92 matches
-
modernității inițiatoare pentru diseminarea fractală a informației (mai ales sub aspectul "procesului cooperant Gutenberg") este în epoca actuală recuperat, mai ales prin fenomenele internet. Toate acestea conduc la sublimarea postmodernității dar, mai ales, a modernității timpurii, în izomodernitate, care sintetizează redempțiunea modernității în izomodernitate, ambele epoci prin contrast formal cu postmodernitatea relativizantă. Noua paradigmă a modernismului, potrivit grilei metodologice a complexității, este reliefată în tabelul următor: Modernitate inițiatoare versus izomodernitate redempțională Periodizarea modernității Caracte ristici ale etapelor epocii moderne; restructurări morfogenetice
Societatea izomodernă. Tranziții contemporane spre paradigma postindustrială by Emil E. Suciu [Corola-publishinghouse/Science/1062_a_2570]
-
multe ziare l-au refuzat... Mai târziu renumitul scriitor, pe care un american, cunoscut de mine la Moscova, l-a pus alături de cei câțiva români prin care ne cunoștea el pe noi, Lipatti, Enescu și Brâncuși, a simțit nevoia unei redempțiuni și s-a făcut preot. Iată, am gândit eu, când am auzit de această ultimă știre, cum poți deveni curat și intangibil după o viață plină de peripeții... În toamnă am părăsit Bucureștiul și m-am prezentat la recrutare, la
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
o "sublume; un conglomerat rezidual în continuă fermentație logoreică. O formațiune teratologică"27. Secția și carnavalul sunt singurele posibile diviziuni ale acestei pseudoumanități amorfe al cărui etalon este pișicherul și față de care Cănuță și Anghelache îndeplinesc un rol christic de redempțiune. Absolutizarea presupusă de abordarea sintetică a tipologiei este întotdeauna pandant al privirii analitice pentru că, în ciuda uniformizării, universul uman caragialian "se sustrage calapodului" (Zarifopol). Din această radiografiere în diagonală a contribuțiilor exegetice în domeniul tipologiei caragialiene rezultă diversitatea abordărilor, dar și
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
iubitei, are douăzeci de ani, e-atît de proaspătă, te ascultă cu ochii mari, ca un copil. Pe urmă mîna urcă, coșmarul se destramă, ceașca cu cafea se sparge, se răstoarnă scaunul și după 9 luni apare-un nou-născut. Puterea de redempțiune a cuvîntului... zice Ștefan. În sens religios, am dubii că te poți mîntui prin cuvînt, mai ales dacă-l obligi să facă proze scurte. În oricare alt sens, te poate ajuta, teoretic, să-ți păstrezi identitatea. Izbăvindu-te de ceilalți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
ca un ultim interludiu, care e și un capăt de drum. Căci ultimele două volume amintite continuă mai degrabă filonul elegiac al operei, cu discursul poetului solitar, cu o tot mai acută conștiință a marginalizării sale, atenuată doar de speranța redempțiunii prin poezie, într-un elan de „unanimă înfrățire” cu „mulțimea” ea însăși victimă a injustiției. Motivul liric al călătoriei ca descoperire a unui univers elementar sau al feeriei citadine, cu desfășurările lor caleidoscopic-spectaculare, face loc rătăcirii însinguratului într-o lume
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
inconștientă și carnavalescă exaltare în Anul României Universale, printr-o tristă și grandioasă emigrație. Suferința reală, banalizată prin supraexpunere sau supralicitare, devenise un produs de export, un simplu slogan identitar-publicitar care nu mai ducea nici spre compasiune și nici spre redempțiune. Atunci am găsit una din temele romanului Asediul Vienei, înscrisă în strigătul voios-bezmetic al lui Gheretă: „Oameni buni, am învins! Oameni buni, am murit!“. El anunța în fapt moartea unui punct cardinal, Estul, cu conotații politice. Orice pierdere lasă în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2207_a_3532]
-
în totalitatea ei armonioasă, tânjește de dorul pierdutei sale purități", "tinde spre absolut"4. Aspirație care înseamnă o trudnică încercare de ascensiune, de ridicare a informului spre forme și a acestora spre Formă; este o trecere prin spațiul unei dureroase redempțiuni, iar ceea ce dă puterea înălțării este sufletul al cărui dor se identifică cu cel al materiei: "Nuanțele trecerii sunt infinite ca palorile cerului vesperal. Chiar în monstruoasa ei diformitate, materia e pătrunsă de dor. O memorie a esenței, un dor
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
Însă, contrar presupunerilor mele, Lazarus renunță la muțenia lui de atâtea ori ermetică și îmi explică oarecum stânjenit: -Într-adevăr, îngerul n-a ajuns jos. L-am oprit eu... Nu poți trimite pe pământ, ca mesager al cerului, ca promisiune a redempțiunii, ca avertisment pentru cei aflați pe un drum al rătăcirii și al răului, nu poți trimite un înger mort, cadavrul unui înger. Mesajul este exact pe dos decât cel scontat, este un mesaj negativ, este un semn al întunericului... Fiindcă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
