210 matches
-
doar unul natural, ci și Împlinirea supremă a calităților cu adevărat feminine ale unei femei, o sursă de autoritate morală și una dintre cele mai importante contribuții la sănătatea generațiilor viitoare ale națiunii: Familia reprezintă arborele ereditar pe care se razimă Întreaga alcătuire a statului... În puterea femeii stă trăinicia familiei, pentru că dacă această temelie s’ar sdruncina va surveni prăbușirea ordinei morale a credinței și chiar a existenței unui popor. Mama generației de astăzi va trebui să aibă răspunderea a
Eugenie și modernizare în România interbelică by Maria Bucur [Corola-publishinghouse/Science/1967_a_3292]
-
de penel; / un pescăruș apare, un avion se pierde / și sufletul îți zboară în larguri după el” (Grup). O izbutită meditație asupra mării și asupra iubirii e Paradox: „Iubito, vezi tu marea? Iubirea-i mai adâncă. / E aspră, dar te razimi pe dânsa ca pe stâncă. / O port pe pretutindeni, o simt întotdeauna / și mă închin minunii ce face din doi una”. Impresionează, prin noblețea simțirii, Post mortem, pioasă evocare a lui N. Iorga: „Pe hrisoave, odoare, surete, pisanii, / pretutindeni, pecetea
STRIHAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289981_a_291310]
-
În Înțelesul strâns al cuvântului. Nici o știință nu se poate Întemeia fără a Împrumuta de la percepția lumii din afară a oricărei noțiuni ce nu se pot defini. Științele abstracte În culme, ca aritmetica și analiza ce derivă din ea, se razimă pe noțiuni de număr și de sumă a două numere care, ori cât de intuitive ne-ar părea, au totuși o obârșie experimentală” (p. 36). Dar d1 Painlevé nu ar fi trebuit să restrângă percepția numai la lumea exterioară, căci
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
când spiritul istoric și cel sociologic nu se vor mai deosebi decât prin nuanțe. Sociologul nu poate proceda la comparațiile și la inducțiile sale decât cu condiția de a cunoaște bine și de aproape faptele particulare pe care ele se razimă; și, pe de altă parte, realitatea concretă pe care o studiază mai nemijlocit istoricul poate fi lămurită prin rezultatele inducțiilor sociologice” (pp. 281-282 și nota). Cu toată această plecare către istorie, se vede bine că sociologia crede că ea singură
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
Tulcea, Isaccea, Chilia Veche și Mahmudia 120. Datorită importanței politico-militare a Dobrogei pentru Imperiul Otoman, mutesselimul de la Tulcea era superior în rang pașalelor de la Varna și Vidin. În perioada 1860-1877 sangeacul Tulcei a fost condus de către: Suleiman Bei, Reșid Pașa, Razim Pașa, Suleiman Bei a doua oară, Ismail Pașa, Fahri Pașa, Ali Bei, Sayd Bei și din nou Fahri Bei121. Dintre aceștia s-au remarcat Razim Pașa și Ismail Pașa, care au realizat o parte din cheiul portului Tulcea, au construit
Dobrogea. Evoluţia administrativă (1878-1913) by Dumitru-Valentin Pătraşcu [Corola-publishinghouse/Administrative/1412_a_2654]
-
Ș-atunci de-a fi astfel... atunci în vecie Suflarea ta caldă ea n-o să învie, Atunci graiu-ți dulce în veci este mut... Atunci acest înger n-a fost decât lut. Și totuși, țărână frumoasă și moartă, De racla ta razim eu harfa mea spartă Și moartea ta n-o plâng, ci mai fericesc O rază fugită din chaos lumesc. Ș-apoi... cine știe de este mai bine A fi sau a nu fi... dar știe oricine Că ceea ce nu e
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
tu pe pieptu-mi și bătăile îi numeri, Când sărut cu-mpătimire ai tăi albi și netezi umeri Și când sorb al tău răsuflet în suflarea vieții mele Și când inima ne crește de un dor, de-o dulce jele; Când pierdută razimi fruntea de-arzătorul meu obraz, Părul tău bălaiu și moale de mi-l legi după grumaz, Ochii tăi pe jumătate de-i închizi, mi-ntinzi o gură, Fericit mă simt atuncea cu asupra de măsură. Tu!!... nu vezi... nu-ți
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
ei roșii păreau că-s sângerate. Ei trec ca vijelia cu aripi fără număr, Căci caii lor aleargă alăturea-nspumați, Vorbind de-a lor iubire, iubire fără saț - Ea se lăsase dulce și greu pe al lui braț Și-și răzimase capul bălaiu de al lui umăr. " Arald, nu vrei pe sînu-mi tu fruntea ta s-o culci? Tu zeu cu ochii negri... O! ce frumoși ochi ai... Las-să-ți înlănțui gâtul cu părul meu bălaiu... Vieața, tinereța mi-ai prefăcut-o
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
