615 matches
-
lingvistică galiciano-portugheză în Evul Mediu. Poate fi predată în școli și în anumite zone din regiunile vecine. Într-o mică parte din regiunea Extremadura, separat de Galicia, unde se vorbește un dialect galician fala poate datorită colonistilor galicieni veniți în timpul recuceririi. În Galicia se vorbesc trei dialecte, unul occidental în zona Rias Baixas o zonă de coastă, dialectul central care ocupă majoritatea teritoriului Galiciei și cel oriental învecinat cu provinciile León, Zamora și Asturia. Istoric, limba Galiciano-Portugheză originară din Galicia și
Limba galiciană () [Corola-website/Science/309091_a_310420]
-
În "The Annotated Hobbit", Douglas Anderson furnizează întregul text al cărții publicate, cu comentarii și ilustrații. Edițiile de mai târziu au adăugat și texte din "The Quest of Erebor" - carte în care se explică cum și de ce Gandalf a aranjat recucerirea Muntelui Singuratic („Erebor” în sindarină). Comentariile lui Anderson prezintă numeroase surse adunate de Tolkien când pregătea textul, precum și un istoric detaliat al schimbărilor făcute de Tolkien în diferitele ediții publicate. Alături de adnotări, textul conține ilustrații prezente în multe ediții traduse
Hobbitul () [Corola-website/Science/302732_a_304061]
-
Flavius Belisarius, Belizariu sau (Greacă: Βελισάριος, "Belisarios") (505(?)-565) a fost unul dintre cei mai mari generali ai Imperiului Bizantin și unul dintre cei mai faimoși generali din istorie. A reprezentat elementul-cheie in planul Împăratului Iustinian I de recucerire a Imperiului Roman de Apus, ce fusese pierdut barbarilor cu un secol în urmă. Cu o reputație asemanatoare cu a altor generali faimoși din istorie precum Hannibal Barca, Iulius Caesar, Alexandru cel Mare sau Napoleon Bonaparte, a dovedit ingeniozitate și
Belisarie () [Corola-website/Science/313509_a_314838]
-
armata ce înainta pe drumul către capitala vandalilor, Cartagina. Măsura a fost menită să împiedice forțele inamice de a întrerupe aprovizionarea armatei, și pentru a se evita repetarea înfrângerii dezastruoase petrecute cu 35 de ani în urmă, în încercarea de recucerire a Africii de Nord. La 13 septembrie 533 armatele Bizanțului întâlnesc la 16 kilometri de Cartagina, trupele conduse de regele vandal Gelimer. La numai câțiva kilometri distanță, o divizie mixtă romano-hună învingea trupele conduse de Gibamund, vărul regelui vandal, confruntare
Belisarie () [Corola-website/Science/313509_a_314838]
-
viceregat în nou-descoperitele părți ale Indiei mult mai târziu în acel an, contract care a fost semnat în câmpul de luptă Santa Fe, unde regii catolici așteptau cucerirea) de către Isabela și Ferdinand Catolicii și trupele lor creștine din Castilia Reconquista (Recucerirea) Peninsulei Iberice s-a încheiat. După ce au fost alungați și moriscos, orașul a căzut într-o importantă criză economică. Din anul 1492, în Granada se află o arhiepiscopie. Universitatea a fost construită între 1526 și 1531 și a fost în
Granada () [Corola-website/Science/297878_a_299207]
-
asasinat. Aceștia se strâng în orașul Tyr de unde pornesc împotriva contelui pentru a cere socoteală. Bohémond cucerește Gibelet însă este obligat de vasalii săi să-l restituie familiei Embriaco. Tot acest conflict se petrece pe fondul reluării ofensivei mamelucilor pentru recucerirea teritoriilor creștine. Pe 18 mai 1268, după numai două zile de asediu, garnizoana de 8000 de soldați predau Antiohia lui Bairbas I iar până in 1287 (când este cucerit ultimul oraș din principat, Laodiceea) anexarea este completă. Evident că după
Comitatul de Tripoli () [Corola-website/Science/298739_a_300068]
-
