609 matches
-
satanice din lume și „făcuse enorm În a mai reteza din ghearele vrăjmașilor lui Christos“. Un oarecare Papus, care avusese prilejul să‑i fie În preajmă, Îi va face portretul Într‑o manieră care amintește, poate din pricina folosirii majusculelor, de prozodia simboliștilor: „Dacă Îl veți Întâlni vreodată În Viață, mă Îndoiesc că‑l veți suspecta de ceva, Întrucât nimic din Ținuta sa nu‑i trădează menirea tenebroasă. Corpolent, dinamic, totdeauna cu un surâs pe buze, cu barba În formă de potcoavă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
scopul dirijării pe partea dreaptă a razelor soarelui și acțiunii lor în nopțile de ianuarie, romburile albe pentru respingerea coșmarurilor provocate de Luna care își găsise sălaș chiar în cuibul părăsit de pe stâlpul din fața casei, multicolorele din clasa Ginseng, contra prozodiei, lichidul roșu aprins, câte trei picături pe zi după mese, în lapte, anti Parkinson, morcovii pentru văz, coaja de salcie pentru auz, mătasea broaștei și ceaiul de tătăneasă, aloea, uleiul de măsline, gălbenușul de ou pentru menținerea trupului în poziția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
unde veni și moda curentelor în artă? De la esteticienii viitorului, de bună seamă, care trebuiau neîntârziat puși în ghips și, la fel, moda cenaclurilor literare, a sectelor de prozatori postmoderniști, futuriștilor, scientiștilor și a altor scursuri din ploaia diluviană a prozodiei. Așaaaa! Șobolanii se refugiau în găurile lor construite pe ruinele celor vechi, fără a mai mișuna prin dedesubturile lumii, ca și cum depresia poeților îi lovise și pe ei. Stăteau ore, zile, luni, în găuri adunați mai mulți sau solitari, punând la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
practicarea unei forme fixe de poezie poate fi omologată - în cazul său - mai curând ca o performanță rebusistică decât ca o predilecție firească pentru un mod de exprimare. Autorul - ne sugerează propriile lui texte - se chinuiește să respecte cu strictețe prozodia sonetului. El pare pedepsit de cineva să nu comunice cu cititorii decât prin intermediul celor 14 versuri. Indiferent dacă este exuberant sau visător, duios sau sarcastic, Adrian Munteanu își obligă discursul să ia mereu aceeași formă. Dacă măcar unul dintre sonetele
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
avem vaga bănuială că el nu se va ține de cuvânt. Limba de lemn a poeziei Autor de sonete și glose, Vasile Mustață respectă cu strictețe regulile acestor vechi forme fixe de poezie. Din strădania lui rezultă poeme cu o prozodie impecabilă, dar lipsite de poezie. Ele creează impresia că autorul nu are de fapt nimic de spus și că și-a făcut un scop în sine din ordonarea geometrică a cuvintelor. Este și cazul sonetelor și gloselor din volumul Ideograme
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
un grad neobișnuit de artificialitate, datorită inexistenței produselor ideologice și discursive autohtone de caracter comunist. Limbajul oficial al primilor ani de comunism folosește deseori nu doar neologisme calchiate după cuvinte rusești, ci și turnuri de frază importate și chiar o prozodie și intonații specifice „de ședință”, fără raport cu inflexiunile uzuale ale limbii române. Aceste importuri masive devin cu atît mai stridente cu cît un mare număr dintre emitenții de discursuri oficiale au o educație precară, ceea ce îi face cu atît
Cum se folosea limbajul "academic" în Epoca de Aur () [Corola-journal/Journalistic/67790_a_69115]
-
sentențe și adevăruri sumbre, grele, de alură definitivă. Cuvintele poemelor nu excelează prin pitoresc sau originalitate - abundă mai degrabă termeni noționali-abstracți -, figurile de stil rămîn previzibile și evocă limbajul poetic neoclasic (personificări, sinecdoce, catacreze obosite, epitete generale și șterse); însăși prozodia e uneori deficitară, ritmul nu e respectat cu strictețe, iar în relația ictus-accent survin numeroase licențe (contemporanii poetului, începînd cu răutăciosul Heliade și continuînd cu binevoitorul Bolintineanu, observaseră acest lucru). Dar impresia poetică globală rămîne covîrșitoare. Explicația acestei situații neobișnuite
