nume precum A.Burgess, R.Hoban, K.Vonnegut, D.Lessing) fiind una dintre speciile la modă ale romanului contemporan. Sensibilitate orfică, dar în regimul negativului, al
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287220_a_288549]
-
Cea dintâi e apreciată de Al. A. Philippide, care remarcă această „poezie de meditație gravă, fără emfază, solemnă cu măsură și cu un accent de sinceră convingere în ce spune”. Semnificativă este la Ș. sorgintea livrescă, versul fiind închinat destinului prometeic, vârstelor omenirii, înălțării omului, unei galerii de figuri mitice, precum Zarathustra, Buddha, Osiris, Prometeu, Oedip, Ulise, Venus, Minerva, Pan, Apollo ș.a., într-o perindare lirică amplă, ce filtrează imnic teme și motive din cultura universală și din folclorul românesc. Artele
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289627_a_290956]
-
sens, însă se simte atras de surprizele ei. Cioran chiar avertizează omenirea asupra catastrofei către care merge această lume, ca și Sábato, pentru care lumea e gata să se dărâme, lumea asta, care, maximă ironie, este produsul voinței noastre, al prometeicei noastre încercări de a o domină, este un eșec total. "Două războaie mondiale, dictaturile totalitare și lagărele de concentrare ne-au deschis în sfârșit ochii asupra genului de monstru căruia i-am dat naștere și pe care cu mândrie l-
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
au o circulație universală, determinând toposuri (locuri comune, clișee culturale). Toposurile pot fi clasificate în raport cu un canon estetic. Astfel, toposul romantic reunește motive precum nocturnul, astrele, zborul sideral, visul, reveria, solitudinea, nostalgia absolutului, floarea albastră, dublul, angelicul și demoniacul, răzvrătirea prometeică și titanismul etc.), în vreme ce toposul simbolist dezvoltă motive cromatice, motivul instrumentelor muzicale/al muzicii, al călătoriei, al târgului provincial etc. Laitmotivul (germ. Leitmotiv - „motiv conducător“) este motivul central al operei literare, impus prin repetiție. El are rol de reliefare a
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
alienat, înstrăinat de propriile-i realizări, a naturii făcute țăndări pe care comunismul ar avea ca misiune s-o resudeze, și care ar arăta cu degetul către fantasma unei societăți perfecte, transparentă pentru ea însăși. Or, după Kolakowski, această imagine prometeică a unei umanități reconciliate ar lăsa să se întrevadă o „violență nemaiîntâlnită” față de indivizii și de grupurile care nu s-ar recunoaște în această întreprindere de atomizare și de remodelare a corpului social. O mitologie cu atât mai perversă cu
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
volumul. Cântare omului e sociogonie în imagini și odă libertății. Secvențele principale ale acestei alcătuiri simfonice relevă treptele cuceririi și afirmării umanului din om: ridicarea din pulbere pe verticala demnității și a cunoașterii, botezul nemărginirii, bătălia minții pentru adevăr, cutezanța prometeică, inventivitatea, munca. Semnificativ, fiecare pas înseamnă ruperea unor împotriviri, rezistențe, inerții. Pentru A., omenescul se câștigă în lupta dusă cu limitele și opreliștile: „Tu ți-ai învins pământul, mormântul și destinul.” Odei i se alătură o complementară abordare problematizantă, în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
limbajul argotic este prezent în Flori de mucigai și Blesteme. Acestea sunt exerciții de acumulări verbale surprinzătoare ("hoitul tău miroase", "Să-ți crape măselele-n gură/ Și dinții cu detunătură"). PSALMII. Folosind motivul biblic al Cântării cântărilor, Arghezi are atitudini prometeice, revoltându-se împotriva condiției umane predestinate. El trăiește drama interioară "între dorința aprigă de a crede și necredința pustiitoare" (Șerban Cioculescu). Pentru poet, Dumnezeu înseamnă creație sublimă, ideal, adevăr absolut. Aparentul dialog cu Dumnezeu este un monolog care exprimă dorința
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
a mutat în spațiul visului, care reprezintă o rămășiță a puterilor noastre primordiale: Pentru credință sau pentru tăgadă,/ Te caut dârz și fără de folos,/ Ești visul meu, din toate, cel frumos". Doar în vis, poetul și-ar permite revolta, gestul prometeic, încercarea de străpungere a misterului divin. Acesta nu trăiește în real, ci în imaginar, sacrul dobândind semnificație estetică. Dumnezeu nu poate fi găsit într-un "cer" metafizic, ci într-unul al imaginației poetice. Cu gândirea populată cu mituri, psalmistul se
