142 matches
-
al adercilor și voroncilor” și acuzat că „apără invazia iudaică în cultură”, punându-se „în slujba intereselor antinaționale”, „ostil până la ură sufletului românesc și valorilor noastre”. La rândul său, Horia Stamatu combate întreaga literatură de după primul război mondial, invadată de „psihologism”, de genul hibrid „plin de stridențe în care poți recunoaște toate rețetele contemporane” de proveniență străină (Criza literaturii românești). Alte articole, semnate de Mircea Streinul, Gabriel Bălănescu, Ion Cantacuzino ș.a., abordează fenomenul literar din perspectiva ideologiei legionare, identificând reprezentanți și
BUNA VESTIRE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285949_a_287278]
-
vorbește Nicolae Manolescu. În primul caz, s-a subliniat confuzia dintre natural și primitiv, ignorându-se faptul că omul este esențialmente o ființă socială: „Întorcându-se împotriva naturii se întoarce împotriva lui însuși“. Din această cauză, la un moment dat, psihologismul și moralul sunt resimțite ca forțări și abandonate treptat. „Restaurația imaginară“ pe care, apoi, Sadoveanu, o încearcă prin construirea societății arhaice perfecte (care n-a existat astfel niciodată) este pasul decisiv înspre abandonarea oricărei iluzii de realism și instalarea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
mai scrie despre el: istoricii i-au consacrat un paragraf în istoria secolului XX” („Dama cu inima sgîriată“, în Contimporanul, nr. 74). Victime predilecte sînt genurile populare: melodrama, romanul de dragoste și cel de aventuri, dar și proza moralizatoare, „fabulistică”, psihologismul, intelectualismul pretențios. În Contimporanul, nr. 72, Sergiu Dan publică (pe jumătate de pagină) „prefața” absurdistă a unei proze intitulate „Rocambole. Mare roman de aventuri“, despre un caraghios Rocambole moldav, parvenit și cleptoman, precoce antrenat sexual printr-un incest cu sora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
expresiile sufletești ale modelelor. Macerate de văpăi exterioare și supte de sînge, aceste măști trădează o mare forță vitală” (Mențiuni critice III, Fundația pentru literatură și artă „Regele Carol II”, București, 1936, p. 122), alături de observații fugare, dar incitante, privind psihologismul cu „substrat freudian” al romanelor lui Aderca, Gib Mihăescu și Hortensia Papadat-Bengescu. Percepția dominantă asupra celui mai consecvent foiletonist român interbelic stă însă - și încă - sub incidența unei prejudecăți post-maioresciene: aceea a criticului-poet, umanist benedictin, dar „fără idei generale”, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
acțiunii în domeniul violenței școlare este de a nu lua în considerare decât un element al sistemului: fie, într-o metaforă a școlii asediate, factorii externi, fie, într-o credință iluzorie în autosuficiența școlii, exclusiv factorii interni, fie, într-un psihologism naiv, doar variabilele individuale. Violența în școală nu poate fi redusă la violența urbană, la o "criză" intruzivă provenită din cartier sau la o violență înnăscută, naturală și oricum fatală. Ea apare într-un context și, dacă se cuvine să
Violența în școală: provocare mondială? by Éric Debarbieux () [Corola-publishinghouse/Science/1097_a_2605]
-
propusă de jurnalul intim este una derivată din biografia autorului. Că ea nu este Întotdeauna o biografie strict factuală (ca la Pepys, la Tolstoi, la Gide, În oarecare măsură, la Rebreanu ori Mateiu Caragiale), ci se interferează cu elemente de psihologism (la Stendhal, la Virginia Woolf, la Camil Petrescu etc.), e doar În avantajul acestui „roman”. Mărturia sinelui, perceperea propriei alterități, deconstruirea și refacerea unui model mental sunt tot atâtea escale În drumul „ficționalizării” unei realități adeseori lipsită de spectaculozitate. În
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