La Fontaine al nostru by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/7936_a_9261]
-
cu strictețe, iar în relația ictus-accent survin numeroase licențe (contemporanii poetului, începînd cu răutăciosul Heliade și continuînd cu binevoitorul Bolintineanu, observaseră acest lucru). Dar impresia poetică globală rămîne covîrșitoare. Explicația acestei situații neobișnuite rezidă în resortul infinit mai adînc decît prozodia în care plasează Alexandrescu propria sa armonie poetică; la el, vuietul tenebros și lent al versului aproape că își detașează melodia de sens: Dar a nopței neagră mantă peste dealuri se lățește, La apus se adun norii, se întind ca
La Fontaine al nostru by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/7936_a_9261]
-
materialitatea sa, pentru a putea intra în comuniune cu Spiritul suprem. Aceste exerciții au o alcătuire riguroasă, izvorâtă din necesitatea disciplinei interioare care dictează "regulile de zbor". Se remarcă, pe de o parte, aspectul formal al poemelor, concepute după regulile prozodiei și ale formei fixe (sonetul), ritmul și rima fiind esențiale în concentrarea și stilizarea emoției, dar și în crearea muzicii care acompaniază ascensiunea. Pe de altă parte, lirica Luminiței Niculescu are ca punct de reper și spațiu de lansare tradiția
O poezie de taină by Monica Pillat () [Corola-journal/Journalistic/7959_a_9284]
-
mic, al deriziunii, pe care harul poetic nu are cum să-l înalțe pînă la stratosfera unui interes mai general. Și apoi citesc cu oarecare dezagrement încercărle trudnice, precum și aceasta de față, de a face compuneri poetice în metru antic. Prozodia veche, cu versuri avînd silabe în numere fixe și accente ce cad la intervale prestabilite și invariabile, ca și cea de mai tîrziu, avîndu-și originile în Evul Mediu de mijloc și în folclor, cu zdrăngăneii rimelor - își au explicația în
În mijlocul cărților by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7967_a_9292]
-
un țel scontat și atins. Nimic nu părea să tulbure armonia unui discurs suficient sieși ce se măsura în propria rezonanță ca într-o oglindă. Treptat însă arta aceasta de o seninătate poliedrică a început a ezita, renunțînd la impecabila prozodie pentru a deschide o tot mai largă perspectivă stărilor morale cu o proiecție fatalmente tulburată. Măsura sa n-o mai constituiau conceptele cristaline indicînd o claritate etică, ci incertitudinea, frămîntarea, încețoșarea. Etalonul sufletesc s-a impus drept factor valorizator esențial
“Memoria inimii“ by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7520_a_8845]
-
nevasta, cu sine și cu lumea. Polițistul cel tânăr își ascunde personalitatea scindată, iar cele trei episoade ale răbufnirii violente dispar din memorie. Pe parcursul romanului persistă impresia de pseudopolicier: comisarul fructifică tot ce i se oferă ca explicație (psihanaliză, simboluri, prozodie) și îl identifică pe ucigaș mult prea devreme, iar periplul lui Tomas prin New York este presărat cu multe indicii ale unei dedublări periculoase, finalul se încheie cu triumful răului prin alianța între doi ucigași psihopați, prin dispariția eroului într-un
Deliciile unei prefăcătorii by Elisabeta Lăsconi () [Corola-journal/Journalistic/7114_a_8439]
-
fel, acest gest este în măsură să redeschidă discuția despre posibilitatea poeziei de a fi tradusă. Este limpede că în mod normal șansele ca, transpusă într-o altă limbă, poezia să-și păstreze intacte sensurile, dar și muzicalitatea (dată de prozodie, dar și de sonoritatea cuvintelor fiecărei limbi) sunt destul de discutabile. Cei mai mulți dintre traducătorii de versuri (nu neapărat din România) încearcă să reconstituie cât mai exact conținutul de idei, cu sacrificarea ritmului și a rimei originale. În cel mai fericit caz
