117 matches
-
aceste dialecte sînt mai apropiate de neerlandeză decît de dialectele germane de sud. Pe de altă parte, dialectele franco-provensale din centrul Franței sînt considerate numai variante locale, iar nu o limbă, deși repartizarea lor la limba franceză sau la limba provensală este discutabilă. De aceea, situația limbilor care se vorbesc astăzi în Europa și teritoriile pe care sînt ele răspîndite reprezintă un rezultat al istoriei sociale și culturale a continentului, iar nu al istoriei proprii fiecăreia dintre ele. Unele dintre aceste
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
în latina literară, deși pare sigur că ele au existat în latina populară, și, în acest caz, metoda comparativ-istorică poate contribui la reconstituirea acestor corespondente. Astfel, în română există verbul a îngîna, căruia îi corespunde italianul ingannare, vechiul francez enjener, provensalul enganar, catalanul enganyar, spaniolul și portughezul enganar. Aceste cuvinte se aseamănă foarte mult din punctul de vedere al formei și al conținutului, iar fenomenul nu poate fi explicat decît de faptul că pornesc de la același element latin, care, potrivit regulilor
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
-lea), au ajuns vorbitori ai unor dialecte germane cu trăsături specifice pronunțate. Pe de altă parte, substratul a putut fi uneori element unificator, inițiator de fenomene similare, căci substrat celtic, de exemplu, se întîlnește în cazul limbii franceze, al limbii provensale, al italienei de nord și, zonal, al portughezei și spaniolei. Tot substrat celtic se întîlnește apoi și în cazul unor limbi germanice, precum engleza (britonica, într-o zonă franceză bretona), neerlandeza (deopotrivă în zonele flamandă și olandeză). Acțiunea substratului în
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
diferențierile locale. Dintre influențele germanice de adstrat, mai importante au fost cea ostrogotă, cea lombardă și cea francă. Italiana are trei grupe mari de dialecte: nordice (din care un subgrup îl reprezintă dialectele galo-italice, apropiate sub unele aspecte de limbile provensală și franceză), centrale (din care face parte și dialectul toscan) și meridionale (acestea avînd multe asemănări cu limba română). Limba italiană este, alături de română, mai conservatoare decît alte idiomuri romanice, fiindcă păstrează, în mai mare măsură, elementul latin, aproape de forma
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
avînd ca nucleu Parisul, a început însă o expansiune a domeniului regal, expansiune care a avut loc în intervalul dintre secolele al XIII-lea și al XVIII-lea și a cuprins în sud teritoriul pe care s-a format limba provensală (occitană). Statul centralizat francez a dus permanent o politică de unificare lingvistică, printr-o ordonanță din 1539 interzi-cîndu-se folosirea latinei sau a limbilor regionale în redactarea actelor oficiale și impunîndu-se franceza ca limbă oficială unică. Deși dialectele franceze se deosebesc
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
adverbe, mult mai expresive, care au fost preluate și continuate de limbile romanice. Adverbul de cantitate cu care se formează comparativul este urmașul lui magis, în română, spaniolă și portugheză, și al lui plus, în italiană și în franceză, limba provensală uzînd de ambele: rom. mai înalt, sp. más alto, pg. mais alto it. più alto, fr. plus haut prov. mai aut sau pu aut. Superlativul relativ se realizează prin articularea formei de comparativ, în limba română cu articolul demonstrativ-adjectival, iar
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
atît prin intensitate și consecințe, cît și prin sursa germanică, adică prin limba sau varianta germanică din care au pătruns împrumuturile. Cele mai numeroase cuvinte de origine germanică există în graiurile galo-romanice, adică franceze, unde predomină elementul franc, urmează graiurile provensale, cu predominarea elementului vizigot, și cele franco-provensale, cu numeroase elemente burgundice. După aceea, vin graiurile italiene, în special cele nordice, care posedă cuvinte ostrogo-tice și lombardice și, în sfîrșit, cele iberoromanice, cu elemen-te vizigote, vandalice și suebice. În afară de cuvinte propriu-zise
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
are împrumutul realizat pe cale cultă, fiindcă acesta a asigurat în mod deosebit o creștere a coeficientului de apropiere dintre limbile romanice, a căror afinitate și deschidere una față de alta erau asigurate prin originea comună. Astfel, datorită culturii înfloritoare în limba provensală, franceza a fost intens influențată, în secolele al XII-lea și al XIII-lea, de această limbă, din care a preluat numeroase elemente lexicale: amour, asperge "sparanghel", aubergine "pătlăgică vînătă", ballade, cabane, cadeau, cade-nas "zăvor", cigale "greier" etc. Printr-un
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
