169 matches
-
la defilare prin oraș. Frig și o fulguială înțepătoare. Strada principală, goală. Gardiștii, nici ei prea mulți și îmbrăcați subțire, băteau talpa soldățește, să se încălzească. Din toate tălpile lor, cu care loveau pietrele de rîu ale pavajului, ieșea un răpăit de civili neinstruiți, nu triumfătoarea înaintare la unison a bocancilor cazoni. Pomenea și jandarmii lui dispăruseră. Fîlfîiau ciorile deasupra orașului, croncăneau și se dădeau tumba, încît unul dintre gardiștii din spatele lui Stelian a tras în ele să le împrăștie. A
Defilarea by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/7880_a_9205]
-
țărâna moartă, amestecând Dorință ș-amintire, stârnind Rădăcini amorțite cu ploi de primăvară. Iarna ne-a ținut de cald, acoperind Pământul în uituc omăt, hrănind O mică viață cu tuberculi uscați. Vara ne-a surprins, venind peste Starnbergersee C-un răpăit de ploaie; ne-am oprit în colonadă. Și-am continuat în soare-nspre Hofgarten, Și am băut cafea, si am pălăvrăgit o oră. Bin gar keine Russin, stamm'aus Litauen, echt deutsch. Și când eram copii, și locuiam la arhiduce, Vărul
Tărâmul pustiirii, 1922 by T.S. Eliot () [Corola-journal/Journalistic/7094_a_8419]
-
se asociază cu încetinirea până aproape de colaps a ritmurilor vitale, cu reducerea vieții interioare la o simplă succesiune de senzații elementare, cu metamorfoza personajului liric în omul-obiect, intrat în noi conexiuni cu lucrurile și cu infralimbajul acestora: „Ploaie. / O aud răpăind peste-aparenta mea moarte./ Nu sunt decât auz. Nu sunt decât / un clinchet sau un scârțâit de ușă / sau vocea-leagăn susurând minciuni/ și întrebându-se dacă aud... // Sunt om-obiect / și toate - o știu acum - da, toate / obiectele acumulează voci / răsplin de
Mioara Cremene la aniversară by Octavian Soviany () [Corola-journal/Journalistic/3166_a_4491]
-
modificare a perspectivei, prin care lumea exterioară devine palida extensie a unui fabulos univers primordial, acea ,burtă înstelată" strălucind încă din titlul cărții: ,Eu nu eram un prunc,/ ci o lume întreagă./ Mă nășteam în fiecare minut, din toate pozițiile,/ răpăind ca o mitralieră,/ din toate pântecele,/ din toate acele locuri de plăcere pline acum de sânge/ și acum icnind de durere./ Eu însumi plin de sânge/ și de bale,/ de limfă,/ de foale.// Mă nășteam din mai multe mame, din
Copilul bătrân by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11539_a_12864]
-
lume interlopă miniaturală, de fairy-tale, doldora de qui-pro-quo-uri și de farse inocente edulcorată parodic și de aceea devenită cu atît mai șocantă. Suflul scriiturii e animat sistematic, ca într-o sală de cinema la un film mut, în care pianul răpăie îndîrjit pe acordurile unor scene violente sau periculoase, în vreme ce pe ecran se perindă figuri tăcute și inofensive. Ai sentimentul ciudat că oricînd i e va putea întîmpla ceva grav Oedipei, că ea trăiește pericole reale, dar pe de altă parte
Gangsteri de mucava și exilați romantici by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17362_a_18687]
-
e de ce versiunea de azi (având la bază un volum din 2009) are nouă versuri în plus: „M-am pomenit dintr-odată fără cuvinte/ giuvaiere din lumea ce-a fost copilăria mea/ degeaba am scotocit în gâtlejul din care vorbele răpăiau cândva/ între dinții de care se-atingeau foșnind etc.” (p. 49). Au fost, acestea, eliminate de Cenzură? Nu mi se pare probabil, ele fiind, în totului tot, mai puțin scandaloase decât restul? Au fost adăugate de Lippet pe parcurs, așa cum
Grupuri și grupaje by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3291_a_4616]
-
care nu obligă la o pronunțare solemnă. Denișa Comănescu poate deopotrivă să se amuze și să se lamenteze, să acuze și să alinte, să șoptească și să strige în limba poeziei sale. Îndrăznelile artistice nu sunt acompaniate de acel înfiorător răpăit de tobe care la circ anunță salturile mortale sau care la alți poeți evidențiază "eroismul" unor invenții imagistice. Poeta se lansează în riscante aventuri ale exprimării fără să ne prevină în vreun fel. Iată cum începe poemul Obsesia biografiei: Dacă
Un film bun întrerupt la jumătate by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/18065_a_19390]
-
se repede, răcnindu-și soprano furia, în cârdul ca de gazele al unor puștani de zece-treisprezece ani, care se joacă de-a războiul și de-a ambuscada pe lângă și printre gheretele dezafectate ale muncitorilor de la o construcție recentă. Puștii trag, răpăind din gură, cu niște pistoale automate improvizate din țevi și din bare metalice șterpelite de pe un alt șantier din apropiere. După aspectul feței apoplectic și după răcnete, hipopotama în fustă colorată și înfoiată, și în târlici, pare să fi fost
