369 matches
-
lectorul. Studiile din prezent, analizează profund locul, rolul, valoarea si interdependenta celor trei factori. Din mai multe puncte de vedere, genetic, istoric, sociologic etc. Genetic, opera literara este privită ca o rezultantă a unui complex de factori raportați la autor, reductibili în ultima instanță la: mediul socio istoric, temperament, apartenența socio culturală, formația intelectuală a autorului, evenimentele majore ce i-au modelat personalitatea. Toți acești factori condiționează creația. Creația literară pentu preșcolari este acea categorie a literaturii care se adresează copiilor
DARURI ŞI GÂNDURI PENTRU MAMA by Lenţa Neacşu () [Corola-publishinghouse/Science/1153_a_2221]
-
interacționist, respectiv ca predispoziții comportamentale relativ stabile, însă manifestate și în funcție de caracteristicile situației. De pildă, conform acestei conceptualizări, anxietatea unei persoane este dată ca urmare a interacțiunii dintre trăsătura nevrotismului și gradul de stres indus de situație. Această concepție este reductibilă la formula interacționistă introdusă de Lewin: C = f(P, S). Pentru a putea aplica formula în practică este necesar ca situația să aibă cel puțin o dimensiune măsurabilă care să poată fi relaționată funcțional cu trăsătura. Conceptualizarea se bazează pe
[Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
adică țările cu cel mai mare PIB/locuitor. Ca urmare, Banca Mondială utilizează ca unitate internațională de măsură a capacității economice a unei țări măsura în care aceasta este asemănătoare sau se îndepărtează de modelul ideal al economiei capitalismului dezvoltat, reductibil la cel al economiei americane. Teoretic, putem contesta acest mod de a măsura „dezvoltarea economică” - și, mai mult, de a măsura astfel prosperitatea unei societăți -, însă faptul că aproape oricare alt indicator al prosperității unei societăți se corelează pozitiv cu
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
a întâmplat în istorie). Etichetele puse de oameni sunt imperfecte, relative, vulnerabile, mai ales când se vizează acte psihice interioare, opinii, credințe. Stabilirea depărtării sau apropierii noastre de Iisus Hristos nu este de competența individului de lângă noi. Credința nu este reductibilă la un număr, la o formulă. Adevărații credincioși nu sunt întotdeauna numai cei care declară că sunt! Credința multora dintre noi nu este exteriorizată, strigată în gura mare. A ține morțiș să „evaluezi” credința altuia e un fel de blasfemie
[Corola-publishinghouse/Science/2256_a_3581]
-
procedeele narativ-descriptive ale romantismului (care folosea alegoria și "fabula" drept vehicule ale viziunii), pentru a "traduce" exclusiv la nivelul expresiei "conținutul"/ "sufletul" artei romantice. Astfel, dimensiunea vizionar-metafizică a imaginarului romantic lua în expresionism o formă mai austeră și mai dramatică, reductibilă la dimensiunea minimală a existenței în sine și a trăirii pure, fără suportul vreunui "subiect" sau al vreunei "idei" oarecare. Romantismul ar ilustra, așadar, numai una dintre formele imaginarului melodramatic, care-și găsește însă împlinirea cea mai desăvârșită (ca "mode
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
vrea sub nicio formă să cadă în capcana excitației pur libidinale făcute să se consume, previzibil, la nivelul unei sensibilități periferice. El se îndrăgostește de sufletul Igeei, simțindu-se atras mai curând de ceea ce am numi latura "muzicală" a feminității (reductibilă, după convingerea sa, la dinamism, sugestie și mister). În consecință, "ceea ce e static și bine definit (i.e., plastic) nu atrage" afirmația, trebuie precizat, îl privește doar pe călătorul lovinescian, poposit la Florența cu gândul de a-și trata boala (plus
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
de "scenete și fantezii", unde "realitatea", în loc să fie investigată cu ochi de prozator, devine un repertoriu de teme, personaje și situații-tip pentru uzul autorilor dramatici. Ca atare, accentul pus pe reprezentare transformă narațiunea într-o simplă funcție a portretului, reductibil și acesta, în ultim resort, la o singură trăsătură dominantă, ca în caracterologia clasică (de unde și nota caricaturală, acuzată de recenzenți). Dar, cum omul e o ființă dialogală, psihologia sa trebuie integrată într-o structură generică, transindividuală (situația "dramatică" cea
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
care am pomenit, astfel încât, "fiind absolut determinat în privința conținutului psihic și a motivelor lui, se bucură de o libertate nu mai puțin absolută în ceea ce privește numărul și stilul variațiilor formale"155. "Romanul începuturilor" desemnează, nu-i greu de priceput, categoria romanescului, reductibilă la doi factori esențiali: 1. conținut (psihic, n.n.) obligatoriu; 2. formă nedeterminată. Cu toate acestea, romanul lovinescian se diferențiază de modelul originar, al romanescului pur, prin faptul că împrumută și formei sale exterioare caracteristicile teatral-melodramatice ale "formei interne" (a "conținutului
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