păstrată ca marcă de feminin în codul scris, nu se pronunță, încît există un sincretism de gen la peste 50 % dintre adjective. În asemenea condiții, numărul și genul sînt marcate în general exclusiv prin acord. Situația este aceeași în limba provensală, însă aici desinențele care nu se mai pronunță nu se mai notează nici în scriere. Franceza folosește pentru adresarea reverențioasă pro-numele personal de plural vous [vu:], dar prin folosirea lui frecventă, această valoare a pronumelui și-a pierdut relevanța. Cu
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
decît în cazul spaniolei. După eliberarea Lisabonei însă, în secolul al XIII-lea, dialectul sudic a început să se afirme și el tot mai mult în scris, dar dialectul galiciano-portughez nordic crease deja o tradiție în perioada trubadurescă, de inspirație provensală, încît a continuat să-și mențină un oarecare ascendent. Treptat, pe parcursul secolelor al XVI-lea și al XVII-lea, s-a produs o unificare a variantelor limbii literare și, prin scriitorii clasici care s-au impus în această perioadă, s-
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
care mă interesează în mod special”, îi scria Wikander (Lund, 3 martie 1947) reputatului iranist George Cameron, la puțină vreme după apariția cărții sale despre „preoții focului” în Iran și Asia Centrală. Analiza Poveștii numerelor în comparație cu elemente de folclor turc, persan, provensal are meritul de a include detalierea unui pasaj din cartea pehlevi Arda Wiraz, probabil singura referință mai precisă la acest text folosită de un autor român până la Culianu 1. Hasdeu citează o sursă foarte recentă în epocă, ediția lui Martin
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
condensează în celula 34 atmosfera aceea inefabilă și fără de seamăn pe care numai închisoarea o poate făuri: ceva foarte apropiat de ce va fi fost curtea ducilor din Burgundia sau a regelui René de la Arles ori a unei court d'amour provensală, ceva foarte asemănător cu paradisul, ceva foarte japonez, cavaleresc, ceva ce i-ar fi înnebunit pe Henry de Montherlant, pe Ernst Jünger, pe Stefan George, pe Malraux, pe Chesterton, pe Soljenițîn, ceva alcătuit din curaj, dragoste de paradox, încăpățînare, sfîntă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
În Ideea Europeană și scos apoi În broșură.) [...] Ca profesor de limba și literatura italiană la Universitate, Ramiro Ortiz a lăsat amintirea unui dascăl harnic, conștiincios și fără relief; iar ca romanist și istoric literar al Evului Mediu italian și provensal, a fost un cercetător aplicat, labo rios și cu migală mare la texte, ca toți acești istorici literari, dintre care prea puțini se pot ridica până la originalitatea, farmecul și va loarea unei creații, precum Gaston Paris, Joseph Bédier și Emile
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
priveliște, și ca viață, - mult prea urgisita noastră mahala, cea de pe vremuri. 2. Titlul versiunii franceze a Crailor e absolut inadmisibil : Les seigneurs du Vieux Castel. Mai întâi, de unde și până unde „castel” ? În franțuzește, cuvântul acesta, arhaism de origine provensală, înseamnă un mic castel medieval, mai mult sau mai puțin întărit. Curtea-Veche nu avea nimic comun cu așa ceva. Era fostul palat al lui Brâncoveanu, căzut în părăsire. Acolo se aciuaseră, într-o perioadă de anarhie, după plecarea lui Mavrogheni, o
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
o manieră pozitivistă, adecvată scopului urmărit, acela de informare și promovare. Deosebită - prin informația utilizată și metodă - este teza de doctorat, Cântecele de cruciată ale lui Walther von der Vogelweide, o cercetare de literatură comparată aplicată producțiilor similare din „mittelhochdeutsch, provensală, flamandă și latină medievală”. Autorul pleacă de la infrastructura ideologică proprie spiritului religios-cavaleresc, pentru a stabili „ideile care alcătuiesc fondul comun” ce a determinat cruciadele, percepția generală a fenomenului, precum și literatura din epocă. Face o clasificare a acestor cântece, evidențiază legăturile
TEMPEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290131_a_291460]
-
stăruit pentru ca notele sale de traducător să rezulte dintr-o privire lucidă asupra etapelor de receptare, rezultat al muncii sale nesfârșite, pe cât de istovitoare, pe atât de pasionate. Cunoscător al mai multor limbi și literaturi, greacă, latină, germană, engleză, franceză, provensală, italiană, trimiterile sale, la autori și opere, de exemplu: în latinește în text “Voia poporului, voia lui Dumnezeu” (Hesiod), dar și trimiterea la autori care au mai tradus respectivul text: “...acea teribilă zeiță și mater sacra cupidium”, în latinește în
Erudiție și pasiune by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14333_a_15658]
-
nu pot fi considerate specifice regiunii Provence. (6) Comisia consideră, dimpotrivă, că cererea de înregistrare se bazează atât pe reputația mierii de Provence, cât și pe o calitate specială, care se află la originea florală a mierii, specifică mediului botanic provensal. (7) În continuare, Germania invocă prejudiciul eventual legat de existența prealabilă a unei denumiri sau a unei mărci complet sau parțial omonime sau de existența prealabilă a produselor care se găseau în mod legal pe piață cu cel puțin cinci