situa pe Ferdinand de Saussure în contextul psihologiei asociaționiste și al sociologiei lui Durkheim (G. Mounin îl considera pe Saussure homme de son époque); de aici definirea semnului ca entitate psihologică (CLG: 85), în timp ce Peirce își devansează epoca prin denunțarea psihologismului (cf. în Scrisori către Lady Welby). În semiotica lingvistică de tradiție saussuriană, teoria peir-ciană a semnelor a rămas nedescoperită, deși în 1923 Ogden-Richards schițează sumar semiotica peirciană (The Meaning of Meaning). Descoperirea lui Peirce este atribuită lui Roman Jakobson, iar
Semiotica, Societate, Cultura by Daniela Rovenţa-Frumușani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
prozator francez. Așadar, prin intermediul memoriei involuntare romanul proustian descoperea inconștientul și structura sa muzicală, desfășurată în spațiu ca formă arhitectonică, printr-o compoziție ciclic-serială de o rigoare extremă, fără nimic arbitrar (proustianismul nu înseamnă doar "autenticitate", "elan vital", "introspecție" sau "psihologism", ci și viziune organic-integratoare). Or, spațializarea "substanței invizibile a timpului", pe care Proust a încercat să o izoleze într-o "suită de romane ale Inconștientului", presupunea abandonarea psihologismului vulgar, de sursă biografist-individualistă (cultivat de prozatorii noștri declarați "proustieni") în favoarea descrierii
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
fără nimic arbitrar (proustianismul nu înseamnă doar "autenticitate", "elan vital", "introspecție" sau "psihologism", ci și viziune organic-integratoare). Or, spațializarea "substanței invizibile a timpului", pe care Proust a încercat să o izoleze într-o "suită de romane ale Inconștientului", presupunea abandonarea psihologismului vulgar, de sursă biografist-individualistă (cultivat de prozatorii noștri declarați "proustieni") în favoarea descrierii fenomenologice a sufletului (entitate generică, transindividuală). Pe de altă parte, înțelegerea bergsoniană a realității ca devenire și a temporalității ca "flux", "durată", și nu succesiune mecanică de momente
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
cantitativism excesiv, încercînd să cuantifice și elemente pur calitative, deci necuantificabile per se și să propună sisteme ale echilibrului economic general (Walras-Pareto), care s-au dovedit a fi doar niște idealuri, ca să nu spunem niște utopii. Pe de altă parte, psihologismul primei școli austriece, excesiv și el de multe ori și nu de cea mai bună factură, avea să deschidă calea spre noi abordări care vor da roade în școala suedeză, apoi mai ales la Keynes pînă la așa-zisa "Economie
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
XX a prelungit această dinamică prin consum și prin mijloacele de comunicare de masă. Dispariția practicilor tradiționale, neparticiparea și lipsa credinței, viața à la carte, supralicitarea plăcerilor private: se structurează o nouă cultură în care consumerismul, cultul trupului și al psihologismului, dorința de autonomie și de împlinire individuală au făcut din raportul cu sine o dimensiune de o importanță capitală. Aici figura emblematică este Narcis. Așa stau lucrurile. Rămâne acum să analizăm dacă modelele corespund faptelor observabile, să evaluăm fecunditatea acestor
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
conștiinței noastre, prin urmare fericirea ne aparține, se învață, ea este în întregime în mâinile noastre. Putem fi oricât de fericiți hotărâm să fim: acesta este credo-ul reluat neîncetat de maeștrii spiritualității și ai dezvoltării personale. Astfel, sub chipul psihologismului triumfător, în universul contemporan își face reintrarea gândirea magică. Hiperconsumatorul a devenit un solicitant de neomagie, de leacuri-minune bazate pe atotputernicia conștiinței, a formulelor și a ritualurilor incantatorii care garantează că fericirea este un lucru ce depinde în întregime de
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