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
în Divina comedie. Studiu istoric și comparativ, Editura Universității "Alexandru Ioan Cuza", Iași, 2005, p. 177: "Mai mult, spre deosebire de simbolul monarhic concurent (leul), acvila dantescă (aquila, ce nu are a se confunda cu vulturul vulturius devorator nu doar, mitologic, de prometeici ficați, ci mai ales, în viața de zi cu zi, de putrefacte hoituri și legat, ca atare, de simbologia morții) este învestită cum se și cade în cazul stemei imperiale prin excelență cu sarcină (simbolică și metaforică) în exclusivitate pozitivă
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
în Divina comedie. Studiu istoric și comparativ, Editura Universității "Alexandru Ioan Cuza", Iași, 2005, p. 177: "Mai mult, spre deosebire de simbolul monarhic concurent (leul), acvila dantescă (aquila, ce nu are a se confunda cu vulturul vulturius devorator nu doar, mitologic, de prometeici ficați, ci mai ales, în viața de zi cu zi, de putrefacte hoituri și legat, ca atare, de simbologia morții) este învestită cum se și cade în cazul stemei imperiale prin excelență cu sarcină (simbolică și metaforică) în exclusivitate pozitivă
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
se revendică cântecul lui Tom Hull este însuși Abraham Lincoln. Urmărind o politică de agresiune imperialistă, Statele Unite trădează moștenirea celui mai nobil dintre președinții lor. Adevărații urmași ai lui Lincoln sunt cei care au dus mai departe emanciparea sclavilor, zdrobind prometeic, cătușele exploatării capitaliste. Cântecul libertății se înalță către Bucureștiul democrat-popular: "Hull: Da, da, Abraham Lincoln. Și toate versurile mele... clandestine, subversive, incendiare, "roșii", le-a rostit el în cimitirul de la Gettysburg. Iată, cu acest prilej, aveți și dumneavoastră ocazia să
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
îi mobilizează pe toți. A lua în serios pe inventatori, pe inovatori este a lua în serios capacitatea muncitorimii eliberate de a-și valorifica imensul potențial de creativitate. Lozincile sunt cele ce rezumă, în cuvinte potrivite, spiritul unei vârste istorice prometeice. În anul 1953, tovarășul Stalin fascinează prin darul formulărilor memorabile, formulări ce sunt impuls pentru intelectualul de bună credință: "Pe peretele din dreapta, o lozincă atrage îndeosebi atenția. "A face ca clasa muncitoare să aibă proprii ei intelectuali, tehnicieni ai producției
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
ajunse în stadiul de proletariat acestea dobândesc "conștiința de clasă", sunt pregătite ideologic, termenul din jargonul activiștilor este de "prelucrare", pentru a prelua puterea politică. Efortul cosmogonic pe care-l presupune operațiunea vastă de transformare a societății românești interbelice, elanurile prometeice pe care le vehiculează revoluționarii de profesie, activiștii ca eroi fondatori au ca principal adversar o lume veche, lumea societății burgheze. Nu întâmplător, cel mai luminat ideologic dintre comuniști, întotdeauna un lider, precum Filipache în acest roman, înțelege că războiul
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
acționează ca o armă de luptă: ea violează spațiul extramundan extrăgând/relatând, în permanență, despre "semnele" ascunse după lințoliile pecetluite ale astrelor. Interogația este un "reper semiotic și principal instrument al reflexivității artistice". Ea nu e "sterilizatoare, descurajantă, ci bărbătească, prometeică, asociindu-și spre a fi astfel, un cortegiu de emoții intelectuale".29 În fond ne-o demonstrează chiar notația poetului: "În fiece om Universul s-opintește. Omul e-o-ntrebare? Fiecare om e-o-ntrebare pusă din nou spiritului Universului
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
un "condensat" de diferențe ireductibile prin orice alt sistem de logos, căci el este discursul ultim unde se constituie tensiunea antagonistă, fundamentală pentru orice discurs (ca dezvoltare a sensului).193 Dar Durand distinge totuși trei niveluri mitice simultane: pedagogia pozitivistă, prometeică, care "multiplică filierele unui singur fir", prin metode cantitative, agnostice, obiectiviste, mass-media cu mitologiile sale orfic-dionisiace, într-o defulare anarhică ce are ca unic scop audiența și în care s-au diluat puterile executivă, legislativă și juridică, amalgamate cu "stupefiante
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]