1,221 matches
-
o zi, a fost grea pentru că avea o inimă puternică, în timp ce respirația devenea din ce în ce mai grea. L-am adus pe părintele Flecan, pe care l-am ajutat să-l împărtășească cu două ore înainte de a muri. Nu mai putea vorbi, iar pupilele îi căzuseră aproape complet sub nivelul pleoapelor inferioare. Nu m-ai dădea nici un semn de conștiență. Cam cu maximum douăzeci de minute înainte de a muri, s-a petrecut ceva care îmi va rămîne întipărit pînă la propriul sfîrșit. Vlad, care
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/8643_a_9968]
-
sunt în genere naturile contemplative, Dan Ciachir zugrăvește o atmosferă verosimilă și pe alocuri molipsitoare. În plus, autorul e un liric a cărui fibră contemplativă s-a pătruns de sensibilitate religioasă. De aceea, ceea ce surprinde la el nu e acuitatea pupilei artistice, ci licărul mistic al privirii credincioase. De aceea, acolo unde altul ar fi văzut un pretext de descriere calofilă, el vede ecoul discret al lumii de dincolo. Iată de ce Dan Ciachir nu e plăsmuitor de frumuseți le-xicale, ci căutător
Bilanțul amintirilor by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8024_a_9349]
-
la baia de aburi copiii arabi îi miroseau lenjeria pe care o dezbrăca în fața ușii, dar se obișnuise. Trăia în altă lume acum, era refugiul ei, îl iubea, iubea Africa prin Mehria, pe care îl aștepta sprijinită de geam, cu pupilele dilatate și dorindu-i pielea de zahăr ars, ea ar fi vrut să facă amor imediat ce îi auzea pașii pe dalele de ardezie, dar el se spăla îndelung, se ungea cu ulei de argan și mânca în picioare o porție
Istoria romanțată a unui safari by Daniela Zeca () [Corola-journal/Journalistic/6977_a_8302]
-
poate mai abstract, mai incoerent față de substanța cărții. De țâțe și de toate celelalte steaguri ale trupului și ale privirii vorbește însăși fiecare pagină a volumului, fiecare poem. De ce să mă previi de ceea ce îmi va tresări, la lectură, în pupilă? Încă o dată; dacă ți se pare absolut necesar sensibilității și glasului tău, păstrează- l”. Bogza acceptă cu stoicism - deși, din nou, lipsit de servilism - până și bobârnacele de filozofie avangardistă, aplicate de Stephan Roll, singurul care-l tratează de sus
Din nou, despre avangardism by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/3902_a_5227]
-
cu ochii înfipți în televizor. Lîngă mine dormea Ondina. N-o auzeam că respiră, vedeam doar plapuma care ne acoperea pe amîndoi ridicată și coborîtă egal. Am luat-o în brațe și am început s-o mîngîi încet, grijuliu, cu pupilele lipite hipnotic de lumina ecranului. Discuția celor doi soți mă atrăgea. Trupul pe jumătate dezbrăcat al femeii blonde, cu gesturile lui ușoare și somnambulice, stîrnea în mine un fel de plăcere otrăvită, insuportabilă. O contemplam încîntat, ca pe o mică
Femei albastre by Gheorghe Crăciun () [Corola-journal/Journalistic/4336_a_5661]
-
am avut vrajbă în vremuri vechi și n-avem gâlceavă în cele noi, dacă fratele vostru v-a greșit cu ceva, doar spuneți, de ce e nevoie de una ca asta? Huang Tong m-a țintuit cu privirea, apoi și-a-ntors-o imediat. Pupilele lui galben-aurii erau atât de luminoase, că semănau cu două steluțe aurii. Huang Tong, Huang Tong, când părinții ți-au dat numele ăsta, tare bine ți l-au mai potrivit! - Mai lasă vorbăria, așa e politica!, a zis el. Am
MO YAN Viața și moartea mă ostenesc by Dinu Luca () [Corola-journal/Journalistic/4459_a_5784]
-
trag înapoi obloanele. Macii își curăță ultimele semințe. Și iubita îmi linge stropii de transpirație de pe gât. Se anunță o toamnă liniștită. Așteaptă să adorm ca să-mi poată șopti la ureche: Tu ești Alpha Male. Pleoapele mi se deschid și pupilele mi se dilată ca într-un film prost cu vârcolaci. Te-ai împerecheat cu femela lor Alfa. Asta te face masculul Alfa. Acum nu se vor mai lua de tine și nici nu se vor mai bate între ei pentru
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
în derută de trupul Irinei, simțindu-i amețitoarele forme, prelungi, rotunde și tari. Nu cumva pleci? Nu. Putem pleca amândoi. Nu. Lasă, mamă, du-te și te culcă. Bine-bine, odihniți-vă! Hai, mamă! Capul mecanicului zăcea, cu ochii micșorați și pupilele sticloase surpate în valul de albeață, atât de aproape, că-l putea atinge. Își privi brațul legat cu-o feșă neagră, ca o banderolă, cu acul înfipt. Rămase lungit pe spate, nemișcat, cu fața-n sus, privind în tavan. Pulsul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