Două proze by G. Pienescu () [Corola-journal/Imaginative/12337_a_13662]
-
valuri de nisip Lipăit de tălpi goale-n băltoacele reci - ploaie de toamnă Sunetul toamnei - dintre castane ce iar cad culeg amintiri Ursuză ploaia plânge-n grădini hohotind greierii-au tăcut Fluturi galbeni se desprind ușor de copaci - valsul frunzelor Răpăit de stropi reci și castane arămii - jazz-ul toamnei Clepsidra vegetală - ultima frunză cade din copac Trecut pastelat în zbor - vântul șuieră desfrunzind copacii Ploaie-ndârjită cu șiroaie la streșini - tulbure vreme Noiembrie - lumina arțarilor în liniștea clipei Troiță cu
Brotacul din lună by Tania Nicolescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/445_a_847]
-
toate ponoarele și ne murase ca pe guzgani. Pe deasupra trăgea „antileria”. Prin pâclă trecea dâre roșii de obuze, cu cearcăn. De miros și de fum, aerul se îngroșase. Ca ploaia, când slăbind când întărindu-se, s-auzeau împușcături. Deodată a răpăit o mitralieră. Când a stat, din spatele nostru s-a ridicat un ramăt de parcă ar fi rupt haitul pe Bistriță. Am înlemnit. - S-a retras reghimentul, a zis unul, și noi am rămas aici. - Ba, pe toți i-a încunjurat. - Ce
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
în furia lui oarbă țipă printre frunzele zdrențuite, ce par desprinse dintr-o legendă veche de când lumea și mă trezesc. Cu toată vremea rea n-am de ales și aruncând la nimereală un trenci pe umeri, căci se dezlănțuiesc deja răpăind, câțiva picuri de apă pe acoperișul de tablă. Mă precipit să ies. Ploaia mă ajunge repede din urmă, dar n-o bag în seamă și grăbesc pasul. Azi, o am la mine pe Dădișor și până se trezește , va trebui
Proz? by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83384_a_84709]
-
gură. Familia era sub semnul planetei Marte și sub blestemul zodiei Fecioarei. Pe o panglică heraldică de piatră scria: AUDACES FORTUNA IUVAT. Bătrânul învârti o manivelă ce străbătea ușa grea din lemn masiv, punând în mișcare o cârâitoare grea ce răpăi ca o toacă, anunțându-i sosirea. Cineva dinăuntru acționă un mecanism și ușa se deschise încet, lăsându-l pe Bătrân suspendat între pardoseala și bolta unei uriașe săli gotice. Un tobogan cobora vertiginos în pantă, indicându-i drumul ce trebuia
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
cu un puternic accent din partea de sus stânga a hărții, adică britanic. Iar tonul părea să-i fie sincer; era clar că el și camaradul lui văzuseră Într-adevăr moartea cu ochii; și nu cu jumătăți de măsură, nici În răpăit solemn de tobe, ci pe Întuneric și aproape pe la spate, ca șobolanii, Într-o fundătură și Într-o situație care nu aveau absolut nimic comun cu gloria. Experiență care, din când În când, nu le strică unor membri ai claselor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
acum era mai dură, mai insondabilă. E adevărat ce se spune, că acum câteva zile i-ai salvat viața unui anume călător englez pe care un camarad de-al dumitale era gata să-l omoare? Alarmă. Fuga la arme În răpăit de tobe și stridențe de trâmbiță, gândi Alatriste. Întorsătura aceea a discuției cuprindea În ea mai multă primejdie decât o incursiune nocturnă de-a olandezilor când el tercio dormea dus cu capul pe fasciile pregătite pentru asaltul de a doua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
Supremul relativism al lui Farfuridi (, Dacă e trădare, adică o cer interesele partidului, fie!") e întrecut doar de fandoseala gnoseologică a lui Brânzovenescu (,Dar cel puțin s-o știm și noi."). Trădăm la scenă deschisă, în sunet de fanfare, sub răpăit de gloanțe (ca-n decembrie 1989), trădăm din greu, vital, triumfător, împrăștiat. Trădăm și suntem trădați cu o frenezie multicoloră, ce ține loc și de inteligență, și de patos, și de instinct. Trădăm cum respirăm și nu mai putem respira
De ce și pe cine trădăm? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/7749_a_9074]
-
ce trecuse ca fulgerul, în viziuni de nezugrăvit, auzise cuvinte cumplite, pe care nu era îngăduit oamenilor să le pronunțe. Vizitase bilioane de lumi locuite, miriade de universuri, toate începînd în big bang și sfârșind în big crunch, ca un răpăit de ploaie împrăștiind o ceață fină în jur, un răpăit furios de universuri. Toate viețile lui precedente alcătuiau acum o aripă amplă și delicată, iar viețile lui viitoare (pe care de asemenea și le profețea în cele mai mici detalii
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