de aceste aspecte. Subliniem încă de acum că prin evoluție nu înțelegem altceva decât o neutră succesiune de stări și de schimbări, identificabilă cu istoria însăși, fără conotații axiologice. S-a spus că Dilthey sesizează criza relativismului istoric și a psihologismului emoțional 86 și caută s-o depășească în sensul unei obiectivării, ajungând astfel de la descriptiv la prescriptiv. Cu alte cuvinte, am avea de-a face cu o trecere de la Erlebnis la Gestalt, la Sinn, Zweck și Wert, de la Lebensphilosophie la
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
tocmai al autorului care contestă pentru întâia oară acest punct de vedere) se referă de asemenea la tentativa de obiectivare treptată a viziunii lui Dilthey. Spunem "tentativă", pentru că A. Marga remarcă doar efortul lui Dilthey de "a se elibera de psihologism". O strădanie pe care autorul citat o socotește inutilă, dacă ținem seama de afirmația lui, potrivit căreia Dilthey "a continuat să considere că științele istorice sunt posibile doar ca <<științe ale spiritului>>, ceea ce antrenează o perspectivă până la urmă psihologică asupra
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
consecvența hermeneutică a demersului lui Dilthey. Dincolo de căutările filozofului german în ceea ce privește conceptualizarea structurii psihice, trebuie să ne dea de gândit însuși apelul inițial la comprehensiunea evocată chiar de A. Marga. Aceasta pune încă de la început sub semnul întrebării acuzația de psihologism și, o dată cu ea, teza obiectivării treptate. Comprehensiunea este dătătoare de sens și, chiar dacă bazele ei sunt psihologice (transpunerea, reconstituirea, retrăirea), aici nu poate fi vorba despre un psihologism îngust, ci despre o psihologie structurală, "comprehensivă" (verstehende Psychologie), prin care Dilthey
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
A. Marga. Aceasta pune încă de la început sub semnul întrebării acuzația de psihologism și, o dată cu ea, teza obiectivării treptate. Comprehensiunea este dătătoare de sens și, chiar dacă bazele ei sunt psihologice (transpunerea, reconstituirea, retrăirea), aici nu poate fi vorba despre un psihologism îngust, ci despre o psihologie structurală, "comprehensivă" (verstehende Psychologie), prin care Dilthey încearcă să refundamenteze epistemologia, așezând-o pe temeiuri hermeneutice. (La această idee vom reveni în cap. III, 4). Deși consideră că teza obiectivării treptate "nu poate fi respinsă
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
citat consideră că acea "comprehensiune psihologică a lui Schleiermacher, de la care pornește Dilthey o comprehensiune a autorului și a intențiilor lui -, are puțin de-a face cu ceea ce la cumpăna dintre veacuri era atacat sub numele de psihologie în critica psihologismului întreprinsă de Husserl și de neokantieni". Acest tip de înțelegere poate fi interpretat "exclusiv ca o formă a comprehensiunii expresiei și a sensului", ceea ce înseamnă că are, indubitabil, o dimensiune hermeneutică. Schnädelbach subliniază că tocmai "componenta hermeneutică, în sens mai
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
opera sa târzie, sub impresia obiecțiilor lui Husserl și Rickert, de o teorie a comprehensiunii pure a sensului" (Philosophie in Deutschland 1831-1933, Frankfurt am Main, Suhrkamp, 1991, p. 157). Pentru reacțiile serioase pe care le-au avut în epocă la adresa psihologismului diltheyean gânditori ca Windelband, Ebbinghaus, Husserl, Rickert și Spranger, vezi pe lângă lucrarea menționată, cartea lui W. Wundt, Einleitung in die Philosophie (Leipzig, 1906), cea a lui O.Fr. Bollnow, Dilthey. Eine Einführung in seine Philosophie (Leipzig, 1936), precum și cea a
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
este lăsată să intre în șuvoiul vieții care se obiectivează în istorie, iar faptele acestei conștiințe par totuși să se schimbe permanent în șuvoiul vieții."38 Am înfățișat deja modul în care Dilthey înțelege să se protejeze față de acuzațiile de psihologism (vezi I, 3A). Faptul că "perspectivismul sau relativismul rămâne totuși ultimul cuvânt" al lui Dilthey, este indubitabil și-o recunoaște autorul însuși. Dar de aici și până la a susține că "filozofia lui se încurcă astfel nu numai în niște aporii