statală mare pe teritoriul Azerbaidjanului. Populația din Manna era preponderent sedentară. Capitala regatului Manna a fost o perioadă îndelungată orașul-cetate Izirtu ("Zirta"). În cadrul acestui regat a avut loc procesul consolidării etnice: conducătorii regatului Manna s-au ocupat nu numai de recucerirea pământurilor ocupate, dar și de unirea într-un stat unitar a populației împrăștiată în diferite regiuni. În anii 20 sec. IX î.e.n. Manna deja ocupa o parte însemnată din teritoriul raionului Urmia. Puterea suveranului era destul de mare, deși se limita
Istoria Azerbaidjanului () [Corola-website/Science/309141_a_310470]
-
Moldova părea tot mai evidentă. După ce Moldova a pierdut Chilia și Cetatea Albă în 1484, Ștefan cel Mare a fost nevoit să uite divergențele sale cu regele poloniei Casimir IV Jagiellon. În 1485, în schimbul unei alianțe antiotomane, având ca scop recucerirea Chiliei și Cetății Albe, Ștefan cel Mare a depus "Jurământul de la Colomeea", prin care se recunoștea drept vasal al regelui Poloniei pentru provincia Pocuția. Spre deosebire de Principatul Moldovei, care era teritoriu independent, Pocuția, deși controlată de domnitorii moldoveni între 1387 și
Bătălia de la Codrii Cosminului () [Corola-website/Science/303542_a_304871]
-
tatăl acestuia. În 1494, Ioan Albert și Ștefan s-au întâlnit la conferința de la Levoča cu regele Ladislau al II-lea al Ungariei și electorul Johann Cicero al Brandenburgului, și au făcut planuri pentru o expediție împotriva Porții. Obiectivul era recucerirea Chiliei și Cetății Albe. Totuși, Albert avea drept scop ascuns cucerirea Moldovei și detronarea lui Ștefan. Aceste planuri au fost aflate de Ștefan la scurt timp înainte de data planificată pentru intrarea armatelor aliate în Moldova. Ștefan s-a grăbit atunci
Bătălia de la Codrii Cosminului () [Corola-website/Science/303542_a_304871]
-
Virginia, unde numele îi este spălat de vina capitulării, dar demisionează pentru că nu este de acord cu reorganizarea milițiilor coloniei. În 1755 Washington este adjunctul generalului britanic Edward Braddock în nefericita expediție Monongahela. Acesta a fost un efort major de recucerire al zonei Ohio. În timp ce Braddock este ucis și expediția se sfârșește într-un dezastru militar, Washington se distinge ca eroul de la Monongahela. Rolul lui Washington în timpul bătăliei este încă dezbatut, biograful Joseph Ellis, afirmă că Washington a călărit de-a
George Washington () [Corola-website/Science/297957_a_299286]
-
(1217-1221) a fost o încercare de recucerire a Ierusalimului și a restului Țării Sfinte prin cucerirea mai întâi a regatului Egiptean ayyubid. Papa Honorius al III-lea a organizat armatele cruciate conduse de Leopold al VI-lea al Austriei și András al II-lea al Ungariei și
Cruciada a cincea () [Corola-website/Science/306656_a_307985]
-
deja antrenați în luptele cruciada împotriva catharilor. În 1215, Inocențiu al III-lea a convoacat Conciliu al patrulea de la Lateran, unde papa a discutat alături de Patriarhul latin al Constantinopolului Raoul de Merencourt printre alte probleme ale bisericii și posibilitățile pentru recucerirea Țării Sfinte. Inocențiu dorea ca această cruciadă să se afle sub controlul total al papalității, la fel cum fusese prima cruciadă, pentru a evita greșelile din cruciada a patra, care fuseseră provocate de manevrele vențienilor. Inocențiu a făcut planuri ca
Cruciada a cincea () [Corola-website/Science/306656_a_307985]
-
numele de "Danelaw". Mulți dintre ei au devenit fermieri și comercianți și s-au stabilit la York, ca un oraș de frunte mercantil. În prima jumătate a secolului X, armatele engleze conduse de descendenții lui Alfred de Wessex au început recucerirea zonelor scandinave din Anglia, ultimul rege scandinav, Erik Bloodaxe, fiind expulzat și ucis în 952, unind cele șapte regate engleze într-un singur regat. În 1070 au ocupat sudul Italiei și Sicilia. Ulterior, s-au stabilit în Islanda, locul de