degetele, le învîrti în mâini. Începu să plângă în hohote, dar pe tăcute, mîngîindu-și obrajii cu ele. Le puse-napoi în punguță, le vîrî sub pernă și plânse mai departe, năclăind perna de lacrimi și de salivă. Ploaia se întețise, răpăia acum furios pe pervazul de tablă. Adormi încălzit și leoarcă de transpirație. Marea fereastră rotundă de pe frontonul morii, chiar de deasupra firmei pe care scria "Moara Dîmbovița", răsfrângea acum culoarea catifelată-a amurgului. În preajma ei, într-un loc din zidărie
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
ca lacul. Privi în sus, la plafonul de nori ca niște vinete tăvălite prin făină. Abia atunci simți stropii de ploaie. —Mda, confirmă Mark. Furtuni. Am văzut pe canalul Meteo că o să vină. —Ai văzut chestia asta? Apa începu să răpăie peste tot în jurul lor. — Și atunci de ce Dumnezeu ai vrut să ieșim la pescuit? —Ei, haide. Nu fi copil. Trei sferturi din ce spun la emisiunea aia e plătit de un sponsor sau altul. Weber începu să se agite, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
ai găsit-o În pod Într-o valijoară plină cu rujuri de buze consumate și cutiuțe de pudră, goale. În pod se găsesc de toate. Mirosul de mosc se amestecă cu mirosul de lemn Încins. În tabla acoperișului Începe să răpăie ploaia. Ești și tu fericit. Seara, ai tăi discută despre domnul și doamna Ciocănescu care sunt legionari și bandiți. Ei au făcut parte dintr-o bandă. Tu, chemat la masă, asculți supus. Că nu trebuie să spui nimic, nimănui. Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
în același galop nebunesc. La un semn, seimenii călări, strângând ca o coardă frâiele și arcuind gâturile cailor se aliniară și, în două șiruri pe marginile drumului, porniră îndată în pas de manej. Turcii care se apropiau încetiniră trapul. Tobele răpăiau ritmat iar bidiviii, ridicând grațios copitele din față, se încadrau perfect în bătaia lor. Dulamele roșii ale seimenilor păreau și mai colorate în lumina soarelui de prânz. Când distanța dintre cele două cete de călăreți a fost cam de douăzeci
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
ei simțind împletirea bătăilor inimii celuilalt cu ale sale și se pomeni că-i soptește tânărului: — Ce mare te făcuși, Constantine, și ce frumos..., apoi, des prinzându-se din îmbrățișare, spuse tare: — Și voi să trăiți întru mulți ani! Tobele răpăiră scurt și se opriră. Dinspre cetate venea tânguită chemarea muezinilor. Musulmanii se întoarseră cu fața spre răsărit, încredințând mișcării mute a buzelor tainele rugăciunilor lor. Creștinii, respectându le reculegerea, lăsau gândurilor toată emoția regăsirii. „De ce fel de grijă și spaime
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
ultima oară: în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin! Toți șase își însemnară trupurile făcând larg semnul crucii. Din spate, șase ajutoare de călăi le prinseră puternic mâinile în lațuri dinainte pregătite. Tobele începură din nou să răpăie. Neica Ianache nu le auzea, doar glasul suspinat al voievodului său spunându-i „ai grijă să moară și ei creștinește”. Bum, bum, îi făcea sângele. Acum rămăsese doar atât, bătaia inimii lui. Făcu un pas înainte, și încă unul. Dar
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
reușise fără greș. Nu și-ar fi iertat să-l facă să sufere pe acest copil minunat. Dintre privitori mulți încă se mai uitau să vadă și ei Preoții cu Potirele de aur. Nimeni nu se uita spre voievod. Tobele răpăiau într-un entuziasm funebru nemaipomenit până atunci. Cine a spus că Damad Ali Pașa, marele vizir, era nebun a greșit. Nu se sfârșise încă execuția și contramandă ordinul dat în zori de a fi purtate capetele executaților în vârfuri de
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
bloc care își uscau rufele pe sfoară afară, în spate - într-un rând, mânată de noblețe și generozitate, a sunat-o și pe divorțata goite de la ultimul etaj -, să le spună să fugă și să-și strângă rufăria, că tocmai răpăise un strop de ploaie pe pervazul nostru. Ce radar avea femeia asta! Iar asta se-ntâmpla înainte de inventarea radarului! Câtă energie! Câtă grijă-n toate! Îmi verifica adunările, să n-am cumva vreo greșeală; șosetele, să nu fie găurite; unghiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
receptorul din furcă, combină cifrele și ascultă. O voce demnă, răspunde calm: Reședința Hagiaturian. Bună ziua, cu domnișoara Smaranda. Vă rog, cine o caută? Marius Rădulescu. Un moment, domnule. Mulțumesc. În pâlnia receptorului se aud tocurile unor pantofi de damă cum răpăie grăbit pe parchet: Marius! Ce bine-mi pare! Unde ești? Acasă. Mai exact, în drum spre tine. Permisie? Da. În sfârșit, o veste minunată! Întreabă imediat, cu voce îngrijorată: Sper că totul este în regulă? Da, nici o problemă. Ah, ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]