201 matches
-
toate timpurile. Alte forme de literatură scrise în această perioadă au majoritatea un subtext politic sau autorii lor fac parte din grupări politice. Poeții cavaleri, activi mai ales înaintea războiului civil, datorează mult școlii poeților metafizici. Trecerea în inactivitate a regaliștilor după execuția lui Carol I a fost un lucru bun în cazul lui Izaak Walton, deoarece i-a permis să lucreze la “Ghidul Pescarului Desăvârșit”. Publicată în 1653, acest declarat ghid de pescuit, este mai mult decât atât; e o
Literatură engleză () [Corola-website/Science/297762_a_299091]
-
a logodit cu mult mai tânăra Prințesa Antonia de Luxemburg în 1918 însă capitularea Germaniei a întârziat căsătoria lor. Rupprecht a pierdut șansa de a conduce Bavaria, când aceasta a devenit republică în urma revoluțiilor care au urmat războiului. Deși unii regaliști în continuare s-au referit la el ca rege al Bavariei, domnia de 738 de ani a Casei de Wittelsbach s-a încheiat în 1918. Rupprecht s-a retras la Tirol, de frica represaliilor din partea regimului comunist de scurtă durată
Rupert, Prinț Moștenitor al Bavariei () [Corola-website/Science/322315_a_323644]
-
de cavaleri au fost capturați, ca și 24 de baroni din trupele regale, alături de tabăra regală. Infanteria regală a suferit pierderi grele în deruta creată. Prada a fost imensă, potrivit atât simpatizantului cauzei rebelilor Falco de Benevento, cât și episcopului regalist Henric de Sant'Agata. Printre bunurile capturate se număra și bula antipapei Anacletus al II-lea care îi conferea lui Roger titlul regal. Pe termen lung însă, bătălia a fost de mică importanță, totuși, dat fiind că papa Inocențiu al
Bătălia de la Nocera () [Corola-website/Science/328192_a_329521]
-
1863 Ioan Popazu este ridicat la gradul de protosingel în Biserica Schimbării la Față din Sibiu și apoi Arhimandrit la Biserica Sfânta Treime din Brașov. La 7 mai 1864 e numit președinte al Consistoriului. În aceastp poziție a fost numit regalist în dieta transilvăneană care îl alege deputat în senatul de la Viena. În 1865 Șaguna face episcopie la Caransebeș și în fruntea episcopiei e pus Popazu. În 6 iulie 1865 a fost recunoscut de împărat ca mitropolit și e hirotonit de
Ioan Popazu () [Corola-website/Science/324643_a_325972]
-
cu entuziasm și a format un guvern provizoriu. Regele Victor Emanuel al II-lea a decis o invazie a Statelor Papale și după ocuparea regiunilor Umbria și Marche a intrat în regat napolitan. Trupele lui Garibaldi i-au învins pe regaliști în bătălia de la Volturno (care a avut loc la 1 și 2 octombrie), în timp ce piemontezi au capturat Capua. Regatul celor două Sicilii a încetat să existe și teritoriul său a fost încorporat în cel al Regatului Sardiniei (redenumit curând în
Francisc al II-lea al Celor Două Sicilii () [Corola-website/Science/321121_a_322450]
-
în refugiu în martie 1814 la palatul din Tours al contesei de Listomère-Landon, Julie se îndrăgostește de tânărul nobil englez Arthur Grenville. Căderea regimului napoleonian și Restaurația o aduce din nou la Paris, unde soțul ei, care trecuse de partea regaliștilor, își recapătă titlul nobiliar de marchiz și este numit general în garda regală și pair al Franței. Trei ani mai târziu se naște fiica lor, Hélène, iar apoi un fiu pe nume Gustave. Starea de sănătate a marchizei se deteriorează
Femeia de treizeci de ani () [Corola-website/Science/335199_a_336528]
-
defensivă a ceea ce s-a numit "frontul popular". în Spania, unde "frontul popular" se înfăptuiește mai întâi deoarece democrația locală abia scăpase de un regim dictatorial, unde adică la sugestia politică de peste hotare se adăuga și o rațiune lăuntrică, asasinarea regalistului Calvo Sotelo prefațează războiul civil. La scurt interval, Riffanii din Marocul spaniol, în numele naționalismului iberic se răscoală și invadează peninsula. Măcelul la care asistăm de o jumătate de an nu este altceva decât o luptă politică, alimentată din străinătate, un
