KorAP: Find »[drukola/base=psihobiografie & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 2 3 4 5 >

118 matches

Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591

Eroismul, Exilul, Forța sufletească, puterea sufletească, Ideile morale, Întâlnirea, Împăcarea, Intimitatea, Judecata de apoi, Libertatea, Modestia, Neliniștea metafizică, Psihologia, generală, morală, Persoana, În Psihologie, În Morală. tipuri de persoană, valoarea, semnificația, tensiuni și neliniști, persoana mea, persoana celuilalt, persoana-limită, Personajul, Psihobiografia, Psihoterapia morală Persoana, modelul psihologic, modelul moral, modelul metafizic, Prejudiciul, Puterea, Personajul, definiție, caracteristici, Psihologia morală, definiție cadru, sursele Psihologiei morale, obiectul, principiile. Patologia psihomorală, patologia morală, imoralitatea, Păcatul, Restaurarea, Regretul, Omul În Psihologia morală, ideea de Om, imaginea Omului

[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593

anormalitatea psihică este în corelație directă cu starea de normalitate, în interiorul căreia se dezvoltă, ca o variantă accidentală a acesteia; e) consideră boala psihică drept un fenomen psihic morbid, integrat experiențelor sufletești ale persoanei umane și, prin urmare, cuprinsă în „psihobiografia”, individului, privită ca o modalitate particulară a „istoriei sale interioare”; f) fiind un moment sau un fragment psiho-biografic, boala psihică din punctul de vedere al psihopatologiei va avea, dincolo de aspectele evoluției sale clinice, o semnificație ontologică; g) psihopatologia integrează datele

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
precum și clasificarea nosologică a manifestărilor clinice. 3) Psihopatologia nosologică studiază marile categorii clinico-psihiatrice din punct de vedere psihopatologic, natura și semnificația bolilor psihice, considerate din punct de vedere antropologic și ontologic ca experiențe sufletești morbide ale ființei umane raportate la psihobiografia acesteia. 4) Psihopatologia antropologică și socială este consacrată studiului modelelor de personalitate și psiho-biografice în psihopatologie, psihozelor experimentale și psihozelor colective, încheindu-se cu discutarea raporturilor psihopatologiei cu celelalte discipline umane. Din cele de mai sus se poate desprinde faptul

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
întotdeauna un caracter „patoplastic”. Cele mai semnificative, în sensul acesta sunt „crizele psiho-biologice” de dezvoltare (pubertate, adolescență) sau cele de involuție (menopauza, andropauza, involuția). Persoana umană nu este aceeași pe tot parcursul vieții sale. Istoria vieții individuale este reprezentată prin psihobiografia persoanei. Mecanismele echilibrului „normal/patologic” se modifică permanent, în sens calitativ, pe parcursul vieții individului. O analiză psiho-biografică a persoanei ne dezvăluie faptul că pe parcursul vieții sale există „momente de risc” pentru sănătatea mintală, precum și faptul că există în egală măsură

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
acesteia. Concepția antropologică asupra bolii aduce în discuție câteva teme principale: a) subiectivitatea bolnavului ca interioritate trăită a suferinței; b) suferința înțeleasă ca experiență de viață cu un caracter particular, dramatic, reprezentând dimensiunea ontologică a bolii; c) Caracterul specific al „psihobiografiei” bolnavului în raport cu boala considerată ca un accident ontologic. Aceste aspecte subliniază caracterul specific al antropologiei medicale care îi dau un caracter de „antropologie fenomenologică”, având ca obiect de studiu transformările survenite în existența bolnavului. De aici rezultă faptul că, dincolo de

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
aspecte: a) o cauză care o produce (etiologia); b) o anumită formă de manifestare clinică, care-i conferă identitatea, făcând-o „clasificabilă” într-o anumită ordine a gândirii medicale (diagnosticul); c) un anumit tip de evoluție clinică, expresie medicală a „psihobiografiei individului” (evoluția bolii); d) anumite consecințe asupra structurii și dinamicii personalității bolnavului (prognosticul), e) posibilitatea medicului de a acționa asupra evoluției bolii cu anumite remedii, în scopul eliminării sau atenuării cauzelor care o produc, în scopul restabilirii stării de echilibru

