848 matches
-
de replică la o întreagă tradiție încărcată de responsabilități în raport cu mitul, cu metafizica și invariantele atemporale. Toate acestea, chiar devenite categorii negative, continuă să exercite o presiune considerabilă. În plus, tocmai prin situarea pe linia de interferență a tranzitivității cu reflexivitatea, scrierile autorilor europeni subminează implicit orice încercare de a trasa frontiere stabile între cele două modele, neutralizează mai toate opozițiile ireconciliabile demonstrând că, în ultimă instanță, între evocarea realului și reflecția asupra posibilităților limbajului nu există o prăpastie de netrecut
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
Friedrich după 1950), considerat ce alții un soi de depășire în continuitate a avangardelor (de unde apariția termenului (cvasi)sinonim de transavangardă, preferat mai cu seamă în spațiul culturii italiene), postmodernismul denaturalizează, după cum s-a remarcat, atât transparența realistă, cât și reflexivitatea modernistă, dar nu pentru a exalta în mod necesar autosuficiența sistemului de semnificare. Fără a respinge importanța unor asemenea premise pentru teoria metatranzitivității, le-am considerat mai curând dependente de valorificarea impulsurilor marginalizate, parodistice și polemice, de logica însăși a
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
arta modernă în toate formele sale, a sancționat la rândul ei această noțiune, dar a făcut-o deliberat, în detrimentul referentului, adică prin sublinierea opacității mediului și a autosuficienței sistemului de semnificare. Postmodernismul, în schimb, denaturalizează atât transparența realistă, cât și reflexivitatea modernistă, păstrând totodată (în maniera complice și critică ce-i este proprie) puterea atestată istoric a celor două421. Aproape că nu mai este nevoie să insistăm asupra similitudinilor dintre acest punct de vedere și teza pe care am propus-o
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
se alătura grupului „de referință”), acțiunea colectivă prin intermediul unei diferențieri pozitive (de tipul „black is beautiful”) și competiția În vederea obținerii unei recunoașteri și a unei reprezentări până atunci refuzate. În cazul proceselor pozitive ( În mod necesar complexe), distingem fenomenele de reflexivitate relativizantă („conștientizare distanțată”), de sinteză („articularea coerentă a unor trăsături provenind din culturi diferite”) și de integrare („dobândirea unui sentiment legat de o apartenență nouă fără pierderea apartenențelor prealabile”). Este important să subliniem că, Întrucât apartenențele sunt În mod normal
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
care se deosebește însă de „Marele Anonim” prin carnavalescul meditativ. SCRIERI: Umbra dulce a lucrurilor, pref. Constantin Ciopraga, Iași, 1990; Vulnerabila amiază, pref. Constantin Ciopraga, Iași, 1994; Avataruri nu departe de Styx, Iași, 2002. Repere bibliografice: Ion Apetroaie, Afectivitate și reflexivitate poetică, CRC, 1994, 44; Ion Apetroaie, Melancolia reflecției lirice, CRC, 1995, 18. D.M.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286825_a_288154]
-
recomandând volumul Zăpezile fierbinți (1976), criticul Eugen Simion scrie că ar fi „forma în care sensibilitatea lui de om al colinelor, discret și melancolic, se exprimă mai bine”. Același timbru, aceeași tonalitate elegiacă se întâlnesc în Copac solitar (1981), unde reflexivitatea însoțește reveriile, iar simbolistica tinde să dea un înțeles mai adânc imaginației plastice. Când și când autorul intră și în tărâmul legendei sau în cel al istoriei, dar fără să depășească un convențional și simplificator mod de abordare. Unda nostalgică
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285353_a_286682]
-
de mirare, pentru că omul este în unele momente și "liberalist", ignorându-l temporar pe celălalt de pe pozițiile eu-lui solipsist. Poate că oamenii de astăzi au un mai dezvoltat simț al revoltei, dar cei mai evoluați intelectual pot avea și simțul reflexivității lucinde, chiar dacă de sub această haină, cum îi creiona britanicul P. Johnson pe cei nouă "intelectuali" moderni, transpar și "inimi de gheață", blesteme, părăsirea propriilor copii, înclinații perverse și altele. La descrierile sale putem adăuga cele 34 de portrete de filosofi
by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
spiritului în epistemologie. Prin trăire el apăra domnia eu-lui primordial, a interiorității și a conștientizării de sine, cu care Gadamer nu a fost de acord. Dimpotrivă, Gadamer a vrut să reabiliteze prejudecata, autoritatea, tradiția împotriva subiectivității luată drept criteriu al reflexivității. Inițiind o polemică antireflexivă, Gadamer a ajuns să fie un apărător al dimensiunii istorice în existența umană, cam în același fel în care a învățat acest lucru de la fostul său magister, M. Heidegger. (2, pp. 28-29) Pentru că istoria precede și
by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
în termenii lui Ulrich Beck, de la „raționalizarea tradiției” la „raționalizarea modernității” înseși. Astăzi ne-am afla încă în plină modernitate, și anume în acea fază în care modernitatea caută să se raționalizeze pe sine, întrucât a devenit reflexivă. Tocmai această reflexivitate a modernității noastre actuale este explorată în acest volum. În al doilea rând, admit că fazele modernității sunt legate între ele prin tranziții sau prin treceri și petreceri care marchează atât continuități sau asemănări cât și discontinuități sau despărțiri. În
