2,010 matches
-
fără niciun chef de viață, Cu codița-ntre picioare, cap plecat, priviri de ghiață, Suspicios și arțăgos, mârâind nemulțumit, De îndată ce-a intrat în locașul amintit, Blana-i s-a zburlit pe spate, speriat de câinii care, Din oglinzi rânjeau perfid, răutăcioși, cu-nfiorare. A fugit încrâncenat, făr-a mai dori vreodată, Nici macar să-și amintească de căsuța “blestemata”. Orișicine știe bine, de-n oglindă te privești, Ea reflectă ce-i arăți. De ești vesel și zâmbești, Ochii îți surâd sub gene
OGLINDA de INES VANDA POPA în ediţia nr. 1536 din 16 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/377184_a_378513]
-
înghesuiau printre dărâmături să-și facă loc, oamenii, ciorchini pe ele, înjurau, blestemau, plângeau, ambulanțele cărau la morți, claxonând înnebunite printre mulțime... După acestă alarmă trebuia să apară și țiganu-ăla de Praporică, dar nu va mai apărea, capul lui va rânji ce va mai rânji sus acolo pe gard și adio lume, oare Jeni Marmeladă o fi auzit ? O fi știind ea unde este el acum ? O s-o întâlnească el și-o să-i povestească toată pățania...Mulțumi lui Dumnezeu că scăpă
VALIZA CU BANI, FRAGMENT DIN ROMANUL PRIVEGHIUL de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1614 din 02 iunie 2015 [Corola-blog/BlogPost/377199_a_378528]
-
-și facă loc, oamenii, ciorchini pe ele, înjurau, blestemau, plângeau, ambulanțele cărau la morți, claxonând înnebunite printre mulțime... După acestă alarmă trebuia să apară și țiganu-ăla de Praporică, dar nu va mai apărea, capul lui va rânji ce va mai rânji sus acolo pe gard și adio lume, oare Jeni Marmeladă o fi auzit ? O fi știind ea unde este el acum ? O s-o întâlnească el și-o să-i povestească toată pățania...Mulțumi lui Dumnezeu că scăpă și de data asta
VALIZA CU BANI, FRAGMENT DIN ROMANUL PRIVEGHIUL de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1614 din 02 iunie 2015 [Corola-blog/BlogPost/377199_a_378528]
-
necurățeniile pe care i le adusese acei bani, de toate gândurile rele și de visele prin care trecuse. Când ridică ochii, Praporică tot acolo era, nu-l luase nimeni, sta pe gard agățat ca o brezoaie pusă să sperie ciorile, rânjind la trecătorii grăbiți... Sergentul se așeză pe scaun obosit, își scoase bastista din buzunar, se șterse de nădușală și rămase buimac clipe întregi. Rămăsese așa ca o stană de piatră privind spre Cișmigiul înnegrit care de-abia se zărea de
VALIZA CU BANI, FRAGMENT DIN ROMANUL PRIVEGHIUL de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1614 din 02 iunie 2015 [Corola-blog/BlogPost/377199_a_378528]
-
Începusem să simt acea durere...era ascuțită, rodea ca un vierme în inima unui copac. Clopoțelul din apropierea spitalului vestea inceperea școlii.Il auzeam in fiecare dimineață. Priveam pruncul care respira pe aparate...mi-l închipuiam mergând la școală. Dar Moartea rânjea spre mine, păzindu-mă de după ușă. Pe stradă treceau zilnic copii veseli cu părinți de mână. Viața își urma cursul ...dar aici, printre paturi, seringi, aparate, se plimba moartea .... De la o vreme, începuse să ningă cu fulgi mari și grei
O MÂNĂ ÎNTINSĂ DE LA DUMNEZEU de GABRIELA MUNTEANU în ediţia nr. 2138 din 07 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382233_a_383562]
-
