KorAP: Find »[drukola/base=pronominal & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...3 4 5 ...43 >

1,071 matches

Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587

problema importantă legată de faptul că sursa lui Thackeray pentru referința naratorului la persoana întîi la sine însuși la persoana a treia trebuie căutată în literatura contemporană a memoriilor 238. O altă încercare de a explica alternarea specifică a referinței pronominale la persoana a treia cu cea la persoana întîi în romanul la care ne referim nu a mai avut loc înainte de Wolfgang Iser239. Iser explică tranziția de la "eu" la "el" ca pe o încercare a autorului și a naratorului acestuia

Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
și întîmplări anterioare; în al doilea rînd, faptul că între timp facultatea autoevaluării conștiente trebuie să se fi dezvoltat considerabil, din moment ce acum aceasta se poate raporta la trecut cu atîta detașare"240. Acest lucru acoperă principalul efect al alternării referinței pronominale: detașarea naratorului la persoana întîi de experiențele sale anterioare 241. Un aspect al acestui fenomen a fost, totuși, complet ignorat. Variațiile de la nivelul folosirii pronumelor nu au loc doar în relație cu eul care trăiește care apare ca Harry, Henry

Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
și nepoții săi242. Se pare că înlocuirea pronumelor referitoare la eul narator cu cele de persoana a treia se face întotdeauna în strînsă legătură cu înlocuirea pronumelor referitoare la eul care trăiește, aproape ca o continuare a acesteia. Schimbarea referinței pronominale, care este mult mai importantă în contextele noastre, afectează eul care trăiește, nu pe cel narator. În privința alternanței "eu"/"el" la nivelul eului care trăiește, trecerea de la "eu" la "el" pare să fie posibilă oricînd. Acest lucru este destul de ușor

Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
are loc de fapt în două etape. Mai întîi, eul narator se eliberează de eul care trăiește, apoi referința la eul care trăiește este mutată la persoana a treia pentru a se ajunge la o distanță mai mare244. Alternarea referinței pronominale devine mai complexă prin folosirea frecventă a pronumelui "noi", întîi pentru Esmond și camarazii săi, apoi pentru eul care trăiește și în sfîrșit pentru narator sau pentru eul narator. O analiză mai detaliată a acestui fenomen ar oferi mai multe

Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
referinței la persoana întîi în relație cu un personaj-narator (de pildă, într-o situație narativă auctorială) are o funcție diferită decît aceea realizată în relație cu un personaj-reflector (într-o situație narativă personală). Rezultatul acestor observații legate de variația referinței pronominale indică faptul că o schimbare de la "eu" la "el" are loc în primul rînd în scopul distanțării eului narator de eul care trăiește. Această schimbare de referință poate avea loc aproape în orice moment în contextul unei narațiuni, întrucît posibilitatea

Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
frapantă pentru cititor trecerea de la "eu" la "el" sau trecerea de la "el" la "eu" este un lucru care trebuie examinat în continuare printr-o analiză mai riguroasă decît este posibil aici. O asemenea analiză trebuie să includă și schimbarea referințelor pronominale în alte romane ale lui Thackeray, îndeosebi în Pendennis și The Newcomes. Faptul că în critica literară s-a manifestat un interes relativ scăzut pentru asemenea întrebări este cauzat parțial de presupoziția larg răspîndită că Thackeray nu era prea interesat

Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
dintîi. Este o parte esențială a structurii romanului care merită să fie cercetată atent. 4.8.2 Alternarea referinței la persoana întîi și a referinței la persoana a treia în romanul modern: Herzog, Numele meu fie Gatenbein, Montauk Alternarea referinței pronominale deja a apărut din ce în ce mai frecvent în romanele celor mai diverși autori. Următoarea listă cuprinde doar o parte dintre cele mai cunoscute romane sau povestiri din literatura engleză și din cea germană în care apare aceasta și nu este nicidecum exhaustivă

Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
totuși această putere de control, trece cu un pas mai aproape de poziția unui narator auctorial. Este foarte semnificativ faptul că diferența structurală dintre narațiunea la persoana întîi și narațiunea la persoana a treia este deosebit de proeminentă acolo unde schimbările referinței pronominale și controlul auctorial asupra lumii ficționale sînt îmbinate. Între anumite limite, este posibil ca un narator auctorial să-și modifice realitatea ficțională pe care o narează. Naratorii auctoriali victorieni din romanele-foiletoane cruțau ocazional un personaj ficțional din mîinile soartei amenințătoare

Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
persoana întîi și a aceleia a narațiunii la persoana a treia devine subiectul unui roman, o temă care e tratată într-o manieră mai radical paradoxală în romanul lui Vonnegut Micul dejun al campionilor. În abordarea variațiilor de la nivelul referinței pronominale din romanul modern trebuie să distingem aspectele conținutului de cele ale formei. În privința conținutului, această alternanță este în mod evident legată de psihologia personalității scindate. Din punct de vedere psihologic, conștiința de sine și scindarea personalității sînt problematice nu numai

Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
persoana întîi cu cea la persoana a treia în cazul unui pacient este un simptom al personalității multiple la adulți. Este foarte probabil ca, așa cum bănuiește și Botheroyd, frecvența din ce în cae mai mare a schimbărilor de la nivelul referinței pronominale din romanul modern să fie o expresie a problemei identitare din ce în ce mai pregnante a omului modern 249. Aspectul formal, care ne interesează pe noi în primul rînd în contextul nostru, cîștigă un interes local suplimentar prin acest cadru. Încă o dată devine

Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
altă parte. În redarea conștiinței (prin intermediul unei situații narative personale sau al unui monolog interior), opoziția persoana întîi persoana a treia în general își pierde toată semnificația structurală. Acest lucru poate fi demonstrat prin faptul că în asemenea fragmente referința pronominală poate alterna în mod constant între "el" și "eu" fără nici o consecință pentru sensul acestor pasaje. Cu alte cuvinte, opoziția persoana întîi persoana a treia este nemarcată aici. Lipsa ciudată de semnificație semantică a variației referinței pronominale în cadrul prezentării conștiinței

Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
asemenea fragmente referința pronominală poate alterna în mod constant între "el" și "eu" fără nici o consecință pentru sensul acestor pasaje. Cu alte cuvinte, opoziția persoana întîi persoana a treia este nemarcată aici. Lipsa ciudată de semnificație semantică a variației referinței pronominale în cadrul prezentării conștiinței poate de asemenea să fie observată astăzi în romanele care aderă destul de puternic la stilul narativ convențional. Un exemplu revelator este romanul Herzog al lui Bellow, în care predomină o situație narativă personală: Telefonul sună, de cinci

Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
situația narativă personală cu referința sa la persoana a treia, care este una și aceeași persoană cu "eul" narativ al segmentelor la persoana întîi. Acest tip de alternanță se manifestă încă de timpuriu în roman. Inițial un fel de referință pronominală este menținută în cadrul unui segment al narațiunii; variațiile ulterioare devin din ce în ce mai frecvente și aparent arbitrare, pînă cînd finalmente schimbarea are loc în cadrul aceleiași propoziții: MAX, YOU ARE A FORTUNATE MAN spune Lynn, după ce el, pentru a nu tăcea mile și

Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
la acea distanță care ar permite ca acesa să devină un "el", așa cum se întîmplă în romanul Henry Esmond. Neputința de a ajunge la o astfel de distanțare devine din ce în ce mai evidentă prin confuzia sporită produsă de variația frenetică a referinței pronominale către finalul romanului. Această confuzie este intensificată de alte elemente narative care contribuie, la rîndul lor, la distanțarea formei narative, de pildă îmbinarea formelor vorbirii directe și indirecte sau a prezentării directe și indirecte a gîndirii în cadrul unei propoziții: De

Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
perspectivă". Scopul contrastant al acestor două teorii este în modul cel mai limpede vizibil în critica acestor autori legată de situația narativă personală. Leibfried recunoaște situația narativă personală doar ca pe o variantă a celei auctoriale, ambele distingîndu-se prin referința pronominală la persoana a treia 268. Propriu-zis, această divergență a opiniilor nu este o contradicție în sensul principiilor generale, ci mai degrabă rezultatul logic al unor puncte de plecare diferite. Lockemann și Leibfried se folosesc de un punct de plecare care

Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
instructive din punctul de vedere al terminologiei sînt denumirile lui Anderegg pentru tipurile de texte de ficțiune asociate cu aceste modele: "texte Eu-Tu", unde eul naratorial se adresează unui "tu" al cititorului și "texte El", unde apare doar referința pronominală a persoanei a treia pentru un personaj-reflector. Acești termeni nu trebuie considerați sinonime pentru termenii familiari de narațiune la persoana întîi, respectiv a treia, așa cum Anderegg însuși ne indică 339. Ei arată, în esență, contrastul din modul narativ exprimat în

Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
Mansfield, Hemingway și mulți alți autori moderni al căror stil narativ este puternic influențat de acești scriitori. 6.3.1. Opoziția "mod" și distincția lingvistico- textuală dintre începuturile de text "emice" și "etice" Lingvistica textului a analizat deja începutul narativ pronominal abrupt în termenii opoziției temă/remă, ca pe o problemă a organizării tematice a propoziției. Exact la începutul unei narațiuni se poate observa suspansul care este generat de primele elemente ale unei propoziții sau, prin prezentarea propoziției, tema. Acest suspans

Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
critica narativă. Această problemă ar fi o sferă foarte prodigioasă pentru cercetarea viitoare. O altă pereche de concepte oferite de lingvistica textului, conceptele contrastive "etic" și "emic" au fost deja folosite de către Roland Harweg 387 pentru a analiza începuturile narative pronominale precum cele studiate în secțiunea anterioară. Acești termeni au fost utilizați prima dată de către Kenneth L. Pike388 în analogie cu termenii "fonetic" și "fonemic". Potrivit lui Harweg, "începuturile etice" sînt cele "care de abia dacă sînt determinate "extern", extralingvistic, și nu

Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
nu exclusiv personală. Figura ficționalizată a lui Friedrich Schiller, care funcționează ca personaj-reflector, influențează prezentarea mai mult decît personajul-narator auctorial, care vorbește ocazional. Prin intermediul unei propoziții introductive etice, începutul narativ anticipează situația narativă personală care predomină în povestire, dar referința pronominală nedeterminată a propoziției etice este diminuată brusc de vocea naratorului. Prezența personajului-narator trebuie doar să fie insinuată pentru a sugera cititorului că nedeterminarea începutului narativ va fi rezolvată pe loc. De fapt, Thomas Mann folosește un început etic pentru a

Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
situația cititorului este aici, cumva, diferită de aceea în care citea începutul textului lui Thomas Mann pe care l-am redat mai sus. În textul lui Maugham nu există la început niciun personaj-narator care ar putea garanta cititorului că referința pronominală nedeterminată a primei propoziții va fi rezolvată. Dimpotrivă, cititorul simte că va găsi el însuși soluția, concentrîndu-se asupra implicațiilor textului narativ și prin empatie cu personajul-reflector. Doar o situație narativă personală implică un tip al procesului comunicării care, în mod

Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
nu poate fi luat în considere în sistemul meu, există cîteva grade de eliberare de modelul persoanei întîi al transmiterii narative. Două dintre nivelurile cele mai importante sînt marcate de tranziția temporală de la trecut la prezent și de înlocuirea referinței pronominale uniforme la persoana întîi de o variație de la referința persoanei întîi la a treia, sau de la "eu", "el" și formele impersonale conducînd în ultimul rînd la absența completă a unei referințe clare la categoria persoanei. Înlocuirea referinței pronominale la persoana

Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
înlocuirea referinței pronominale uniforme la persoana întîi de o variație de la referința persoanei întîi la a treia, sau de la "eu", "el" și formele impersonale conducînd în ultimul rînd la absența completă a unei referințe clare la categoria persoanei. Înlocuirea referinței pronominale la persoana întîi facilitează tranziția de la spațiul situației narative personale la persoana întîi către cel al situației narative personale în care domină referința pronominală la persoana a treia. În operele narative mai lungi în care predomină monologul interior apar de

Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
conducînd în ultimul rînd la absența completă a unei referințe clare la categoria persoanei. Înlocuirea referinței pronominale la persoana întîi facilitează tranziția de la spațiul situației narative personale la persoana întîi către cel al situației narative personale în care domină referința pronominală la persoana a treia. În operele narative mai lungi în care predomină monologul interior apar de obicei mai multe dintre aceste variații ale formei monologului interior. Din această cauză, pasaje diferite sau secțiuni ale unei opere mai lungi ocupă des

Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
construcțiilor infinitivale și participiale și a fragmentelor de propoziții care nu au un verb cu formă finită. Astfel de practici nu permit nici o concluzie despre categoria persoanei. Dorrit Cohn a pus la îndoială presupozițiile mele potrivit cărora tranziția de la referința pronominală la persoana întîi la referința pronominală la persoana a treia nu implică o distincție absolută. Ceea ce eu consider o zonă de tranziție apare la ea ca "graniță închisă"517. Ideea de granițe deschise și de zone de tranziție este centrală

Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
fragmentelor de propoziții care nu au un verb cu formă finită. Astfel de practici nu permit nici o concluzie despre categoria persoanei. Dorrit Cohn a pus la îndoială presupozițiile mele potrivit cărora tranziția de la referința pronominală la persoana întîi la referința pronominală la persoana a treia nu implică o distincție absolută. Ceea ce eu consider o zonă de tranziție apare la ea ca "graniță închisă"517. Ideea de granițe deschise și de zone de tranziție este centrală conceptului meu de cerc tipologic, astfel

Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]