Vladimir Streinu - Analist politic by Vladimir Streinu () [Corola-journal/Memoirs/9659_a_10984]
-
Iugoslavia în timpul celui de-al doilea război mondial (1941 - 1945) între rezistență iugoslavă - în principal partizanii iugoslavi - și puterile Axei. Rezistență iugoslavă a fost inițial divizată în două armate de guerila: cea sub conducerea comuniștilor (partizanii iugoslavi) și cea a regaliștilor (cetnicii, cunoscuți în mod oficial că "Armata iugoslavă a Patriei"). Cele două mișcări de rezistență s-au aflat într-un conflict direct pe toată durata războiului, ceea ce a făcut ca cetnicii să colaboreze din ce in ce mai mult cu forțele Axei, fapt ce
Războiul de eliberare națională a Iugoslaviei () [Corola-website/Science/313272_a_314601]
-
sunt recunscute ca având o bază legală de niciunul dintre statele din ziua de azi sau de ONU). Încă de la începutul, forțele de rezistență au fost formate din două facțiuni: una condusă de comuniști - partizanii iugoslavi - și a doua a regaliștilor naționaliști - mișcarea cetnicilor. Partizanii iugoslavi procomuniști au beneficiat de recunoașterea tuturor Aliaților doar după Conferința de la Teheran din 1943, după ce gradul de colaborare a cetnicilor cu ocupantul german a crescut treptat. Partizanii iugoslavi („Armata Populară de Eliberare și Detașamentele de
Războiul de eliberare națională a Iugoslaviei () [Corola-website/Science/313272_a_314601]
-
fost ilegală. Pe 26 mai 1916, fortul Rupel din Macedonia a fost predat fără condiții de către guvernul regalist forțelor germano-bulgare. Acest act a produs o impresie deplorabilă în rândul opiniei publice. Aliații au început să suspecteze o alianță secretă dintre regaliști și Puterile Centrale, alianță care ar fi pus în mare primejdie armatele lor din Macedonia. Pe de altă parte, predarea fortului Rupel a însemnat penru Venizelos și susținătorii lui începutul destrămării Macedoniei grecești. În ciuda asigurărilor date de germani conform cărora
Eleftherios Venizelos () [Corola-website/Science/321041_a_322370]
-
plecat în exil, abdicând în favoarea fiului său Alexandru, (considerat de Aliați favorabil Antantei), și nu a fiului său mai mare și principe moștenitor, George. Plecarea regelui a fost urmată de deportarea în Franța și Italia a unui mare număr de regaliști importanți, în special ofițeri de armată, așa cum a fost de exemplu Ioannis Metaxas. Aceste evenimente i-au permis lui Venizelos să se reîntoarcă în Atena pe 29 mai 1917, iar, după acest moment, Grecia unificată a intrat în mod oficial
Eleftherios Venizelos () [Corola-website/Science/321041_a_322370]
-
Plafar, tehnician, muncitor în construcții, macaragiu“. Salvarea pentru Vizanty a venit în 1968, când Charles de Gaulle, președintele Franței, aflat în singura sa vizită oficială pe teritoriul României, l-a întrebat, în mod oficial, pe Nicolae Ceaușescu despre soarta generalului regalist Paul Teodorescu și despre cea a asului aviației militare . Prin urmare, fostul pilot a fost ridicat în grabă de pe șantierul unde lucra, îmbrăcat în uniformă de comandor și prezentat președintelui Franței. Un istoric a sugerat că „De Gaulle a înțeles
Dan Vizanty () [Corola-website/Science/333250_a_334579]
-
sau Balssa, tatăl scriitorului, în cătunul Nougayrié (aparținând parohiei Canezac, comuna Montirat - Tarn). În ciuda pretențiilor sale de noblețe, se trăgea dintr-o familie simplă de țărani, extrasul de botez clasândul ca "fiul pălmașului Balssa". Discordanțele continuă în viața sa, pretinsul regalist incoruptibil figurând in Almanahul național pe 1793 printre ofițerii comunali și membrii Consiliului general comunal, la secțiunea Drepturile omului. Este privit ca fiind un om robust și inteligent, muncitor și ambițios, cam repezit, vorbăreț, clocotind de idei. După însușirea unui