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
psihice, „descoperirea” și „înțelegerea” mecanismelor de acțiune ale acestora, s-a realizat treptat în etape succesive, conform cu procesul de formare și evoluție al gândirii psihiatrice. Psihopatologia care are ca obiectiv înțelegerea semnificațiilor fenomenelor psihice morbide, interpretează boala psihică în contextul psihobiografiei persoanei bolnavului, scoțând în relief dimensiunea ontologică a acesteia, spre deosebire de psihiatria care se interesează de tablourile clinice sau de „speciile medicale” ale suferinței psihice. În contextul acestui model de gândire psihopatologic, cauzele bolilor psihice apar ca „accidente” care întrerup și

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
medicale” ale suferinței psihice. În contextul acestui model de gândire psihopatologic, cauzele bolilor psihice apar ca „accidente” care întrerup și modifică evoluția personalității individului, realizând un alt tip de existență reprezentată prin modelul bolii mintale care înlocuiește evoluția normală a psihobiografiei acestuia. Evoluția bolilor psihice Interpretarea „evoluției clinice” a bolilor psihice reflectă modalitatea de gândire și de înțelegere a dinamicii acestora. În sensul acesta avem două tipuri de „modele de evoluție”: modelul clinico-psihiatric și modelul psihopatologic. 1) Modelul clinico-psihiatric În conformitate cu acest

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
c) grav, sau sever, cu evoluție clinică cronică, progresivă, urmată de degradarea sau deteriorarea ireversibilă a sistemului personalității. 2) Modelul psihopatologic Acest model propus de K. Jaspers are la baza lui tipul de evoluție al vieții individuale, considerată ca o „psihobiografie” a individului în interiorul căreia „boala psihică” se înscrie ca un „accident ontologic”. Pentru K. Jaspers, personalitatea umană este un sistem dinamic complex aflat într-o continuă transformare. Această transformare se manifestă printr-o serie de „vârste-epoci” în condiții normale și

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
Semiotica diacronică este o semiologie a evoluției, care ne revelează faptul că boala psihică are un caracter de procesualitate. Ea reconstituie „istoria bolii” iar prin aceasta ne dezvăluie dimensiunea ontologică a bolii psihice care, în felul acesta, se înscrie în „psihobiografia” bolnavului. Semiologia psihiatrică are ca scop să reconstituie sau, mai exact, să construiască domeniul „cunoașterii clinice” sau „epistemologia psihopatologică”. Este absolut clar faptul că sfera „cunoașterii psihiatrice” își trage substanța din „semiologia clinică”. În sensul acesta, G. Lanteri-Laura, parafrazându-l

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
7) Modelul psihanalitic (S. Freud) reprezintă un moment esențial în evoluția metodologiei clinice și a modului de a gândi suferința psihică și bolnavul psihic. Modelul psihanalitic se bazează în principal pe analiza contextului narativ al bolnavului, din care este reconstituită „psihobiografia” sau „istoria vieții interioare” a bolnavului cu toate evenimentele vieții acestuia, insistându-se pe situațiile psihotraumatizante. 8) Modelul de evaluare criteriologică statistico-diagnostic al bolilor psihice are caracter de „inventar clinic”. El este un sistem de definiție, descriere și clasificare al

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
psihic morbid, în care este subliniată natura subiectivă și interioară a suferinței, ca formă și dimensiune antropologică a ființei umane. Considerând normalitatea psihică drept stare de echilibru sufletesc interior al persoanei, boala apare ca un „accident” ontologic, fiind astfel integrată psihobiografiei interioare a individului (L. Binswanger). În plan cultural „nebunia” este percepută ca o schimbare a spiritului, ca o îndepărtare a persoanei de la normele morale și sociale. Nebunul este o ființă care nu-și mai aparține. El este „stăpânit” sau „posedat

