109 matches
-
O asemenea ființă ar fi omul. De aceea nu am redus subiectul lui Descartes la gîndirea intelectuală pură. Problema medievală a intelectului ca subiect al gîndirii va fi deci deschisă asupra problemei moderne a subiectului în sens de suport sau receptacol (hypokheimenon) într-un subiect-substanță în sens de conștiință, suport al activității, spontaneitate sau singularitate eficace, o asemenea problemă ar fi mai curînd aceea a unității omului și a posibilității pe care o avem de a ne menține între principiul vital
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
suveranului mag și războinic, ritualurile de elevație și de purificare” , de exemplu: calul chtonian, căpcăunul, apa tristă, femeia fatală, păianjenul, sceptrul și spada, ochiul, focul purificator; simboluri ce aparțin regnului nocturn: ”dominantele digestive și unitive sau ciclice, primul subsumând tehnicile receptacolului și ale habitatului, valorile alimentare și digestive, sociologia matriarhală și nutritivă, cel de-al doilea grupând tehnicile ciclului, ale calendarului agricol, precum și cele ale industriei textile; simbolurile naturale sau artificiale ale întoarcerii, miturile și dramele astrobiologice”, de exemplu: cupa, mormântul
CONSTELAŢII DE SIMBOLURI ÎN PROZA LUI LIVIU REBREANU ŞI ÉMILE ZOLA by MARIA-TEODORA VARGAN () [Corola-publishinghouse/Science/673_a_1271]
-
identificată în termenii unei fiziologii naive cu ,,o exalație subtilă a sângelui, își are sălașul în inimă și pătrunde de-a lungul trupului prin artere și nervi"172. Important este rolul fundamental al fanteziei omenești: acela ,,de a sluji ca receptacol al mesajelor venite de la cele cinci simțuri, de a le transforma în fantasme și de a le transporta la creier, unde sunt luate în primire de rațiunea analitică și de memorie"173. Inima - veritabil centru al spiritului sau fanteziei omenești
Mit, magie și manipulare politică by Nicu Gavriluță () [Corola-publishinghouse/Science/84969_a_85754]
-
a glisărilor de semnificație, pe care le regăsim și la Miron Costin, și modificarea liniei cronologice a faptelor au fost posibile datorită schemei narative a mitului. Iată cum imaginarul, prin filtrul cult de această dată, își depășește funcția pasivă de receptacol al istoriei și se întoarce înspre ea, prin cronică. Negru-vodă rămâne prototipul mitic pentru întemeietorul de țară și de biserici. Iconografii de la Curtea de Argeș, la cererea lui Radu de la Afumați (mai târziu, și a lui Pătrașcu cel Bun), îi fixează chiar
Imaginarul medieval: forme și teorii by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
să reintre sub zodia sacrului, mai ales prin incinta casei terestre a divinității - biserica. El însuși necesitate și șansă a Mântuirii, Fiul în-trupat nu "cade", nu se prăbușește sub povara vreunui păcat, ci este "trimis", Cuvântul fiind primit de un receptacol uman pur: trupul (unic al) Mariei. Încercarea de identificare cu divinitatea prin cunoaștere duce, pentru Lucifer, ca și pentru Adam, la prăbușire și la anularea pentru totdeauna, respectiv la retragerea temporară a semnului ocrotitor, venit dinspre "acasa" raiului. Pedepsirea îngerului
Imaginarul medieval: forme și teorii by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
la fel când e vorba de electricitate, ascunsă În spatele acestor vorbe. Dar apanajul ei exclusiv este ordonarea unei structuri supramoleculare, când asocierea moleculelor ei Îi permite atât absorbția cât și cedarea de energie, mereu acordându-se cu mediul: sursă, respectiv receptacol. Și asta o face și când e vorba de magnetism, iradiere ori biocâmp, fie că e vorba de unul cu ghilimele, adică prezența unor elemente de mediu abiotice: metale, roci, fie fără ghilimele, când e vorba de prezența unor vietăți
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
având Îndeajuns, ne retragem pe un gard, În vreun pod, departe de drumul ce râurește destine umane. Dar să vă spun un secret din cadrul dihotomiei Ea-El ce vă definește specia, nu și pe a mea. Ea e un fel de receptacol, această jumătate a speciei adăpostind extrema avidă de energie. Iar treaba se amplifică odată cu vârsta, mai ales dacă nu există compensarea unui El; și mai ales că, după feleșagul speciei voastre, El „dă colțul“ mai grăbit decât Ea. Și așa
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
clipă de supremă euforie. Apoi m-am întors la normalitate. Nu mă transfomasem încă în broască. Nu suferisem nici o metamorfoză; mai degrabă atinsesem un soi de acomodare metafizică. Intrasem, pur și simplu, în contact cu zeii invizibili care trăiesc în receptacolul gigantic al naturii. Pământ primitor Pe-aici, pământul e incredibil de primitor. Prin contrast, uneori mă gândesc - așa cum am scris în Metamorfoze - că mi-ar plăcea să semăn în el dinți de balaur. Ca și în mitul fantastic despre fuga
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
timpul despre care vorbim, e o accepție vădit insuficientă. Căci contrastul tipic al epocii de tranziție nu înseamnă simpla coexistență a unor realități opuse, ci o sinteză sui-generis de sincronic și diacronic, o stare reflectând un proces. Prezentul e un receptacol de trecut și de viitor, care coboară din sfera abstracțiilor și dobândesc evidență materială: „De-o parte-un leu, de alta un tigru sângerat, / Ce se pândesc cu ochiul aprins și tulburat“, ca în poezia Primele obuzuri a lui V.