Melancolii și dileme by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/7498_a_8823]
-
limbi) sunt destul de discutabile. Cei mai mulți dintre traducătorii de versuri (nu neapărat din România) încearcă să reconstituie cât mai exact conținutul de idei, cu sacrificarea ritmului și a rimei originale. În cel mai fericit caz, dacă textul original este unul cu prozodie clasică se va încerca o transpunere rimată, dar cu siguranță ritmul nu va mai semăna cu originalul. Așa se explică faptul că poeți de referință într-o literatură nu impresionează prea tare atunci când sunt transpuși într-o altă limbă (Eminescu
Melancolii și dileme by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/7498_a_8823]
-
vocație muzicală pe care Macedonski a început prin a-l copia tematic și a sfîrșit prin a-l copia ritmic. Ideea plurimetriei se instalase destul de devreme în spiritul lui Macedonski și ea l-a condus la punerea în discuție a prozodiei clasice. Poemul Hinov datează din 1879, epoca primelor experimente verslibriste franceze; poetul român face figură de pionier la nivel european, chiar dacă n-a perseverat în această direcție: Călcînd această țărînă mută, văd ce nu vedeți voi: umbrele-acelor eroi ai căror
Rivalul lui Eminescu by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/7133_a_8458]
-
fost scrise încă din tinerețe, pe parcursul multor ani. Cele mai multe piese din volumul amintit posedă dublă variantă (Avatar, Le steppe, Leurre). în ele, poetul se arată mai conformist decît în textul românesc, versifică sec în alexandrini cuminți, preferă sonetul, respectă scrupulos prozodia și își alege atent rimele, în maniera lui Hérédia. în general ideea poetică, uneori vibrantă și îndrăzneață, imediat ce îmbracă haină străină devine convențională. Cruditățile de limbaj și exotismul poemelor românești se șterg. Ceea ce jenează în versurile poetului francez Macedonski (iar
Rivalul lui Eminescu by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/7133_a_8458]
-
nu-i modifică stilul, ci îi oferă doar o vagă culoare locală. Volumele Alte orizonturi (1894) și Imnuri păgîne (1897) configurează o poetică extrem delimitată ca aspirații și intens repetitivă: vers rece, corect și fară entuziasm, sentimente măsurate, melancolie vagă; prozodia este însă riguros respectată, fără nici o licență. Nu întîmplător îl atrag formele fixe, compozițiile de trei catrene sau sonetul (vezi sonetele La lună, Culcates romanițe, dar mai ales Boul, mică reușită fără vîrstă): „ De-a pururi trist, în mijlocul cîmpiei, Voinicul
Scriitorul politicos: Duiliu Zamfirescu (fragment) by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5970_a_7295]
-
Eminescu - portretul geniului. Criticul a rămas toată viața, în rarele sale încercări analitice, prizonierul unor locuri comune pe cît de naive, pe atît de persistente. Clișeul hegelian despre fond și formă revine cu regularitate, „forma” însemnînd la Maiorescu limbajul și prozodia. Obsesia caracterului național, a inspirației din realitățile locale, s-a transformat la Maiorescu într-un fel de criteriu estetic, într-o apreciere axiologică; fie că este vorba de Alecsandri, Caragiale, Eminescu ori Goga, faimosul „caracter național” apărea mereu exhibat cu
Supremul pontif by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5709_a_7034]
-
Vlaicu-Vodă, în 1929, cu puțin timp înaintea dispariției scriitorului, sublinia faptul că toate corijările succesive ale textului inițial, întreprinse de-a lungul anilor, avuseseră în vedere eliminarea grandilocvenței și concentrarea replicilor. De fapt, pentru Davila marea încercare a reprezentat-o prozodia, stabilirea unui contrast fertil între amploarea versului și vivacitatea replicilor. Poetul a adoptat ca vers de bază alexandrinul românesc trohaic în varianta lui lungă, de 15-16 silabe. Pentru a face verosimil dialogul personajelor, el fragmentează de cele mai multe ori amplul vers