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
psihiatric și ea constă în regruparea, interpretarea și înțelegerea simptomelor culese în cursul dialogului dintre medic și bolnav. În sensul acesta va trebui ca să ținem seamă de următoarele aspecte: a) Este imposibil de separat istoria bolii de istoria vieții individuale (psihobiografia) bolnavului. Fiecare element biografic poate avea o semnificație favorabilă sau nefavorabilă în geneza tulburărilor sale clinice, în procesul de dezorganizare a sistemului personalității, a relațiilor sale cu ceilalți, a conduitelor etc. b) Anamneza trebuie să fie cât se poate de

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
nesemnificative, anecdotice, colecționând și reținând numai datele reale. Culegerea datelor anamnestice constă în a preciza și a ordona relatarea (narațiunea) spontană a bolnavului, căutând să i se completeze „golurile”. Principalele aspecte care trebuie urmărite sunt: - istoria vieții personale a bolnavului (psihobiografia); - istoria tulburărilor psihice; - istoria medicală a cazului (examene medicale anterioare, diagnostice, tratamente, modele de evoluție, vindecări, recăderi, ciclicitatea evoluției clinice etc.); - cadrul familial, socio-cultural și profesional al acestuia. Asupra tulburărilor psihice se vor avea în vedere două aspecte: a) antecedentele

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
cu copiii și adolescenții, are un caracter particular. De regulă este necesară și participarea altor membri ai familiei la anamneză. Anamneza psihiatrică Anamneza psihiatrică urmărește reconstituirea „istoriei bolii” pe care medicul o va integra în „istoria vieții bolnavului” sau în „psihobiografia” acestuia. În acest caz se au în vedere următoarele aspecte: a) existența unor afecțiuni psihiatrice sau neurologice; b) suferințele sau reacțiile emoțional-afective ale bolnavului; c) tentative sau idei de suicid în antecedente; d) natura relațiilor sociale ale bolnavului; e) potențialitatea

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
originale, distincte și ireductibile, pentru a putea răspunde la problemele ridicate de prezența bolii”. Vom prezenta, în continuare caracteristicile principalelor „modele ale bolii” expuse mai sus. 1) Modelul ontologic presupune faptul că boala este un „accident ontologic” în existența sau psihobiografia persoanei umane. Orice boală are o cauză care alterează substratul anatomic și care este însoțită de tulburări funcționale din care se constituie tabloul clinic al bolii respective. 2) Modelul relațional implică o tulburare a raportului „normal/patologic” și el se

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
fenomenelor psihice morbide”. Ea studiază modalitățile patologice ale proceselor psihice, considerate individual, după o ordine sistematică, sindroamele psihopatologice, precum și nosologia psihiatrică. Este analizată dinamica proceselor psihopatologice, formele lor de manifestare individuală sau „complexe de simptome”, semnificația acestora în raport cu persoana și psihobiografia bolnavului. 10. CERCETAREA ȘTIINȚIFICA ÎN PSIHOLOGIE ȘI PSIHOPATOLOGIE Cadrul general al problemei Cercetarea științifică în psihologie și psihopatologie are caracteristici proprii, specifice, datorate atât naturii „obiectului” acestor discipline, cât și „metodologiilor” utilizate în activitatea de cunoaștere. Psihiatria, ca oricare altă

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
este și rămâne exterioară obiectului, fixându-și atenția asupra manifestărilor persoanei bolnavului, psihopatologia caută ca să treacă dincolo de cadrul empiric al faptelor clinice și să înțeleagă natura ființei umane bolnave psihic. Obiectivul psihopatologiei este de a fixa alteralitatea psihică în contextul psihobiografiei sau al istoriei vieții interioare a persoanei bolnavului, de a-i înțelege și, în felul acesta, de a-i explica natura și semnificația acesteia. Pe aceste considerente, cercetarea atât în psihologie, cât mai ales în psihopatologie, diferă de metoda clinico-psihiatrică

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
automat funcțional. Acest model psihopatologic este ilustrat de sindroamele demențiale și el nu poate fi nici oprit și nici recuperat. 3) Regresiunea Regresiunea apare după completa formare a personalității și ea constă în întoarcerea la etapele funcțional-comportamentale anterioare cronologic din psihobiografia bolnavului respectiv, fiind de fapt vorba de o regresiune funcțională fără a afecta integritatea organizării structurale a sistemului personalității. Aceasta are un caracter reversibil și poate fi corectat. Acest model psihopatologic este ilustrat de sindroamele nevrotice, fobic-obsesive, anxioase, isterice, de