spuneam atât de multe Făr-a zice un cuvânt. Sărutări erau răspunsul La-ntrebări îndeosebi, Și de alte cele-n lume N-aveai vreme să întrebi. {EminescuOpI 113} Și în farmecul vieți-mi Nu știam că-i tot aceea De te razimi de o umbră Sau de crezi ce-a zis femeia. Vântul tremură-n perdele Astăzi ca și alte dălți, Numai tu de după ele Vecinic nu te mai arăți! {EminescuOpI 114} DE CÎTE ORI IUBITO... De câte ori, iubito, de noi mi-aduc
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
unui mândru vis de vară, Care-n tine se petrece... Ia întreab-o bunăoară - O să-ți spue de panglice, de volane și de mode, Pe când inima ta bate ritmul sfânt al unei ode... Când cochetă de-al tău umăr ți se razimă copila, Dac-ai inimă și minte, te gândește la Dalila. E frumoasă, se-nțelege... Ca copiii are haz, Și când râde face încă și gropițe în obraz Și gropițe face-n unghiul ucigașei sale guri Și la degetele mânii și
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
așteaptă. Privea în zare cum pe mări Răsare și străluce, Pe mișcătoarele cărări Corăbii negre duce. Il vede azi, îl vede mâni, Astfel dorința-i gata; El iar privind de săptămâni, Ii cade dragă fata. Cum ea pe coate-și răzima Visând ale ei tâmple, De dorul lui și inima Și sufletu-i se împle. {EminescuOpI 168} Și cât de viu s-aprinde el În orișicare sară, Spre umbra negrului castel Când ea o să-i apară. Și pas cu pas pe
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
cu glasul lui sara, Sufletul meu arde-n iubire ca para. Ah! în curând satul în vale-amuțește, Ah! în curând pasu-mi spre tine grăbește: Lăngă salcâm sta-vom noi noaptea întreagă, Ore întregi spune-ți-voiu cât îmi ești dragă. Ne-om răzima capetele-unul de altul Și surâzând vom adormi sub înaltul, Vechiul salcâm. - Astfel de noapte bogată, Cine pe ea n-ar da vieața lui toată? {EminescuOpI 232} NU MĂ ÎNȚELEGI În ochii mei acuma nimic nu are preț Ca taina
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
DE CE NU-MI VII Vezi, rândunelele se duc, Se scutur frunzele de nuc, S-așează bruma peste vii - De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii? O, vino iar în al meu braț, Să te privesc cu mult nesaț, Să razim dulce capul meu, De sânul tău, de sânul tău! Ți-aduci aminte cum pe-atunci Când ne primblam prin văi și lunci, Te ridicam de subsuori De-atîtea ori, de-atîtea ori? În lumea asta sunt femei Cu ochi ce izvorăsc scântei
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
își pierde acest înțeles de atingere. Mini azi nu vedea, ci pipăia totul cu ochii pentru a se feri sau apropia, după nevoie, de lucruri sau oameni. In hali, în afară de simpatia ei pentru pendulă și pian, îi plăcuse să se razime de pereții uleiți și albi. Geamurile o satisfăceau. în schimb orice stofe, orice sculpturi, tot ce era țesut din fire multicolore sau reliefat, orice complicație, dar mai ales forma multiplă a ființelor și conținutul lor turburător, o nemulțumea. Mini trăise
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
ei, eu pe-al meu, ne vedem tot mai rar. Nu vă mai iubiți? — Ne iubim la fel de mult, sau chiar mai mult, dar ce folos că nu ne putem împărtăși sentimentele. „Doar chipul tău prelung, iubito, Lasă-l așa cum este, răzimat Între două bătăi ale inimii mele, Ca între Tigru și Eufrat” Recită ca pentru el, Cezar. — Îți place Nichita Stănescu, matematicianule, i se adresează Doina. Crezi că dacă noi lucrăm cu binoame, polinoame, funcții, teoreme, etc.. nu ne înclinăm și
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
dese suspinuri. No. 74 Haină ești la toate la câte te-am rugat, Mi-ai zis că nu se poate, mă mir ce ți-am stricat (lipsește) No. 75 Vedeți pe acea stâncă Viteazul mândru nengrijat, În pușcă s-a răzimat Cu ce ochiu amerințat. Iată-l, iată-l, vine Roșie fâlfâie pana sa, 465 {EminescuOpVI 466} Învălit într-o manta De-a mai bună catifea, Tremurați! Departe în furtună Unde des echo răsună: Diavolu, diavolu, diavolu! De l-au văzut
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
o viorie lumină răsăritoarea lună. El își grăbi pașii, până ce intră în târg. O uliță strâmtă, cu case vechi și hârbuite a căror caturi de sus erau mai largi decât cele de jos, așa încît jumătatea catului de sus să răzima pe stâlpi de lemn și numai jumătate pe cel de jos, cerdacuri înalte, înaintite sub șandramale lungi, apăsate, pline de mușchi negru-verde; iar în cerdacuri șed bătrânii vorbind de {EminescuOpVII 101} ale lor; fetele tinere ivesc fețele rumene ca mărul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