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
ca mod de cunoaștere a societății moderne și a tranzițiilor ei, pentru a chestiona măsura în care a păstrat acel ritm cu dezvoltarea societății care ar fi făcut-o să ajungă în prezent la stadiul de a răspunde cerințelor de reflexivitate individuală și socială pe care le solicită modernitatea vremurilor pe care le trăim. Prima parte a lucrării se referă la începuturile și consacrările sociologiei din perioada modernității inițiatoare și a modernității organizate în secolele al XIX-lea și XX. Partea
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
identifica manifestări, configurări, dezvoltări, tranziții, întoarceri sau înaintări; de fapt, acele transformări care se prezintă fie ca structuri instituționale moderne, cu o existență transindividuală, fie ca moduri de viață cu care individualitățile s-au identificat în perioada modernității. Sociologia și reflexivitatea modernității Premisa abordării propuse este că analiza sociologică oferă actorilor sociali temeiuri cognitive pentru construcția reflexivă a modernității. Opțiunea pentru analiza sociologică nu exclude alte abordări (inter)disciplinare ale modernității. Așa cum se știe, acestea sunt pe cât de multiple, pe atât
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
recente. O astfel de angajare teoretică a fost făcută într-o asemenea măsură încât unii sociologi contemporani, cum ar fi A. Giddens, U. Beck, Z. Bauman, Y. Bonny etc., consideră că modernitatea ar fi un subiect eminamente sociologic. Sursă a reflexivității modernității actuale, cunoașterea sociologică nu e nici simplu instrumentală, în sensul că ar oferi doar tehnologii pentru modernizare, și nici simplu contemplativă, în sensul că ar reconstrui în termeni teoretici cunoașterea comună a actorilor sociali. Poate că ambele sunt de
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
cunoașterea sociologică nu e nici simplu instrumentală, în sensul că ar oferi doar tehnologii pentru modernizare, și nici simplu contemplativă, în sensul că ar reconstrui în termeni teoretici cunoașterea comună a actorilor sociali. Poate că ambele sunt de considerat, dar reflexivitatea modernității implică mai mult. Ea constă în fundamentarea cognitivă a condițiilor de modernizare socială sau de adoptare a „noului” ca nou, dar și într-un gen de metareflecție, adică de reflecție asupra cunoașterii și tehnologiilor modernizatoare. În spațiul contemporan al
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
de tranziție în care modernitatea se ia pe sine ca referință și încetează a se mai referi la un trecut revolut. Problema centrală a acestei modernități târzii, recente sau contemporane (numită „a doua modernitate” de către unii) ar fi una a reflexivității, întrucât constă, așa cum afirmă Ulrich Beck, în „modernizarea modernității”. Într-un astfel de context, admit că și tranziția postcomunistă poate fi analizată ca un tip distinct de modernizare reflexivă. Căderea regimurilor comuniste din țările Europei Centrale și Orientale este considerată
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
în vedere modernitățile multiple, cu structuri instituționale distincte, care sunt totuși raportabile la una și aceeași matrice cu principii determinate. J. Habermas, U. Beck sau C. Lau, de exemplu, disting un set de principii referențiale ale modernității, cum ar fi reflexivitatea, egalitarismul și subiectivitatea, dar și forme variabile de manifestare instituțională care se asociază cu variante distincte într-un set de modernități multiple. Dintr-o astfel de perspectivă, tranziția postcomunistă poate fi analizată în contextul de configurare a modernității contemporane pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
implicații importante: a) în prezent, ne confruntăm pretutindeni cu schimbări rapide și radicale care sunt circumscrise în continuare modernității; b) de la sfârșitul secolului XX, societățile europene au intrat într-un nou stadiu al modernității, în care accentul este pus pe reflexivitate, în vederea modernizării modernității însăși; c) matricii referențiale a principiilor modernității îi corespund structuri instituționale care se diferențiază de la o societate la alta în zone geografice diferite; d) tranziția postcomunistă nu este doar contemporană cu tranziția nord-americană și europeană către modernitatea
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
către modernitatea reflexivă, ci și, măcar parțial, convergentă și congruentă cu ea; e) pentru a da seamă de noua tranziție din spațiul modernității, sociologia însăși trebuie să-și înnoiască aparatul conceptual și interpretativ pentru a redeveni o componentă importantă a reflexivității modernității actuale. Abordarea propusă Abordarea teoretică a acestei problematici este una de macrosociologie istorică și microsociologie centrată pe individualizare. Este orientată macrosociologic în măsura în care referința analitică principală este reprezentată de „societate” ca întreg; este istorică întrucât are în vedere schimbări sau