Honoré de Balzac () [Corola-website/Science/309455_a_310784]
-
Ludovic al XVII-lea () este numele dat lui Louis Charles de France (27 martie 1785 - 8 iunie 1795), fiul lui Ludovic al XVI-lea și al Mariei Antoaneta, considerat de regaliști ca fiind rege al Franței de la moartea tatălui său din 1793. După moartea acestuia, micul Louis Charles a fost smuls de către revoluționari din grija mamei și pus sub supravegherea lui Antoine Simon, un pantofar bețiv, temnicer al închisorii Temple. Acesta
Ludovic al XVII-lea al Franței () [Corola-website/Science/307480_a_308809]
-
divorțase de două ori, moștenitoarea americană Nevada Stoody Hayes. În 1917, pretendentul portughez Manuel al II-lea trăia în Anglia cu soția sa cu care era căsătorit de patru ani, Augusta Victoria de Hohenzollern-Sigmaringen, dar cu care nu avea copii. Regaliștii erau reticenți cu privire la perspectivele unui moștenitor legitim și anxietatea lor s-a dublat la vestea căsătoriei lui Afonso cu o femeie de rând, mai ales cu o astfel de reputație dubioasă. În Portugalia, căsătoria morganatică nu era recunoscută. Copiii legitimi
Afonso, Prinț Regal al Portugaliei () [Corola-website/Science/323923_a_325252]
-
fără incidente. Unul din deputații opoziției ar fi strigat: „"Mai tare!"”. Fără a se emoționa, Vaublanc i-ar fi răspuns: „"Iar Dumneavoastră, mai încet."” Alegerile din anul V (mai 1797), care reînnoiesc o treime din membrii camerelor, răstoarnă situația în favoarea regaliștilor care devin majoritari în ambele consilii. Astfel, pe 20 mai 1797 (20 prairial anul V), Pichegru este ales președinte al Consiliului celor Cinci Sute și Barbé-Marbois președinte al Consiliului Bătrânilor. Vaublanc este numit membru al biroului Consiliului celor Cinci Sute
Vincent-Marie de Vaublanc () [Corola-website/Science/309814_a_311143]
-
al Consiliului celor Cinci Sute și Barbé-Marbois președinte al Consiliului Bătrânilor. Vaublanc este numit membru al biroului Consiliului celor Cinci Sute. În aceeași zi, corpul legislativ trece la înlocuirea directorului republican Le Tourneur care a fost tras la sorți de regalistul moderat François de Barthélemy, pe atunci ambasador al Franței în Elveția. Vaublanc votează împotriva acestei nominalizări, preferându-l pe generalul de Beurnonville. Noua majoritate susține libertatea presei, ceea ce permite atacul liber asupra Directoratului. Clubul Clichy, în care Vaublanc este membru
Vincent-Marie de Vaublanc () [Corola-website/Science/309814_a_311143]
-
ordine brigadierilor consiliilor. Barras, mâna forte a regimului, spune despre Vaublanc că are aceleași opinii despre colonia din Saint-Domingue: Pe 16 iulie 1797, sub presiunea consiliilor, cei trei directori republicani "Barras", "Reubell" și "La Reveillière-Lépeaux", decid o remaniere ministerială în defavoarea regaliștilor. Pe 3 septembrie, Vaublanc, împreună cu colegul său amiralul Louis Thomas Villaret de Joyeuse și alți membri ai clubului Clichy, este la doi pași de a reuși lovitura de stat împotriva celor trei directori republicani. Planul care l-a convins pe
Vincent-Marie de Vaublanc () [Corola-website/Science/309814_a_311143]
-
persoanele prezente în tribune se ridică repetând: De la 2 octombrie 1815, el trimite o circulară tuturor prefecților reamintindu-le prioritățile funcțiilor lor în această perioadă tulburată de teroarea albă: Profită de această situație pentru a controla corpul prefectoral, în profitul regaliștilor, mutând și înlăturând 22 de prefecți, în așa fel încât nu mai era niciun prefect care să fi fost în activitate, în timpul celor „o sută de zile”, la sfârșitul ministeriatului său. La 18 noiembrie, semnează o ordonanță care viza înlocuirea