mai erau speranțe. - Am încercat să o convingem pe ministra sănătății să vină, dar a declarat că nu intră în aceeași emisiune cu un negustor al morții, râse Oprah. Așa ți-a spus. Negustorul morții. - Îmi câștig și eu traiul, rânji Nick. - Jumătate din timp nici nu-nțeleg ce spune femeia aia, cu accentul ei, spuse Oprah, apoi îl privi atent. De ce faci tu ce faci? Ești tânăr, chipeș, alb. N-ai fost cumva... nu știu de unde, dar mi se pare
Christopher Buckley - Fumatul strict permis () [Corola-journal/Journalistic/7744_a_9069]
-
profunzime de un scriitor român. Amintesc, în acest sens, vânătoarea de oameni din convoaiele mânate spre lagărele transnistrene ale morții, povestită de domnul Guță: "La un moment dat, îi surprinsesem pe doi dintre ei cu privirile ațintite asupra mea. Unul rânjea cu dinții lui știrbi, înnegriți de tutun. Altul râdea cu dinți de-mprumut, din tinichea ruginită și, pe alocuri, spartă. Sila mi se transformase în groază. Fruntea mi se umpluse cu stropi înghețați de sudoare. Dacă le plăcuse bluzonul meu
O carte emoționantă by Nadia PANDREA () [Corola-journal/Journalistic/6933_a_8258]
-
întreaga mitologie a eternei mirese-poete (la chair est triste, hélas, nu-i așa?), Ioana.Dinulescu se complace acum sub acoperirea metaforei de "văduva trandafirie a nimănui" "exilată între blocuri, cu ochii pe istoria municipală" care "își dă poalele peste cap" rânjind mânzește. Noroc cu punctul absolut de referință al poetei, alias Cititorul, "fulger globular", "tu, cel cu o mie de fețe/ca o mie de coli nescrise ale Bibliei,/(...) vii către mine foșnindu-ți fețele // înaripate ca o mie de viitoare
Noile aventuri ale văduvei trandafirii by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/8124_a_9449]
-
Și Ondina era de acord. Iar insul ăsta, doctorul ăsta îmbrăcat la costum, cu figura duplicitară și calmă, era obligat s-o asculte și s-o privească nedumerit. Soția lui trebuia să țină un speech, să pună întrebări scormonitoare, să rînjească, să strige, să explodeze în rîs, să-l facă praf pe mincinosul din fața ei, care o înșelase cu nu se știe cine, vreo pipiță de lux. Cred însă că am încurcat filmul cu o altă peliculă. Țin minte că atunci
Femei albastre by Gheorghe Crăciun () [Corola-journal/Journalistic/4336_a_5661]
-
lume, iar binele chiar s-a întîmplat, cînd l-a reîntîlnit și l-a cunoscut în școală. Fiind făcut din pămînt, s-ar fi cuvenit într-adevăr să se uite-n pămînt, în timp ce curviștinele alea cu pîntecele și buricele dezgolite rînjeau uitîndu-se la el, dat fiind că erau făcute din coasta lui. Acuma însă, și io te iubesc, floricică... Repetînd de-a surda i-ar fi trebuit mai multe perechi de palme ca s-o simtă, să și-o apropie, s-
Diavolul tot mai sigur pe viața lui by Radu Aldulescu () [Corola-journal/Journalistic/4228_a_5553]
-
speriat și habar n-am cum reacționează. Ioana. Să o sun pe Ioana. „Alo? Salut. Da, hai pe la mine, hai la o cafea. Excelent. Izlazului 7 cu 14, etaj 2. Te pup.“ Băi, deci omul ăsta e oribil. Cum adică? Rânjește pe față la conversația mea telefonică? În calitate de ce? De electrician sau de psihopat libidinos ce e? Nu mai schimb cu el nici o vorbă. Adio politețuri când ești atât de înfiorător. Ieși afară, mizerabilule și oribilule. Acum termină și-n bucătărie
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
de înfiorător. Ieși afară, mizerabilule și oribilule. Acum termină și-n bucătărie și gata. Mie încă nu mi se oprește ritmul turbat al inimii, transpiratul palmelor (auzi la el, mâini frumoase). — Cât să vă dau? Cât mă costă? (Vai, cum rânjește, Doamne, parcă-i Lică Sămădăul.) Cât doriți dumneavoastră. (Vai, futu-ți Dumnezeii mă-tii de mizerabil.) — Cum adică? Nu. Trebuie să-mi spuneți o sumă. O priză reparată și trei abajururi montate. Cât mă costă? (Mă simt: deja sunt seacă