Alfabetul de tranziþie by Ştefan Cazimir () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1380_a_2729]
-
ei o bucată -/ o bucată din chipul satelitului palid". Sugestia afundării, a coborârii și a prizonieratului în adâncuri este prezentă și aici. Adâncul cuprinde totul, atrage atât umanul, cât și divinul, idealul. Cârciuma, motiv al peregrinărilor boeme, devine aici un receptacol al lumii, un loc de întâlnire al tuturor, o matrice fundamentală. Imaginile sunt cu atât mai tragice, cu cât nu se observă aici nicio posibilitate de evadare, nicio încercare măcar. Repetițiile sunt esențiale la Tonegaru, e cazul lui "înfundată" - "se
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
unei rețele de elemente interconectate, fiind doar un simplu moment dintr-un lanț nesfârșit de contribuții. Acest fapt implică o transformare a statutului operei de artă care devine un spațiu al negocierii dintre artist și privitor, pierzându-și caracterul de receptacol al viziunii artistului 63. Propunându-și să discute despre trei niveluri ale întrebuințării, despre utilizarea obiectelor, a formelor și a lumii, Bourriaud își pune problema felului în care se constituie condițiile locuirii culturii globale și ale receptării esteticii după apariția
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]
-
artistul e un filtru al esenței etnice, o încarnare a spiritului autohton. Și pe orice culme s-ar fi ridicat, el se încovoaie din nou, prin necesitatea de expresie a artei, către neamul său. Față de frumusețea întrezărită sus, el e receptacolul înălțat s-o primească în numele colectivității etnice. Față de neamul său, el e profetul care coboară solia strălucitoare din cer. „E în firea poetului adevărat, zice Guyau, să se creadă un pic profet și „la urma urmei, n-are dreptate? Orice
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
permi-? nd deșchideri de-a lungul str?zilor �n perspectiv?. Iar cerul pictat pe plafonul s?lii este o referin?? suplimentar? la teatrele antice neacoperite. Aceast? oper?, ultima a lui Palladio, ne spune �n ce m?sur? acest spa?iu, receptacol spectaculos al jocului teatral, omagiind Antichitatea, �n-scrie �n peisajul oră?ului din secolul al XVI-lea un semn de modernitate. Vilele �nc? din secolul al XVI-lea, intensitatea vie?îi urbane din Italia, induc�nd poate prin compensa?ie
Arhitectura în Europa: din Evul Mediu pînă în secolul al XX-lea by Gilbert Luigi () [Corola-publishinghouse/Science/892_a_2400]
-
deci, un substrat ontologic, dar și unul material. "Potirul" nu apare, totuși, în "Prăbușirea Casei Usher", este deci o completare barbiana, pentru a se servi de simbolistică lui destul complexă: format din două emisfere, din care cea de jos este receptacolul deschis al forțelor spirituale - viața intelectuală, gândirea pură, în timp ce cea de sus, care o acoperă, creează o sferă ce duplica simbolic Universul. Peste aceste straturi de semnificație, se așază cel al Graal-ului, ce reunește simbolismului căutării, cu cel al Regelui
Gândul din gând: Edgar Poe și Ion Barbu by Remus Bejan () [Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
atâtea pietre, o piatră devine sacră - și în consecință se îmbibă de Ființă - fie pentru că ea constituie o hierofanie sau conține mana, fie pentru că forma ei acuză un anumit simbolism sau comemorează un act mitic etc. Obiectul apare ca un receptacol al unei forțe exterioare care îl diferențiază de mediul său și îi conferă sens și valoare"67. Forța unei pietre rezidă în substanța ei simbolică, în originea ei ("piatra fulgerată" care vine din cer) sau în consacrarea ei (sacrificiu, jurământ
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
surâsul,/ palidă lumină, stăruie sărutul,/ veștedu-i sărut, de-a lungul vremii". Ceea ce urmează - și se arată drept urmă neștearsă, stăruitoare - este lumina ce însoțește această stranie dispariție. Cele ce nu par să fie decât semne lipsite de semnificație transpar în receptacolul unei prezențe, al unei parousii revelatoare. Răzbat prin limpezimea a ceea ce ele nu sunt, străbat transparența care le insolitează. Lumina urmează pretutindeni, căci ea e potența manifestantă a semnificabilului care ia trup, se formează comunicându-și prezența. Totuși, o prezență
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
doar în posibilitatea întrupării sale luminoase, a iradierii sale diafane. Diafanitate care deschide imaginii "un câmp de interactivitate (o "interfață", s-ar spune în zilele noastre) care posedă, în afara calităților de strălucire a diafanului (captare a luminii, transluciditate sau claritas, receptacol și transmițător de luciditas), calități specifice de reactiv sensibil comparabil, pentru a folosi o metaforă, cu epifania unei "fețe""15. Ceea ce se înfățișează "pretutindeni unde-ți porți surâsul" nu e prin urmare doar ceea ce e intuit ca strălucire, imagine "la
