426 matches
-
pe cal, într-o șa bătută cu sidef, și porni în galop spre poarta principală, cu tasetele armurii și spada lungă zăngănind din mers. Cei rămași în urmă, la castel, uitară de orice stăpânire și începură să strige, în timp ce se prosternau în fața lui. Nobunaga le adresă câteva cuvinte de rămas bun acelor bătrâni care-l slujiseră atâția ani. Îi părea rău pentru războinicii aceia și pentru fiicele lui, care pierdeau atât un castel, cât și un stăpân. Fără a-și da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
cap fu legat de șaua lui Nobunaga, ca amintire. Era, desigur, capul marelui Imagawa Yoshimoto. Când ajunseră la poarta Altarului Atsuta, Nobunaga sări de pe cal și intră în sanctuar, pe când ofițerii și soldații se înghesuiră până la poarta centrală, unde se prosternară la pământ. Undeva în depărtase suna un clopot de mână, iar focuri de tabără ardeau prin toată pădurea altarului, răspândind văpăi roșii. Nobunaga dărui un cal sfințit pentru grajdul altarului. După aceea, fu gata să pornească din nou la drum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
sine însăși și își dădea importanță. — Va să zică, ești fiul lui Nobuhide, Nobunaga? întrebă Yoshiteru. Nu avea forță în glas. Manierele îi erau perfecte, dar lipsite de viață. Nobunaga înțelese repede că funcției de shogun nu-i mai rămăsese nici o vigoare. Prosternându-se la podea, ceru favoarea de a face cunoștință cu Yoshiteru. Dar în glasul omului aplecat se simțea o putere care îl copleșea pe superiorul său. — De data asta, am venit la Kyoto incognito. Mă îndoiesc că oricare dintre aceste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
o mare prezență de spirit. Din acest motiv, Nobunaga îl considera omul cel mai potrivit pentru acea fază a procesului diplomatic. Era noaptea târziu, dar Nobunaga se trezise deja și îl aștepta pe Kazumasu în camera de audiențe. Kazumasu se prosternă la podea, încă în hainele de căltorie. Într-o asemenea situație, dacă s-ar fi preocuapt peste măsură de felul cum arăta, schimbându-și hainele murdare de pe drum, spălându-se de praf și miros și aranjându-și părul înainte de a i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
am adus trei cai încărcați cu aur și argint, în compensație și pentru cheltuielile militare necesare oamenilor dumitale. Aș fi recunoscător să accepți. Când Tokichiro termină de vorbit, cineva i se adresă lui Koroku din grădină: — Unchiule. Un samurai se prosternă, în timp ce vorbea. Cine mă strugă „unchiule”? Koroku, căruia i se părea foarte ciudat, îl privi cu atenție pe luptător. — E mult de când nu ne-am mai văzut, spuse omul, ridicând privirea. Nu încăpea nici o îndoială că Hachisuka Koroku era surprins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
batjocurilor și a amenințărilor dumitale, în vreme ce te contrazicea cu sinceritate și bună credință, arată că e un om cinstit și pasionat. Cred fără umbră de îndoială că, într-o bună zi, va ajunge o persoană de mare însemnătate. Koroku se prosternă imediat în fața lui Ekei, spunând ferm: — Mă supun cu umilință cuvintelor dumitale. Cât se poate de franc, dacă-mi compar caracterul cu al lui, al meu e vădit inferior. Mă voi lepăda de meschinul meu egoism și îi voi da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
de zarzavaturi. Vom putea lucra cât dorim. Bătrâna își acoperi gura cu mâna mânjită de pământ, chicotind: — Ești la fel de isteață ca Hideyoshi. Ai hotărât să ne mutăm la Sunomata încă înainte ca eu să știu ce se întâmpla. — Mamă, se prosternă Nene, apăsându-și vârfurile degetelor pe pământ. Te rog, îndeplinește-i dorința soțului meu! Bătrâna îi luă în grabă mâinile, încercând să le ridice la frunte. — Nu face asta! Nu sunt decât o bătrână egoistă. — Nu-i adevărat. Îți înțeleg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
văd că arăți atât de sănătoasă. Mi-ai spus să nu fiu curtenitor dar, Mamă, propria mea Mamă, azi n-am venit să te salut în calitate de samurai. Te rog, nu-ți face griji. Onaka coborî din palanchin. Ceilalți samurai se prosternaseră cu toții la pământ, iar bătrâna se simțea prea amețită ca să umble. Trebuie că ești obosită, spuse Hideyoshi. Odihnește-te puțin aici. Până la castel mai e doar o leghe. Și, luându-și mama de mână, o conduse spre un scăunel de sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