Vikingi () [Corola-website/Science/297254_a_298583]
-
Relatările despre abuzurile musulmanilor asupra pelerinilor creștini care se îndreptau către Ierusalim și alte locuri sfinte din Orientul Mijlociu au întărit zelul cruciaților. Papa Urban al II-lea a fost primul care a propus în mod public ideea unei Cruciade pentru recucerirea Țării Sfinte, cu vorbele sale cunoscute: ""Deus vult!"" ("Dumnezeu o dorește!") Vecinul Europei Occidentale către sud-est era Imperiul Bizantin, locuit tot de creștini, însă de rit ortodox. Sub împăratul Alexios I Comnen, Imperiul era în principal limitat la Europa și
Prima cruciadă () [Corola-website/Science/304708_a_306037]
-
Ierusalimul în fața selgiucizilor în 1076, însă îl recuceriseră de la ortoqizi în 1098, când cruciații erau pe drum. La început, ei nu i-au considerat pe cruciați o amenințare, presupunând că erau trimiși de către bizantini, și că se vor mulțumi cu recucerirea Siriei, neatacând Palestina; nu au trimis o armată împotriva lor decât atunci când aceștia ajunseseră la Ierusalim. În martie 1095, Alexius I a trimis emisari către Conciliul de la Piacenza, pentru a-i cere ajutorul Papei Urban al II-lea împotriva turcilor
Prima cruciadă () [Corola-website/Science/304708_a_306037]
-
prosperitate în secolul al XII-lea. Influența dinastiilor musulmane din răsărit a crescut treptat. Musulmanii au fost nevoiți să caute o politică coerentă împotriva cruciaților, care a dus în cele din urmă la unirea lor sub comanda lui Saladin și recucerirea Ierusalimului. Deși în zilele noastre, expediția militară care a cucerit Ierusalimul este denumită Prima cruciadă, în acele vremuri militarii care au participat la ea nu se considerau "cruciați". Termenul "cruciadă" a apărut în secolul al XIII-lea în documente în
Prima cruciadă () [Corola-website/Science/304708_a_306037]
-
de Dunăre. În vremea lui Iustinian, a fost dat un nou cod de legi, care va rămâne cunoscut cu numele de "Codul lui Iustinian", și a fost reconstruită catedrala Hagia Sophia (Sfânta Înțelepciune) în forma ei actuală, între ani 532-537. Recuceririle din vremea lui Iustinian nu vor dura, Italia va fi atacată de lombarzi în 568, iar sudul Spaniei, va fi pierdut din nou, în câteva decenii, iar conflictele cu persii vor reîncepe (în vremea lui Iustinian, romanii au plătit un
Imperiul Roman () [Corola-website/Science/296805_a_298134]
-
1146, de la care dată și până la 1209 narațiunea fiind continuată de către Otto, abate de St. Blasien (în Pădurea Neagră) (d. 1223). În "Chronica", Otto de Freising povestește despre o întâlnire a sa cu episcopul Hugue de Jabala cel care, după recucerirea Edessei de către musulmani, a fost trimis la papa Eugeniu al III-lea pentru a-l anunța nefericita veste. În versiunea lui Otto de Freising, Hugue de Jabala i-ar fi povestit cronicarului despre un rege nestorian din răsărit, care ar
Otto de Freising () [Corola-website/Science/324412_a_325741]
-
reprezentanți germanici că vandalul [[Stilicon]], suevo-goticul Ricimer, frâncul Arbogast ajungând în funcții înalte. Goții au reușit să controleze instituția imperiala în ultimele două decenii de existență. Ultimii împărați, printre care Majorian și Anthemius au încercat să revitalizeze prestigiul imperial prin recucerirea Africii vandale, dar fără succes. Provinciile manifestau tendințe de autonomie după sute de ani în care s-au aflat sub control român. După 450 , Imperiul Român de Apus s-a redus doar la Italia. Britania a fost abandonată, în Africa