Vincent-Marie de Vaublanc () [Corola-website/Science/309814_a_311143]
-
articolul 37 din "Carta din 1814", reînnoirea Camerei cu câte o cincime în fiecare an, modalitățile de alegere ale Camerei sprijinindu-se pe un sistem "de două grade" care are din nou scopul de a controla accesul la Cameră, în favoarea regaliștilor. Acest proiect a fost respins, cu 89 de voturi contra 57, de către "Camera Deputaților departamentelor", la 6 aprilie 1816. Aceasta era, efectiv, doritoare să rămână la putere cât mai mult timp posibil și face atunci o contrapropunere, care consta în
Vincent-Marie de Vaublanc () [Corola-website/Science/309814_a_311143]
-
Forța Aeriană Cobeligerantă, iar în nordul Italiei, aflată sub controlul fasciștilor, a luat ființă Forța Aeriană Republicană, loială lui Benito Mussolini și Republicii Sociale Italiene. Piloții celor două forțe aeriene italiene nu au luptat niciodată între ei. În timp de regaliștii au luptat în regiunea Balcanilor, iar republicanii în regiunea Baltică. Pierderile aviației militare italiene au fost de 3.007 de morți sau dispăruți, 2.731 de răniți și 9.873 de prizonieri. Au fost pierdute 5.201 avioane, în vreme ce piloții
Regia Aeronautica () [Corola-website/Science/317001_a_318330]
-
dovadă în scrierile și în operele sale de un mic respect față de parlamentarism și îi preferă în schimb un regim mult mai puternic și mai rigid. Pînă la sfîrșitul vieții el va evidenția admirația sa față de personalitatea și operele istoricului regalist Jacques Bainville. Ideile sale se vor ciocni totuși, pe de o parte, cu un conservatorism profund al comandanților militari, și, pe de altă parte, cu principialii republicani. Totuși de Gaulle a frecventat multe mitinguri socialiste și mișcări non-comformiste a anilor
Charles de Gaulle () [Corola-website/Science/296736_a_298065]
-
pregătind în același timp reîntoarcerea pretendenților la tron. Thiers, în fruntea unei grupări de conservatori, considerând că o nouă monarhie este imposibilă, a devenit susținător al unei republici conservatoare. După moartea lui în ianuarie 1873, bonapartiștii s-au aliat cu regaliștii pentru a păstra șansele la tron ale prințului imperial. Thiers a demisionat în mai și a fost înlocuit de mareșalul de Mac Mahon, ales cu 390 de voturi. Sub președinția sa de orientare orleanistă, Mac Mahon, ale cărui ambiții politice
Criza politică de la 16 mai 1877 () [Corola-website/Science/321862_a_323191]
-
regimului monarhic și Revoluția Franceză a fost mai mult o sursă de inspirație pentru scriitori străini decât o experiență la prima mână a scriitorilor francezi. Prima figură proeminentă a fost [[François-René de Chateaubriand]], un mic aristocrat care a rămas un regalist pe parcursul Revoluției și s-a întors în Franța din exilul din Anglia și America pe vremea lui Napoleon cu al cărui regim a avut o relație incomodă. Scrierile sale, scrise toate în proză, includ ficțiuni ca de exemplu romanul René
Romantism () [Corola-website/Science/297855_a_299184]
-
militar și politic englez, cunoscut în special pentru contribuția sa la transformarea Angliei într-o republică federală („"Commonwealth"”) și pentru rolul său ulterior de Lord Protector al Angliei, Scoției și Irlandei. Armata sa,a Noului Model,i-a înfrânt pe regaliști în cadrul Războiului Civil Englez. După executarea regelui Carol I în 1649, Cromwell a dominat Commenwealthul de scurtă durată al Angliei, a cucerit Irlanda și Scoția, și a fost Lord Protector din 1653 până la moartea sa în 1658. Cromwell provenea din
Oliver Cromwell () [Corola-website/Science/298573_a_299902]