grație îl reprezintă sfârșitul deceniului al treilea, când criticul își însușește, după cum am menționat, o metodă de lucru foarte productivă, configurând o poetică originală, de natură melodramatică, axată pe amplificarea repetitivă, "în serii" succesive de episoade, situații și personaje-tip, reductibile în ultim resort la clișeu. Descoperirea filonului romanesc coincide, așadar, cu aproprierea unui procedeu tehnic (serialitatea) furnizat de inspirația contopirii primelor două romane de tinerețe (Aripa morței, Lulù) într-unul singur (Viața dublă), procedeu menit a dezvălui "în oglindă" legăturile
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
care distincția dintre "vreau" și "pot" nu e clară. Nu trebuie să facem însă confuzie între dimensiunea psihologică a structurii melodramatice în sine și psihologia personajelor melodramei: melodrama exteriorizează de fapt însăși structura impersonală a psihicului (nu întâmplător, "personajele" sunt reductibile la un sistem de roluri stereotipe, în funcție de maniheismul moral și de caracterul simbolic al narațiunii). Așa se explică de ce retorica melodramei ilustrează, după cum s-a spus, refuzul cenzurii, victoria asupra tendințelor către refulare, înfrângerea "principiului realității", și în același sens
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
patra temă a prezentului, pentru persoana a III-a indicativ singular: ar-e). Verbele a da și a sta merg împreună prin „regularitatea” neregularităților care le caracterizează în flexiune. Ele prezintă tot patru forme de realizare a rădăcinii, care sunt, însă, reductibile la trei, dacă sunt privite dintr-o altă perspectivă. Considerând rădăcina elementul morfologic rămas după înlăturarea flectivului din structura unei forme verbale, cele patru rădăcini ale verbelor a da și a sta ar fi: (1) - rădăcina da(sta-), la tema
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
se răspândește - ceea ce stă în destinul ei - diferența lor e menită să se neutralizeze. Distanța care califică genialitatea nu e din acest punct de vedere decât temporară: între poetul profet și cei care îl urmează nu e decât un interval reductibil. Saint-simonismul oferea astfel în același timp o formulă prin care optimismul progresist al iluminismului era aplicat în câmpul realităților naționale, și una dintre cele mai simple "rețete" de producere a geniului. 2.6. Cum se nasc luceferii: radiografia unei admirații
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
grupuri de referință: părinți, grupul de prieteni de aceeași vârstă (peer group), modele oferite de literatură, sau construiește el singur modele printr-o sinteză personală a celor de circulație. În concepția lui Skinner (1971), înseși natura și substanța valorilor sunt reductibile la procesele de achiziție a acestora, în fapt la examinarea condiționărilor relevante ale mediului social. În acest fel, așa-numitele „judecăți de valoare”, considerate tradițional în afara științei - axiologia se ocupă de ele, dar nici ea nu poate răspunde la întrebarea
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
mișcă în vidul identificat de atomiști cu neființa - dat fiind că mișcarea n-ar fi posibilă într-un plin. Așadar, la ei, neființa există și coincide cu vidul. În această ordine de idei, necesitatea se identifică cu destinul, el însuși reductibil la forțele care constituie materia. Acest dispozitiv fizic rămâne neschimbat de-a lungul secolelor: particule indivizibile, mișcarea lor în vid, înlănțuirea lor văzută drept cauză și, în același timp, condiție a realului - descoperirile cele mai recente ale fizicii nucleare nu
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
a ceea ce este adevărat, contra zeilor și a sufletului imaterial și depășește fabulațiile pitagoriciene reciclate de Platon. Ideea de soartă, care trimite la o transcendență, nu are sens; dacă există totuși, soarta este relativă la o serie de cauzalități materiale reductibile la un proces de cunoaștere. Democrit recurge la rațiune, pe care o consideră un instrument solid și o opune credințelor - în special celei referitoare la o lume nevăzută. Zeii nu există, iar de ceea ce nu există n-avem a ne
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
dovadă de culpabilitate jenantă, recuză momentul istoric sau geografic pentru a nu lua în considerare decât ideile pure, cerul inteligibil și cauzalitatea ideală - cifre, numere, idei, forme... Realul epicurian pleacă de la pământ, de la o realitate încarnată, de la o cauzalitate fenomenală reductibilă la niște înlănțuiri raționale. De la trup așadar: teoria atomistă propune o explicație a gândirii care se sprijină exclusiv pe o fizică simplă. Mișcarea atomilor în vid. Cum toate evenimentele care constituie realitatea țin de această cauzalitate materială, lucrurile stau în
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
cu patru secole înaintea erei noastre, ea făcea o adevărată spărtură în cerul filosofic, asemenea unui fulger uriaș și de lungă durată. Carnea gândește, trupul reflectează, materia elaborează, atomii cugetă. Și aceste procese complexe iau naștere sub învelișul unei ființe reductibile la numele ei. Identitatea unui filosof coincide foarte exact cu fiziologia, cu biologia, cu anatomia lui. Ce știm despre acest trup filosofic? Starea lui precară, fragilitatea lui, faptul că nu a cunoscut niciodată în viața lui ceea ce Nietzsche numește Marea