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
că "perspectivismul sau relativismul rămâne totuși ultimul cuvânt" al lui Dilthey, este indubitabil și-o recunoaște autorul însuși. Dar de aici și până la a susține că "filozofia lui se încurcă astfel nu numai în niște aporii istorice, ci și în psihologism"39 (în sensul subiectivismului pur, neobiectivat vezi I, nota 213) este un drum prea lung, explicabil poate numai contextual, prin faptul că Schnädelbach tocmai încearcă să facă în acest fel trecerea la "filozofia transcendentală a istoriei", pe care urmează s-
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
de valoarea estetică. În critica sa, el pornea de la gust, nu de la principii. Relativismul i-a permis o acceptare a tuturor școlilor literare. Nu a admis o estetică dogmatică, ci o pluralitate estetică, iar critica sa era concretizată prin istorism, psihologism, monografism. E. Lovinescu unește magistral informația, conștiința profesională și arta. Monografia este dedicată celor trei generații de maiorescieni: 1. Prima generație postmaioresciană: M. Dragomirescu, S. Mehedinți, P.P. Negulescu, C. Rădulescu-Motru, D. Evalceanu, I.A. Rădulescu-Pogoneanu, G. Bogdan-Duică, Duiliu Zamfirescu, N.
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
lumineze istoria acestor limbi” 60. Întreaga activitate de cercetare lingvistică din secolul al XIX-lea pornește de la această metodă, începând cu lucrările primei generații a lingviștilor comparatiști și continuând cu lucrările care s-au încadrat în curentul naturalismului lingvistic, al psihologismului lingvistic precum și cu cele aparținând Școlii neogramaticilor. Orientarea psihologică a problemelor de limbă, inițiată în a doua jumătate a secolului ai XIX le, a continuat, în forme și cu metode diferite, până în epoca 58 Idem, op.citată, p.7. 59
Logica între gândire și limbaj by Elena Manea () [Corola-publishinghouse/Science/1693_a_3069]
-
lumineze istoria acestor limbi” 60. Întreaga activitate de cercetare lingvistică din secolul al XIX-lea pornește de la această metodă, începând cu lucrările primei generații a lingviștilor comparatiști și continuând cu lucrările care s-au încadrat în curentul naturalismului lingvistic, al psihologismului lingvistic precum și cu cele aparținând Școlii neogramaticilor. Orientarea psihologică a problemelor de limbă, inițiată în a doua jumătate a secolului ai XIX le, a continuat, în forme și cu metode diferite, până în epoca 58 Idem, op.citată, p.7. 59
Logica între gândire și limbaj by Elena Manea () [Corola-publishinghouse/Science/1693_a_3068]
-
tăcere sau chiar refuzate. Mitologia șarpelui se cere astăzi abordată din perspective multiple și nu neapărat complementare. Or, unul dintre meritele cărții de față este acela de a oferi una dintre aceste perspective. O altă temă a cărții, care ilustrează psihologismul autorului, este cea a celebrelor epistole pauline. Aici, apostolul creștin ar vorbi într-un mod criptat exclusiv (!) "despre conflictele funcționării psihice intime, eliminînd astfel confuzia dintre Psihic și Suflet, care a dus la credința în nemurirea psihicului".22 Referindu-se
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
din prima fază a creației eminesciene. În cea de-a doua etapă (1879-1883), lirica erotică se subiectivizează, tonul devine mai grav, iar peisajul feeric al naturii se estompează. Indiferent de genul literar în care ne situăm, susține creatorul Spiritului critic...,psihologismul exclude natura.294 În ultima sa parte, afirmația pare discutabilă, dacă invocăm un sonet ca Afară-i toamnă... sau întreaga lirică bacoviană, în care natura devine factor consubstanțial al angoaselor poetului. Judicioasă rămâne observația dispariției treptate a erosului de tip
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]