S.F.-urile: anul ... și un gardian vigilent a observat pe șosea o navă cu multe faruri care sclipeau. Din navă, el fiind sub regresie hipnotică a povestit cu lux de amănunte, au coborăt răpitorii; cap mic, ochi mari migdalați, cu pupilele ca ale pisicii, nas lung, gura o tăietură, fără buze. Răpitorii l-au invitat la bordul navei unde crede că i-au șters memoria. Dar, n-au reușit total pentru că totuși gardianul face declarații detaliate publice dar nimeni nu l-
Invazie extraterestră Volumul 1 by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1245_a_2206]
-
nouă sferă perfectă de lumini roz-gălbui, desprinsă din șiragul care-i înconjoară mijlocul. Oare ce va face când se vor termina? Musa așteaptă cu interes rezolvarea ecuației. Între timp, închide ochii. Și tu îi închizi. Pleoapa cade cu foșnet, acoperă pupila. Catifea grea ca de cortină. — Ce citești? Și-i spui de femeia din carte. De Musa cel care în spatele urechii stângi își numără deja primele fire albe, de mortul de la Guadalete, de pe degetul căruia unul din arcașii lui Tariq a
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
de un eșec care nu se întâmpla niciodată, dar pe care ea îl aștepta. Era imposibil de convins să nu-l mai aștepte. Între timp, strălucea oriunde s-ar fi dus și orice ar fi făcut. O vedeam reflectată în pupile mărite de admirația hămesită, invidioasă, adoratoare, impudică, violentă, ale altora. O vedeam. Incapabilă să se hotărască să se bucure de strălucirea ei. De mine era ba entuziasmată, ba apropiată ca ntr-o amiciție caldă și non-autoritară, ba ruptă total, ca și cum nu
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
nimic, ca să nu ne oprească, răpindu-ne astfel șansa de a ne reabilita în ochii lui. Ochii lui... acum stinși, din care se prelungea o umbră de ironie. Luminând mai bine capul lupului, am văzut furnicile plimbându-i-se pe pupile. Era mort de cel puțin o zi. Arăta destul de jigărit, cu blana cam smulsă. Tocmai năpârlea, pentru ultima oară. Murise de bătrânețe, ori de singurătate? Cine să ne spună? Singurul care ar fi avut un răspuns și de această dată
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
adâncul sufletului că una dintre acele bucățele va nimeri la el în burtă. Așa că porni cu pas vioi, în ciuda artritei care nu-i mai dădea pace de câțiva ani și cu sentimentul că este sărbătoare. Privirea lui hămesită și cu pupilele mărite nu se mai sătura să alunece peste cazanul cenușiu și încins. Mâna grăsuță a unui bucătar fără cap, căci ghișeul prin care li se pasa mâncarea era foarte zgârcit cu priveliștea de dincolo de tejghea, se metamorfozase, fără ca ea măcar să
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
o mișcare demnă de baletul de la Balșoi și din două răsuciri e lângă masă, zâmbind mieros. Actorul își ridică sprâncenele. Capul pleșuv tace, pompierul se preface că nu există. Ochii redactorului-șef alunecă agale peste sticlă. Mărul lui Adam tresare, pupilele devin apoase, vocea uită apartenența la statura impozantă și miorlăie: — Vă salut, tovarăși... Văd că vă cinstiți... Actorul nu se dezice. Încurajat de tăcere, redactorul-șef mai face un pas: — Păi, parcă aș bea și eu un păhărel... Actorul se
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
Azi te-am văzut, Apolodoro. "Azi m-a văzut!; că m-a văzut azi!; dar ce bun este acest înger al lui Dumnezeu!; azi m-a văzut cu ochi fără prihană; azi am fost în ei, copiliță, talmeș-balmeș, ghemuit în pupilele dolofane ale ochilor săi virginali!". Retrăgându-se își zice: "Nu am fost suficient de tandru, nu i-am spus ceea ce gândeam... mă voi întoarce... mă voi întoarce să-i spun... mâine... mâine!" Și mereu este mâine și se amână mereu
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
de garoafe alături de colegii mei, și a rezolva necazurile unei biete femei, o biată patroană de nait-clab cum sînt atîtea pe întinsul țării noastre, pe întinsul Europei noastre. Așa cum vedeți, am ales a doua variantă și pot să afirm.... (controlează pupilele Patroanei, i se pare că a murit, ea e oricum inertă) Pot să afirm cu certitudine acum că necazurile ei au luat sfîrșit. Nu cred că puteam sărbători mai bine această zi măreață. Sînt fericit că sînteți aici pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
joacă soarta cu noi. După ani și ani, odată cu liniștea din noi, credeam că vom păși pe mai departe pe drumuri paralele, care, așa cum se spune, se întâlnesc doar la infinit! Dar n-a fost să fie! Beatrice, iubita mea pupilă, a trebuit, că așa a fost scris pe undeva SUS, să-l întâlnească pe Mihai, băiatul tău. I-a împins unul către celălalt patima pentru muzică. Tu nu știai nimic, eu, când am aflat, nu mai puteam schimba nimic... și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