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
timpul liber, familia și sexualitatea, organizarea, organizațiile și producția și multe altele - de fapt, toate modurile de a fi și a produce - iau acele forme de constituire și manifestare ce solicită în mod imperativ o nouă înțelegere, adică o nouă reflexivitate. Modernizarea tradiției era ca scop și țintă modernitatea inițiatoare și cea a consacrării. Ceea ce deja s-a consacrat, adică societatea industrială, cu tot cortegiul său de manifestări, devine în perioada modernității reflexive obiect al modernizării. Modernitatea însăși, și nu tradițiile
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
propriu-zis al modernității deja realizate și consacrate, adică al acelei modernități care-și evaluează propriile riscuri și propriile construcții, care nu sunt neapărat nici lineare sau evolutive, nici ciclice sau circulare, ci pur și simplu se produc după logica unei reflexivități pe cât de critice, pe atât de constructive. Continuitatea și discontinuitatea îi sunt coextensive, evoluția sau progresul către o țintă predeterminată îi sunt străine, construcția reflexivă este opțiunea fundamentală. Perioadele modernității, astfel identificate, pot fi prinse în jocuri analitice diacronice sau
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
ființă generică, naturală, rațională, fără distincții geografice sau istorice sau chiar simplu demografice (prin „om” înțelegând implicit doar bărbatul). Interpretările și acțiunile voluntariste ale „omului”, chiar și atunci când erau plasate în contexte culturale de semnificare, erau prea puțin preocupate de reflexivitatea actorilor sociali, ce erau autori sau constructori de semnificații ale propriilor acțiuni și reguli, eliberate de o autoritate transcendentală sau de forțele naturale ce pătrundeau în sistemul social. Înaintarea în modernitate va coincide tocmai cu o repoziționare a actorului social
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
Ca atare, pentru a corespunde modernității reflexive, adică transformărilor din organizarea socială, politică, economică sau culturală care-i sunt specifice acesteia, este nevoie de o „nouă știință socială”, care să fie realistă în raport cu noile configurări și constructivă pe calea stimulării reflexivității modernității noastre de astăzi. Într-o astfel de întreprindere, n-ar fi loc nici pentru un relativism desuet, în care orice cunoaștere și orice valori, indiferent de sorgintea sau impactul lor, ar fi posibile și acceptabile, și nici pentru un
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
să considerăm că „ne deplasăm către una în care consecințele modernității devin mai universalizate și mai radicalizate decât înainte. Este vorba, din nou, despre modernitatea reflexivă, care se bazează pe disoluția evoluționismului, pe dispariția teleologiei istorice, dar și pe recunoașterea „reflexivității constitutive și extinse” sau pe „evaporarea poziției privilegiate a Occidentului”. Sursele dominante ale modernității ar fi reprezentate de separarea timpului și spațiului, de dezvoltarea mecanismelor de delocalizare pentru a facilita reorganizarea relațiilor sociale în spațiu și timp și de aproprierea
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
de o reflexibilitate mult mai cuprinzătoare, în care experții se întâlnesc cu politicienii, cu reprezentanții presei scrise sau audiovizuale și mai ales cu actorii sociali comuni. Odată cu știința, expertul este demistificat și inclus în jocurile reflexive ale actorilor sociali diferiți. Reflexivitatea modernității actuale rezultă în principal din cunoașterea disponibilă care este mai extinsă și mai aprofundată. Sistemele de informare sunt tot mai mult dezvoltate și diversificate, iar cunoașterea științifică a societății, mai ales prin sociologie și prin altele (științele politice sau
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
publice; politicile sociale din domeniile șomajului, pensiilor etc. se bazează pe date, informații și interpretări rezultate din analize socio-economice; conduitele individuale privind sănătatea, vestimentația, piața căsătoriilor și a slujbelor etc. sunt tot mai mult fundamentate pe rezultatele investigațiilor și analizelor. Reflexivitatea practicilor individuale și sociale, economice, politice sau culturale devine una eminamente cognitivă. Aceasta nu implică în mod necesar că devine tot mai rațională, mai ales dacă avem în vedere multitudinea informațiilor, caracterul lor mereu schimbător și chiar contradictoriu, varietatea și
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
cunoașterii sociologice infailibile. Dar cine mai crede astăzi în infailibilitatea cunoașterii, mai ales a celei sociologice? În locul unei astfel de abordări, o prefer pe cea care admite că modernitatea noastră postcomunistă își construiește și reconstruiește propriile „tradiții” prin practicile de reflexivitate ale proiectelor modernizatoare propuse și aplicate. Instituțiile și organizațiile formale, de la legi și regulamente la coduri de conduită, de la structurile democrației politice la cele ale vieții economice sau culturale, odată cu politicile promovate, sunt analizate, interpretate și activate de actorii individuali
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]