afișat stoicism aristocratic, ca și prin pesimismul și eleganța oraculară profesate, ocupă un loc aparte În memoria cititorilor francezi. Mai mult, Pascal Quignard, deși fidel convingerii că cel mai mare blestem al umanității este acela de a resimți permanent nevoia redempțiunii - așadar și pe aceea a unui Salvator - se așează totuși În pragul castelului Isoldei celei Albe, cu stiloul În mînă, oferindu-i mîntuirea, adică un cal troian. Pascal Quignard se vede de fapt urmașul lui Albucius, autorul frazei citate În
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
Dar, și atunci când procesul s-a declanșat, românii, care aflaseră câte ceva despre „the American Way”, nu s-au lăsat seduși de mitologia șansei numite Lumea Nouă. Pentru ei, pământul spre care se îndreptau atâția visători nu era un țărm al redempțiunii, unic și suficient celui devenit american. Așa se explică revenirea în țară a primilor descinși pe tărâmul Americii, care nu erau de fapt niște adevărați emigranți. întoarcerea acasă, după adunarea unei sume de bani, nu se datora numaidecât inadaptării românului
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
-te bine, Tata! Marea Roșie se desparte!/ Cum s-a făcut, nu-nteleg nici eu". E o salvare ce vine din chiar mersul autodistructiv al golului luciferic, din divină dialectica a tranziției golului către plinul semnificativ, al negației către afirmație. O redempțiune a tăgadei care-și da foc. O eternă reîntoarcere, sub semn liturgic: "Golul nu-i pe planul făcutului. Cîtă vreme nu se/ desăvîrșește, golul dăinuie susținut oarecum de/ sminteala. Ci de-a atins starea de gol desăvîrșită,/ golul se osîndește
După un model dantesc by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/18151_a_19476]
-
sonore doar iuțeala cepei respingătoare? Cu siguranță că atunci singurătatea compozitorului român nu mai înseamnă neapărat vid, orgoliul uman având tot atâta groază de vid ca și natura fizică, ci, dimpotrivă, se poate converti în asceză, semn al unei posibile redempțiuni.
Singurătatea compozitorului by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/14361_a_15686]
-
prețuită în Evul mediu. Condamnații la spânzurătoare imploră asistența să se roage pentru ei, pentru ca Grația Divină să se reverse și asupra lor. Poetul-preot se căiește pentru că s-a lăsat atras de plăcerile carnale în detrimentul spiritualității, se spovedește și invocă redempțiunea. Căința sa este acentuată prin descrierea crudă și cutremurătoare a cadavrelor în descompunere, imagine inspirată, probabil, din insuportabilul spectacol macabru al „Osuarului Inocenților”, în contrast cu evocarea temelor religioase. Întreaga construcție a catrenului este perfect echilibrată, lipsită de cuvinte inutile sau plasate
François Villon () [Corola-website/Science/298721_a_300050]
-
De altfel, în una din scenele cărții, Raskolnikov îi poruncește Soniei să citească celebrul pasaj al învierii lui Lazăr din Noul Testament. În această cheie religioasă este scris și epilogul romanului, unde protagonistul, aflat într-o închisoare din Siberia, păstrează speranța redempțiunii și a unei vieți purificate de păcat. « Dar aici începe o altă poveste, povestea regenerării treptate a unui om, a renașterii lui progresive, a trecerii lui pe nesimțite dintr-o lume într-alta, într-o realitate nouă, necunoscută de el
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
este un simbol al Cuvântului și al valențelor lui artistice nelimitate; spre deosebire de potirul „secătuit” al religiei, de zădărnicia rugăciunilor către un Dumnezeu absent, potirul artei se umple de sens fără încetare, precum un „corn al abundenței”. Povestirea "Grație" parodiază tema redempțiunii și atenționează că învățăturile Bisericii nu sunt corect receptate de oamenii de rând: sunt ridiculizate, vulgarizate sau reduse la simple superstiții. Despre doamna Kernan, soția protagonistului, naratorul dezvăluie următoarele: „Pentru ea, religia devenise o obișnuință [...] Dacă i s-ar fi
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
lume, omul devine "Condamnatul" ("der Verurteilte") ca în "Colonia penitenciară" sau "Parazitul" ("Ungeziefer") ca în "Metamorfoza". Rolul personajelor feminine în proza kafkiană este unul disputat. Karl-Bernhard Bödeker remarcă antifeminismul lui Kafka, faptul că femeile nu pot acționa ca agenți ai redempțiunii și îi distrag pe protagoniști în complexe labirinturi sentimentale. Alți critici le consideră, dimpotrivă, căi de acces spre transcendent (Deleuze/Guattari, Politzer) sau alter ego-uri ale scriitorului (Erich Heller). Această dualitate, capcană și sprijin, nu este singurul paradox feminin. Femei
Franz Kafka () [Corola-website/Science/296791_a_298120]
-
salvat de refugiul în vis, acolo unde și spectacolul pentru regina Angliei este cu putință. Un concert grandios, de proporții cosmice, în care își găsește locul și soția lui, violonista cu mințile pierdute, încheie filmul. Am spus „salvat", dar și redempțiunea, chiar fantasmatica, are un preț. Mai ales la acea vârstă. Într-o fulgerare de o secundă, în tumultul muzicii se ițește chipul hidos transformat de boală, de bătrânețe, al femeii. Sorrentino nu ne lasă să ne bucurăm fără nicio grijă
Cannes 2015. Când Mădălina Ghenea îl fotografiază pe Sir Michael Caine by Magda Mihăilescu () [Corola-website/Journalistic/102035_a_103327]