și colorate lexical. Spiritul lui este prin excelență descriptiv, și nu analitic. De aceea, mai întotdeauna cînd povestește un episod, autorul nu face un pas înapoi spre fundalul reverberațiilor psihologice pe care le-ar fi putut stîrni episodul. Are o pupilă spontan picturală, nu contorsionat-reflexivă. Reflecțiile și concluziile ce se desprind din povești sunt doar sugerate de autor, cititorului rămînîndu-i să le formuleze în minte. Ca un semn al detașării de perioada cea mai dureroasă din viață, autorul își încheie volumul
Un povestitor remarcabil by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8805_a_10130]
-
realcătuită. În Marta, foarte interesantă este perspectiva, unghiul din care privirea se abate asupra lumii din jur. Vedem lumea, cu deformările ei, agresivă, egoistă, uneori timidă, alteori vădind delicatețe involuntară prin aceeași pânză gri, același ochi. Fie că privim prin pupilele personajului (un personaj este construit și slavă Domnului că este și semnează moartea "eului liric"), fie că privim din afară, există mereu o grilă, un văl, un ciob fumuriu. Ca la eclipsă. În poezia Violetei Ion, aparentul pesimism nu e
Mart(ir)a by Răzvan Mihai Năstase () [Corola-journal/Journalistic/9923_a_11248]
-
atrag atenția asupra unui detaliu banal. Statuile grecești pe care ne-am obișnuit să le vedem, prin muzee, albe, de o desăvârșită simplitate, nu arătau deloc așa inițial. În vechime, ele aveau obrajii fardați cu roșu. Aveau gene artificiale și pupile de cuarț. Ploile și timpul le-au "simplificat". și templele erau, inițial, colorate și pline de podoabe. Ceea ce ne arată că vechii greci aveau, în realitate, alte gusturi decât cele pe care li le atribuim noi acum. Azi, nu mai
Ultimul Paler by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9003_a_10328]
-
ușoară le îmbracă. seninuri impudice dănțuiesc peste creste virile și pofticioase, ochiuri efemere de apă de nebune se sulemenesc. de nuanțe incerte, cloraminoase, aerul se zdrențuie-n pomi ce-și slobod picurat limfă și măduvi în oase, adormiții lor ochi, cu pupila opacizată de urdorile iernii, se desgheață și curg înspre noi hohotind în culorile ierbii. pleata întunericului, scurtată, ne atinge cu vârful ei bont ca o melodie uitată, lumina ne împroașcă cu stropii ei mari, coborând dintr-odată. se întâmplă ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
doar în ochi mai mijesc mlădițe mierii ca de salcie, ascultă cum tandru trosnesc, se eliberează din trunchi, ca dintr-o platoșă strâmtă, să-și risipească în jur polenuri descântate, aproape vrăjite. e atâta putere în stropul de soare care pupila îmi violează că, pe loc, privirea mea stinsă arde totul în jur ca un acid, purificată de tenta putridă. ce se întâmplă în aer, în mine și în pământ, câtă vreme în cer se primenesc anotimpuri, nu-i timp de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
vrea să mă amestec cu cerul, până nu dă peste mine de tot greul, în absența mea ceasul se răsfață, poate că limbile lui însuflețesc altă viață, iubire sunt, aromitoare și fierbinte, când voi fi dincolo, să iei aminte. întrebare pupila mea dreaptă e doldora de trezia unui snop de lumină. dă, doamne, ca până la sfârșit, în căușul lui să mă țină. din înalt ninse, vertebrele-mi să-și dureze coloana cu sârg, sângele-mi decolorat să dea în pârg, lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
nervoase ale universului ne scurgem în pământ pe sărite, cum, tot pe sărite, străbatem întunericul spre întrupare. până la ultimul rid, aparținem întâmplării strict potrivite, locul în propriul trup e circumscris în forma unghiilor, în celula purceasă din frigul astral, în pupila ce drămuiește lumina, nesfârșita cuminecare, în asimetria feței, a umbrei, celebrându-ne efemerul ca pe singura noastră măsură adevărată, când crește, descrește, se face roată, din inerție-mpingându-ne, vremelnicie adăugându-ne. durere în clipa aceasta de cremene plouă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
reținut scena duelului final dintre Sebastian și jucătorul cu numărul șase, al cărui patron este chiar propriul frate. Față în față, cei doi jucători se privesc, spaima îi deformează trăsăturile lui Sebastian, pe chipul celuilalt se citește o suferință atroce, pupila îi înoată în lacrimă. Aceste chipuri îți vorbesc, în jurul lor este o lume incomprehensibilă, bolnavă, pe fundalul ei sunt proiectate măști ale suferinței. Nu este simplu moartea, ci imediatul ei comprimat la sute de atmosfere. Nicio abilitate specială nu reclamă
Și oamenii se împușcă, nu-i așa? by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/9433_a_10758]