32005R1854-ro () [Corola-website/Law/294399_a_295728]
-
veche cuvintului occitan, respectiv în italiană care înseamnă „da”. Termenul latinesc "lingua occitana" a apărut în secolul XIV în textele administrative. În limba română folosirea cuvântului "occitan" a intrat prin intermediul limbii franceze. „Limba òc”, „occitana” și prin extindere a sensului „provensala” sunt sinonime din punctul de vedere al lingvisticii. Occitana aparține limbilor romanice și face parte din familia limbilor italice, care sunt o ramură a limbilor indo-europene. În cadrul grupului romanic, clasificările variază după autor. Lingvistul Pierre Bec a asumat că occitana
Limba occitană () [Corola-website/Science/296959_a_298288]
-
succes pe scena pariziană aducea instantaneu bunăstarea și celebritatea. Zola însă este atras și de efectul de "tribună" al teatrului, pe care dorește să-l folosească pentru a potența ecoul mișcării naturaliste. Zola este fascinat de teatru încă din tinerețea provensală. A avut, împreună cu prietenii săi Baille și Cézanne, încercări de a scrie piese dramatice începând cu 1855: spre exemplu, comedia "Enfoncé le pion!". "Urâta" ("La Laide") este prima sa operă teatrală. Piesa așează în scenă un tată orb, căruia handicapul
Émile Zola () [Corola-website/Science/299808_a_301137]
-
clasificate de regulă în trei categorii : de dragoste, satirice și doctrinale. Predomină cele satirice și amoroase, în limitele stabilite de poezia „"cancioneril"” (gen de poezie cultă ce se cultiva în secolul XV, în special în metru minor) și cu influențe provensale, pe un ton de galanterie erotică mascată de alegorii subtile. Din toate creațiile se remarcă „"Coplas por la muerte de su padre"” („"Cuplete pentru moartea tatălui său"”), grație îmbinării reușite de tradiție și originalitate. În ea Jorge Manrique face elogiul
Jorge Manrique () [Corola-website/Science/307995_a_309324]
-
și astăzi versiuni standard în literatura germană). Datorită unor polemici, în 1801 Schlegel se mută la Berlin. Aici susține o serie de prelegeri ("Über schöne Literatur und Kunst" - Despre literatura frumoasă și artă, 1884) făcând paralele între literaturile clasice, germană, provensală și romanică (spaniolă si italiană). Dupa despărțirea de Caroline, în 1803, intră în compania celebrei Madame de Staël, pe care o însoțește fie la castelul Coppet ( astăzi o localitate elvețiană lângă granița cu Italia) lângă lacul Geneva, fie în lungi
August Wilhelm Schlegel () [Corola-website/Science/310868_a_312197]
-
lui Dante și Petrarca. Menestrelii galicieni și-au impus cu ușurință propria lor tradiție la curte, ajutați fiind și de limbă în care cântau, mult mai accesibilă în Castilia, Leon și Portugalia decât "la langue d'oc" folosită de menestrelii provensali. Influență trubadurilor și menestrelilor din Provența a ridicat la rang de poezie de curte o poezie de origine populară, grefând-o pe tradiția galiciana. Din această fuziune au rezultat caracteristicile "„cântecelor de dragoste”", în care seniorul respectă convențiile iubirii curtene
Literatura portugheză () [Corola-website/Science/308701_a_310030]
-
-o pe tradiția galiciana. Din această fuziune au rezultat caracteristicile "„cântecelor de dragoste”", în care seniorul respectă convențiile iubirii curtene - divinizarea femeii, statornicia timidă și supusă a iubitului, exagerarea suferinței din dragoste etc.) - într-un limbaj artificial înfrumusețat de termeni provensali. Poezia satirica Menestrelii compuneau și versuri satirice, fie sub forma unei ironii sarcastice ("„cântece de zeflemea”"), fie sub forma unei apostrofe directe ("„cântece de blestem”"). și acest gen își are tradiția să populară la care s-a adăugat influență provensala
Literatura portugheză () [Corola-website/Science/308701_a_310030]
-
alune și carne, cu miros plăcut și textură fină și cremoasă. Hribii se consumă proaspeți, ușor prăjiți în unt, cu paste, în rizoto, în supe și în multe alte feluri de mâncare. Sunt un articol culinar specific al bucătăriei tradiționale provensale și vieneze, dar și al bucătăriei tradiționale a altor țări. Sunt exportați în toată lumea și, sub formă uscată, ajung în țări unde nu cresc în mod natural, cum ar fi Australia. "Boletus edulis", la fel ca "Boletus badius" și alți
Hrib cenușiu () [Corola-website/Science/309377_a_310706]
-
hindustană. Limbile "ausbau" sunt dialecte care au dobândit autonomie, aceasta având caracter politic și/sau cultural, mai degrabă decât lingvistic. Sunt și limbi care au avut autonomie, unele având și o literatură, dar au pierdut-o, cum sunt limbile scots, provensală și germana de jos, devenind dialecte heteronome față de limbile engleză, franceză, respectiv germană. Standardizarea limbilor care aveau demult o literatură a început prin standardizarea limbii acesteia, iar normele acestei limbi literare au fost considerate demne de urmat de către toți utilizatorii
Limbă standard () [Corola-website/Science/304982_a_306311]