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
așezare tuturor celor ce se nasc, putând fi conceput fără ajutorul simțurilor, printr-un fel de raționament hibrid (...). El este de bună seamă cel pe care îl vedem ca într-un vis"14. Acest al treilea gen este locul ca receptacol (khôra) - sau doica devenirii - care nu este nici ființare inteligibilă, nici sensibilă; fără formă proprie ("lipsit de oricare dintre formele pe care urmează să le primească de undeva dinafară")15, el oferă loc de întipărire și de manifestare còpiilor, căci
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
de undeva dinafară")15, el oferă loc de întipărire și de manifestare còpiilor, căci "tot ceea ce există trebuie neapărat să se afle într-un anume loc și să ocupe un anumit spațiu". Important e însă, în cadrul discuției noastre, faptul că receptacolul, fiind locul în care formele inteligibile (invizibile) sunt primite drept forme- còpii (vizibile), e tocmai mediul de apariție a imaginilor: În cazul unei imagini, de vreme ce nici lucrul în virtutea căruia a luat ființă nu-i aparține ei însăși, ea - fiind doar
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
nu aparține în vreun fel imaginii 17. Pe de altă parte, imaginea nu ia naștere în lucrul pe care îl imaginează, ci în altceva, într-o existență care nu e nici a ei nici a lucrului, întipărindu-și forma în receptacolul care dă loc acestei nașteri. Este un al treilea gen intermediar, între inteligibil și sensibil, un pre-originar sau un inaparent prin sine, dincolo de opoziția dintre model și copie, văzut ca în vis și care nu poate fi gândit decât printr-
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
lumină", "sufletul este un ton fundamental"22, căci el dă forma matricială, modelul după care tot ce apare își înfiripă imaginea, ovalul sau elipsa, "formă paradigmă a lumii"23. Este chiar forma inimii ce respiră în ritmul undelor cosmice 24, receptacolul în care absolutul "prinde corp", iar lumea se arată "ca o palingenezie a ovalului"25. Inima e forma cerului în noi, ovalul ei fiind "profilul virginal al tuturor formelor", "o mai clară conștiință a cerului esențial"26, iar cerul e
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
ea se pune în propria punere de sine, stă în ea însăși, se închide în punere. În stagnare, materia e noaptea naturii, nevăzutul fără fereastră, fenomenul ratat. Dar acest a-fi-pus cuprinde în sine germenele dispunerii, al dispoziției deschiderii. Materia e receptacolul formei, desăvârșindu-se într-o apariție imaginală. Visul zidirii aici se ivește, în pre-manifestarea a ceea ce începe să crească, mai puternic decât moartea, să se arate în vizibilul posibil. Este poemul o astfel de zidire, care pornește din materia cuvântului
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
în zigzaguri imprevizibile și într-un sens ireversibil; el nu poate fi abordat decât frontal, nu prins din urmă, și asta în foarte scurtul interval al apariției sale bruște. Cu perspectiva foarte limitată și schimbătoare ce o oferea, Labirintul constituia receptacolul venirii sale, negativul său arhitectural; parcurgerea lui presupunea intrarea în regim de pândă tensionată, decepționată îndelung și sistematic. Venirea neprevăzutului e previzibilă; nu lipsesc decât detaliile ei, cotitura anume a parcursului unde se va ivi și modul cum o va
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
p. 198). Alkestis vine în întâmpinarea lui Admet, căutându-l peste tot cu o lumină nemuritoare în suflet (I, p. 203). Întunericul nu o înspăimântă, căci pentru ea, departe de a ascunde primejdii, noaptea e un cuib aerian,/ Un imens receptacol de Iubire (I, p. 205). Sfârșitul Alcestei urmează scăderea zilei și lăsarea întunericului : Oracolul a spus-o./ Ea va muri cu tonurile serii,/ Cu agonia Soarelui (II, p. 209). La început, este încă plin de lumină lacul în care Admetos
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
lui de vedere, oamenii n-ar trebui să se lase cu totul în voia nemuritorilor, căci se pot afirma independent de aceștia : Să te iei/ în propriile mâini, să faci/ din cuget și din suflet setea însăși/ a zeilor, un receptacol/ de neînlăturat a-ncrucișării/ voințelor cerești și o-mplinire/ pe care zeii n-o mai pot lăsa/ nafara vieții lor, să îndrăznești/ să stai în fața lor o flacără/ din focul lor erupt - e singura/ proorocire demn cunoscătoare (scena 6). La
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]