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
în Franța, în Amsterdam, în Bruxelles. Și eu iar nu mai știu cum să continui. Povestește de parcă ar vinde cartofi. Mă privește încordat și mă întreabă dacă mai vreau o bere. Nu, că mâine lucrez. Păi și el o să lucreze, rânjește cu subînțeles, dar numai vreo două ore. La final îmi pupă mâna și mă întreabă dacă ne mai vedem. Zâmbesc încurcată și ies. Pe drum mă gândesc că aș fi fost curioasă să știu prețurile. Alexandra Cărămidaru Băiatul care a
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
husky-ul a îndrăznit să fure o mângâiere stă pânei sale profitând de neatenția celuilalt. Asta l-a costat vârful urechii stângi. Dacă se întâmpla invers, am înțeles că ciobănescul ar fi rămas și fără celălalt ou. Se întoarce cu fața rânjită spre mine și-mi spune: Ai mei se întorc abia mâine-seară. Nu vrei să rămâi la mine? Ne uităm la un film. Facem brioșe. Mintea mea de pervers notoriu lucrează la foc maxim. Să o scot pe terasă. Să o
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
pentru prima oară în existența ei, Ilinca se opri neputincioasă și temătoare în fața acelui monument al dîrzeniei. Însemna că Bărzăunul devenise altul! Nu mai era cel de altădată, pe care să-l poți trînti și mototoli cum vrei. Nu te-astîmperi? rînji îndărătnic Bărzăunul. Mă, începu Ilinca privindu-l cu tot disprețul posibil, să nu mă mai faci "găinușă", că... Că ce? Căă... Și Ilinca nu mai putu continua. Simți deodată că o părăsesc toate forțele, că nu mai găsește nici cuvinte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
Ursului. Na, că m-ai dat gata, făcu Virgil dezumflat. O fi poate vorba de Peștera Liliecilor, bă macaroană, ce-mi tot bați capul cu Gropnița?! Auzi tu, ce-a mai scornit; gropniță! Ptiu, că învechit mai poți fi! Nu rînji la mine, modernule! Că nu eu i-am zis Gropniță ! I-or fi spunînd poate alții și Peștera Liliecilor, cum zici tu, dar eu știu că se cheamă așa cum ți-am spus. E clar?... Și-n definitiv ce te deranjează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
Virgil se fîstîci și rămase aproape paralizat de supărare că nu-i trecuse lui prin minte să facă acest lucru înaintea lui Vlad. Acum era prea tîrziu să mai încerce așa ceva. Bărzăunul, care urmărea totul de pe partea opusă a șoselei, rînji într-un fel aparte și rămase în continuare în același loc privindu-i pe toți călătorii cum se depărtau, pînă nu mai rămase nimeni în stație. Și părinții săi coborîseră și plecaseră într-un grup mai mare, dar Bărzăunul abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
mai ales că pentru a intra în pădure ocolise o postată foarte mare, mergea Bărzăunul. Dacă cineva i-ar fi văzut atunci zîmbetul, nu l-ar fi uitat pentru tot restul vieții, pentru că nu era zîmbet, ci rînjet. Da! Bărzăunul rînjea de satisfacție că expediția cea nouă mergea nu numai într-o direcție greșită, dar și periculoasă. Cred c-am luat-o greșit, zise la un moment dat Matei. Eu n-am mai fost niciodată pe-aici! Cînd și Nicanor și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