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
interacțiune unele cu altele, și anume: sfera somatică, sfera vieții psihice și sfera socială, așa cum se poate vedea din schema de mai jos. fig. pg. 179 ms Condiționare genetică: - reacții de alarmă, - predispoziție morbidă, Boală, Sănătate, Bilanț, Hrană, Vârstă Identitate Psihobiografie Reacții de așteptare Organizarea Eului Organizarea instinctelor Antecedente patologice familiale, Relații și comunicare în familie, Profesie, Clasă socială, Epocă istorică, Nivelul cultural Sfera somatică Sfera psihică Sfera socială În psihopatologie, sistematizarea sindromologică este orientată după modelul biologic al medicinei somatice

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
tulburări de relații interpersonale care merg de la exploatarea celuilalt până la tulburări de aprecierea valorii sau a sentimentelor acestuia. Exhibiționism, fantasme sau atotputere, sentimentul de a avea orice drept, oscilația caracteristică între pozițiile extreme de idealizare și de devalorizare a celorlalți. Psihobiografia personalităților psihopatice Caracteristicile personalităților anormale de tip psihopatic, presupun un anumit mod sau stil de viață al acestora și implicit un anumit „destin”. Aceste aspecte sunt cuprinse în caracteristicile psiho-biografice ale acestor indivizi. O analiză psiho-biografică a personalităților psihopatice pune

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
conflictuale ale pacientului printr-un act terapeutic, reparator (restaurare). Tot în schema de mai sus se poate desprinde clar faptul că înțelegerea „reacției”, precum și a „patologiei reactive”, în general, este posibilă numai prin raportarea acesteia la istoria vieții individului, la psihobiografia acestuia (L. Binswanger, Y. Pélicier). Orice persoană se situează între „necesitatea internă a constituției sale somato-psihice și constrângerile externe ale lumii” afirmă Y. Pélicier. Persoana primește stimuli din mediu și răspunde prin acțiuni, conduite etc. În funcție de calitatea, intensitatea, durata și

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
internă a constituției sale somato-psihice și constrângerile externe ale lumii” afirmă Y. Pélicier. Persoana primește stimuli din mediu și răspunde prin acțiuni, conduite etc. În funcție de calitatea, intensitatea, durata și utilitatea acestora se disting următoarele reacții: reacții normale și reacții patologice. Psihobiografia unei persoane are un caracter evenimențial. Persoana asimilează stimulii și elaborează răspunsuri la acțiunea acestora. Istoria psiho-biografică se înscrie în limitele situațiilor evenimențiale ale vieții individului, situații în care este angajat în totalitate, fiind în același timp, în mod permanent

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
persoanei de factorul psihotraumatizant. Faptul echivalează cu „uitarea” evenimentului patogen. Persoana se va referi la „situația psihotraumatizantă” la timpul trecut, ca la un eveniment pe care l-a depășit și de care se consideră detașată. El este inclus însă în „psihobiografia” sa personală. K. Schneider explică mecanismele psihopatologice ale reacțiilor, în raport cu o anumită configurație a aparatului psihic. El distinge, două dimensiuni ale acestuia, direct interesate în procesul reacțiilor. Acestea sunt fondul psihic (Untergrund) și arrier-planul (Hintergrund). Fondul psihic al reacției la

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
depresie. 3) Dezvoltările isterice Acestea se consideră a fi legate de complexele sexuale ale bolnavului fixate încă din copilăria acestuia (S. Freud). Se notează existența unei sugestibilități crescute, tendința la exhibiționism, imaturitate emoțional-afectivă, tendința la forme de conversiune isterică. În psihobiografia acestor indivizi se notează existența unor carențe emoțional-afective familiale în copilărie (absența tatălui, mame care și-au neglijat rolul etc.). 4) Dezvoltările ipohondriace Acest tip de tulburări sunt puse în legătură cu patologia pulsională (Hansen). Frica, suspiciunea, organizate sau centrate în jurul propriului

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]