femei. — Oyu, ce faci aici? — Fratele meu a întârziat și e atât de slăbit, încât sunt îngrijorată. Minunat lucru, să văd o atât de frumoasă relație între frate și soră. Hideyoshi se apropie de ea. Oyu era gata să se prosterneze, dar el o apucă de mâini. — Oyu, hai să mergem până la ceainăria de-acolo. Sunt atât de beat încât nu mai pășesc sigur pe picioare. Aș dori să-mi faci un vas de ceai. — Vai de mine! Mâinile mele! Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
privire pe călugăr, ascultând în tăcere, dar când ochii săi îi întâlniră pe ai lui Kaisen, vorbi încet: — Amakasu Sanpei face parte dintre însoțitorii mei de azi. Să-l punem să-l urmărească pe individ. Chemați-l aici. Sanpei se prosternă în grădină și, ridicând privirea spre Shingen, care continua să stea așezat în ceainărie, întrebă ce misiune îi încredința. Acum câțiva ani, ai avut sub comanda ta un om numit Watanabe Tenzo, cred. Sanpei se gândi un moment, apoi răspunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
Ce păcat este în a arde așa ceva până-n temelii? Nobumori replică: — Tot ceea ce spuneți e adevărat, dar trebuie să vă oprim, stăpâne. Nu vom pleca de-aici până nu vă împiedicăm, fie și cu prețul vieților noastre. Cei trei se prosternară simultan, rămânând nemișcați în fața lui Nobunaga. Muntele Hiei era cartierul general al sectei Tendai; Honganji era principala fortăreață a sectei Ikko. Amândouă se numeau una pe alta „cealaltă sectă” în chestiuni de doctrină și nu erau unite decât în opoziția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
cu șa strălucitoare. Generalii rămaseră cu armurile și căștile pe ei. Însoțit de acești paisprezece, cincisprezece oameni, călări nonșalant pe străzi. Regele demon era extraordinar de pașnic și le zâbea blând oamenilor. Cetățenii se revărsau pe marginea drumurilor și se prosternau la trecerea lui Nobunaga. Nu avea să se întâmple nimic. Începură să ovaționeze, în timp ce ușurarea se întindea peste oraș ca un val. Deodată, din mulțimile gălăgioase răsună un foc de pușcă. Glonțul îl zgârie pe Nobunaga, dar acesta se comportă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
să sară în sus, uitând complet de ei înșiși. Intrând cu pași mari în fort, Ieyasu strigă cu glas sonor, ca și cum încă s-ar mai fi aflat pe câmpul de luptă: — Hisano! Hisano! Doamna de onoare se grăbi spre el, prosternându-se la pământ. Flacăra micii lămpi pe care o ducea sfârâia în vânt, aruncând o lumină pâlpâitoare peste profilul lui Ieyasu. Avea sânge pe obraz, iar părul îi era într-o dezordine înfiorătoare. — Adu-mi un pieptene, ceru el, așezându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
de neașteptat la Gifu. — Hideyoshi? Nobunaga, care îl lăsase să aștepte în altă cameră, intră curând și se așeză. Era extraordinar de bine dispus. Hideyoshi se îmbrăcase extrem de simplu, nearătând altfel decât un călător de rând. În această ținută, se prosternă la podea, dar apoi ridică privirea și râse: — Pun prinsoare că sunteți surprins. Nobunaga părea să nu înțeleagă. — În legătură cu ce? întrebă el. — Cu sosirea mea neașteptată. — Ce aiureală e asta? Știam că lipseai din Yokoyama de două săptămâni. — Dar probabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
strategie nu este la fel de lașă și de crudă. În timp ce vorbea, Hideyoshi îl ridică pe Manju în brațe. Văzând ușurarea care se așternea pe chipul lui Nagamasa, păși pe neașteptate spre el, i-l puse pe Manju în brațe și se prosternă la picioarele lui. — Vă cer fierbinte iertare pentru acest act brutal și violent; nici un moment, de la bun început, nu l-am avut la suflet. Am luat o asemenea măsură, înainte de toate, pentru a ușura calvarul Seniorului Nobunaga. Dar am socotit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
încruntară la Hideyoshi cu ochi înroșiți - ochi care aproape pe oricine l-ar fi făcut să tremure. — Mă scuzați, spuse Hideyoshi, fără a se adresa nimănui anume. Intră, mergând cu pași mici, și înaintă direct spre Nagamasa, în fața căruia se prosternă. — Am venit, recunoscător că ați poruncit ca până și mie să mi se întindă o ceașcă. În legătură cu viitorul fiului și al celor trei fiice ale dumneavoastră, îi voi apăra chiar și cu prețul vieții mele, spuse Hideyoshi, dintr-o suflare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
puterea. Ofițerii strigară la el, parcă sfidându-l: — Dar inamicul a pornit o ofensivă generală! Fără a le lua în seamă protestele, Nagamasa strigă: — Ohawa Denshiro, Nakajima Sakon! Cei doi erau educatorii copiilor lui. Când ieșiră în față și se prosternară la podea, Nagamasa îl strigă și pe Fujikage Mikawa. — Voi trei trebuie să-i apărați pe soția și copiii mei și să-l conduceți pe Hideyoshi afară din castel. Plecați imediat! comandă el. Apoi, îl privi sever pe Hideyoshi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