să spună într-un grup că, "dacă Bărzăunul a ajuns să scrie poezii, înseamnă că orice vițel poate cînta în corul căminului cultural"! Alta acum! Oricine în locul Bărzăunului aproape că n-ar fi putut suporta asemenea lovituri dureroase. Dar Bărzăunul rînji nepăsător. Între timp terminase de citit "Coliba unchiului Tom", "Singur pe lume" și ciclul "Cireșarilor", iar de scris mai scrisese doar o singură poezie, de 24 de pagini, un fel de scrisoare în versuri către Ilinca, răspîndind cu fiecare vers
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
credeți, mă rog, că o să se apuce de anchete, ca să ne facă nouă dreptate? Acum toți ziariștii sînt la mare... la munte... nu vin ei pe coclauri de dragul nostru. Atunci, să stăm cu capul în pumni și să bocim, nu? rînji Vlad. Noi, să bocim?? se arătă grozav de mîndru și de demn Bărzăunul. Pentru nimic în lume!... Haideți, mai bine, să punem la cale altceva... ceva deosebit... formidabil... ceva ieșit din comun... Le putem rupe gura cu propria lor armă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
Mai ai puțin și știi cu exactitate câte fire de păr are în cap. E clar, n-o să-ți spună niciodată, poți tu să te și tăvălești de ciudă și frustrare. N-o să-ți dezlege misterul chit că-l torturezi. Rânjești absent imaginându-ți cum l-ai strânge în menghină încet, încet, pas cu pas, sinistru, până i-ar da zeama prin piele... Te uiți la el încă o dată, n-ai nici o șansă să-l intimidezi. Fața lui nu exprimă nimic
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
femei toată viața în ceea ce o privește pe Melania se înfiripa fără nici un efort de îndată ce sălta din raft tandemul Ilf și Petrov, deși, sau poate tocmai de aceea, nu reușea aproape niciodată să și dea seama care e ăla de rânjește, ciufulit beethovenian, hâtru, dar, hotărât lucru, încântător, călare pe vițelul de aur, sau al cui e fundul ăla sexi de-l poți zări așezat comod pe cel de-al doisprezecelea scaun, trezo rier înșelător al atâtor vise. În schimb, elegantul
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
acum se umpleau, peste masa soioasă și cu o culoare nu tocmai ușor de definit, cei doi își petrecură toată după-amiaza povestind. — Ți-aduci aminte de profa de fizică? Aia cu pantofi de vinilin și cu față de broască râioasă? — Hm..., rânji Gigi Pătrunjel gândindu-se că, de fapt, la vremea aia, el făcuse o pasiune pentru ea și ar fi fost în stare să se așeze de-a curmezișul șinelor de tren numai ca să-i vadă genunchii. — Am văzut-o acum
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
mine însămi în fața căreia mă văd pusă de fiecare dată când, la ieșirea stației de metrou Mihai Bravu, constat că scările rulante nu funcționează. Pesemne că oboseala își scosese din nou colțișorii de lapte gata să se carieze și îmi rânjea impudic și idiot ca la finele unei comedii pe seama vampirului din Carpați. Ei bine, acasă nu mă aștepta nici un festin. Dar dorința nu-i ca omul sănătos, ea te îmboldește și te bagă până la gât în ireal și himeră, te
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
agită-n scaun, dar pică la înțelegere. Ca să bei, trebuie să compui o poezie! hotărăște actorul prețul alcoolului pe piața culturală a capitalei. Redactorul-șef începe să bâlbâie o rimă. Se poticnește, transpiră, revine, încheie și întinde mâna după pahar rânjind prostește. Capul pleșuv își retrage ușor mâna de pe masă, actorul înșfacă paharul încălzit de soarele care se pregătește să apună și tace privind transparențele licorii râvnite de redactorul șef. Peste holul teatrului trec umbre lungi de pe trotuarul cotropit de tineretul
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]