Franțuzul, naționalist valah by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/6061_a_7386]
-
Conu’ Leonida, la final: „Toți plâng și aplaudează toți;/ O piesă clasică! Socoți/ Ce bine-a mai jucat și trupa./ Și toți, toți cheamă pe poet - / - «Bărbate, haid’, că-i rece supa!»”. Dacă n-ar fi stângăciile de exprimare și prozodie, dubla măsură a creației, între ambiții mari și tabieturi mici, ar ieși bine la iveală. Nu e, în aceste câteva exemple dintr-o operă cu alte stasuri - sentenț ioasă și, de aceea, puțin rezistentă în timp, tonul ironistului Coșbuc, mai
Modernitatea lui Coșbuc by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/4860_a_6185]
-
genul de intelectuală predispusă mai curînd să guste un text decît să-l creeze. Recenzenta savurează literatura, nu o produce. Cultă și înzestrată cu o sensibilitate de tip melodic - acea sensibilitate care face ca un om să se bucure de prozodia și sintaxa unei limbi -, autoarea scrie fără emfază și fără orgolii ascunse, din bucuria pe care i-o dă întîlnirea cu volumele altora. E o candoare de spirit naiv în ființa Serenelei Ghițeanu. Mai mult, limba franceză, pe care o
Cronicarul blînd by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5429_a_6754]
-
în indigență absolută: s-ar părea că a vrut să prevadă pînă la detaliu biografia viitorului său mare admirator și involuntar urmaș. În partea cea mai originală a operei sale, adică în poezie, muzicalitatea versului reprezintă marea inovație; prin Bolintineanu, prozodia românească evoluează brusc, cîștigînd cîteva decenii. Vocabularul poetului nu se înfățișează prea variat; cu excepția unor noutăți limitate, lexicul poeziilor ne apare mai degrabă restrîns, fără strălucire, repetitiv și previzibil; dar poetul compune o melodie nouă cu materialul deja familiar cititorilor
D. Bolintineanu, poet și nimic altceva by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5431_a_6756]
-
forma lui dactilică, săltăreț și cadențat. Cele mai spectaculoase înfruntări din epopee adoptă ritmul și măsura din Mihnea și baba, episodul cavalcadei; spontaneitatea vitală a scriiturii poetice se manifestă în construirea deliberată de imagini grandioase; uneori prețul este sacrificarea exactității prozodiei, așa cum va face și Eminescu în marile poeme postume. Descriind Dacia de vis ca pe un paradis terestru, descriind lumea cerului și a iadului, Bolintineanu se simte la el acasă: nimeni pînă atunci nu încercase așa ceva. Romantismul debordant și fastuos
D. Bolintineanu, poet și nimic altceva by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5431_a_6756]
-
cum ar fi edițiile Cardaș, pentru perioada interbelică, ulterior ediția Florea Fugariu, pentru cea actuală - au avut o circulație care le-a consacrat ca repere în mediul școlar, singurul, de fapt, în care Budai-Deleanu este încă un scriitor viu. Restaurarea prozodiei întrebuințate de scriitor a trebuit să treacă prin două etape: 1) analiza critică a edițiilor anterioare, prin confruntarea cu manuscrisul, și, respectiv, 2) reconstrucția, pe baza acestuia, a unei variante de text cât mai apropiate posibil de textul original. Ediția
Ion Budai-Deleanu în ediție critică (II) by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/5133_a_6458]
-
epopee al cărei model poetic - căutat multă vreme printre textele la care, viclean, scriitorul trimite explicit în Epistolie închinătoare și în notele de subsol - este unul personal, utilizând o structură de 12 cânturi, asemenea epopeilor antice și premoderne, și o prozodie bazată, cum spune editorul, pe sextinele decasilabice, care, atunci când rima este oxitonă, se transformă în decasilab catalectic (compus din numai 9 silabe). Refacerea modelului poetic original clarifică unele pasaje, altminteri, obscure și, totodată, prilejuiește o discuție reală despre limba poetică
Ion Budai-Deleanu în ediție critică (II) by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/5133_a_6458]