așteaptă. Nu numai atât, dar castelul de la Nagahama e nou. Trebuie să-ți fi fost greu să aștepți, singură, în timpul campaniei, dar când vă veți întâlni, veți fi din nou ca doi tineri căsătoriți. Nene roși până la guler și se prosternă în fața lui. Probabil își amintea cum se simțise ca mireasă. Ghicindu-i gândul, Nobunaga zâmbi. Fură aduse mâncăruri și cești de sake lăcuite vermilion. Primind ceașca de la Nobunaga, Nene sorbi cu grație din sake. — Nene, spuse el, râzând. Capabilă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
mă bucur că sunteți preocupați, dar nu sunt neinformat despre importanța acestei probleme actuale. Mai mult, acum nu mai pot abandona planul. Azi în zori, am depus un jurământ pe Mihata Tatenashi. Când auziră numele sacre, cei doi generali se prosternară, articulând o rugăciune tăcută. Mihata Tatenashi erau sfintele relicve venerate de generații întregi de către clanul Takeda. Mihata era stindardul zeului războinic Hachiman, iar Tatenashi era armura întemeietorului clanului. O regulă de neîncălcat a clanului Takeda dicta că, odată ce se depunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
Mitsuhide și ai făcut unele cercetări în construirea de castele, pare-mi-se. Ce părere ai despre construcția unui donjon Ei, Ranmaru? Observând tăcerea jenată a pajului, îl întrebă: — De ce nu răspunzi? — Sunt prea nedumerit, stăpâne. — De ce? Sunt stingherit, se prosternă Ranmaru cu fața peste ambele mâini, ca și cum i-ar fi fost o profundă rușine. Seniorul Mitsuhide se poartă urât. De ce-aș avea eu idei originale despre construcția donjonurilor? La drept vorbind, doamne, tot ceea ce ați auzit de la mine - chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
propriu-zis. — Hideyoshi, ai venit, răsună glasul lui Nobunaga de după ușa glisantă închisă. Camera, în mijlocul tuturor lacurilor aurii, roșii și albaste ale Castelului Azuchi, era decorată cu o pictură simplă, în cerneală. Hideyoshi încă se mai afla la o oarecare distanță, prosternat în odaia alăturată. — Cred că ai auzit, Hideyoshi. Ți-am ridicat pedeapsa. Intră. Hideyoshi păși înainte, din camera vecină, cu coșul său de vinete. Nobunaga îl privi bănuitor: — Ce-i asta? Păi, sper să vă facă plăcere, stăpâne, înaintă Hideyoshi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
repetate ale lui Shikanosuke. Numai un singur lucru i-ar fi satisfăcut. — Deschideți porțile, spuseră ei, și aduceți-ne capul lui Katsuhisa. Era o extravaganță să ceri milă atunci când erai nevoit să capitulezi. Înghițindu-și lacrimile de mâhnire, Shikanosuke se prosternă în fața lui Katsuhisa. — Servitorul dumneavoastră nu poate face nimic mai mult de-atât. Mare păcar, că nu v-a ocolit ghinionul de a avea un vasal nevrednic ca mine. Este inevitabil, stăpâne, să vă pregătiți pentru moarte. Nu, Shikanosuke, răspunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
celălalt, dar mânia stăpânului nu e bine s-o ocolești. Nimic nu-l va face să se simtă mai bine decât dacă mă duc să-mi prezint scuzele, chiar dacă mănânc o mamă de bătaie sau urlă la mine în timp ce stau prosternat la picioarele lui, ca un caraghios. Angajamentul scris procurat de la Ukita Naoie se afla în mâinile lui Hideyoshi, dar Hideyoshi nu era decât comandantul unei armate expediționare. Dacă tratatul nu primea aprobarea lui Nobunaga, era nul și neavenit. Mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
îngrăditură. Trecu prin dreptul generalilor adunați și îngenunche cuviincios în fața lui Nobunaga, după care îți privi seniorul. Nobunaga nu spuse nimic. Încerca din răsputeri să-și arate furia. Nu existau mulți comandanți care să poată face altceva decât să se prosterneze speriați când îi întâmpina tăcerea lui Nobunaga. De fapt, nici chiar în familia lui Nobunaga nu era nimeni care să poată înfrunta acest tratament. Dacă generalii veterani ca Shibata Katsuie și Nobumori surprindeau privirea furioasă a lui Nobunaga, păleau ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
e să te duci la Seniorul Hideyoshi, în Harima. Mă îndoiesc că voi mai sta mult timp în lumea asta, fie că sunt găsit vinovat sau nevinovat. Aș dori să pleci în Harima cât de curând cu putință. Hanbei se prosternă în fața prietenului său, rugător. Avea hotărârea proprie omului bolnav. Mai mult, era Hanbei, un om căruia nu-i lipsea puterea de judecată matură; odată ce vorbea, nu mai revenea asupra hotărârilor pe care le luase. În ziua aceea, cei doi prieteni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]