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
infernul din Phaidon, sau chiar Gyges, greierii, Er, Theuth, tot atâtea ficțiuni destinate să suplinească lipsa cauzalității raționale, științifice într-un fel, cauzalitate la care aspiră Epicur. Pentru că acesta propune explicații multiple, nu și contradictorii, care țin toate de ipoteze reductibile la niște înlănțuiri logice. Epicur avansează idei imanente asupra compoziției unui curcubeu, a naturii unui fulger, a cauzelor trăsnetului, a originii ploilor, a formării norilor, asupra comportării unei stele căzătoare, a construcției lumilor și a compoziției materiei. Niciuna nu face
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
al lui Lucrețiu, Memmius dovedește că prietenia pare adesea cu atât mai sublimă cu cât este destinată să rămână o dorință pioasă... 5 O zugrăvire a elanului vital. Pentru detractorii săi, materialismul apare adesea ca un mecanicism sumar, încremenit, rece, reductibil la o ecuație matematică. În secolul Luminilor, metafora omului-mașină a accentuat această trăsătură: scripeți, roți dințate, angrenaje, înainte ca revoluția industrială să adauge pistoane, tracțiuni, presiuni și ca referința la motor să dispară apoi în favoarea alteia: hard-disk-ul informatic. În orice
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
cuvântul ei de spus pentru a risipi tenebrele și a elimina indefinitul. Epistemologia lucrețiană vizează îndepărtarea fricii. Legile naturii, imuabile, asigură derularea armonioasă a tot ceea ce se întâmplă. Nu zei, nu forțe oculte sau puteri întunecate, ci înlănțuiri de cauze reductibile printr-un efort al spiritului. Când se amestecă și inteligența, apar relații între aspecte care păreau lipsite de consecințe. A cunoaște principiile, iată proiectul fizicianului care vizează o etică a seninătății edificate. Odată cu el apare și o idee redutabilă, simplă
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
mici, meschini, împotmoliți în mizerie, oamenii învestesc divinitatea cu calități inverse: puternică, eternă, omniprezentă, omniscientă, nemuritoare, impetuoasă, liberă, nesfârșită, mărinimoasă, preafericită, ea reprezintă imposibilul ideal. Slăbiciunea, frica și spaima populează cerul; inteligența, rațiunea și cunoașterea îl golesc. Centaurii? Niște ficțiuni reductibile la o coliziune între simulacre de cal și de om Himerele? Aceeași remarcă, aceeași compoziție, nimeni și nimic nu se sustrage ordinii naturale, iar aceste creaturi nu există în natură. Tunetul, trăsnetul? Nicidecum intenții răzbunătoare ale unor zei nemulțumiți, ci
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
În definirea umanului din noi, nici că ființa ar trebui tratată cu dispreț ci că pur și simplu trebuie să Înțelegem ființa umană - cu adevărat umană - pornind de la altul-decât- ființa. Altul-decât-ființa, alteritatea pură, acel absolut altul care niciodată nu este reductibil la propria ființă dar care - prin simpla sa existență - este constitutiv de umanitatea ființei Eului, este Celălalt. * Esența ființei se găsește În Însăși ființă, mai puțin esența ființei umane (care se află dincolo- de-ființă, În relația cu Celălaltă. Această
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
cu ceilalți etc. d. Acțiunea umană Referindu-se la acțiunile umane, I. Kant spunea: „Acționează ca și cum maxima acțiunii tale ar trebui să devină, prin voința ta, lege universală a naturii”. Această afirmație presupune faptul că orice acțiune umană nu este reductibilă la ceea ce se vede că face un om. Dincolo de aspectul formal, trebuie văzute conținuturile acțiunii. În sensul acesta distingem, la orice acțiune umană, următoarele conținuturi: - o motivație, sau un impuls psihologic, legat de realizarea dorințelor individului; - o intenție de a
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
apoi restabilit pentru ca În felul acesta să fie respectată libertatea acțiunii. Originea conștiinței morale Așa cum rezultă din cele de mai sus, conștiința morală nu poate fi separată de procesele de conștiință În general, dar aceasta nu este, În nici un caz, reductibilă sau asimilabilă acestora. Ea are, așa cum s-a arătat, un caracter absolut particular. În plus, dacă starea de conștiință, indiferent de natura ei, implică vigilența, conștiința morală adaugă acesteia elemente specifice, și anume: - reflectivitatea actelor; - evaluarea valorică; - prevederea consecințelor; - responsabilitatea
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
existe „ceva” dincolo de energiile pulsiunilor. Acestea sunt pulsiunile supraeului, date de forța valorilor morale din om. Sunt pulsiunile spirituale. Ele reprezintă o altă latură a forței sufletești, de care suntem obligați să ținem seama. Acțiunile, intențiile, conduitele umane nu sunt reductibile exclusiv la pulsiunile primare. Ele presupun și participarea pulsiunilor spirituale ale individului. Forța sufletească are o dublă origine. Atât În inconștient, cât și În supraeu. Din ele provin aceste energii sufletești care „se descarcă” În sfera eului conștient, ca o
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]