părul a cărui aur se strecură prin mînuțele-i de ceară. Prin hainele argintoase îi transpar membrele ușoare; picioarele-i de omăt abia atingeau podul... Sau adesea, așezați într-o luntre de cedru, coborau pe ascultătoarele valuri ale fluviului. El își răzima fruntea încununată cu flori albastre de genunchiul ei, iar pe umărul ei cânta o pasere măiastră. Fluviul lat se adâncea în păduri întunecate, unde apa abia mai sclipea din când în când atinsă de câte - o rază: trunchii pădurilor se
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
va sta ani întregi sub torentul curgător, ca un bătrân rege din basme, adormit pe sute de ani într-o insulă fermecată". Ieronim privi păreții sculptați cu scene de amor, văzu cărți vechi și scrieri multe pe polițele unui dulap răzimat de-un părete și, mirosind apa din ulcior, văzând că ea-i răsuflată și băhnită, presupuse că bătrânul trebuia să fi murit. Astfel el, moștenitoriul firesc al acestui locaș de pace, a acestei grădini închise ca o odaie, răscoli cărțile
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
era să se serbeze cununia Cezarei cu Castelmare, tatăl ei, marchizul Bianchi, muri de apoplexie în mijlocul păharelor și a conmesenilor săi. Când ea-l văzu întins pe pat, genele încă deschise peste ochii sticloși, gura plină de spume, ea se răzimă de bolta unei ferești și privi dezgustată asupra acelui cadavru care nu-și trăise decât sie și care, spre a-și împlini patime cari aveau să aibă acest sfârșit, era s-o vândă pe ea, chipul de Madonă, omului pe
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ce se-ncrețeau țeau pe dânsul. Noaptea era caldă, îmbătată de mirosul snopurilor de flori ce acopereau cu viața-nfoiată întinderea insulei... dealurile străluceau ca sub o pânzărie diamantină, apa molcomă a lacului ce-ncunjura dumbrava era poleită și. tremurând bolnavă, își răzima * din când în când undele -sclipitoare de țărmii adormiți. Și-n mijlocul acestei feerii * a nopții lasată asupra unui rai încunjurat de mare trecea Oceana, ca o-nchipuire de zăpadă, cu părul ei lung de aur ce-i ajungea la
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
tâmpite momente de uitare, de neconștiință, de o viață vegetativă și fără înțeles. {EminescuOpVII 153} [X: MOARTEA CEZAREI] 2284 În sara aceasta se-nnourase și Cezara, închisă în chilia ei, plecîndu-și capul între oalele cu flori cum ședea lângă fereastă, își răzima fruntea de geamuri și trăncănea cu degetele în ele. Ea zâmbea cu șireție. Niciodată Ieronim nu fusese cu sufletul mai deschis, niciodată n-o iubise atâta, decât acuma când știa sigur ce păstrează ea sub inimă-i... Și de ce zâmbea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
dorință. VIII În ziua în care era să se serbeze cununia Cezarei cu Castelmare, tatăl ei, marchizul Bianchi, muri în mijlocul păharelor și a comesenilor săi. Când ea-l văzu întins pe pat, genele încă deschise peste ochii sticloși, ea se răzimă de bolta unei ferești și privi dezgustată asupra acelui cadavru care nu-și trăise decât sie și care, spre a-și împlini patime ce aveau să aibă acest sfârșit, era s-o vândă pe ea, chipul de Madonă, omului pe
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
va sta ani întregi sub torentul curgător, ca un bătrân rege din basme, adormit pe sute de ani într-o insulă fermecată. Ieronim privi păreții sculptați cu scene de amor, văzu cărți vechi și scrieri multe pe polițele unui dulap răzimat de-un părete și, mirosind apa din ulcior, văzând că ea-i răsuflată și băhnită, presupuse că bătrânul trebuia să fi murit. Astfel el, moștenitorul firesc al acestui locaș de pace, a acestei grădini închise ca o odaie, răscoli cărțile
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
era să se serbeze cununia Cezarei cu Castelmare, tatăl ei, marchisul Bianchi, muri de apoplexie în mijlocul păharelor și a comesenilor săi. Când ea-l văzu întins în pat, genele încă deschise peste ochii sticloși, gura plină de spume, ea se răzimă de bolta unei ferești și privi dezgustată asupra acelui cadavru {EminescuOpVII 176} care nu-și trăise decât sie și care, spre a-și împlini patime cari [ce] aveau să aibă acest sfârșit, era s-o vândă pe ea, chipul de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]