Migrația popoarelor () [Corola-website/Science/305010_a_306339]
-
Matilda a fost asediată la Oxford însă a scăpat fugind la Wallingford. În 1141, ea a scăpat de la Devizes deghizându-se. În 1148, Matilda și fiul ei Henric s-au întors în Normandia, după decesul lui Robert de Gloucester și recucerirea Normandiei de Geoffrey. La sosirea lor, Geoffrey s-a retras la Anjou. Primul fiu al Matildei, Henric, a dat semne că va deveni un lider de succes. În 1147, la vârsta de 14 ani a însoțit-o pe Matilda în
Împărăteasa Matilda () [Corola-website/Science/327289_a_328618]
-
împotriva armatelor Romei și Pergamului la Magnesia. Oastea romană-pergameză a câștigat bătălia, și Antioh a fost forțat să se retragă. Războiul a fost dezastruos pentru seleucizi, întunecându-i toate realizările lui Antiohie cel Mare (asigurarea vasalității Parției și regatului Greco-Bactrian; recucerirea Siriei-Coele și a unor teritorii indiene). Printre termenii tratatului de la Apamea, Antioh a trebuit să plătească 15.000 de talanți de argint, ca o indemnizație de război, și a fost forțat să renunțe la teritoriul său de la vest de Munții
Războiul Sirian () [Corola-website/Science/320442_a_321771]
-
martie 1201, Varna, Kaloian a poruncit ca prizonierii greci să fie îngropați de vii. Speriat de acțiunile acestuia, Alexios Angelos a încheiat cu el o pace grea pentru imperiu. Vestea morții sultanului Saladin a născut în Europa noi vise de recucerire, a deschis apetit de cruciadă unor noi nobili, aflați în căutarea norocului, și însuși succesorului lui Frederic I Barabarossa, împăratul Henric al VI-lea. Fiul învățase din experiența tatălui. El știa că orice expediție cruciată, purtând în ea sâmburele universalismului
Alexios al III-lea Angelos () [Corola-website/Science/316367_a_317696]
-
insulelor Ionice, Ciclade, Sporade, sud vestul Peloponezului, Galipoli, câteva regiuni din Albania, iar ceva mai târziu, insula Creta. Alte trei state, Niceea, Epirul și Trapezuntul erau păstrate de bizantini, primul dintre ele constituind nucleul de unde va începe, spre sf. Secolului, recucerirea bizantină. Cât despre fiul împăratului bizantin, acesta, la 18 iulie 1203, abandonând orașul împresurat de cruciați, Alexios III Angelos a fugit la Adrianopol, însoțit doar de fiica sa preferată, luând cu sine zece chintale de aur. Cel mai laș dintre
Alexios al III-lea Angelos () [Corola-website/Science/316367_a_317696]
-
plan semicircular adaptate artileriei. A servit drept reședință nobiliară pentru toți regii care până în 1552 au poposit la Timișoara. În perioada ocupației otomane (1552-1716), a servit drept reședință a beglerbegilor Pașalâcului de Timișoara. Datorită asediului imperialilor, care a dus la recucerirea Banatului, castelul a fost deteriorat, astfel că după 1716 s-a impus renovarea lui. Însă funcția lui a fost schimbată, fiind transformat în cazarmă de artilerie și depozit militar. În anul 1849, revoluționarii maghiari, asediind Timișoara, au distrus castelul din
Castelul Huniade din Timișoara () [Corola-website/Science/301419_a_302748]
-
a ostrogoților în timpul lui Theodoric cel Mare și imediat după aceea. În 540, în timpul "războiului gotic" dintre 535 și 554, Ravenna a fost ocupată de către generalul Imperiului de răsărit Belisarie. După acest eveniment, orașul a devenit sediul guvernatorului provincial. După "recucerirea justiniană", stuctura administrativă a Italiei a urmat, cu câteva mici diferențe, vechiul sistem instaurat de împăratul Dioclețian și menținut de Odoacru și de regii goți. În 568, longobarzii conduși de regele Alboin, împreună cu alți aliați germanici, au invadat Italia de
Exarhatul de Ravenna () [Corola-website/Science/324529_a_325858]